În Finlanda autonomia comunelor a fost recunoscută de legile din 1865 și 1873, fiind apoi preluată de Constituția din 1919. În 1976 legea privind autonomia locală va amplifica sfera competenței generale a comunelor. Legea privind autonomia locală din 1995 va reglementa competența, drepturile și obligațiile colectivităților locale, conform principiului subsidiarității. Actuala Constituția intrată în vigoare în 2000 consacră autonomia comunelor și lasă pe seama legii reglementarea subdiviziunilor administrative mai mari decât comuna.
Finlanda cunoaște un sistem cu un singur nivel de aministrație locală.
În Finlanda nu exista o administrare guvernamentala exercitata direct la nivel regional, dar se pot constitui federații municipale, ca urmare a relațiilor puternice de cooperare. Astfel s-au format federatii de dimensiuni mari in special in domeniul sanatatii si educatiei. In Finlanda exista mai mult de 400 astfel de federatii municipale si aproximativ 460 de municipalitati divizate in doua categorii: districte si orase.
Constitutia prevede autoguvernarea pentru municipalitati si garanteaza acestora un grad ridicat de independenta.
Municipalitatile colecteaza taxe si primesc un suport financiar consistent de la bugetul de stat pentru a intretine structurile descentralizate ale statului. Principala responsabilitate a municipalitatilor este furnizarea servicilor publice catre cetateni in special in domeniile sanatatii, educatiei si asistentei sociale.
La acest nivel functioneaza Consiliul Municipal sau Guvernul Municipal care reprezinta autoritatea cu cele mai mari competente decizionale. Acesta este format din 17-85 de membri alesi prin vot direct la fiecare patru ani in functie de numarul locuitorilor municipiului. Finlanda este divizată în aproximativ 450 de comune care se bucură de o autonomie cosiderabilă. Consiliile municipale sunt alese pentru un mandat de 4 ani. După aceeași procedură ca și Parlamentul, urmând sistemul proporțional. Consiliul municipal desemnează autoritatea executivă a comunei, comisia municipală, ca și diversele comitete municipale. În aceste organisme colective, partidele politice sunt reprezentate în funcție de ponderea lor în consiliu. Agentul principal al comunei este directorul, numit pe viață, adică până la pensie, sau dimpotrivă, pe perioada mandatului consiliului municipal.
Începând cu anul 1994, în Finlanda se regăsește o instituție publică la nivel departamental, Regiunea de dezvoltare, care în timp, s-ar putea transforma în colectivitate teritorială locală. Capacitatea sa juridică este restrânsă la politicile de dezvoltare regională, la planificarea regională și la repartizarea fondurilor ce provin de la bugetul de stat. Regiunea de dezvoltare dispune de o structură deliberativă denumită Consiliu regional, alcătuită din membri aleși din rândul consiliilor comunale, de către acestea. Consiliu regional nu are însă un organ executiv și nici administrație proprie, hotărârile sale fiind puse în executare de autoritățile și serviciile administrative ale comunelor.