Noţiunile de urban şi civilizaţie se suprapun deseori în limbajul curent şi chiar în gândire, deşi conţinutul termenului urban este diferit de la o ţară la alta, în baza anumitor criterii:
- numărul de locuitori; se apreciază că o localitate poate fi calificată ca şi urbană dacă
are: în Suedia - peste 200 de locuitori, în Albania - peste 400 de locuitori, în Elveţia,
Spania, Anglia - peste 1000 locuitori, în Jugoslavia, Franţa, Norvegia - peste 2000
locuitori, în SUA şi Japonia - peste 2500 locuitori, în India şi Austria - peste 5ooo
locuitori, în Grecia - peste 10.000 locuitori.; - dotarea cu echipament tehnico-edilitar; urbană este apreciată localitatea care dispune
de o dotare corespunzătoare privind confortul, igiena locuitorilor, alimentarea cu apă,
canalizarea, alimentarea cu energie electrică, telefonia, amenajarea străzilot etc.; - dotările social-culturale, satisfacerea intereselor publice, a celor de odihnă şi recreere
etc.; - importanţa în teritoriu;
- criterii administrative.
În unele ţări - printre care şi ţara noastră - denumirea de oraş este stabilită prin reglementări administrative şi anume hotărâri ale organelor de stat.
Trăsăturile caracteristice ale mediului urban efectiv sunt:
- încadrarea populaţiei din acest mediu în ramuri economice şi sectoare de activitate
neagricole, în care munca se desfăşoară cu ocupare permanentă, fără întreruperi
sezoniere şi are un înalt nivel de productivitate (se pot include aici şi activităţile privind
sectorul agricol şi alimentar industrializat); - transferarea populaţiei ocupate - în procente crescânde - din sectorul productiv în
sectorul serviciilor, din domenii în care predomină munca fizică în cele în care ponderea
majoră o are munca intelectuală; - modificarea structurii vieţii sociale, a concenpţiilor şi mentalităţilor indivizilor:
restrângerea numerică a celulei familiale; independenţa membrilor adulţi - indiferent de
sex - la vârsta majoratului; interesul crescând al populaţiei pentru o calificare superioară,
pentru cultură, precum şi valorificarea optimă a unui „buget" crescând de timp liber; - intensificarea mobilităţii, creşterea numărului contactelor sociale, amplificarea furnizării
de bunuri de larg consum, precum şi a energiei şi a informaţiilor; - dezvoltarea unei reţele complexe de mijloace de transport şi comunicaţii eficiente şi
uşor accesibile.
Trăsăturile cadrului material specifice urbanului sunt:
o densitatea ridicată în ceea ce priveşte ocuparea solului, într-un perimetru mult extins; o împărţirea teritoriului în zone specializate ca profil social-economic;
o dezvoltarea unei diversificate înzestrări cu edificii şi cu dotări tehnico-edilitare;
o preocuparea pentru calitatea fondului construit şi pentru aspectul spaţiilor libere;
o dezvoltarea unei reţele de comunicaţie cu mijloace perfecţionate de transport pentru
categorii de trafic diferenţiate;
o dezvoltarea suprafeţelor spaţiilor verzi şi a zonelor pentru sport şi recreere.