Pin It

Personalul angajat în autorităţile şi instituţiile administraţiei publice, anume personalul contractual, formează cea mai mare parte a personalului acestora şi nu sunt funcţionari publici. Acest personal este angajat pe bază de contract individual de muncă şi li se aplică dispoziţiile din legislaţia muncii, în principal din Codul muncii[1].

Echivalentul personalului contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice din România îşi găseşte corespondenţa la nivelul personalului angajat în instituţiile Uniunii Europene în unele categorii ale „agenţilor" al căror regim juridic este reglementat atât prin „Regimul aplicabil agenţilor Uniunii Europene", dar şi prin diferite tipuri de contracte, cărora le este aplicabil atât dreptul european, cât şi cel naţional.

Aceştia se împart în:

- agenţi de execuţie

Regimul juridic al acestora este reglementat de Regulamentul (CE) nr. 58/2003 al Consiliului din 19 decembrie 2002 şi priveşte statutul agenţilor de execuţie care îndeplinesc sarcinile relative la gestiunea programelor europene[2].

Executând sarcini precise, precum calcularea şi lichidarea drepturilor pecuniare individuale sau activităţi legate de gestiunea imobilelor, grădinărit, cumpărături, inventariere, logistică sau servicii interne, aceşti agenţi permit personalului permanent să se consacre sarcinilor esenţiale.

  • agenţi temporari

Datorită multitudinii de dispoziţii ce reglementau diversele condiţii de angajare a personalului, Cartea Albă a prevăzut adoptarea unor reguli uniforme care să vizeze întregul personal încadrat în instituţiile europene. De aceea reforma funcţiei publice europene a acordat o atenţie sporită regimului aplicabil agenţilor temporari care îşi desfăşoară activitatea în cercetare.

Comisia Europeană doreşte, de asemenea transformarea tuturor posturilor temporare în posturi permanente, cu excepţia posturilor din cadrul Oficiului european de luptă împotriva fraudei.

În viitor, Comisia Europeană prevede angajarea de agenţi temporari pe posturi permanente pentru a-şi acoperi o eventuală penurie de personal, pentru îndeplinirea unor sarcini specifice temporare, pentru cabinetele comisarilor, pentru acoperirea unor nevoi specifice în cadrul sectorului ştiinţific.

Agenţii temporari care vor ocupa posturi permanente pot avea un contract cu o durată maximă de 6 ani.

  • agenţi temporari în sectorul ştiinţific

În cazul acestor agenţi temporari din sectorul ştiinţific, contractul lor va fi încheiat pentru o perioadă de maxim 3 ani, pentru a permite recrutarea continuă a personalului specializat din mediile universitare sau din alte sectoare ale cercetării, cum ar fi, de exemplu, experţii naţionali detaşaţi, aceasta cu scopul de a răspunde nevoilor specifice sau pentru a rezolva probleme ştiinţifice urgente.

  • agenţi auxiliari

Auxiliarii sunt persoane angajate pentru a înlocui temporar un funcţionar absent din cauză de boală, de sarcină sau pentru orice alt motiv, ori datorită unui exces de muncă. Aceştia pot, de asemenea, să completeze acţiunea funcţionarilor în domenii specifice, în care experienţa specializată a acestora este necesară.

  • agenţi contractuali

Agenţii contractuali sunt angajaţi în toate instituţiile Uniunii Europene pentru a executa sarcinile funcţionarilor din fosta categorie D.

Există 2 tipuri de agenţi contractuali :

  • agenţii de tip « 3 a » ce îndeplinesc sarcini care nu sunt considerate esenţiale. Contractul acestora are o durată de maxim 5 ani, care poate fi reînnoit o singură dată şi este susceptibil de a fi transformat într-un contract pe durată nedeterminată. Aceştia lucrează în oficii.
  • agenţii de tip « 3b » care îndeplinesc sarcini auxiliare. Contractele acestora au o durată minimă de 3 luni şi maximă de 3 ani şi înlocuiesc agenţii auxiliari.
  • consilieri speciali

Consilierii speciali sunt personalităţi angajate în cadrul institu­ţiilor europene datorită cunoştinţelor, renumelui şi calificării pro­fesionale excepţionale recunoscute.

  • experţi naţionali detaşaţi

Detaşarea temporară a funcţionarilor statelor membre şi în special a statelor candidate vizează nu numai îmbunătăţirea legăturilor cu ministerele naţionale, dar şi îmbunătăţirea cunoştinţelor de politică europeană. Altfel spus, experţii statelor membre furnizează rapid instituţiilor europene accesul la cunoştinţe specializate care pot fi nece­sare într-o situaţie de criză, de exemplu. În ce priveşte durata contractelor experţilor naţionali detaşaţi aceasta a fost extinsă de la 3 la 4 ani.

„Agenţii" angajaţi pe bază de contracte de drept privat se deosebesc de funcţionarii publici europeni prin regimul juridic ce reglementează raportul de muncă, cel al agenţilor fiind de natură convenţională, în timp ce situaţia juridică a funcţionarilor este de natură statutară.

Agenţii angajaţi pe bază de contract pe perioadă determinată sau nedeterminată, nu au dreptul la carieră, aşa cum au dreptul funcţionarii europeni, activitatea lor fiind necesară numai pentru a satisface unele nevoi specifice ale instituţiei europene în care îşi desfăşoară activitatea.

Astfel, aceştia nu beneficiază de stabilitate şi le sunt aplicabile prevederile contractelor în baza cărora au fost angajaţi, cât şi unele dispoziţii statutare generale.

Reforma funcţiei publice europene a permis simplificarea, sau în anumite cazuri renunţarea la anumite categorii de agenţi.

Este vorba despre agenţii locali, angajaţi în cadrul reprezentanţelor Comisiei Europene în statele membre ale Uniunii Europene şi agenţii locali angajaţi în delegaţiile din exteriorul spaţiului European. Aceste două categorii au fost înlocuite, iar sarcinile de serviciu ale acestora au fost preluate de către agenţii contractuali.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu agenţii interimari, angajaţi prin intermediul unei agenţii de recrutare. Deoarece se apreciază că în viitor se va apela mai puţin la acest tip de personal, aceştia vor fi autorizaţi să lucreze în cadrul Comisiei Europene, de exemplu, doar pentru o durată maximă de şase săptămâni pentru a răspunde la solicitări de scurtă durată.

Cu toate acestea, pentru a asigura supleţea personalului instituţiilor europene, durata contractelor agenţilor auxiliari a fost extinsă de la 1 an la 3 ani, fapt care permite garantarea unei anumite conduite conforme cu interesul serviciului şi folosirea mai eficientă a calificării şi formării agenţilor auxiliari.

Puţine schimbări vor fi efectuate în ce priveşte consilierii speciali. Ei pot fi angajaţi, indiferent că desfăşoară alte activităţi profesionale, datorită aptitudinilor lor excepţionale. Se recurge la acest tip de contract, de exemplu, în angajarea înalţilor reprezentaţi ai Comisiei Europene din domeniul politicii externe a regiunilor aflate în criză.

 

[1] Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003, Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003.

[2] Publicat în JO nr.L 011 din 16 ianuarie 2003.