Analiza comparativă a categoriilor de funcţii şi funcţionari publici din România şi din Uniunea Europeană

Dorim mai întâi expunerea individuală a sistemului categoriilor de funcţii şi funcţionari publici în ambele sisteme de drept şi a nu ne limita exclusiv la analiza comparativă a lor deoarece:

• în primul rând, funcţia publică europeană, fiind o funcţie publică supranaţională, deşi inspirată din sistemele de funcţie publică a statelor membre, are numeroase particularităţi, o organizare reprezentată de categorii de funcţii şi funcţionari publici specifice, o împărţire în categorii, grade şi eşaloane a funcţiilor publice care nu se regăsesc la nivelul funcţiei publice româneşti, iar
• în al doilea rând, am dorit să prezentăm evoluţia categoriilor de funcţii publice europene, începând cu perioada dinaintea datei de 1 mai 2004^[1], momentul din care o nouă structură a carierei a fost aplicată, această perioadă constituindu-se într-o perioadă de tranziţie (care s-a încheiat la data de 31 aprilie 2006) ce a făcut legătura cu perioada din care noua structură a carierei, aşa cum este reglementată de Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene^[2], modificat, Statut care s-a aplicat, sub acest aspect, începând cu data de 1 mai 2006.

Concluziile care se pot desprinde din analiza comparativă a celor două sisteme de funcţie publică sunt următoarele:

• în ambele sisteme de drept, prin noţiunea de post definim funcţia individualizată, este chiar locul de muncă ocupat de o persoană anume, în condiţiile legii şi care este finanţat de la bugetul de stat sau bugetele locale, în cazul funcţiei publice din România şi din bugetul Uniunii Europene în ce priveşte funcţia publică europeană;
• la rândul ei, noţiunea de corp al funcţionarilor publici, care în perioada comunistă din România era desemnată prin noţiunea de "cadre", grupează funcţionarii de categorii, clase şi grade diferite care au un anumit statut profesional şi disciplinar;

După criteriul gradului de acces la funcţia publică, atât funcţio­narii publici români, cât şi cei europeni sunt grupaţi în funcţionari publici debutanţi şi definitivi.

Deosebirea în cadrul acestor categorii constă în durata perioadei stagiului, care la nivelul funcţiei publice europene este de 9 luni nedife­renţiată în funcţie de categoriile de funcţii publice, iar la nivelul funcţiei publice din România aceasta este de 12 luni pentru funcţionarii publici din clasa I, 8 luni pentru cei din clasa a Il-a şi 6 luni pentru cei din clasa a IlI-a.

În ce priveşte corpul funcţionarilor publici europeni, acesta grupează funcţionarii ce au un statut profesional şi disciplinar deosebit. Funcţia publică europeană, spre deosebire de cea română care este clasificată în categorii, clase şi grade, se împarte în categorii, grade, şi eşaloane, eşaloanele reprezentând subdiviziunea românească a gradelor.

Fiind ataşat persoanei, gradul este conferit funcţionarului public român în momentul numirii, sau dobândit pe parcursul carierei, urmare a avansării.

În cadrul funcţiei publice europene funcţionarul nou recrutat este numit într-un grad la baza categoriei corespunzătoare postului pentru care a candidat, acesta promovând apoi în eşaloanele din cadrul unui grad.

Funcţionarul care însumează doi ani de vechime într-un eşalon din gradul său, trece automat la eşalonul următor din cadrul aceluiaşi grad.

Funcţionarul numit într-un grad superior este clasat cel puţin la primul eşalon al acestui grad.

La nivelul funcţiei publice europene clasificarea funcţiilor publice s-a făcut, aşa cum am arătat, în perioada de tranziţie în 4 categorii: A, B, C şi D, iar din data de 1 mai 2006 categoria A a fost transformată în categoria AD(administratori), categoriile Bşi C au fost transformate în noua categorie AST(asistenţi), în timp ce categoria D a fost desfiinţată.

Această clasificare se face în exclusivitate în raport cu nivelul studiilor sau pregătirii necesare ocupării acestor funcţii, neexistând ca în cazul funcţiilor publice române mai multe clasificări în funcţie de diferite criterii.

În raport cu nivelul studiilor necesare, funcţiile publice din ţara noastră sunt clasificate, aşa cum am arătat, în trei clase: clasa I, clasa a II-a şi clasa a III-a.

Clasa I, ce cuprinde funcţionarii care au absolvit studii superioare este echivalentă categoriei Administratori, gradele de la 7 la 16.

Clasa a II-a, ce cuprinde funcţionarii care au absolvit studii de nivel colegial este echivalentă categoriei Administratori, gradele 5 şi 6.

Clasa a III-a, ce cuprinde funcţionarii care au absolvit studii liceale este echivalentă categoriei Asistenţi.

Categoria Administratori, gradele 13-16 poate fi echivalată cu categoria funcţionarilor publici de conducere, în ambele categorii regăsindu-se funcţiile de director general, director, şef birou care sunt funcţii de conducere, de decizie şi control.

Comparaţiile pe care le putem realiza în ce priveşte clasa I com­portă asemănări, regăsind atât la nivelul funcţiei publice europene, cât şi al funcţiei publice române aceeaşi titulatură în cazul posturilor de expert, consilier, inspector, acestea nefiind însă integrate, la nivelul funcţiei publice europene în categoria funcţiilor de execuţie, ci în aceea a funcţiilor de control, studiu şi concepţie.

 

Comparaţia clasei a II-a, considerată clasă cu atribuţii de execuţie cu cea a Administratorilor, gradele 5 şi 6, din punctul de vedere al nivelului studiilor, nu comportă similitudini din punctul de vedere al atribuţiilor posturilor ce corespund gradelor 5 şi 6, acestea nefiind considerate funcţii de execuţie, ci de cercetare şi studiu şi de interpretare.

Funcţionarii publici din clasa a III-a, ce ocupă numai funcţii publice de execuţie pot fi asimilaţi celor din categoria Asistenţi la nivelul funcţiei publice europene, categorie compusă din funcţionari însărcinaţi cu atribuţii de execuţie.

O categorie aparte de funcţionari publici europeni care nu-şi găsesc echivalentul la nivel naţional sunt cei numiţi generic „lingvişti", anume traducătorii şi interpreţii care fac parte din categoria Adminis­tratori, gradele de la 7 la 14.

Altă categorie care nu-şi găseşte echivalent, de data aceasta la nivelul administraţiei publice europene este aceea a înalţilor funcţionari publici.

Sub aspectul titulaturii, această noţiune există şi este atribuită categoriei funcţionarilor publici de încadrare superioară, gradele AD 15 şi AD 16, numiţi înalţi funcţionari publici, dar noţiunea desemnează posturile de directori generali şi nu poziţii similare celor din România, de secretar general şi secretar general adjunct al Guvernului, secretar general şi secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, prefect, subprefect şi inspector guvernamental.

Dacă ne raportăm la clasificarea funcţiilor publice după nivelul atribuţiilor stabilite în realizarea competenţei unei instituţii, la nivelul funcţiei publice europene există numai funcţii publice corespun­zătoare categoriilor funcţionarilor publici de conducere şi de execuţie, categoria înalţilor funcţionari neavând corespondent.

Înalţii funcţionari publici europeni care ocupă posturile de directori generali la nivelul funcţiei publice europene, din punctul de vedere al atribuţiilor ataşate postului, îşi găsesc corespondenţa în categoria funcţionarilor publici de conducere care ocupă postul de directori generali în ţara noastră.

Categoria managerilor publici la nivelul funcţiei publice româneşti corespunde categoriei funcţionarilor europeni de încadrare interme­diară din categoria AD şi sunt numiţi pe postul de şef de unitate, putând fi încadraţi între gradele AD 9 şi AD 14.

Ambele categorii de funcţii publice sunt încadrate în categoria funcţiilor publice de conducere.

La nivelul funcţiei publice europene, funcţia amintită presupune conducerea permanentă şi continuă a unei unităţi administrative^[3].

Această categorie de şef de unitate, este numită stâlpul administraţiei publice europene deoarece aceşti manageri ai funcţiei publice europene trebuie să deţină competenţe în materia managementului resurselor umane, aptitudini de lider demonstrate în capacitatea de a defini şi de a se concentra asupra priorităţilor unităţii pe care o conduce, de a urmări şi evalua progresele membrilor echipei sale, capacitatea de a-şi alege colaboratorii apţi a duce la îndeplinire în mod eficient obiectivele propuse, capacitatea de a delega responsabilităţi membrilor echipei, capacitatea de a stimula şi motiva personalul aflat în subordine, capacitatea de a comunica şi de a se exprima în mod clar şi simplu, capacitatea de a negocia^[4]. Acestea sunt considerate abilităţi principale.

Funcţionarul manager trebuie să posede cunoştinţe în domeniul administrativ, financiar şi de control. Totodată, trebuie să cunoască circuitele administrative şi financiare din instituţia în care lucrează. O experienţă în acest domeniu şi cunoaşterea procedurilor aferente acestor circuite reprezintă un atu suplimentar.

Un grad înalt de competenţă în gestionarea resurselor bugetare reprezintă un avantaj cheie.

Cunoştinţele specializate cuprind cunoştinţele politicilor, limbilor şi programelor europene, în special cele legate de natura postului pentru care se candidează.

Menirea postului de manager public în România a fost dorinţa de a atrage şi a implica tinerii profesionişti bine pregătiţi în adminis­traţia publică românească pentru a desfăşura activităţi specifice programelor şi proiectelor legate de reforma administraţiei publice şi integrarea în Uniunea Europeană.

În ce priveşte calităţile managerului public român, prevăzute în fişa postului, acestea se referă la posibilităţile de^[5]: îndeplinire a rolului de agent al schimbării; rezolvare eficientă a obiectivelor şi a problemelor;

autoperfecţionare şi de valorificare a experienţei dobândite; analiză şi sinteză; planificare şi acţionare strategică; a lucra eficient in echipă; a lucra eficient independent; consiliere şi îndrumare; organizare şi coordonare; control şi depistare a deficienţelor; delegare a atribuţiilor; gestionare a resurselor alocate; adaptabilitate; asumare a responsabilităţii; creativitate şi spirit de iniţiativă; abilităţi de comunicare; abilităţi în gestionarea resurselor umane; abilităţi de mediere şi negociere.

Cerinţele specifice postului sunt:

• Revizuirea procedurilor şi regulamentelor curente în confor­mitate cu standardele de calitate şi eficienţă ale Uniunii Europene;
• Aplicarea de principii şi tehnici moderne privind:
  1. bugetarea şi managementul financiar din sectorul public;
  2. managementul operaţional, supervizarea şi controlul calităţii;
  3. managementul resurselor umane;
  4. managementul proiectelor,
  5. comunicarea şi transferul de cunoştinţe.

Competenţa managerială are în vedere următoarele: întărirea capacităţii instituţionale, prin îmbunătăţirea sectorului de resurse umane, precum şi a metodelor existente; evaluarea, revizuirea si propunerea de recomandări pentru îmbunătăţirea practicilor curente; identificarea de lacune, suprapuneri sau dublări în relaţiile organi- zaţionale existente; formulări de politici, strategii şi proceduri noi, actualizate sau îmbunătăţite; elaborarea de planuri de acţiune pentru implementarea politicilor şi strategiilor; estimarea, asigurarea şi gestiunea resurselor umane, financiare, tehnice, materiale; mana­gementul sistematic al informaţiei; monitorizarea şi evaluarea imple­mentării, după caz, de politici, strategii, programe; implementarea de planuri şi strategii de comunicare internă şi externă; orice alte domenii specifice instituţiei şi postului.

Alte atribuţii:

1. Revizuirea, evaluarea şi propunerea de recomandări pentru simplificarea, modernizarea şi îmbunătăţirea interfeţei serviciilor publice la nivelul furnizării;
2. Propunerea şi implementarea de strategii de comunicare şi management la nivel intra şi interinstituţional;
3. Conducerea de activităţi, proiecte, programe, departamente, instituţii sau servicii publice;
4. Identificarea ariilor care ar putea beneficia de asistenţa externă privind reforma administraţiei publice, precum şi a proiectelor core­spunzătoare;
5. Proiectarea de cadre de monitorizare continuă şi control al calităţii activităţilor privind reforma administraţiei publice şi integrarea europeană;
6. Susţinerea de prezentări publice şi asumarea rolului de purtător de cuvânt;
7. Elaborarea de rapoarte privind activităţile cheie ale reformei administraţiei publice şi integrarea europeană;
8. Analizarea si elaborarea de documente legate de afacerile europene;
9. Îndeplinirea oricăror atribuţii în limita competenţelor dispuse de şeful ierarhic;
10. Evaluarea personalului coordonat pe perioada derulării proiectului sau programului.

 

^[1]   În literatura juridică de specialitate, şi anume în lucrarea autoarelor Constanţa Călinoiu şi Verginia Vedinaş, din 2007, este prezentată structura funcţiilor publice astfel cum a fost modificată în 2004 , dar efectiv aplicabilă începând cu 1 mai 2006.

^[2] Am păstrat denumirea de Statut al funcţionarilor Comunităţilor Europene şi după Tratatul de la Lisabona, pentru că Statutul actual se referă şi la funcţionarii publici ai Comunităţii Europene ai Energiei Atomice.

^[3]   În conformitate cu dispoziţiile articolului 2 al Deciziei Comisiei Europene din 28 aprilie 2004 cu privire la personalul de încadrare intermediară.

^[4]         În conformitate cu dispoziţiile Anexei nr. II, punctul I, al Deciziei Comisiei

Europene din 28 aprilie 2004 cu privire la personalul de încadrare intermediară.

^[5] Această fişă a postului este cea propusă de către organizaţia „ Proiectul tinerilor profesionişti"