Pin It

În funcţie de particularităţile pe care le are fiecare domeniu de activitate, în sectorul public se identifică mai multe tipuri de structuri organizatorice. Totuşi la o analiză atentă se constată că predomină trei tipuri de structuri organizatorice cu ponderi diferite în diferitele domenii ale sectorului public. Cele mai frecvent întâlnite structuri organizatorice în instituţiile şi autorităţile publice din ţara noastră sunt următoarele:

  • structura ierarhic funcţională;
  • structura teritorială;
  • structura mixtă.

Structura ierarhic funcţională constă în organizarea instituţiei sau autorităţii publice pe niveluri ierarhice, şi pe domenii, în funcţie de tipurile de servicii publice pe care le realizează şi furnizează.

Principalele trăsături ale acestui tip de structură organizatorică sunt:

  • existenţa unor compartimente operaţionale şi funcţionale distincte, clar determinate în configuraţia structurii;
  • şefii compartimentelor exercită toate atribuţiile conducerii şi au în subordine toţi funcţionarii publici de execuţie din structura compartimentelor pe care le conduc;
  • funcţionarii publici de execuţie primesc ordine atât de la şefii lor ierarhici, cât şi de la conducătorii compartimentelor funcţionale, fiind dublu sau chiar multiplu subordonaţi;
  • funcţionarii publici de execuţie răspund faţă de şeful ierarhic şi faţă de şeful acestuia din urmă;
  • număr mare de niveluri ierarhice.

O serie de particularităţi ale acestui tip de structură ierarhic funcţională există în domeniul administraţiei publice din ţara noastră. La trăsăturile mai sus menţionate se adaugă următoarele aspecte. În domeniul administraţiei publice au fost create instituţii cu competenţă materială generală, care desfăşoară activitatea, principial în toate sferele vieţii sociale. Principial, deoarece şi în aceste instituţii există diferenţieri în ceea ce priveşte volumul şi natura atribuţiilor, în raport cu rolul instituţiei respective în cadrul sistemului instituţiilor administraţiei de stat. Deşi au competenţă materială generală instituţiile administraţiei publice locale nu sunt competente într-un număr de domenii de activitate asemănătoare.

Alături de aceste instituţii, dar frecvent subordonate lor, funcţionează instituţiile de specialitate care îşi desfăşoară activitatea numai în domenii distincte. Ele se diferenţiază ca titulatură şi mod de reprezentare a structurii, în funcţie de nivelul ocupat în sistemul administrativ.

La nivel central funcţionează ministerele, alte organe centrale ale administraţiei de stat care au structuri ierarhic funcţionale orientate după o machetă standard, publicată în legislaţie: hotărâre de guvern, ordonanţă de guvern, ordin al ministrului etc. Acestea se diferenţiază doar prin numărul compartimentelor şi prin numărul de funcţionari publici prevăzut de legiuitor.

La nivel central mai există şi alte instituţii purtând altă denumire decât ministere, respectiv agenţii naţionale, autorităţi naţionale, oficii naţionale etc., ale căror structuri de tip ierarhic funcţional sunt, de asemenea, publicate în monitorul oficial şi întrunesc trăsăturile menţionate pentru acest tip de structură.

Există o serie de astfel de structuri de instituţii publice şi la nivel local. Acestea se identifică în cadrul unor direcţii, administraţii, inspectorate, agenţii regionale etc. Structurile organizatorice aferente unor astfel de instituţii publice sunt în principal elaborate şi avizate de instituţiile şi autorităţile publice în subordinea cărora funcţionează şi orice modificare în configuraţia structurii organizatorice se face doar de către autorităţile ierarhice.

Structura teritorială desemnează organizarea instituţiei sau autorităţii publice în raport cu unitatea administrativ-teritorială pe care îşi exercită competenţa.

Principalele trăsături ale structurii teritoriale sunt:

  • sfera de exercitare a autorităţii de către componentele structurii este determinată de unitatea administrativ teritorială alocată de instituţia sau autoritatea ierarhic funcţională;
  • numărul de compartimente este determinat de nivelul şi de intensitatea nevoilor sociale identificate în unitatea administrativ-teritorială pe care o are în administrare instituţia sau autoritatea publică cu o astfel de structură;
  • numărul redus de niveluri ierarhice, aceste tipuri de structuri fiind de tip plat, extinse pe orizontală;
  • ponderea mare a relaţiilor funcţionale între compartimentele structurii;
  • existenţa în structură a unui număr destul de mare de compartimente operaţionale în care se realizează şi se furnizează servicii publice de interes general şi specific pentru unitatea administrativ-teritorială pe care îşi exercită competenţa respectiva instituţie sau autoritate;
  • gradul mare de flexibilitate al acestui tip de structură, care poate fi adaptată funcţie de nevoile teritoriale identificate şi obiectivele manageriale urmărite.

În sectorul public din ţara noastră se identifică două categorii de instituţii cu două forme ale aceluiaşi tip de structură. Astfel există:

  • instituţii cu competenţă teritorială generală, care dispun de structuri teritoriale,dar cu un grad ridicat de formalism şi rigiditate excesivă.

Astfel de instituţii sunt prefecturile, care reprezintă Guvernul în unitatea administrativ-teritorială. Acestea au competenţă generală în unitatea administrativ-teritorială judeţ. Structura organizatorică a prefecturii este determinată după un model standard public prin hotărâre de guvern. Prin urmare, prefectura ca instituţie are competenţe teritoriale largi, dar un grad de autonomie redus în conceperea structurii organizatorice, care ar trebui să respecte toate trăsăturile menţionate pentru acest tip de structură. Din aceste motive, funcţionalitatea structurilor organizatorice ale instituţiilor şi autorităţilor cu competenţe materiale generale este puternic afectată şi tinde să aibă un grad ridicat de formalism cu influenţe negative asupra celorlalte componente ale sistemului de management din instituţia publică.

  • instituţii cu competenţă teritorială limitată, care, de asemenea, dispun de structuri teritoriale bine determinate în unitatea administrativ teritorială: oraş-municipiu,comună.

                        În această categorie, în ţara noastră sunt primăriile, reprezentative pentru autoritatea executivă în unitatea administrativ teritorială.

Deşi primăriile au un grad acceptabil de autonomie în conceperea structurilor organizatorice, totuşi inerţia sistemului şi profesionalismul limitat al managerilor publici din aceste autorităţi îngreunează şi în multe situaţii limitează flexibilitatea structurii organizatorice. Componentele structurii teritoriale într-o primărie trebuie să se schimbe în funcţie de mutaţiile şi priorităţile intervenite în unitatea administrativ-teritorială administrată de primărie şi nu să funcţioneze după un model standard, care formalizează excesiv rolul acesteia şi minimizează funcţionalitatea ei.

  • Structura mixtă reuneşte caracteristici ale primelor două tipuri de structuri pe care le integrează în mecanismul intern de organizare al instituţiei sau autorităţii.
  • Acest tip de structură se identifică în fiecare domeniu de activitate din sectorul public, unde elementele structurii ierarhic-funcţionale se combină cu cele ale structurii teritoriale.
  • De altfel, structurile mixte sunt considerate ca generatoarele unui optim în funcţionalitatea unei structuri organizatorice dintr-o instituţie publică. De modul în care managerii publici ştiu să combine avantajele fiecărui tip şi să limiteze dezavantajele celuilalt tip se poate ajunge la un nivel corespunzător de performanţă a instituţiei publice.
  • Tipul de structură mixtă este cel mai frecvent întâlnit în instituţiile şi autorităţile publice din statele democratice, de aceea, prin avantajele pe care le presupune un astfel de mod de organizare, se impune a se generaliza şi în instituţiile şi autorităţile publice din ţara noastră.