Raportul de serviciu al funcţionarului public european poate înceta în una din următoarele situaţii: disponibilizarea, demisia, demisia obligatorie, retragerea din funcţie în interesul serviciului, concedierea pentru insuficienţă profesională, revocarea, scoaterea la pensie sau decesul funcţionarului european[1].
În Statutul funcţionarilor europeni[2] disponibilizarea funcţionarilor europeni este tratată ca o situaţie distinctă, diferenţiind-o de celelalte cazuri de încetare a funcţiei europene.
Această diferenţiere porneşte de la caracterul definitiv al celorlalte cazuri de încetare a funcţiei publice europene. Spre deosebire de acestea, disponibilizarea funcţionarului are loc în cazul reducerii postului pe care acesta îl ocupă, dar îi conferă unele drepturi specifice funcţiei şi după încetarea raportului de serviciu şi, mai ales, îi dă dreptul de a fi reîncadrat în anumite condiţii.
Aşadar, disponibilizarea nu poate fi apreciată ca o măsură cu caracter definitiv, dar ea se diferenţiază totuşi de cazurile de modificarea a raporturilor de serviciu. Aceasta deoarece, concediul în interes personal, spre exemplu, suspendă raporturile de serviciu în timp ce disponibilizarea le încetează, chiar dacă este posibilă reluarea lor.
Disponibilizarea reprezintă, de fapt, situaţia funcţionarului european ce este atins de o măsură de reducere a postului pe care îl ocupă, dispusă, în cadrul procedurii bugetare, de către autoritatea bugetară.
Autoritatea învestită cu puterea de numire, după primirea avizului Comisiei paritare, stabileşte natura posturilor ce vor fi atinse de restricţiile bugetare.
În funcţie de randament, competenţă, conduită în serviciu, situaţie familială şi vechime în muncă, autoritatea învestită cu puterea de numire individualizează funcţionarii europeni care urmează a fi afectaţi de măsura disponibilizării. Aceia care îşi exprimă opţiunea de a fi disponibilizaţi, sunt înscrişi din oficiu pe aceste liste.
Funcţionarii europeni disponibilizaţi prin decizia autorităţii investite cu puterea de numire, nu mai îndeplinesc funcţia, pierd dreptul la avansare, nu mai sunt remuneraţi, dar pentru o perioadă de cel mult cinci ani, ei continuă să dobândească noi drepturi de pensie pentru limită de vârstă pe baza salariului aferent gradului şi treptei sale.
Pe o perioadă de doi ani de la data disponibilizării, funcţionarii europeni beneficiază de dreptul de a fi reîncadraţi pe un post devenit vacant sau înfiinţat, sub rezerva de a avea aptitudinile necesare ocupării postului.
Ceea ce diferenţiază statutul disponibilizării de restul situaţiilor de încetare a raporturilor de muncă este faptul că deşi îşi încetează activitatea, funcţionarii europeni continuă să primească o indemnizaţie cuprinsă între 60 şi 85% din ultima indemnizaţie lunară obţinută, până la împlinirea vârstei de 60 de ani. Veniturile obţinute de persoana în cauză se scad din această indemnizaţie.
Funcţionarul european pierde dreptul de a obţine această indemnizaţie dacă, până la expirarea termenului pentru care are acest drept, instituţia europeană îi oferă un post pe care acesta îl refuză fără un motiv plauzibil. În acest caz, autoritatea învestită cu puterea de numire, după avizul Comisiei paritare, consideră funcţionarul european demis din oficiu.
În situaţia în care funcţionarul european dobândeşte indemnizaţia până la vârsta de 60 de ani, la expirarea acestei perioade, funcţionarul este considerat demis din oficiu.
Demisia.
Toate statutele prevăd că încetarea deinitivă a funcţiei poate să intervină prin demisie[3].
Demisia reprezintă o exprimare a voinţei funcţionarului european de încetare definitivă a raportului de serviciu.
Pentru a-şi produce efectele, demisia trebuie să fie neechivocă, forma scrisă a acesteia fiind cerută ad validitatem.
În termen de o lună de la formularea cererii de demisie, autoritatea investită cu puterea de numire trebuie să răspundă funcţionarului european. Aceasta nu poate respinge cererea de demisie decât în următoarele condiţii:
- împotriva funcţionarului european a fost pornită acţiunea disciplinară sau
- acţiune disciplinară se porneşte în cele 30 de zile de la data formulării cererii de demisie şi până la acceptarea ei de către autoritatea învestită cu puterea de numire.
Aşadar demisia, deşi este un act unilateral de voinţă al funcţionarului european, este totuşi condiţionată de acceptul din partea autorităţii învestite cu puterea de numire care nu poate refuza demisia decât în cazul demarării sau derulării unei acţiuni disciplinare.
Demisia obligatorie
Ea reprezintă un caz specific de demisie, în care iniţiativa aparţine instituţiei europene .
Cazurile în care poate interveni demisia obligatorie sunt:
- funcţionarul nu mai este cetăţean al unui stat membru (cu excepţiile prevăzute de către autoritatea învestită cu puterea de numire);
- funcţionarul pierde exerciţiul drepturilor civile;
- soţul sau soţia desfăşoară o activitate incompatibilă cu Statutul funcţionarului european şi acesta din urmă nu este în măsură să dea asigurări privind încetarea acelei funcţii, iar autoritatea învestită cu puterea de numire apreciază asupra imposibilităţii menţinerii în funcţie sau mutării pe un alt post a funcţionarului european;
- la încetarea detaşării în interes personal funcţionarul european refuză două posturi pe care autoritatea învestită cu puterea de numire i le oferă;
- la încetarea concediului în interes personal, de asemenea, funcţionarul european refuză două posturi ce i se oferă;
- la expirarea perioadei pentru care funcţionarul european disponibilizat a primit indemnizaţia prevăzută de Statut;
- refuzul fără un motiv plauzibil al unui post pe care autoritatea învestită cu puterea de numire îl oferă funcţionarului european disponibilizat;
- în cazul în care funcţionarul european ce beneficiază de pensia de invaliditate nu mai îndeplineşte condiţiile necesare pentru a primi această pensie şi refuză două oferte de posturi pe care i le face autoritatea învestită cu puterea de numire.
Retragerea postului în interesul serviciului
Această măsură este aplicabilă funcţionarilor europeni din categoriile AD14, AD15 şi AD16 şi este determinată de interesele instituţiei.
Măsura nu are caracter disciplinar, motiv pentru care Statutul instituie măsuri de protecţie a funcţionarului european atins de această măsură şi anume:
- i se oferă un post pe măsura pregătirii sale;
- i se acordă o indemnizaţie care acoperă diferenţa dintre remuneraţia pe care funcţionarul o primeşte în noua funcţie şi ultima remuneraţie globală a funcţionarului în postul pe care îl ocupase;
- la expirarea perioadei pentru care i s-a acordat indemnizaţia, dacă funcţionarul în cauză împlineşte vârsta de 55 de ani, poate fi pensionat.
Perioada de acordare a indemnizaţiei este calculată similar cu situaţia funcţionarului european atins de măsura disponibilizării.
Licenţierea pentru insuficienţă profesională.
Este una dintre modalităţile care prezintă un specific aparte şi o complexitate, în aceeaşi măsură, pentru că poate implica puterea discreţionară a instituţiei europene respective şi de aici eventualele abuzuri care s-ar putea comite cu privire la funcţionari[4].
Concedierea reprezintă ruptura nondisciplinară a unui raport de serviciu in curs de executare .
În situaţia în care, pe parcursul exercitării profesiei, funcţionarul european dovedeşte insuficienţă profesională pentru postul pe care îl ocupă, autoritatea învestită cu puterea de numire poate propune acestuia clasarea sa pe un grad inferior sau poate dispune licenţierea sa pentru insuficienţă profesională.
Datorită consecinţelor importante pe care le produce, licenţierea pentru insuficienţă profesională trebuie să fie temeinic motivată şi comunicată funcţionarului în cauză pentru ca acesta să poată formula observaţiile ce consideră a fi utile.
Pensionarea
Pensionarea pentru limită de vârstă şi la cerere
Ca şi în dreptul românesc, pensionarea funcţionarului european poate interveni pentru limită de vârstă sau la cerere.
Pensionarea pentru limită de vârstă are loc în ultima zi a lunii în timpul căreia funcţionarul împlineşte vârsta de 65 de ani.
Pensionarea la cerere poate avea loc în ultima zi a lunii în timpul căreia a fost prezentată cererea atunci când funcţionarul are cel puţin 63 de ani sau, dacă are vârsta cuprinsă între 55 şi 63 de ani, poate primi o pensie redusă, în funcţie de vârstă.
Sistemul de pensii este reglementat de Anexa VIII la Statutul funcţionarilor europeni, care stabileşte amănunţit modalitatea de calcul a pensiei, precum şi condiţiile de plată a acesteia.
Pensia de invaliditate
Se acordă în cazul în care exercitând funcţia europeană şi până la împlinirea vârstei de 65 de ani, funcţionarul european este atins de o invaliditate permanentă considerată ca fiind totală şi care îl pune în imposibilitatea de a-şi exercita funcţia.
Invaliditatea trebuie constatată de către Comisia pentru cazuri de invaliditate.
Beneficiul pensiei de invaliditate nu se poate cumula cu pensia pentru vechime în funcţie.
Pensia de urmaş
Soţul supravieţuitor al unui fost funcţionar european, titular al unei pensii pentru limită de vârstă are dreptul la o pensie de urmaş calculată din valoarea pensiei pentru limită de vârstă de care beneficia funcţionarul respectiv la data decesului, cu condiţia să fi fost căsătoriţi timp de cel puţin un an, iar căsătoria să fi fost încheiată înainte ca raporturile de serviciu ale funcţionarului cu una dintre instituţii să înceteze. Valoarea minimă a pensiei de urmaş este de 35 % din ultimul salariu de bază; valoarea pensiei de urmaş nu poate depăşi, în niciun caz, valoarea pensiei pentru limită de vârstă de care beneficia soţul său în ziua decesului.
Condiţia privind căsătoria timp de cel puţin un an nu se aplică în cazul în care dintr-o căsătorie a funcţionarului încheiată înainte de încetarea raporturilor de serviciu au rezultat unul sau mai mulţi copii, cu condiţia ca soţul supravieţuitor să întreţină sau să fi întreţinut copiii respectivi. Funcţionarii de onoare
Onoriatul reprezintă o formă de apreciere a funcţionarului european care s-a remarcat în mod deosebit.
Onoriatul se acordă la încetarea definitivă a funcţiei, de către autoritatea învestită cu puterea de numire, având caracter moral doar, fără a oferi avantaje materiale.
[1] Verginia Vedinaş, Constanţa Călinoiu, Statutul funţionarului public european, ediţia a II- a, revăzută şi adăugită, Editura Universul Judiric, Bucureşti, 2007, p. 140
[2] C. Călinoiu, V. Vedinaş, op. cit.(1999), p. 110 şi urm.
[3] Alain Plantey, François Loriot, Fonction Publique internationale, CNRS, éditions, Paris, 2005, p. 183
[4] Ibidem, p. 145