Administrație publică

Dezvoltarea urbana reprezinta un proces continuu de transformare a mediului urban care a cunoscut dimensiuni importante indeosebi în cea de-a doua jumatate al secolului al-XX-lea.

În prezent, majoritatea specialistilor considera ca urbanizarea reprezinta un proces prin care „teritorii şi oameni devin urbani"⁸⁰ iar schimbarile se petrec atât la nivelul teritoriului cât şi al populaţiei prin creşterea ponderii spatiului şi populaţiei urbane în ansamblul unei regiuni.

Urbanizarea poate fi privita şi din punct de vedere sociologic adica al „modului de viaţa generat de acest proces şi care, în esenta, exprima un transfer de caracteristici urbane asupra localitatilor rurale."

Transformarile ce au avut loc atât în dinamica economiei mondiale cât şi la nivel demografic au generat o serie de schimbari în caracteristicile spatiale şi functionale ale oraşelor, notiunea de aglomerare urbana capatand dimensiuni diferite de la o tara la alta.

La inceputul Evului Mediu, cand economia era predominant naturala iar mestesugurile şi comertul se aflau la un nivel scazut de dezvoltare, oraşele se deosebeau într-o mica masura de sate aparand mai intai targurile, ca piete de schimb, care au devenit ulterior oraşe mari cu funcţii multiple (comerciale, administrative, mestesugaresti, etc.). Mai apoi, mestesugarii s-au unit în ateliere şi bresle iar oraşele s-au dezvoltat în jurul castelelor feudale, a resedintelor mai importante (episcopie, palat regal, etc.), în apropierea unor porturi sau la intersectia unor importante artere comerciale.

Procesul de urbanizare s-a derulat mai rapid incepand cu sec. al XIX-lea ca urmare a dezvoltarii comertului şi transporturilor generand transformari şi noi delimitari teritoriale în structura urbana ca urmare a revolutiei industriale şi colonialismului care, alaturi de explozia demografica au condus la concentrarea populaţiei în spatiul urban unde contrastele s-au amplificat prin extinderea cartierelor sarace, insalubre, cunoscute sub numele defavelhas, barrios (America Latina), bidonvilles (în coloniile franceze din Africa), shanty-towns (Asia).

În anul 1800 existau 750 de oraşe cu peste 5000 de locuitori, 200 de oraşe cu peste 20000 de locuitori şi 45 de oraşe cu peste 100000 de locuitori. Pana în anul 1950, numarul oraşelor a crescut de circa 35 de ori. Conform statisticilor O.N.U, gradul de urbanizare s-a concretizat într-o pondere de 2,8% în anul 1800, 41% în 1985, 45% în 1995 şi va atinge 60% în anul 2025.

În structura, ponderea populaţiei urbane pe categorii de tari şi pe Glob, se prezinta astfel:

Ponderea populaţiei urbane pe categorii de tari

                                                                     Tabelul nr. 1.

Fenomenul urban a inregistrat creşteri considerabile dupa cel de-al doilea razboi mondial, în 1996 numarandu-se 275 de oraşe milionare din care pot fi amintite: Mexico-City, Sao Paulo, Tokyo, New-York, Calcutta, Mumbai, Shanghai, Teheran, Buenos Aires, Rio de Janeiro, Seoul, Delhi, Lagos, Karachi. Potrivit United Nation, Population Division, Urban Agglomeration, 1950-2015, creşterea prognozata a oraşelor cu populatie mai mare de 8 milioane locuitori se prezinta astfel:

Cresterea oraşelor cu populatie mai mare de 8 milioane de locuitori în 2015 fata de 1995

                                                                                           Tabelul nr. 5.2

Sursa: United Nation, Population Division, Urban Agglomeration, 1950-2015 citat de Ilinca N., op. cit.,p. 118

Dintre oraşele delimitate mai mult sau mai putin în plan teritorial, unele formeaza adevarate aglomerari urbane care, în unele regiuni se unesc şi genereaza noi forme teritoriale urbane. Din multitudinea acestora, se pot distinge:

oraşul propriu-zis ca forma iniţială bine conturata prin limite administrative, în aceasta categorie fiind incluse oraşele mici şi foarte mici ca formatiuni social-economice clar definite;

aglomerarea urbana ca forma cea mai dezvoltata şi dinamica a oraşului modern reprezentand o arie urbanizata alcatuita dîntr-un oraş de cel putin 50000 de locuitori impreuna cu zona sa suburbana (comune, oraşe mai mici) desfasurata pe o suprafata relativ restransa cu o raza de pana la 50-60 km în jurul centrului principal;

-     microregiunea urbana ca forma mai cuprinzatoare constand într-o imbinare, în
anumite grade de dependenta economica, sociala şi urbana, concentrata şi distincta în
teritoriu de asezari urbane şi rurale care confera ansamblului un anumit profil
specific economic şi social. Aceasta forma urbana este intalnita adeseori pe vaile
raurilor, în cadrul zonelor litorale sau de-a lungul marilor magistrale rutiere sau
feroviare.

conurbatia este alcatuita din oraşe unite prin legături stranse de productie şi care formeaza arii continue urbanizate. De regula, în centrul unei conurbatii se afla un nucleu mai important în jurul caruia se situeaza oraşe-satelit sau comune suburbane. Printre trasaturile care definesc o conurbatie se numara existenta unor elemente comune ale vietii economice şi a unor sisteme comune de transport, alimentare cu apa, gospodarire comunala. O conurbatie poate avea mai multe centre, neexistand criterii riguroase pentru delimitarea administrativa şi teritoriala a acestora. (de ex. Tokyo-Yokohama, Osaka-Kobe în Japonia.)

-     metropola  semnifica pozitia marilor oraşe multimilionare, puternic  extinse în
teritoriu. Denumirea provine din latina (mater - mama şi polis - oraş) şi reprezinta
vechea denumire greceasca a oraşelor-state. În ultimul timp, tot mai multe oraşe

devin metropole capatand caracteristici distinctive şi transformandu-se în veritabili „poli" financiari, bancari sau politici.

• zona metropolitana se intinde pe o arie care cuprinde cel putin 100000 de locuitori şi
  este alcatuita dîntr-un oraş cu cel putin 50000 de locuitori şi mai multe suburbii.
• megalopolis-ul sau polimegalopolis-ul ca denumire provine din limba greaca (mega
  - mare şi polis - oraş) şi este utilizat în prezent mai mult în SUA pentru a desemna
  marile formatiuni urbane aflate pe coasta de est la Oceanul Atlantic (zona dintre
  Boston şi Washington).

Aparitia şi dezvoltarea acestor forme urbane a determinat de cele mai multe ori realizarea unor progrese în plan economic, social şi cultural dar a generat în acelaşi timp o multitudine de probleme legate de creşterea criminalitatii, a somajului, a presiunii funciare şi a preturilor imobilelor, degradarea mediului natural, social şi cultural contribuind astfel la scaderea nivelului calitatii vietii, la amplificarea discrepantelor intre mediul urban şi cel rural şi, în consecinta, la adancirea dezechilibrelor în plan regional.