Abordarea utilitaristă a eticii: în gândirea filozofică, utilitarismul (cea mai cunoscută teorie consecvenţialistă) a fost fundamentat de Jeremy Bentham (1748 - 1832) şi consideră că valoarea morală a conduitei unei persoane poate fi determinată numai prin consecinţele (efectele) comportamentului acesteia, respectiv beneficiile şi satisfacţiile sufleteşti pe care aceasta le poate genera; fapta bună nu se defineşte prin intenţiile care stau la originea ei sau prin scopurile urmărite de către agenţi. Utilitariştii considerau drept şi moral ceea ce maximizează plăcerea (utilitatea) şi reduce suferinţa pentru un număr cât mai mare de persoane.
O activitate este bună din punct de vedere moral dacă şi numai dacă maximizează utilitatea şi nici o altă activitate opţională nu produce o utilitate agregată mai mare. Dacă o acţiune produce mai mult bine decât rău, atunci ea tinde să fie o acţiune corectă din punct de vedere moral.
|
Dan Crăciun, Curs de Etică în Afacerile Economice Internaţionale. |
Utilitarismul, ca teorie etică generală, diferă de altruism sau de egoism; în momentul calculării beneficiilor şi daunelor, utilitariştii se consideră pe poziţie de egalitate cu toţi ceilalţi afectaţi de deciziile acţiunilor lor, nici mai presus (egoism), nici mai prejos (altruism).
Dat fiind faptul că finalitatea utilitarismului este să asigure maximum de bine pentru maximum de persoane (şi să minimizeze daunele sau suferinţele, pe termen lung), utilitarismul este, în multe privinţe, consistent cu teoria economică „ortodoxă": o decizie va fi bună dacă are drept rezultat beneficii pentru oameni sau va fi rea dacă lezează sau produce daune.
Cele mai importante trei teorii utilitariste sunt: utilitarismul hedonist, utilitarismul pluralist şi utilitarismul preferinţelor.
Pentru utilitariştii hedonişti fericirea înseamnă dobândirea plăcerii şi evitarea suferinţei, pe când nefericirea, asociată cu răul, înseamnă absenţa plăcerii şi intensificarea suferinţei. Principalul reprezentant al utilitariştilor hedonişti este englezul Jeremy Bentham. Utilitariştii pluralişti consideră că există şi alţi determinanţi, cu excepţia plăcerii, care pot fi consideraţi buni prin esenţa lor: cunoaşterea, libertatea, frumuseţea, dreptatea, prietenia, generozitatea.
John Stuart Mill (1806 - 1873) a continuat teoria hedonistă a lui Jeremy Bentham, dar el a făcut distincţia între diferitele tipuri de plăcere (utilitarismul ideal) - diferenţiere calitativă care nu exista la predecesorul său, susţinând că, în evaluarea morală, ar trebui luate în considerare preferinţele, mai degrabă decât plăcerile. În secolul XX, a apărut ca abordare filozofică şi utilitarismul preferinţelor (astfel, pentru o persoană oarecare, este valoros ceea ce ea preferă).
Ca abordare pentru etica afacerilor, utilitarismul încurajează eficienţa şi stabilitatea activităţilor economice pe termen lung (cum ar fi, de exemplu, investiţiile de capital), productivitatea şi maximizarea profitului, stimulează performanţa economică individuală, conducând evaluarea morală spre conceptul de analiză cost / beneficiu. Conceptul de utilitate este folosit în teoria microeconomică pentru a compara beneficiile nete cu costurile asociate unei acţiuni, unui bun sau unui serviciu.
Utilitariştii sprijină economiile de piaţă, deoarece le consideră motorul creşterii economice şi generatoare de bunăstare maximă pentru un număr cât mai mare de persoane. Oamenii de afaceri, adepţi ai utilitarismului, nu vor căuta doar maximizarea propriei lor utilităţi sau doar pe cea a companiei lor, ci vor avea în vedere maximizarea utilităţii tuturor celor implicaţi în respectiva relaţie de afaceri.
Din perspectiva utilitarismului, o companie care urmăreşte scopul egoist de a-şi maximiza profitul pe termen mediu şi lung - printr-o serie de acte generoase faţă de salariaţi, clienţi, furnizori, comunitate locală - dă dovadă de o generozitate lăudabilă (deşi interesată), în măsura în care cât mai mulţi indivizi se aleg cu un beneficiu oarecare.
Utilitarismul are avantaje considerabile în contextul internaţional de afaceri (este universalist, oferă o metodă bine determinată pentru identificarea acţiunilor morale, este flexibil). În managementul internaţional, utilitarismul se regăseşte într-o variantă modernă: analiza SWOT.
Dezavantajul utilitarismului este că ignoră faptul că acţiunile imorale nu pot fi tolerate sub nici o formă, chiar dacă ele aduc beneficii unei majorităţi (în anumite situaţii, adepţii utilitarismului pot încuraja exploatarea unei minorităţi a populaţiei, prin impunerea de daune şi sacrificii, în beneficiul majorităţii populaţiei). Teoria utilitaristă nu poate fi un determinant al acţiunilor morale deoarece este imposibil de cuantificat beneficiul unei majorităţi faţă de sacrificiul unei minorităţi; în plus, nu se pot calcula consecinţele unei acţiuni înainte de producerea acesteia. Calculul utilitarist este artificial şi nu este practic (nu se pot prevedea, cu suficientă siguranţă, toate rezultatele / consecinţele unei acţiuni individuale şi nici nu se pot compara cu exactitate diferitele tipuri de avantaje şi dezavantaje care pot rezulta, pe termen mediu şi lung).
Utilitarismul poate duce la o repartizare inechitabilă a resurselor în societate sau, la nivelul firmei, la ignorarea intereselor unora dintre participanţii la activitatea acesteia. În concluzie, se poate afirma că această abordare consideră exclusiv bunăstarea socială agregată, dar trece cu vederea individul şi distribuirea respectivei bunăstări. Utilitarismul permite, în anumite circumstanţe, apariţia nedreptăţii sociale.