În contextul utilizarii rationale a teritoriului, dimensionarea corecta a localitatilor în raport cu numarul de locuitori, determinarea perimetrului construibil prezinta un rol deosebit de important contribuind la evitarea dezvoltarii haotice şi amplasarii unor constructii în afara limitei permise, la reducerea unor cheltuieli de intretinere pentru cladiri şi spatii libere amenajate, la creşterea eficientei economice în exploatarea retelei edilitare a strazilor, a spatiilor verzi, la economisirea terenului agricol.
Perimetrul construibil al unei localităţi reprezinta linia conventionala de delimitare a teritoriului, care grupeaza toate zonele functionale: industrii, cladiri de locuit, dotari, lucrari edilitare, cai de comunicatie, spatii verzi. Exista şi situatii în care, datorita anumitor conditii obiective (naturale, istorice, de amplasare a unor unitati industriale, etc), perimetrul construibil cuprinde terenuri izolate, în afara limitei principale. În aceste conditii, delimitarea unei localităţi are în vedere: cadrul natural şi conditiile specifice ale terenului, în sensul evitarii unor amplasamente improprii ale constructiilor (terenuri instabile, inundabile, etc), forma şi organizarea localitatii vizand o forma cât mai compacta care sa corecteze eventualele deficiente rezultate din dezvoltarea necontrolata şi cuprinderea unor zone ca rezerve de teren liber necesare extinderii în perspectiva, utilizarea eficienta a teritoriului urban prin eliminarea zonelor cu constructii dispersate, izolate sau executate fără autorizatie, din materiale necorespunzatoare. Un rol aparte în procesul de delimitare a localitatilor il reprezinta identificarea zonelor functionale ale localitatilor, intelegand prin acestea "acele teritorii din cadrul unei localităţi în care se desfasoara cu preponderenta aceeasi activitate".
Principalele zone functionale dîntr-o localitate sunt: zona industriala, zona de locuit, zona de dotari social-culturale, zona de spatii verzi, zona de circulatie şi transport.
Zona industriala
Amplasarea zonei industriale constituie o problema fundamentala de amenajare a teritoriului şi a localitatilor deoarece, daca se realizeaza corect, se asigura localitatii şi teritoriului o functionalitate normala, mentinandu-se un mediu ambiant curat, echilibrat, favorabil desfasurarii normale a vietii. Avand drept functiuni principale productia şi depozitarea marfurilor, zona industriala din cadrul oraşelor cuprinde totalitatea firmelor şi regiilor industriale, iar în localitatile rurale, unitatile agricole, agro-industriale sau industriale.
În ceea ce priveşte clasificarea zonelor industriale, în literatura de specialitate sunt intalnite mai multe criterii în funcţie de:
- importanţă: zone de interes national; zone de interes local;
- specificul unitatilor: zone în care predomina unitati industriale; zone în care predomina
depozitele şi bazele de aprovizionare; zone mixte. - specificul procesului tehnologic: zone industriale producatoare de noxe: industria extractiva,
energetica, metalurgica, siderurgica, a constructiilor de masini, etc; zone industriale nenocive:
industria electrotehnica, alimentara, usoara, forestiera, etc. - amplasament în raport cu oraşul: zone industriale amplasate în interiorul unitatilor de locuit; zone
industriale situate la marginea oraşului; zone industriale amplasate în exteriorul perimetrului
construibil al oraşului.
Industriile urbane pot fi amplasate fie în cadrul unor unitati teritoriale cu suprafete importante (platforme) fie izolat, în cadrul zonelor de locuit. Primul tip de amplasament genereaza efecte pozitive privind eficienta şi buna functionare în relatia cu oraşul prin: asigurarea unei bune legături cu zonele de locuit apropiate, cooperarea intre cele doua functiuni din punctul de vedere al dotarilor tehnico-edilitare şi al dotarilor social-culturale, cooperarea intre diferitele unitati productive în proiectarea, construirea şi exploatarea în comun a retelelor de instalatii energetice şi de apa, a liniilor de cale ferata, a instalatiilor termice, a cladirilor şi constructiilor auxiliare, a unitatilor de cercetare-proiectare. Amplasamentele izolate se recomanda pentru industriile nenocive care nu ocupa suprafete mari de teren (industrie locala de servire a populaţiei, unitati ale industriei usoare şi alimentare, mecanica fina, industrie electrotehnica, etc).
Referitor la alegerea amplasamentului pentru industrii, o conditie de baza o constituie asigurarea legaturii cu sursele de materie prima. Astfel, în cazul industriilor extractive, amplasarea se face în arealul acestor surse iar în cazul industriei prelucratoare, conditia o reprezinta posibilitatea aprovizionarii cu materie prima, combustibil, energie, etc. O alta cerinta a amplasamentului este asigurarea accesului prin caile de transport. În funcţie de conditiile geografice şi caracteristicile marfurilor ce urmeaza a fi transportate, se utilizeaza: caile ferate care asigura un transport cu volum mare la un cost relativ scazut, dar necesita suprafete mari de teren şi o ridicata rigiditate în ceea ce priveşte adaptarea la teren, caile rutiere care asigura un transport rapid cu servicii directe şi care pot deservi în conditii optime unitatile amplasate în interiorul zonei de locuit, caile navale unde avantajul este de natura economica, avand un cost de 2,5 ori mai mic decat pe calea ferata şi de 7 ori mai redus decat cel rutier insa dezavantajele sunt legate de faptul ca viteza de transport pe apa este cea mai redusa iar rigiditatea traseelor este cea mai ridicata, transportul prin conducte care se face pentru combustibilii lichizi şi gaze, în special pentru industriile chimice şi petrochimice. În afara acestora, mai sunt utilizate şi alte tipuri de mijloace de transport cum ar fi: funiculare, benzi rulante, conducte sub presiune, etc în cazul transporturilor interioare din cadrul platformelor industriale.
Zona de locuit
În cadrul teritoriului orasenesc, zona de locuit ocupa locul cel mai important şi cel mai intins (intre 40-60% din suprafata urbana) avand funcţia complexa de locuire şi asigurare a cadrului vietii particulare şi sociale a populaţiei. Functia de locuire reprezinta o notiune dinamica ce presupune existenta, în afara locuintelor propriu-zise, a dotarilor şi amenajarilor necesare desfasurarii normale a vietii. Zona de locuit este constituita din patru unitati structurale: grupa de locuinte, complexul de locuinte, cartierul şi sectorul orasenesc.
Grupa de locuinte cuprinde un ansamblu de cladiri de locuit cu o populatie de 400-2500 locuitori şi o suprafata de 2-6 ha. Aceasta unitate structurala nu este echipata complet din punct de vedere social-cultural, continand dotari de mica importanţă utilizate şi de alte grupari din zona.
Complexul de locuinte este format din mai multe grupe de locuit fiind considerat unitatea urbanistica de baza, avand o suprafata de 10-20 ha, ajungand chiar pana la 40 ha cu o populatie de 3500-16000 locuitori. Aceasta unitate este delimitata de strazi cu importanţă oraseneasca sau elemente naturale (forme de relief, oglinzi sau cursuri de apa, masive plantate, etc). Elementele principale ale complexului de locuit sunt: cladirile de locuit cu anexele necesare; dotarile social-culturale de folosinta zilnica; crese, gradinite de copii scoli, generale, cluburi, dispensare, unitati comerciale şi de alimentatie publica, unitati de prestari servicii pentru populatie, spatii verzi plantate, terenuri dejoaca şi sport, parcaje şi garaje, spatii de circulatie carosabila, alei.
Cartierul cuprinde mai multe complexe de locuit grupate de obicei în jurul unui nucleu central (centru de cartier) incluzand dotari de folosinta periodica. Suprafata minima este de 60-80 ha iar cea maxima de 150-200 ha. Populatia are ca limta inferioara 15000-30000 locuitori iar limita superioara de 50000-60000 locuitori. De regula, cartierul este delimitat de artere de mare circulatie.
Sectorul orasenesc reprezinta unitatea structurala superioara, caracteristica oraşelor mari şi foarte mari şi cuprinde mai multe cartiere, avand o suprafata de 500-800 ha şi o populatie intre 100000-200000 locuitori. Sectorul cuprinde pe langa dotarile de folosinta zilnica şi periodica, dotari specializate de folosinta ocazionala cum ar fi: unitati comerciale şi de alimentatie publica, prestari servicii cu caracter deosebit, teatre, muzee, biblioteci, dotari cu caracter administrativ (administratie, birouri de firma, ministere), scoli superioare, spitale, sali de sport, etc.
Teritoriul aferent cladirilor de locuit cuprinde cladirile de locuit propriu-zise şi elementele anexe cum ar fi: platformele gospodaresti (centrale sau puncte termice, puncte de colectare a gunoaielor, locuri pentru batutul covoarelor), alei şi strazi interioare de acces la locuinte şi la anexele respective, spatii libere cu amenajari pentru jocul copiilor, etc. Acest teritoriu reprezinta 50-60% din suprafata totala a unitatii structurale. În acest context, locuintele pot fi clasificate dupa folosinta, regim de inaltime, forma şi mod de dispunere.
Dupa folosinta, locuintele sunt individuale sau colective. Locuintele individuale prezinta urmatoarele avantaje: contactul direct cu natura, o mai mare intimitate datorata izolarii fata de vecini, posibilitati de extindere, etc. Principalele dezavantaje sunt de natura economica şi constau în ocuparea deficitara a terenului, trasee lungi de acces, imposibilitatea cuprinderii într-un anasamblu unitar. Locuintele colective nu permit extinderi şi impun o conduita adecvata vietii colective.
Dupa inaltime, locuintele pot avea inaltime: joasa (locuinte individuale, parter sau duplex), medie (locuinte colective de P+1…P+4), mare (locuinte cu 5-10 etaje, prevazute cu ascensor), foarte mare(locuinte cu peste 10 etaje).
Amplasarea locuintelor este, de asemenea, determinata şi de conditii climatice, insorire, ventilare, poluare sonora. Alternarea zonelor umbrite cu cele insorite determina miscari ale aerului în timpul verii. Intensitatea vanturilor poate fi redusa cu ajutorul ecranelor de protectie sau al plantatiilor. Zgomotul influenteaza amplasarea şi conformatia cladirilor în raport cu sursele care il produc. Intr-un ansamblu de locuit, zgomotul are urmatoarea structura: circulatia stradala 66%, trenuri şi avioane 9,8%, ateliere mestesugaresti 9,8%, radioficare, aparate electrocasnice 7,2%, jocul copiilor 7,2%. Insorirea reprezinta unul din factorii climatici importanti în asigurarea igienei şi confortului. În acest sens, înca din faza de proiectare trebuie acordata o atentie deosebita în alegerea amplasamentului, orientarea constructiilor fata de punctele cardinale, dispunerea în teren, etc. Pentru ca efectul insoririi sa fie eficient, fatadele trebuie sa fie expuse radiatiilor solare timp de 2-3 ore pe zi. Calitatea vietii în cadrul locuintelor depinde în mare masura de asigurarea acestui minim de insorire, deşi este imposibil de realizat pentru toate camerele dîntr-o zona de locuit unde conditiile locale, functionale şi estetice impiedica aplicarea unor solutii ideale în acest sens. Timpul de insorire şi intensitatea razelor solare depind de anotimp, orientare şi latitudine. Precipitatiile, daca sunt în exces, influenteaza în mod negativ constructiile în timp ce insuficienta sau lipsa lor este daunatoare sanatatii şi confortului urban. Miscarea aerului - vantul - actioneaza asupra localitatilor, asigurand ventilarea lor (reducerea temperaturii fiind proportionala cu viteza vantului), difuzarea şi transportul impuritatilor nocive. Studierea caracteristicilor vanturilor (directie, intensitate, frecventa) contribuie la orientarea cladirilor şi a strazilor, alegerea unui anumit tip de compozitie pentru un ansamblu, dispunerea în teritoriu a unor obiective în funcţie de gradul lor de nocivitate. Protectia locuintelor se poate asigura prin asezarea constructiilor cu latura mica în directia vanturilor dominante sau cu latura mare oblic fata de acestea, deschiderea spatiului interior al grupurilor de locuinte fata de directia vanturilor racoroase de vara şi inchiderea fata de directia vanturilor reci de iarna, trasarea strazilor paralel cu directia vanturilor slabe în vederea obtinerii unei bune ventilari.
Spatiile rezervate circulatiei din cadrul complexului de locuit reprezinta 15-20% din suprafata ansamblului şi cuprind: aleile pentru circulatia pietonala, caile carosabile, parcajele şi garajele aferente. Aleile pentru pietoni asigura accesul la locuinte, dotari social-culturale şi amenajari. Latimea acestora este de 1-4 fire de circulatie, un fir pentru o persoana avnd latimea de 60-70 cm. Caile carosabile se clasifica în: strazi perimetrale, strazi interioare şi alei de serviciu. Strazile perimetrale leaga complexul de locuinte de unitatile vecine asigurand delimitarea de acestea. Strazile interioare traverseaza complexul de locuinte legandu-l de diferite puncte de interes şi pot avea forma unor inele ramificate sau fundaturi, cu capetele amenajate pentru intoarcerea autovehiculelor. Aleile de serviciu asigura legatura cu unele elemente ale complexului: parcaje, platforme gospodaresti, dotari, curti de serviciu. Parcajele şi garajele deservesc posesorii de autoturisme. Numarul locurilor de parcare-garare se stabileste în funcţie de indicele de motorizare (raportul dintre numarul autovehiculelor şi numarul populaţiei). Avand în vedere creşterea în timp a acestui indicator, proiectantii trebuie sa prevada o rezerva de teren pentru parcaje. Numarul locurilor de garare se considera a fi 20% din numarul total de autoturisme. Garajele se realizeaza sub forma boxelor individuale sau garajelor colective amplasate la parterul sau subsolul blocurilor de locuit, în constructii special amenajate în subteran sau suprateran.
Zona dotarilor social-culturale
Aceasta cuprinde terenurile pe care sunt amplasate spatiile comerciale, teatrele, cinematografele, spitalele, scolile, hotelurile, institutiile administrative, etc. Dotarile de importanţă oraseneasca se amplaseaza în centrul civic al localitatii.
Centrul oraşului reprezinta locul în care functiunile şi valorile urbane ating intensitatea lor maxima. Din punct de vedere geometric, zona centrala reprezinta o parte a structurii oraşului, rezervata unor dotari culturale, administrative şi comerciale care prin calitatea serviciilor, importanţă şi gradul de specializare influenteaza intreaga localitate. Prezenta acestor dotari nu este insa suficienta pentru ca centrele sa poata fi atractive şi rentabile pentru viaţa sociala a comunitatii datorita faptului ca centrul nu include doar parametri functionali. Din punct de vedere social, centrul reprezinta expresia concentrata a vietii urbane. Forma şi imaginea centrelor civice traditionale a rezultat din structura lor interna, din continutul social şi functional care au generat caracterul polarizator pentru viaţa comunitara. Preocuparea excesiva pentru calitatile reprezentative, pentru aspectul monumental-simbolic al cladirilor, poate avea uneori efecte opuse scopului initial, dat fiind faptul ca centrul include nu numai parametri functionali, volumetrici, compozitionali, ci şi o anumita istorie, o participare psiho-sociala specifica.
Practica urbanistica a demonstrat ca ignorarea specificitatii zonei centrale a oraşului poate avea efecte neasteptate. Construirea dupa reguli abstracte a unui nou centru poate fi respinsa indiferent de calitatile arhitecturale ale ansamblului. Astfel, se ajunge la situatia în care vechiul centru rămâne supraaglomerat, în timp ce noul centru este vizitat foarte putin şi fără interes. Alteori, în numele modernizarii, au fost distruse nuclee mai vechi, modeste ca dimensiuni dar cu o valoare sociala deosebita în timp ce noile centre au fost respinse. Centrul exprima în esenta oraşul respectiv, definindu-se ca teritoriu urban de mare utilitate şi diversitate ambientala. Pentru intelegerea valorii ambientale a centrului trebuie luate în considerare mai multe aspecte:
- orice aglomeratie urbana îşi creaza un centru sau mai multe ca urmare a necesitatilor materiale şi spirituale ale convietuirii comune;
- centrul rezulta ca o grupare functional-spatiala care reflecta conjugarea intereselor
colective şi individuale ale locuitorilor, fapt exprimat prin densitatea serviciilor;
- centrul are o existenta specifica, determinata de existenta oraşului, care se produce prîntr-o
mare aglomerare de interese atât în interiorul spatiilor aferente cât şi în jurul acestora; - existenta centrului este legata de istoria oraşului fiind o punte intre trecutul şi viitorul
asezarii, pe baza evoluţiei vietii economice, spirituale şi sociale; - centrul este o realitate fizica avand implicatii etice, psihologice şi civice, exprimand sensul
de comunitate şi se constituie ca o existenta semnificativa, fapt care genereaza locuitorilor
sentimentul de apartenenta la oraşul respctiv; - centrul reprezinta o manifestare de cultura, o acumulare a valorilor şi o sursa informativa
de mare interes.
Delimitarea centrului în textura urbana este din ce în ce mai dificila. Daca în perioadele anterioare centrele se formau lent, delimitarea lor în teritoriul urban fiind evidenta prin conturul unei piete, odata cu dezvoltarea oraşului industrial, prezenta centrului se dizova în spatiul urban printr-o extindere dificil de controlat. Totusi, se poate realiza o evaluare a ponderii acestei zone în raport cu marimea oraşului, stabilindu-se valori cuprinse intre 0,4-2% sau mai mari în cazul oraşelor a caror importanţă depaseste teritoriul urban aferent.
Modul de organizare a centrului urban se afla în stransa interdependenta cu marimea oraşului şi evoluţia sa istorica. Cu cât oraşul este mai mare, cu atât centrul sau rezulta din asocierea unui număr mai mare de dotari amplasate pe o arie mai extinsa. În oraşele mici se recomanda gruparea dotarilor principale într-un singur centru, urmarindu-se realizarea unui spatiu public reprezentativ. În oraşele mari, gruparea dotarilor cu caracter central impune organizarea unui subsistem al centrului de oraş, integrat sistemului urban. În acest mod, se asigura o ordonare a dotarilor şi amenajarilor care au, în totalitatea lor, acelaşi caracter, dar care se dispun ierarhizat în cadrul ansamblului. În funcţie de marimea oraşului, se pot diferentia câteva tipuri de organizare:
- constructie sau amenajare singulara, cu caracter central, destinata uneia sau mai multor activitati
specifice;
- ansamblu cu caracter central care se constituie prin gruparea unitara a unor constructii şi
amenajari; este cazul unor piete reprezentative, incadrate de cladiri care adapostesc dotari
administrative, sociale, culturale, precum şi cladiri de locuit sau al unor artere magistrale care, prin
caracterul cladirilor care le marginesc şi prin activitatile publice pe care le adapostesc, dobandesc
un rol important în cadrul oraşului; - centru orasenesc unic alcatuit dîntr-un ansamblu cu caracter central ce adaposteste cele mai
importante cladiri pentru oraş şi teritoriu; - d) sistem policentric urban constituit din gruparea pe un sistem de axe urbane a mai multor ansambluri ce reunesc dotarile cu caracter central.
În cazul organizarii policentrice este necesara ierarhizarea elementelor constitutive. Acest lucru este deosebit de important în intocmirea planurilor de urbanism şi în procesul de modernizare urbana. Studiile de organizare a centrului de oraş definesc atât principalele relatii interioare cât şi posibilitatile de formare în raport cu intreg teritoriul urban. Centrul oraşului este implicat în organizarea generala a oraşului prin crearea unor legături bine stabilite cu ansamblurile de locuit şi cu celelalte zone de interes urban. Astfel de legături solicita insa mai mult decat un spatiu convenabil pentru circulatie şi anume o organizare proprie, functionala şi estetica.
Conditia de baza a bunei functionalitati a zonei centrale este accesibilitatea fără restrictii şi presupune pe de o parte, posibilitatea locuitorilor de a ajunge comod din orice punct al oraşului în centru, şi pe de alta parte, posibilitatea pietonilor de a se deplasa confortabil în interiorul zonei centrale. Pentru a raspunde acestor necesitati, circulatia centrala trebuie sa se inscrie în reţeaua urbana ca o continuitate functionala. În aceasta directe se urmareste: incadrarea centrului în schema stradala şi situarea sa în contact direct cu arterele magistrale; fluenta traficului de tranzit pe arterele tangentiale zonei centrale; fluenta traficului local pe artere transversale sau de centura pentru a asigura accesibilitatea din exterior; rezolvarea corecta a traseelor de transport în comun.
Functia sociala şi viabilitatea centrelor civice depinde în mare masura de modul în care acestea se integreaza în viaţa economica şi sociala a localitatii precum şi de felul în care colaboreaza cu toate structurile urbane. Un rol deosebit de important în acest sens, il au serviciile, ca element fundamental al conceptului de oraş care, prin diversitatea şi amplitudinea lor, pot contribui la crearea unor arii de convergenta88 mai mult sau mai putin intinse, cunoscut fiind faptul ca oraşele reprezinta, prin definitie, centre polarizatoare ale multor servicii: social-culturale şi de invatamant (retea de teatre, cinematografe, cluburi, biblioteci, licee, scoli profesionale, institutii de invatamant superior, etc), circulatia marfurilor, turism, etc.
Zona de spatii verzi
Spatiile verzi reprezinta zone sociale, ca scuarurile şi parcurile publice din oraşe, care au rolul de a imbunatati microclimatul, de a lega zonele urbane de peisaj, de a aduce natura în cadrul construit, de a corecta ariditatea şi monotonia compozitiei urbane, punand în valoare, totodata, monumentele istorice şi de arhitectura.
Spatiile plantate din preajma locuintelor cuprind gradinile locuintelor individuale şi spatiile verzi din cuprinsul ansamblurilor de locuinte. Gradina locuintei individuale contribuie la sporirea intimitatii vietii private asigurand contactul direct cu natura, modelata dupa dorinta omului în timpul sau liber. În cazul locuintelor colective, necesitatea realizarii spatiilor verzi impune o revizuire a modului de proiectare a teraselor, balcoanelor şi logiilor, ca elemente de contact al locuintei cu natura. Este necesara atât dimensionarea cât şi plasarea unor sisteme constructive pentru jardiniere şi elemente auxiliare care sa permita cultivarea plantelor ornamentale, obtinandu-se asa numitele terase-gradina.
Gradina sau parcul complexului de locuit cuprinde un teritoriu de 1-20 ha, calculandu-se dupa o norma de 3 mp/locuitor, raza de deservire fiind de 800-1500 m (10-20 minute de mers pe jos). Functionalitatea spatiilor verzi impune impartirea lor în urmatoarele categorii: spatii verzi limitrofe cailor de comunicatie (plantatii de aliniament), spatii verzi pentru consolidarea terenurilor şi de protectie, spatii verzi aferente dotarilor de turism şi bazei de tratament, scuaruri, parcuri şi gradini, spatii verzi de agrement, gradini botanice, parcuri dendrologice, gradini şi parcuri zoologice. În ceea ce priveşte ponderea spatiilor verzi, aceasta se situeaza la 20-50 mp zona verde la un locuitor în oraşe, la 40-70 mp zona verde la un vizitator în statiunile turistice, la 50-150 mp la un vizitator în zonele cu paduri.
În 1961, folosind o ierarhizare a spatiilor urbane consacrata de Charta de la Atena, John Ormsbee Simond, initiatorul conceptului de "arhitectura a peisajului" propunea o serie de valori minimale de "spatii verzi folosibile" la nivel de locuinta (unifamiliala sau colectiva), grupa de locuit, complex de locuit, cartier, oraş şi teritoriu. La nivelul grupei, el propunea 8 mp, la care se adauga alti 12 mp la nivelul unitatii de vecinatate şi înca 20 mp la nivelul cartierului prin crearea unor spatii specifice fiecarei trepte amintite (gradini, parcuri, zone de sport şi recreere) insumand în final la nivelul oraşului aproimativ 40 mp/locuitor, respectiv 80 mp în teritoriul periurban incluzand şi alte spatii verzi amenajate destinate agrementului şi turismului de sfarsit de saptamana. De mentionat ca în aceste valori, Simond nu cuprindea şi plantatiile de aliniament din lungul arterelor majore sau cele de protectie din zonele industriale.
În Romania, unde oraşele s-au dezvoltat în ultimii 50 de ani mai mult pe verticala şi în cadrul unor suprafete limitate, densitatile în zona construita sunt relativ mari, revenind în general o suprafata de 125-150 mp de teren/locuitor. În aceste conditii, se poate observa ca asigurarea unei suprafete plantate de minimum 40 mp/locuitor devine un deziderat greu de atins. Nu şi imposibil, insa, daca noile planuri urbanistice generale ar fi prevazut o extindere controlata a zonelor construite şi realizarea de zone plantate pe terenurile care în 1990 erau înca libere la marginea oraşelor.Constructiile s-au dezvoltat rapid şi haotic pe terenurile libere, uneori chiar prin distrugerea unor zone verzi, în interiorul oraşelor inregistrandu-se pierderi din suprafata zonelor verzi existente, fie prin transformarea lor în maidane neingrijite (zone gri), fie prin concesionarea sau vanzarea unor suprafete pentru alte destinatii functionale. Este graitor în acest sens "semnalul dat chiar de capitala tarii în 1990, cand prin dezafectarea unei pepiniere din nordul oraşului s-a facut loc constructiei unui cartier de locuinte costisitoare.
Zona de circulatie şi trafic urban
Numeroase activitati urbane genereaza nevoi de deplasare a persoanelor, marfurilor, bunurilor materiale, materiilor prime, etc. Traficului intern i se suprapune traficul extern care consta în circulatia vehiculelor ce intra în oraş cu anumite destinatii şi il parasesc dupa un timp, precum şi traficul de tranzit ce consta în vehicule care traverseaza oraşul.
Deplasarile de persoane se efectueaza atât pietonal, desfasurandu-se pe cai special amenajate: trotuare, alei, pasaje de trecere, scari, planuri inclinate, escalatoare, tuneluri de traversare, etc cât şi cu autovehicule pe suprafetele carosabile ale strazilor şi a altor spatii rezervate circulatiei de vehicule: poduri, viaducte, tuneluri, pasaje, intersectii, piete, etc.
Traficul de persoane are trei componente: alternanta zilnica în dublu-sens, locuinta-loc de munca; deplasarile în afara orelor de lucru, în zonele cu dotari social-culturale, comerciale; iesirile pentru odihna, recreatie, turism. Chiar daca aceste deplasari nu se suprapun în timp, fiecare dintre ele genereaza asa-numitele perioade de varf sau momente de trafic, de care trebuie sa se tina seama în organizarea retelelor de transport şi amplasarea noilor zone de locuit.
Reteaua stradala dintr-o localitate cuprinde strazile, pietele, intersectiie, parcajele, etc şi contribuie la ordonarea elementelor urbane, realizarea legaturii intre diferite zone de interes, asigurarea relatiilor dintre componentele oraşului, etc.
Transportul în comun este organizat tinand cont de urmatoarele elemente: traficul de autoturisme; specializarea unor strazi sau zone pentru diferite tipuri de transport; decalarea programelor de incepere a lucrului într-o anumita zona pentru aplatizarea varfurilor de trafic. Mijloacele de transport în comun sunt constituite din vehicule cu cai de rulare proprii (metrou, cale ferata) şi vehicule care folosesc reţeaua stradala (tramvaie, autobuze, troleibuze, microbuze, taxiuri, etc).
Avand în vedere numeroasele probleme legate de circulatia din interiorul oraşelor, un rol deosebit de important revine planificarii urbane şi corelarii traficului cu celelalte functiuni ale oraşului. Astfel, planurile de urbanism urmaresc includerea rezolvarii problemelor de trafic alaturi de celelalte obiective privind dezvoltarea localitatii pentru evitarea conflictelor posibile, asigurand astfel buna functionare a intregului organism urban.
Acest lucru poate fi realizat prin prevederea unor zone echilibrate ca marimi, densitati, functiuni, omogenitate, amplasate uniform în suprafata oraşului, evitarea concentrarilor excesive de trafic, scurtarea distantelor de parcurs, studierea fenomenului de deplasare pendulara dinspre oraş spre exterior şi invers (navetismul) şi a cauzelor care-l genereaza şi prevederea unor zone de trafic suplimentare, concentrate în punctele importante de intrare-iesire din oraş.
Prin intermediul planurilor de urbanism se stabilesc şi posibilitatile de restaurare a retelelor stradale existente astfel incat sa se respecte o serie de principii fundamentale: asigurarea cu minim de energie a circulatiei intre toate cartierele şi zonele de munca; asigurarea unei structuri a retelei stradale în sistem organic: artere magistrale orasenesti, cu ramificatii de artere în cartiere, iar acestea din urma cu ramificatii de acces la obiective; asigurarea unor conditii ecologice; adoptarea unor solutii eficiente atât din punct de vedere tehnic cât şi economic prin folosirea la maximum posibil a traseelor strazilor existente, marirea capacitatii de circulatie a strazilor în mod progresiv, pe masura cresterii traficului, prevederea spatiilor pentru largiri de artere, intersectii în cazul amplasarii de cladiri în zonele adiacente.
Aşadar, localitatile urbane contemporane reprezinta locul de desfasurare a unor extrem de variate activitati care, zonificate, genereaza structura functionala a asezarii. Peste aceasta se suprapun relatiile care se desfasoara în viaţa sociala şi economica a locuitorilor, extrem de complexa şi care nu se inscrie de cele mai multe ori într-o schema logica dar care contribuie semnificativ la modificarea spatiului urban.