Constituţiile contemporane se deosebesc foarte mult în ceea ce priveşte modalitatea tehnică de reglementare a organizării administraţiei locale. Unele se rezumă la inversarea unei norme de trimitere cum este cazul Constituţiei României din 1923, care conţinea, cu privire la "Instituţiile judeţene şi comunale", un singur articol (art. 108). Acesta. a fost redactat ca un capitol distinct al Titlului III - Despre puterile statului.
În Constituţia României din 1991, art. 119, cu care începe secţiunea a 2-a, a capitolului V, intitulată "Administraţia publică locală", scoate în evidenţă cele două principii de bază, principii de ordin constituţional, ale administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, şi anume: principiul autonomiei locale şi principiul descentralizării serviciilor publice. Textul articolului 119 are următoarea redactare: "Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale şi pe cel al descentralizării serviciilor publice". Aceste principii se vor regăsi atât în activitatea fiecărei autorităţi comunale, orăşeneşti sau judeţene, cât şi în raporturile dintre autorităţile comunale (orăşeneşti) şi cele judeţene: Prin sintagma "administraţie publică" se desemnează activitatea pe care o desfăşoară autorităţile create pe baza principiului autonomiei locale. Acest principiu stă la baza raporturilor dintre autorităţile comunale şi orăşeneşti sau, după caz, judeţene, desemnate în mod democratic de către cetăţeni, pe de-o parte şi autorităţile statului "implantate" în teritoriu, pe de altă parte.
Articolul 120 al Constituţiei din 1991 arată ca autonomia locală în comune şi oraşe se realizează prin două autorităţi: consiliul local şi, respectiv, primarul, ambele alese în condiţiile legii. De asemenea, textul scoate în evidenţă că aceste autorităţi, desemnate prin vot, de comunitatea locală, sunt şi autorităţi care realizează administraţia publică. În felul acesta, legiuitorul român constituant consacră dubla natură a comunei şi oraşului: colectivitate şi unitate administrativ-teritorială.
În legislaţia şi doctrina din multe ţări occidentale, noţiunea de comună este folosită pentru a desemna atât comuna rurală, cât şi oraşul (comuna urbană), terminologie cu care s-a operat şi la noi în perioada interbelică în Constituţie, corespunzător împărţirii administrativ-teritoriale a ţării, s-a consacrat distincţia dintre comună, ca localitate rurală, şi oraş, ca localitate urbană.
În alin. 2 al articolului 120 se precizează regula după care consiliile locale şi primarii funcţionează ca autorităţi administrative autonome, în condiţiile legii. Rezultă că autorităţile comunale şi orăşeneşti, în virtutea principiului autonomiei locale, nu se află într-un raport de subordonare faţă de vreo autoritate judeţeană sau centrală Relaţia de subordonare implică pentru organul ierarhic superior următoarele drepturi faţă de organul subordonatului:
- de a-i organiza activitatea;
- de a i da îndrumări obligatorii;
- de a exercita controlul general asupra activităţii sale;
- de a-i anula actele şi chiar de a i se substitui în emiterea unui act;
- de a aplica sancţiuni administrativ-disciplinare.
În virtutea autonomiei locale, aceste elemente nu se pot regăsi în raporturile dintre consiliul local, respectiv primar, pe de o parte. În baza textelor Constituţiei, consiliul judeţean exercită prerogativele sale de autoritate coordonatoare. De asemenea, prefectul îşi exercită dreptul său de control al legalităţii, iar Guvernul, sarcina sa de conducător general al administraţiei publice, prevăzută de art.101, alin. 1 din Constituţie.
Articolul 21 din Legea administraţie publice locale, chiar în primul alineat, precizează următoarele: "Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe sunt consiliile locale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive...".
În fine, art. 120 din Constituţie consacră şi noţiunea de subdiviziune administrativ-teritorială pentru municipii care, potrivit art.3, fac parte din categoria oraşelor. Textul admite, astfel, posibilitatea constituirii acestor subdiviziuni iar, la nivelul lor, a consiliilor locale şi, respectiv, a primarilor. Se subînţelege că, în virtutea regulilor prevăzute de alin. 2, legea va stabili şi raporturile dintre consiliile locale şi primarii de la nivelul subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, pe de o parte, şi consiliul local, respectiv primarul, de la nivelul municipiului, pe de altă parte.
Art. 121 consacră, pentru sistemul departamental, rolul coordonator al consiliului judeţean, legiuitorul constituant român din 1991, lăsând, astfel, să se înţeleagă că centrul de greutate al autonomiei locale se află la oraşe şi la comune, iar în art. 122 se consacră principiul tutelei administrative.