Organizațiile non-profit sunt, în mare parte ONG-uri. De aceea, putem analiza tipologia organizațiilor non-profit, din punct de vedere economic (după modul în care primește și distribuie bunuri), după cum urmează:
- Organizații receptor-distributive: sunt cele care se bazează, în exclusivitate, pe donațiile pe care apoi le distribuie pentru a-și realiza misiunea și obiectivele.
- Organizații productiv-distributive: sunt cele care dispun de o oarecare dotare, cu care speră să se regenereze continuu, după ce distribuie partea productivă destinată distribuirii și donațiile primite suplimentar.
- Organizații clientelare: sunt cele care se bazează pe clienți constanți, care au nevoie de serviciile pe care le realizează aceste tipuri de organizații (spitale și sanatorii, școli și universități, teatre și case de cultură)- toate în totalitate sau în parte neguvernamentale, atâta vreme cât se supun parțial sau total principiilor ce caracterizează activitatea organizațiilor non-profit: auto-conducere, caracter non-guvernamental, oferta de servicii publice sau personale diversificate, respectarea restricției non-directivității profitului între proprii membri sau conducători, implicarea parțială a voluntariatului persoanelor angajate sau asociate.
Dacă se ia în calcul criteriu controlului sistemului de distribuire a resurselor (control final, adică puterea de a alege consiliul de conducere), atunci se obțin două noi tipuri de ONG-uri:
- Ø ONG-uri comunitare - controlul final aparține „patronilor” comunitari, adică comunității, celor care reprezintă liderii acesteia;
- Ø ONG-uri antreprenoriale - controlul final este intern, caz în care consiliul de conducere se auto – perpetuează.
Intersecțiile dintre cele două tipologii de mai sus conduc la combinație de șase „tipuri ideale” de ONG-uri, după cum urmează:
- Comunitar – receptor – distributive;
- Antreprenorial – receptor – distributive;
- Comunitar – clientelare;
- Antreprenorial – clientelare;
- Comunitar – productiv – distributive;
- Antreprenorial – productiv – distributive.
Termenul de „tipuri ideale” de ONG-uri nu se referă la cele mai bune forme, ci la formele pure, care însă evident nu sunt posibile. De aceea, realitățile vor arăta, de exemplu ca tipul ideal antreprenorial – receptor – distributiv ar putea sa aibă, la un moment dat și o formă cu specific pentru tipul comunitar – clientelar.
Cristian Jura, a evidențiat mai multe tipuri de ONG-uri, acesta clasificându-le într-un mod mai simplist, dar mai ușor de utilizat, prin utilizarea a șapte criterii după cum urmează:
- După domeniul de activitate:
- Ø cele care se ocupă de educație;
- Ø cele care se ocupă de sănătate (Médecine sans frontières, etc.);
- Ø cele care se ocupă de protecția mediului înconjurător (Green Peace, World Wide Found, etc.);
- Ø cele care se ocupă cu drepturile omului (Amnesty International, Human Rights Watch, etc.);
- Ø cele care se ocupă cu protecția anumitor profesii (Asociația Internațională a Juriștilor, American Bar Association, etc.);
- Ø cele care se ocupă de protecția minorităților (Asociația Internațională a Popoarelor Indigene, etc.).
- După sfera de activitate:
- Ø ONG-uri interne (în România: FDSC – Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, ARDU- Asociația Română de Drept Umanitar, LADO - Liga Apărării Drepturilor Omului , etc.);
- Ø ONG-uri internaționale (Crucea Roșie internațională, Green Peace, etc.).
- După modul de finanțare a programelor:
- Ø surse proprii;
- Ø donații (de la donatori persoane individuale, de la corporații, fundații, agenții guvernamentale).
- După relația cu organizațiile internaționale inter – guvernamentale:
- Ø ONG-uri cu statut consultativ pe lângă organizațiile internaționale;
- Ø ONG-uri care nu beneficiază de un statut consultativ pe lângă organizațiile internaționale.
- În funcție de caracteristica economică:
- Ø ONG-uri receptiv – distributive (forța lor stă în eficiența distribuției, localizată pe obiective clar conturate);
- Ø ONG-uri productiv – distributive (forța lor stă în dotarea cu funcții generatoare de resurse, dintre care o parte este folosită pentru reproducerea dotării, iar cealaltă pentru oferta de bunuri și servicii);
- Ø ONG-uri clientelare (forța lor stă în serviciile ce pot fi vândute unei clientele disponibile: în spitale, sanatorii, școli, universități, teatre, etc.).
- După posibilitatea de a influența procesul decizional al organizațiilor inter – guvernamentale:
- Ø ONG-uri cu statut consultativ, care influențează procesul decizional al organizațiilor inter – guvernamentale;
- Ø ONG-uri care doar contribuie la implementarea programelor organizațiilor inter – guvernamentale.
- În funcție de faptul dacă au sau nu calitatea de finanțatori:
- Ø ONG-uri cu rol de finanțatori (cele la nivel internațional);
- Ø ONG-uri care nu au această calitate, aflate la nivel local (de exemplu, Fundația pentru o Societate Deschisă).
1. Diferențe și asemănări între asociație și fundație
În metodologia Comisiei Naţionale pentru Statistică, ONG-urile aparţin sectorului administraţiei private (alături de culte, partide, sindicate, uniuni de creaţie, Crucea Roşie, asociaţii şi fundaţii). În România, ca și în Europa, există trei tipuri principale: asociaţii, fundaţii şi federaţii.
Asociaţia
- convenţia juridică prin care mai multe persoane îşi pun în comun contribuţiile lor materiale, cunoştinţele şi activităţile lor pentru a realiza un scop care nu Ie aduce avantaje pecuniare sau patrimoniale. Scopul poate corespunde interesului general, interesului particular al unei anumite categorii sociale sau interesului personal .
- numărul de persoane minim este de 20.
Fundația
- este actul prin care o persoană fizică sau morală stabileşte un patrimoniu distinct şi autonom de patrimoniul său propriu şi îl consacră în mod permanent realizării unui scop ideal, de interes public;
- trebuie să existe minim un fondator.
Asociaţiile şi fundaţiile
- au drepturi numai pentru a-şi realiza obiectivele şi nu pot primi liberalităţi decât după ce au fost autorizate.
- acestea nu pot exista decât dacă există un organism de conducere care deţine competenţa de-a lua decizii.
- după tipul de interes pe care îl promovează:
- cu caracter mutual - promovarea intereselor proprii ale membrilor lor.
- cu vocaţie publică - de interes public sau de utilitate publică
- grupul ţinta şi tipul de acţiune demonstrează o anumită vocaţie pentru binele comunităţii.
- derulează programe de interes public de care beneficiază întreaga comunitate sau un număr larg dintre membrii săi.
- se mai numesc organizaţii caritabile în Marea Britanie sau filantropice în SUA, fără ca aceste atribute să se refere în mod explicit la acordarea de sume de bani.
- sunt în mod deosebit interesate de parteneriat ca metodă de punere în valoare a unor resurse care fie sunt insuficiente, fie lipsesc, dar sunt necesare pentru buna derulare a programelor lor, în cazul de faţă programe de utilitate publică.