Definite în sens larg serviciile publice sunt ansambluri de persoane şi lucruri create în vederea satisfacerii unei nevoi publice de către o colectivitate publică, supusă autorităţii şi controlului acesteia.
Serviciile urbane, de exemplu, sunt acelea pe care colectivitatea este chemată să le furnizeze cetăţenilor datorită imposibilităţii de a fi realizate individual: comunicaţiile, transporturile, serviciile poştale, locuinţele, energia, educaţia şi cultura, sănătatea, sportul etc.
Principiile organizării şi funcţionării serviciilor publice sunt următoarele: descentralizării, egalităţii, eficienţei, neutralităţii, cuantificării, continuităţii şi adaptării.
Organizaţiile care pot presta servicii publice sunt organele administraţiei publice, instituţiile publice şi regiile autonome de interes public, organizate la nivel naţional sau local.
Pentru a fi în prezenţa unui serviciu public sunt necesare următoarele condiţii:
- să satisfacă cerinţele membrilor societăţii;
- înfiinţarea lor să se facă prin acte de autoritate;
- activitatea lor se desfăşoară în realizarea autorităţii publice, iar o parte din personal are calitatea de funcţionar public;
- sunt persoane juridice având toate drepturile şi obligaţiile specifice acestora;
- mijloacele lor materiale să fie asigurate prin subvenţii bugetare sau venituri proprii[1].
Activitatea serviciilor publice trebuie să fie atât de importantă încât să funcţioneze în mod regulat şi continuu.
Înfiinţarea unui serviciu public fiind legată organic de coexistenţa celor 2 elemente, anume cerinţa socială (interes general) şi lege (actul de voinţă a autorităţilor legiuitoare), presupune însă, în afara condiţiilor de fond şi de formă, şi respectarea a patru principii de bază ale organizării şi funcţionării sale, care sunt unanim admise în dreptul public, după cum urmează:
- principiul continuităţii (în legătura cu permanenţa serviciului public);
- principiul adaptabilităţii (necesitatea adaptării permanente a serviciului public la schimbările şi exigenţele interesului general);
- principiul neutralităţii;
- principiul egalităţii[2].
Atunci când se ivesc nevoi sociale noi, se pot crea servicii publice care să vină în sprijinul satisfacerii acelor necesităţi sau se vor adapta serviciile deja existente la exigenţele noilor solicitări. Serviciile publice pot, prin abilitări legale, să-şi stabilească ele însele propriile statute şi regulamente de organizare şi funcţionare.
Cheltuielile şi costurile funcţionării serviciilor sunt de obicei suportate de către colectivitatea care a instituit şi iniţiat acel serviciu, dar acestea mai pot fi acoperite, atât total cât şi parţial, din veniturile provenite din funcţionarea serviciului sau cu concursul particularilor şi se află mereu sub tutela şi dependenţa colectivităţii care le-a creat.
[1] Ioan Alexandru, op. cit.(2008), p. 319.
[2] Ibidem, p. 322.