Pin It

În cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, îşi desfăşoară activitatea mai multe categorii de personal, din punct de vedere al statutului juridic:

a)persoane care îndeplinesc diferite demnităţi publice în care au fost alese sau numite şi al căror statut este reglementat prin diferite acte normative: miniştri, secretari de stat, aleşi locali[1] (primari, viceprimari, consilieri locali, consilieri judeţeni, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene).[2]

  1. b) personal contractual, al cărui statut juridic este reglementat prin ceea ce este denumit prin formula generică de „legislaţia muncii „ prin care se evocă, în primul rând Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare[3]
  2. c) funcţionari publici, al căror statut juridic este reglementat prin Legea nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin alte legi, care reglementează statute juridice specifice aplicabile diferitelor categorii de funcţioanri publici.

În ceea ce priveşte natura juridică a funcţiei publice şi a funcţionarului public, în doctrina de drept adminsitrativ şi de drept al muncii, s-au purtat numeroare discuţii care, în principal, s-au concentrat pe următoarele aspecte:

a)Funcţionarul public şi salariatul sunt institiţii juridice diferite sau identice;

  1. b) Dacă funcţionarul public şi salariatul nu sunt instituţii juridice identice, care este raportul dintre ele din punct de vedere al dimensiunilor statutul juridic, care sunt asemănările şi deosebirile dintre statutul juridic care li se aplică.[4]

Opinii cu privire la aceste probleme se regăsesc în numeroase lucrări cu caracter monografic elaborate de-a lungul timpului, în cursuri şi tratate universitare, în studii şi articole, şi ele au fost influenţate nu numai de doctrina diferitelor epoci istorice, dar şi de legislaţia specifică acestora.

În limbajul juridic contemporan regăsim mai multe concepte pentru a evoca acea categorie de personal din administraţie cu statut de funcţionar public.[5]

Diferenţa dintre conceptele cu care se exprimă o anumită instituţie juridică nu este pur formală, nu prezintă doar un interes lingvistic, ea are relevanţă şi pe planul realităţilor juridice evocate, în fiecare ţară, prin aceste concepte.[6]

 

[1] Pentru o analiză a statutului aleşilor locali,  se vedea Rodica Narcisa Ptrescu- Discuţii despre aleşii locali în lumiona Lgii nr. 393/2004, articol apărut în lucrarea Reformele administrative şi judiciare în perspectiva integrării europene,Secţiunea pentru ştiinţe juridic eşi administrative,  Caietul Ştiinţific nr. 7/2005, Institutul de Ştiinţe Administrative „Paul Negulescu”, pp. 261-266.

[2]Statutul juridic al miniştrilor şi secretarilor de stat este reglementat prin Constituţie, prin Legea nr. 90/2001 privind organizare aşi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor; prin diferite ordonanţe sau hotărâri de Guvern care reglementează organizarea şi funcţionarea diferitelor organe ale administraţiei publice centrale. Statutul autorităţilor autonome locale este reglementat prin Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.

[3] Cu privire la analiza acestor modificări, a se vedea Ion Traian Ştefănescu- Modificările Codului muncii -comentate-, O.U.G. nr. 65/2005, Editura Lumina Lex , Bucureşti, 2005.

[4] Pentru o analiză comparativă a statutul juridic al celor două instituţii, a se vedea Verginia Vedinaş-Statutul funcţionarului public, Editura Nemira, Bucureşti, 1998; Romeo Paul Postelnicu- Statutul juridic al funcţioanrului public, Teză de doctorat, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 2006.

[5] Exemplu, fonction publique în Franţa; civil service în Regatul Unit; affentlicher dienst în Germania. Pentru detalii a se vedea Jacques Ziller- Égalité et mérite, laccès à la fonction publique dans les États de la Communauté Éuropéenne, Bruylant, Bruxelles, 1998, p. 13.

[6] Verginia Vedinaş- Drept administrativ şi instituţii politico- administrative, editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p. 402.