1.Istoric
În cadrul societăţii, de-a lungul istoriei, din punct de vedere politic, au fost deosebiţi două categorii de actori: statul pe de o parte şi, societatea civilă pe de altă parte. Datorită acestui model societatea era împărţită în două sectoare: sectorul public şi sectorul privat. Dar cu trecerea timpului această diferenţiere s-a dovedit a fi perimată. În societăţile moderne s-a manifestat din ce în ce mai accentuat o nouă diferenţiere în cadrul societăţii civile: un sector orientat spre obţinerea profitului şi un altul care nu urmăreşte acest lucru (sector non-profit, aşa numitul cel de-al treilea sector[1]).
In fapt, sectorul non-profit nu reprezint o noutate absoluta in sistemul de organizare a vietii sociale, existenta sa fiind cunoscuta, de cel putin 4 secole, sub forma activitatilor desfasurate de biserica, institutiile filantropice sau de caritate, asociatiile de ajutor reciproc, scolile private etc. Noutatea se refera la: afirmarea din ce in ce mai puternica si chiar la impunerea acestui sector, nu numai ca o entitate distincta a vietii organizationale, dar chiar si ca o alternativa de schimbare si perfectionare a vietii sociale”[2]. Motivul pentru care aceste servicii nu erau asigurate de către sectorul de stat sau cel orientat spre obţinerea profitului era unul relativ simplu: veniturile rezultate din urma acestor activităţi nu reprezentau un profit pentru sectorul de afaceri şi nici nu conduceau la creşterea veniturilor bugetare pentru instituţiile publice. În perioada capitalismului timpuriu aceste servicii făceau parte mai ales din domeniul social şi din acest motiv întâlnim ca denumiri ale organizaţiilor neguvernamentale şi denumirea de organizaţii de caritate.
După cel de-al doilea război mondial guvernele naţionale, mai ales cele din vestul Europei au recunoscut importanţa sectorului non-profit în asigurarea stabilităţii democratice. În acea perioadă s-a remarcat importanţa deosebită pe care cel de-al treilea sector îl joacă în asigurarea şi întărirea democraţiei. Ca urmare a acestei recunoaşteri s-a trecut la elaborarea unui cadru juridic unitar pentru a reduce influenţa statului asupra acestui sector şi pentru a aduce un plus de transparenţă în activitatea organizaţiilor nonprofit.
Sectorul neguvernamental în ţările vestice s-a dezvoltat rapid ca urmare a procesului de restructurare şi bunăstării din acele ţări. Globalizarea acestor procese a apărut după căderea comunismului, fiind considerat un important aspect al consensului de la Washington[3].
Aşadar, implicarea sectorului nonguvernamental in rezolvarea problemelor societăţii are o istorie îndelungată, care diferă de la o tară la tara, iar relaţiile dintre stat si ONG-uri au evoluat si evoluează permanent. De fapt, modul si directia in care s-au dezvoltat aceste relatii oglindesc evolutia sociala de-a lungul vremurilor[4].
1.1. Sectorul non-guvernamental în România inainte de 1989
Evoluţia sectorului non-profit din România se concentrează pe o structură ambivalentă care surprinde relaţia dintre dezvoltarea statului şi sectorul voluntar. În vreme ce statul român se caracteriza printr-o slabă dezvoltare în perioada modernă timpurie acelaşi lucru se putea afirma şi despre instituţiile filantropice, dar după 1864, când instituţiile şi implicarea statului au crescut sectorul al treilea a rămas în continuare insuficient dezvoltat. În perioada interbelică protecţia socială şi organizaţiile neguvernamentale au cunoscut o dezvoltare accentuată, aceasta fiind stopată în perioada comunistă de implicarea instituţiilor statului în asigurarea unor servicii care erau până în acel moment furnizate de ONG-uri. După 1989 statul a renunţat la pretenţiile sale autoritariste iar dezvoltarea sectorului neguvernamental a fost reluată.
1.2. Sectorul non-guvernamental după 1989
Pe parcursul timpului afirmarea organizaţiilor neguvernamentale a devenit din ce în ce mai dificilă, pe măsură ce liderii politici au început să vadă în organizaţiile neguvernamentale adevărate ameninţări la adresa legitimităţii guvernului. Odată cu extinderea controlului asupra celui de-al treilea sector statul a obstrucţionat orice activitate filantropică desfăşurată în altă zonă decât cea guvernamentală.
Prăbuşirea comunismului a creat posibilitatea dezvoltării unor politici pluraliste şi construirii societăţii civile, dar moştenirile acestui regim nu au permis crearea unor condiţii propice pentru astfel de schimbări în România datorită ambiguităţii schimbărilor politice ce au avut loc
În această perioadă de început s-a conturat o generaţie de tineri educaţi, neîncrezători în legitimitatea statului, care au intrat în competiţia pentru sectoarele economic şi de servicii publice neguvernamentale. Dorinţa de a beneficia de protecţia socială a început să ia locul respingerii totale a implicării în treburile publice, astfel încât interesul cetăţenilor români faţă de participarea în cel de-al treilea sector a crescut. Posibilitatea aderării României la Uniunea Europeană a constituit un important factor de susţinere al organizaţiilor neguvernamentale mai ales pentru acelea ale căror activităţi au fost marcate de priorităţile ideologice sau administrative ale Uniunii Europene.
În ciuda tuturor tensiunilor existente de-a lungul perioadei post-decembriste organizaţiile neguvernamentale au cunoscut o relativă dezvoltare pe măsură ce legislaţia specifică a devenit mai puţin rigidă şi a început să reflecte şi alte interese publice. Organizaţiile neguvernamentale sunt o puternică forţă în sfera publică şi au o foarte bună şansă de a deveni parteneri ai instituţiilor guvernamentale – şi nu rivali ai acestora – în conturarea obiectivelor şi acţiunilor pentru viitoarele programe în cadrul celui de-al treilea sector[5].
[1]"Introducere in Managementul organizaţiilor neguvernamentale", Conf. univ. dr. Călin Hinţea , Asist. univ. drd. Balogh Márton, Cluj-Napoca, 2003
[2] Strainescu Ioan, “Managementul organizatiilor neguvernamentale”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2007
[3] Pawel Zaleski Global Non-governmental Administrative System: Geosociology of the Third Sector, editura Gawin, Dariusz & Glinski, Piotr ,"Civil Society in the Making", Warszawa, 2006
[4] Strainescu Ioan,“Managementul organizatiilor neguvernamentale”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2007
[5]"Introducere in Managementul organizaţiilor neguvernamentale", Conf. univ. dr. Călin Hinţea , Asist. univ. drd. Balogh Márton, Cluj-Napoca, 2003