Dacă obiectivul principal al organizațiilor din sectorul privat îl constituie obținerea unui profit care să le permită reluarea ciclului economic, instituțiile publice au o dublă misiune: economică și socială. Evaluarea performanțelor instituțiilor publice din perspectiva eficienței economice este evidentă, întrucât acestea dispun de resurse financiare alocate de stat, prin intermediul diferitelor categorii de bugete, pe care trebuie să le utilizeze cât mai rațional pentru a-și îndeplini sistemul de obiective.
De asemenea, eficiența unei instituții publice este evaluată și prin prisma impactului social pe care proiectele realizate (spre exemplu, construirea unui complex de sănătate, a unei biblioteci, modernizarea unei instituții de învățământ etc.) îl au asupra comunității.
În acest context, managerii din instituțiile publice au misiunea dificilă de a armoniza dimensiunile economică și socială ale eficienței, astfel încât organizațiile pe care le conduc să satisfacă nevoile sociale generale și specifice ale comunității în condiții de eficiență economică.
Evaluarea performanțelor unei instituții publice presupune determinarea nivelului realizat al obiectivelor și, pe această bază, măsurarea eficienței și a eficacității.
O instituție publică este eficace în situația în care își îndeplinește sistemul de obiective care derivă din misiunea social-economică.
Eficiența surprinde raportul dintre rezultatele obținute de o instituție publică și efortul depus în acest sens. Astfel, o organizație publică poate fi eficientă în două situații: fie atinge un nivel mai înalt al obiectivelor previzionate, în condițiile unui consum identic de resurse, fie înregistrează un consum mai redus de resurse la un anumit nivel de realizare a obiectivelor. Prin urmare, o instituție publică poate fi eficace, fără a fi eficientă, în sensul că își poate îndeplini obiectivele cu un consum semnificativ de resurse din bugetul care i-a fost alocat.
În contextul celor prezentate, apreciem că este de importanță majoră atât eficiența economică a instituțiilor publice (cuantificabilă), cât mai ales eficiența socială a acestora, reflectată în componenta de impact social și, implicit, mai greu de cuantificat.
Din perspectivă managerială, principalele direcții de acțiune recomandate instituțiilor publice din România în vederea creșterii performanțelor și a gradului de satisfacere a interesului public sunt, în opinia noastră, următoarele:
- practicarea unui management proactiv;
- proiectarea și implementarea unor sisteme de management flexibile;
- crearea și dezvoltarea unor modele culturale evolutive;
- accentuarea dimensiunii sociale a managementului;
- profesionalizarea managementului în instituțiile publice.