Formalistii erau preocupati mai mult de managementul resurselor umane decat de modul de guvernare. Gandirea formalista a ignorat aproape complet impactul birocratiei asupra oamenilor, rolul ei in politica, impactul ei asupra societatii si limitele pana la care conjunctura internationala afecteaza birocratia.
Max Weber (1864-1920). Weber considera ca, in general, procesele administrative evolueaza in progresie geometrica spre rationalismul tehnologic, adica ideile castiga in coerenta sistematica si consistenta naturalista. Acesta aprecia ca birocratia este un element major care afecteaza sistemele administrative din diferitele tari. Din acest motiv, ca tip ideal de constructie, birocratia era concentrata prin sase percepte:
- exista zone de jurisdictie statice si clar definite si ele sunt determinate de legi sau reguli administrative;- organizarea activitatii si distributia atributiilor se bazeaza pe diviziunea muncii;-autoritatea care stabileste atributiile, competentele si responsabilitatile intr-o organizare administrativa
nu este arbitrara, ci stabila si prestabilita;
-managementul birocratic se fundamenteaza pe documente scrise: legi sau alte acte normative;
-organizarea functionarilor publici este bazata pe ierarhie, fiecare fiind supus coordonarii si controlului unuia de rang superior, care, la randul sau raspunde in fata altui superior de actiunile sale si ale subordonatilor; seful are dreptul sa stabileasca sarcini iar subordonatii au datoria sa asculte; natura sarcinilor si directivelor este stabilita prin lege, dar sistemul permite functionarilor de rang inferior sa reclame deciziile la un for superior;
-functionarii publici sunt integrati in structurile adminis-tratiei publice, prin contracte liber consimtite si mutual legiferate. Personalul este selectionat pe criterii de calificare profesionala si pentru pozitiile manageriale se cere si o perfectionare de expert in domeniu. Recrutarea functionarilor publici presupune un proces amplu de examinare a diplomelor si certificatelor de absolvire a institutiilor de invatamant care pregatesc personal pentru specializarea respectiva.
In opinia lui Weber, munca unui functionar public constituie o cariera sau o vocatie, care-i consuma capacitatea individuala de munca pe o perioada determinata. Ca o consecinta, functionarul este protejat de demiterea arbitrara si detine functia pe viata. El are asigurate salariul, pensia si alte mijloace stimulative in concordanta cu pozitia acestuia in ierarhie.
Sistemul lui Weber are in vedere o structura a carierelor functionarilor publici care asigura promovarea in interiorul ierarhiei pe baza varstei sau a testarii. Precizie, viteza, claritate, informatii asupra dosarelor, continuitate, discretie, unitate, subordonare stricta, reducerea neintelegerilor si a costurilor materiale si de personal, toate acestea sunt consecintele unei administratii strict birocratice.
Cercetatorii au criticat teoria lui Weber deoarece nu a tinut seama de elementele disfunctionale induse de realitatea organizarii administrative, nu a tratat problema responsabilitatii birocratice, nu a facut distinctia intre autoritatea ierarhica si cea profesionala si a ignorat aspectele de informatie ale organizarii. In plus, analiza lui Weber, trateaza numai aspectele formale ale birocratiei si considera ca indepartarea de acest model nu poate fi acceptata.
In ciuda criticilor, modelul lui Weber ramane un punct de referinta in evolutia studiului si practicii managementului public.
Frederick W.Taylor (1856-1915). Taylor a aratat ca birocratia poate influenta si manipula functionarul public. Taylor a trait intr-o perioada in care ineficienta, coruptia, imoralitatea politica si jefuirea resurselor naturale ale Americii era doar faza premergatoare problemei mai largi a eficientei nationale, Taylor a publicat Principiile managementului stiintific in 1911, lucrare care urmareste trei aspecte:
-sa demonstreze marile pierderi suferite de Statele Unite datorita ineficientei zilnice in activitatea oamenilor; -sa sugereze ca solutia acestei probleme este angajarea unor functionari publici cu calitati organizatorice si capabili sa aplice un management sistematic;
- sa demonstreze ca managementul sistematic era bazat pe reguli, legi si principii.
Metoda lui Taylor de a atinge eficienta se numeste management stiintific. Aceasta inseamna aplicarea deliberata, constienta a rationalismului in munca; el porneste de la ideea ca activitatea umana poate fi masurata, analizata si controlata prin tehnici analoge celor folosite cu succes pentru obiectele fizice Taylor considera ca pentru orice activitate exista o metoda de lucru optima, care poate fi gasita prin analiza postului si studii de timp si miscare.