Urbanismul a apărut şi s-a afirmat fundamentându-se pe arhitectura. Cu toate acestea, între arta urbană a marilor opere arhitectonice şi urbanismul modern există numeroase diferenţe apărute îndeosebi ca urmare a progresului societăţii bazat pe supradimensionarea şi valorificarea maximă a spaţiului. Denumirea de "urbanism" provine din limba latină de la "urbis-is", termen care desemna noţiunea de oraş. În sens larg, urbanismul constituie arta de a ordona de o manieră armonioasă şi raţională viaţa unei populaţii, într-un spaţiu geografic determinat63. Termenul de urbanism a apărut pentru prima data în lucrarea inginerului catalan Ildefonso Cerda "Teoria generală a urbanizării", publicată în 1867. Cu toate că termenul este de dată relativ recentă şi desemnează ştiinţa organizării oraşelor, arta urbană, formele geometrice ale oraşelor îşi au originea în antichitate. Urbanismul clasic, avându-l ca reprezentant pe Hipodam din Milet, Grecia antică, se caracteriza prin planificarea oraşului în dimensiuni regulate, cu străzile formând un sistem pătrat. Practic, conceptul de urbanism a fost definitivat în secolul XX, mai ales după crearea CIAM (Congresului Internaţional al Arhitecturii Moderne), iniţiat de Le Corbusier. După cel de-al doilea război mondial au apărut noi forme urbane (zone, regiuni, arii metropolitane, oraşe-satelit) ca urmare a creşterii populaţiei şi a progreselor tehnologice.
Potrivit Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, urbanismul reprezinta „stiinta al carei obiect il constituie sistematizarea aşezărilor omeneşti existente şi proiectarea de noi asezari". O alta abordare, mai completa, desemneaza urbanismul ca fiind „stiinta proiectarii şi planificarii lucrarilor de construire, sistematizare, reconstruire sau restructurare a unei asezari omeneşti impreuna cu complexul de masuri socio-economice, tehnice, igienice care se iau în vederea satisfacerii necesitatilor materiale şi social-culturale ale noilor asezari". În aceeasi idee se inscrie şi definitia potrivit careia urbanismul reprezinta „un ansamblu de masuri tehnice, administrative, economice şi sociale care trebuie sa permita o dezvoltare armonioasa, rationala şi umană a aglomeratiilor".
Se desprinde astfel, legatura absolut necesara intre urbanism şi o serie de domenii ca economia, geografia, demografia, etc, urbanismul reprezentand „stiinta moderna care ofera solutiile normative care asigura crearea şi organizarea oraşelor în baza unui < bilant teritorial > adecvat a carei sarcina de baza este fundamentarea necesitatii decretarii de oraşe noi şi de a le transforma pe cele existente în asa fel incat acestea sa corespunda atât nevoilor actuale cât şi celor viitoare".
Alte puncte de vedere privesc urbanismul în corelatie cu amenajarea teritoriului, ca o importanţă componenta a acesteia avand ca obiect localitatile, asezarile umane, urbane sau rurale67. Aşadar, urbanismul este privit în stransa interdependenta cu amenajarea teritoriului ca parte integranta a acesteia şi constituit dîntr-un ansamblu de activitati prin care sunt urmarite obiective legate de:
- ameliorarea conditiilor de viaţa prin eliminarea disfunctionalitatilor, asigurarea accesului la
servicii publice şi locuinte convenabile pentru toti locuitorii; - crearea conditiilor pentru satisfacerea cerintelor speciale ale copiilor, varstnicilor şi ale
persoanelor cu handicap; - utilizarea eficienta a terenurilor în acord cu functiile urbanistice adecvate;
- extinderea controlata a zonelor construite;
- protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural construit şi natural;
- asigurarea calitatii cadrului construit, amenajat şi plantat din toate localitatile;
- protejarea localitatilor impotriva dezastrelor naturale şi a riscurilor tehnologice.
În concluzie, urbanismul reprezinta o activitate de interes general cu caracter continuu, care se desfasoara pe intreg teritoriul national avand drept obiective: determinarea structurii functionale a localitatilor, utilizarea rationala şi echilibrata a terenurilor, extinderea controlata a zonelor construite, asigurarea unei locuiri corespunzatoare nevoilor oamenilor, a unui nivel de trai decent, asigurarea conditiilor pentru satisfacerea unor nevoi speciale ale copiilor, persoanelor varstnice şi persoanelor handicapate, asigurarea esteticii compozitionale, protejarea conservarea, punerea în valoare şi revitalizarea monumentelor istorice precum şi a patrimoniului natural.
Pana nu demult, notiunea de urbanism se limita doar la organizarea interna a oraşelor insa aparitia formelor de urbanizare periferica au determinat specialistii sa conceapa amenajarea urbana într-un cadru mai larg, integrand în sfera preocuparilor şi spatiile rurale invecinate, care, pot constitui zone de loisir pentru oraseni. În aceste conditii, periurbanizarea ridica o serie de probleme specifice.
Aşadar, conceptul de urbanism include acţiuni de cunoaştere şi remodelare a spaţiilor urbane avand la baza activitati de investigare şi diagnoza, prognoza, strategie şi fundamentarea deciziilor şi priveşte: cadrul natural, functiile economice ale teritoriului, populatia, reţeaua generala de localităţi şi echiparea tehnica a teritoriului.
Elementele şi aspectele caracteristice ale cadrului natural se refera la: relief, resurse, conditii geotehnice, seismicitate, reţeaua hidrografica şi hidrologica, cursuri, debite, surse de apa potabila şi industriala, ape poluate, clima, regim termic, precipitatii, regim eolian, fenomene şi conditii specifice de degradare, inundatii, exces de umiditate, eroziune, alunecari de teren, etc. Scopul principal al analizei cadrului natural este de a determina modul în care acesta influenteaza dezvoltarea şi organizarea retelei de localităţi.
Functiile economice ale teritoriului au în vedere: industria (inventarierea unitatilor pe categorii de importanţă, ramura, localizarea lor, forta de munca pentru fiecare unitate folosita în prezent şi preconizata pentru viitor, forta de munca în deplasare, suprafata de teren ocupata, echiparea tehnico-edilitara, unitati producatoare de noxe, impurificarea atmosferei, a apei, degradari de teren, amplasarea deseurilor, etc.), agricultura (zonarea terenurilor agricole - cerealiere, viticole, pomicole, zootehnice, legumicole - , numarul şi localizarea unitatilor complexe de productie agricola, forta de munca actuala şi de perspectiva ocupata, deplasari pentru munca, principalele lucrari hidrotehnice şi hidroameliorative, aprovizionarea oraşelor cu produse agro-alimentare), economia forestiera (suprafata şi ponderea fondului forestier în teritoriul studiat, unitati principale de exploatare-intretinere, forta de munca, valorificarea fondului forestier din punct de vedere peisagistic, cinegetic, terapeutic, etc., gradul de echipare cu drumuri, cai ferate, etc., structura fondului forestier şi relatiile acestuia cu alte activitati economice), turismul, odihna şi tratamentul balnear (inventarierea resurselor balneo-turistice, distributia în teritoriu, valoarea resurselor, modul în care sunt puse în valoare, gradul de dotare şi echipare, gradul de solicitare, accesul, etc).
Populatia se analizeaza pe total teritoriu şi medii (rural, urban), pe localităţi principale, densitate, număr şi evoluţie pe o perioada mai lunga (pe baza recensamintelor), structura pe varste, sporul natural şi migratoriu, indicele de natalitate şi mortalitate, structura populaţiei active pe ramuri, profilul economic şi social, deplasarile zilnice pentru munca, etc. Prelucrarea datelor pentru acesti parametri permite evidentierea unor probleme şi fenomene precum repartitia inegala a populaţiei în teritoriu, miscarea naturala a populaţiei, desfasurarea procesului de urbanizare (ritm,
pondere, disproportii), utilizarea fortei de munca, navetismul zilnic sau temporar, conditiile de viaţa.
Analiza retelei generale de localităţi urmareste distributia acestora în teritoriu precum şi relatiile de complementaritate intre ele, gradul de echipare tehnico-edilitara, functiile oraşelor, etc.
Echiparea tehnica a teritoriului este considerata elementul motor al dezvoltarii şi organizarii complexe a oraşelor şi cuprinde intregul sistem de comunicatii şi transport (cai ferate, rutiere, aeriene, navigabile, transportul auto, starea şi traseele mijloacelor de transport), gospodarirea complexa a apelor, sistemul energetic national (centrale hidroelectrice, termoelectrice şi de termoficare, atomoelectrice), alimentarea cu gaze, protectia şi conservarea mediului inconjurator.
Cunoasterea, analiza şi evaluarea acestor elemente ce dau continut urbanismului asigura o delimitare şi o dimensionare corecta a localitatilor, zonarea functionala a acestora, proiectarea sistemului de legături intre localităţi şi nu în ultimul rand utilizarea rationala a teritoriului şi a resurselor acestuia. Astfel, se evita dezvoltarea haotica şi amplasarea unor constructii în afara limitei permise, are loc reducerea unor cheltuieli de intretinere pentru cladiri şi spatii libere amenajate, creşterea eficientei economice în exploatarea retelei edilitare a strazilor, a spatiilor verzi, economisirea terenului agricol.
Totodata, un alt aspect luat in considerare in determinarea continutului urbanismului il reprezinta delimitarea unei localităţi care are în vedere:
- Cadrul natural şi conditiile specifice ale terenului în sensul evitarii utilizarii unor terenuri
improprii amenajarii sau amplasarii unor constructii (terenuri instabile, inundabile); - Forma şi organizarea localitatii, vizand o forma cât mai compacta care sa corecteze
eventualele deficiente rezultate din dezvoltarea haotica, necontrolata şi cuprinderea unor
zone ca rezerve de teren liber în interiorul sau în afara perimetrului existent, necesare
extiderii în perspectiva; - Asigurarea unei densitati economice, urmarindu-se utilizarea în mod eficient a teritoriului
urban. Astfel, pot fi eliminate unele zone cu constructii dispersate, izolate sau raspandite de-
a lungul arterelor de patrundere din exterior, executate fără autorizatie, din materiale
necorespunzatoare, insalubre.
În acelasi timp, identificarea zonelor functionale prezinta o deosebita importanta in definirea unui oras, acestea reprezentand teritorii din cadrul unei localităţi, echipate şi amenajate, în care se desfasoara cu preponderenta aceeasi activitate. Zonele functionale cu profil dominant dintr-o localitate sunt:
- Zona industriala care cuprinde totalitatea firmelor şi regiilor industriale şi de depozitare, iar
în localitatile rurale, unitatile agricole, agro-industriale sau industriale. Amplasarea zonei
industriale constituie o problema fundamentala de amenajare a teritoriului deoarece, daca
este realizata în mod corect, se asigura localitatii o functionalitate normala, mentinandu-se
un mediu ambiant echilibrat, favorabil desfasurarii normale a vietii. - Zona de locuit care cuprinde terenurile destinate cladirilor de locuit, a dotarilor şi a cailor de
circulatie aferente. Aceasta zona este structurata sub forma unitatilor urbanistice complexe
(cartier, sector). Unele unitati economice, cu specific industrial (filaturi, textile, confectii)
sau de deservire (fabrici de paine, ateliere de reparatii) pot fi amplasate în zona de locuit. - Zona dotarilor social-culturale care include terenurile pe care sunt amplasate dotarile aflate
în folosinta intregii populatii din localitatea respectiva. Zona centrala a localitatii, denumita
în literatura de specialitate şi centrul civic, contine cele mai importante dotari orasenesti. - Zona de spatii verzi care este formata din terenurile destinate parcurilor, gradinilor,
scuarurilor, zonelor plantate de protectie sanitara, etc. Aceasta zona are o importanţă
deosebita în mentinerea echilibrului ecologic urban, a sanatatii publice, a esteticii oraşului şi
în imbunatatirea microclimei. - Zona de circulatie şi transport care include terenurile destinate principalelor artere de
circulatie, parcajele şi garajele publice, spatiile destinate transportului în comun,
constructiile şi instalatiile destinate transportului exterior (gari, autogari, aeroporturi, porturi,
).
Luarea în considerare a cerintelor legate de amplasarea şi dimensiunile optime ale localitatilor, elaborarea planurilor şi respectarea zonelor functionale în conditiile utilizarii optime a resurselor argumenteaza necesitatea respectarii exigentelor urbanismului în proiectarea localitatilor.