Definire şi sfera de aplicare a noţiunii
Din definiţiile date confederaţiei, fie de constituţionalişti, fie de specialişti în drept internaţional public, rezultă că elementul de departajare a confederaţiei de federaţie constă în faptul că, spre deosebire de federaţie, confederaţia nu constituie un nou stat, diferit de statele membre. Acestea rămân independente, egale şi subiecte distincte de drept internaţional public, având însă anumite organe comune ale căror acte, ca regulă, nu sunt de aplicabilitate imediată în statele confederate. In acest context, constatăm că termenul de confederaţie nu se poate aplica relaţiilor dintre anumite state unitare europene şi fostele lor colonii, care sunt din punct de vedere juridic sau cel puţin politic şi sociologic, distincte de acestea, dar faţă de care fosta metropolă are o poziţie dominantă şi prestează în mod direct anumite servicii publice.
Cu atât mai puţin, acestor ţări li se potriveşte termenul de federaţie, pentru că uniunea fostelor puteri coloniale cu fostele colonii nu dă naştere unor noi state. De asemenea, nu suntem nici în prezenţa relaţiilor juridice speciale federaţiei, iar legăturile politice nu sunt similare celor dintr-o federaţie. Astfel, în lipsa unui termen mai potrivit utilizăm formula „cvasiconfederaţie”, inventată de Jacques Ziller. Esenţa acestor relaţii o constituie existenţa unor forme de dependenţă a fostelor colonii faţă de fostele metropole.
Termenul „cvasiconfederaţie” se aplică, de asemenea, formelor particulare care leagă insulele ce aparţin Europei şi pe cele din Atlanticul de Nord, de Marea Britanie sau Danemarca, regate de care ele depind printr-o tradiţie seculară.
Dimpotrivă, termenul de cvasiconfederaţie nu se poate aplica, din punct de vedere juridic, relaţiilor de natură convenţională dintre Franţa şi Monaco sau dintre Italia şi Vatican, care sunt state independente, dar se poate aplica unor aspecte, în principal de natură administrativă, ale acestor relaţii şi, de asemenea, legăturilor cu caracter deosebit existente între Andora, Spania şi Franţa. În cazul raporturilor dintre Italia şi Republica San Marino, stat suveran, independenţa se manifestă şi în domeniul administrativ, neexistând nici un fel de relaţii de tip cvasiconfederal.
Pentru evidenţierea regimului de cvasiconfederenţie, vom prezenta două exemple şi anume: relaţiile de tip metropolă – fostele colonii, în cazul Olandei şi relaţiile de dependenţă tradiţională în cazul domeniilor Coroanei Britanice.
Exemplul Olandei
De la promulgarea „Statutului Regatului Ţărilor de Jos” din 29.12.1954, Regatul Ţărilor de Jos, în sens larg, este un ansamblu compus din 3 părţi cu drepturi egale. La vremea respectivă s-a pus problema organizării relaţiilor cu ceea ce rămăsese din imperiul colonial olandez, a cărui principală componentă, Indiile olandeze, îşi dobândise independenţa sub numele de Indonezia, cu 5 ani înainte.
Cele trei componente ale Regatului, remaniat în 1954, erau Antilele olandeze, Olanda împreună cu colonia sa Noua Guinee şi Surinamul.
După transferul Noii Guinei olandeze către Indonezia, în 1962, câştigarea independenţei de către Surinam în 1975 şi după separarea insulei Aruba, la cererea sa, de restul Antilelor olandeze, în 1986, Regatulo Ţărilor de Jos rămâne compus din 3 state:
- Aruba, insulă de 193 km2 situată în sudul Mării Caraibilor, în dreptul coastei Venezuelei, cu o populaţie de cca. 7.000 locuitori;
- Antilele olandeze, cu o populaţie de cca. 200.000 locuitori, cea mai mare insulă fiind Curaçao (444km2);
- Olanda (doar ea face parte din Comunităţile europene; Aruba şi Antilele olandeze au statutul de teritorii asociate de peste mări).
Fiecare dintre cele 3 elemente componente ale regatului are propria sa constituţie: Legea fundamentală a Regatului Ţărilor de Jos din 1983, Regulamentul de Stat al Antilelor olandeze din 1955 şi Regulamentul de Stat al Arubei din 1986.
Competenţa cvasiconfederaţiei (atribuţiile comune pentru cele 3 ţări) cuprinde partea esenţială a relaţiilor externe (Olanda are însă o competenţă proprie pentru problemele care o privesc exclusiv), apărarea, cetăţenia şi, în parte sistemul judiciar. Atribuţiile comune sunt exercitate prin organele Olandei, după o procedură menită să garanteze luarea în considerare a punctelor de vedere exprimate de Aruba şi Antilele olandeze, reprezentate de miniştrii lor. În toate celelalte domenii, cele 3 state dispun de autonomie legislativă deplină.
Exemplul domeniilor Coroanei Birtanice
Relaţiile de cvasiconfederaţie, formată din insulele din Atlanticul de Nord şi regatul de care aparţin, pot fi elocvent ilustrate de domeniile Coroanei Britanice, care constituie, împreună cu Marea Britanie şi irlanda. Ansamblul geografic al insulelor britanice. Domeniile Coroanei Britanice constau din Insula Man şi Insulele anglo-normande. Insula Man situată în mijlocul Mării irlandei, are 572 km2 şi o populaţie de cca 65.000 de locuitori. Insulele anglo-normande sunt situate în apropierea peninsulei franceze Cotentin şi cuprind, în principal, Insula Jersey (116 km2, cca. 84.000 locuitori), Guernesey (63 km2, cca. 60.000 locuitori) şi Sark (5,5 km2, cca. 600 locuitori).
Domeniile Coroanei Britanice au instituţii foarte vechi care le asigură o largă autonomie internă, Guvernul Marii Britanii preluând şi exercitând doar competenţa privind apărarea şi relaţiile internaţionale. Totuşi, legislaţia locală este supusă aprobării Guvernului Marii Britanii. Mai mult, chiar dacă locotenentul- guvernator al Insulei Man, spre deosebire de cei din Jersey şi Guernesey care nu au decât un rol de reprezentare, este şeful executivului, el conduce administraţia sub controlul Secretariatului de Stat pentru afaceri interne al Marii Britanii.
Domeniile Coroanei nu fac parte sin comunităţile europene, dar li se aplică totuşi anumite reguli din tratatele comunitare.