Administrație publică

Cât priveşte principiile recrutării funcţionarilor publici români şi europeni acestea au fost înţelese de legiuitorul român şi european într-o manieră distinctă, anume, legiuitorul european a ales să le individualizeze şi să le statueze în primul articol al primului capitol intitulat "Recrutarea" al Titlului III ce reglementează Cariera funcţio­narului european, sub forma principiilor recrutării funcţionarilor europeni, în timp ce legiuitorul român le enumeră în cadrul artico­lului 57 alineatul 3 din Legea nr. 188/1999 republicată şi modificată sub forma principiilor ce stau la baza concursului pentru ocuparea unei funcţii publice.

Datorită faptului că în Statutul funcţionarilor publici din Uniunea Europeană sunt tratate expres principiile recrutării, în analiza comparativă se va începe cu acestea.

Primul principiu ce vizează recrutarea funcţionarilor europeni priveşte selecţia celor mai competente persoane, ale căror calităţi ca urmare a educaţiei şi instrucţiei dobândite până la data recrutării vor oferi randamente deosebite în cadrul postului în care sunt recrutaţi.

Principiul competenţei recrutării funcţionarilor publici români se regăseşte printre principiile ce stau la baza concursului în articolul 57 alineatul 3.

Atât în privinţa funcţionarilor europeni, cât şi a celor români cerinţele ce vizează competenţa profesională trebuie întotdeauna stabilite în limitele cerinţelor necesare funcţiei publice pentru care se organizează concursul.

Legiuitorul român înţelege să aprofundeze mai mult decât cel european accesul la funcţia publică, incluzând printre principiile concursului, pe cel al meritului profesional.

Meritul profesional ar trebui să determine rezultatul obţinut de candidat, atunci când există egalitate între candidaţi şi ar trebui realizată departajarea.

Astfel, conceptul de merit profesional nu vizează meritul demon­strat până la data concursului, într-o funcţie sau într-o succesiune de funcţii, ci meritul profesional pentru funcţia publică pentru care se desfăşoară concursul. Privit din această perspectivă meritul implică o gândire în perspectivă: prezintă acest candidat cea mai bună combinaţie de aptitudini, experienţă, calităţi personale şi potenţialul de dezvoltare care să îl facă potrivit pentru a obţine acea funcţie?

Astfel, diferenţiem între competenţă profesională, prin care legiuitorul român înţelege numai formarea obţinută până în momentul concursului şi merit profesional prin care este desemnat potenţialul candidatului de a fi potrivit postului pentru care candidează, îndeplinirea condiţiei meritului profesional constituindu- se în legătura dintre trecutul profesional şi viitorul profesional.

Meritul profesional poate fi testat în cadrul interviului, ce constituie a treia etapă a concursului în funcţia publică română, deoarece obiectivul urmărit este ca interviul în ansamblu să exploreze totalitatea aptitudinilor şi a potenţialului candidatului pentru postul respectiv.

Procedura generală a concursurilor într-o funcţie publică europeană, deşi aceasta diferă de la un concurs la altul comportă două etape, etapa de preselecţie şi etapa de selecţie din care proba interviului face parte.

În cadrul acestei probe este verificată conformitatea profilului candidatul cu profilul postului pentru care acesta candidează, deci tocmai acest "merit profesional" pe care legiuitorul român îl ridică la rangul de principiu şi pe care legiuitorul european îl integrează principiului competenţei profesionale.

Al doilea principiu al recrutării funcţionarilor europeni este reglementat de articolul 27 şi se concretizează în selecţia acelor persoane care să posede cele mai înalte calităţi privind integritatea necesare dobândirii statutului de funcţionar al unei instituţii europene.

Acest principiu al recrutării în funcţia publică europeană nu este prezent în legislaţia românească ce reglementează recrutarea funcţionarilor publici români, însă integritatea morală, ca „principiu conform căruia funcţionarilor publici le este interzis să accepte direct sau indirect pentru ei sau pentru alţii, vreun avantaj ori beneficiu în considerarea funcţiei publice pe care o deţin sau să abuzeze în vreun fel de această funcţie" guvernează conduita funcţionarilor publici români.

Considerăm că normele româneşti în materia recrutării ar trebui să se inspire din cele europene astfel încât să fie prevăzute printre condiţiile sau principiile ce stau la baza concursului în funcţia publică românească, acest principiu al moralităţii sau integrităţii, atât de important la nivel european, care este statuat şi în articolul 28 al Statului funcţionarilor Uniunii Europene printre condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru numirea într-o funcţie publică europeană.

Trebuie să precizăm, însă, că principiul integrităţii morale este unul din principiile care guvernează conduita profesională a funcţionarilor publici, aşa cum este prevăzut de articolul 3, litera f) din Legea 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici români.

Integritatea morală trebuind să fie o calitate a funcţionarului public, se impune să se constituie într-o condiţie însăşi a recrutării viitorului funcţionar public.

Dacă, însă, justificăm principiul integrităţii sau moralităţii prin inexistenţa cazierului judiciar, atunci putem concluziona că acest principiu a fost integrat şi de legiuitorul român printre principiile accesului la funcţia publică, deoarece articolul 54 litera h) prevede că poate ocupa o funcţie publică persoana care "nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a inter­venit reabilitarea".

Conţinutul celui de-al treilea principiu îl constituie recrutarea pe baze geografice suficient de largi, încât să se asigure accesul la funcţiile europene a cât mai multor resortisanţi din statele membre ale Uniunii Europene. Astfel, pe lângă criteriile de competenţă şi interesul serviciului, trebuie avută în vedere existenţa unui echilibru geografic între cetăţenii statelor membre ale Uniunii.

Respectarea principiului recrutării pe baze geografice suficient de largi trebuie asigurată fără a încălca însă dispoziţiile principiului conţinut în articolul 27 care dispune că „nici un post nu poate fi rezervat resortisanţilor unui anumit stat membru".

Cu toate acestea, asigurarea echilibrului geografic este subsidiară competenţei şi randamentului cerut funcţionarilor europeni în scopul asigurării optimei funcţionări a serviciului.

„Interesul serviciului", justifică numeroase recrutări atacate în faţa Tribunalului de primă instanţă sau Curţii de justiţie, care au ca şi condiţie principală, esenţială, chiar exclusivă pentru obţinerea unui post cunoaşterea aprofundată a unei anumite limbi europene, în defavoarea respectării echilibrului geografic.

Principiul recrutării pe baze geografice cât mai largi este specific funcţiei publice europene şi aplicabil numai recrutării în funcţia publică europeană.

Încercând totuşi realizarea unei comparaţii cu principiile concur­sului funcţiei publice româneşti, considerăm principiul competiţiei deschise ca fiind în slujba aceluiaşi scop, anume că toate concursurile trebuie să fie deschise tuturor persoanelor care îndeplinesc condiţiile legale de participare, încurajând în acelaşi timp diversitatea şi reprezentarea la nivelul funcţiei publice centrale şi locale a tuturor regiunilor României.

Diversitatea obţinută prin această modalitate de recrutare îmbogăţeşte corpul funcţionarilor publici cu cetăţeni din diferite regiuni ale ţării care cunosc foarte bine realităţiile acelor regiuni, fiind crescuţi şi educaţi în acele părţi de ţară, de ale căror cunoştinţe se poate profita la nivel central, atunci când instituţiile şi organele administraţiei publice centrale colaborează cu cele din teritoriu, de exemplu.

Cel de-al patrulea principiu îl constituie nediscriminarea. În forma anterioară a Statutului funcţionarilor Uniunii Europene, în vigoare pană la data de 1 mai 2004, la alineatul 2 al articolului 2a7 era prevăzut că funcţionarii sunt aleşi fără deosebire de rasă, credinţă religioasă sau sex.

Nediscriminarea rămâne un principiu al recrutări funcţionarilor publici europeni şi un drept al acestora, iar protecţia funcţionarilor împotriva discriminării reprezintă o obligaţie corelativă a instituţiilor Uniunii Europene.

Alineatul 2 amintit a fost de fapt înlocuit cu dispoziţiile exhaustive ale articolului 1d alineatul 1 care vizează nu numai instituţia recrutării, ci toate aspectele legate de funcţia publică europeană, şi prevede: „În aplicarea prezentului statut se interzice orice discrimi­nare, precum discriminarea bazată pe sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de orice altă natură, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere, handicap, vârstă sau orientare sexuală^[1]".

Pentru a promova egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, toate instituţiile europene au demarat programe de acţiune destinate a favoriza recrutarea şi promovarea femeilor în categoriile profesionale în care acestea sunt mai slab reprezentate, în principal, în poziţiile superioare cu responsabilităţi manageriale .

Încă din anul 1957, Tratatul de la Roma instituia prin articolul 119, principiul plăţii egale la o muncă egală a bărbaţilor şi femeilor, a cărui respectare devenea astfel o obligaţie pentru statele membre.

Importanţa acestui articol constă, în primul rând în definirea plăţii egale, ce înseamnă nu doar plată egală pentru muncă egală, ci şi pentru muncă de valoare egală. În sensul acestui articol, tratamentul echitabil implică plata salariilor egale pentru prestarea unor servicii diferite considerate de valoare egală ^[2].

Începând cu 1975, o serie de directive au lărgit aria acestui principiu, astfel încât el să cuprindă şi accesul la locuri de muncă, formarea profesională şi promovarea în carieră în vederea eliminării oricărei forme de discriminare la locul de muncă. Tratamentul egal a fost apoi extins la asistenţa socială, fondurile de pensii statutare si complementare.

In anii '80, recunoaşterea acestui principiu a dus la promovarea egalităţii şanselor prin intermediul unor programe multianuale. Tratatul de la Amsterdam a completat fostul articolul 119 (actualul articol 141), care are o aplicabilitate destul de restrânsă, referindu-se numai la plata egală, incluzând promovarea egalităţii între bărbaţi si femei ca una dintre sarcinile europene prevăzute în articolul 2 al Tratatului de constituire a Comunităţii Europene .

În februarie 1997, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie referitoare la modificarea Statutului funcţionarilor Comunităţilor Europene, ce conţinea unele amendamente. Parlamentul a cerut în special respectarea principiului egalităţii şanselor, în momentul recrutării funcţionarilor şi înfiinţarea unui comitet pentru egalitatea şanselor care să aibă drept mandat controlarea respectării principiului egalităţii şanselor.

Ca urmare a acestor amendamente, Consiliul Uniunii Europene a modificat Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene pentru a transforma principiul egalităţii de şanse într-o normă statutară ce reglementează funcţia publică europeană şi care nu se limitează a viza numai recrutarea funcţionarilor europeni.

Noul regulament invită, de asemenea, instituţiile europene să-şi definească acţiunile pozitive destinate a promova egalitatea de şanse în domeniile acoperite de Statut.

În acest sens, în prezent, dispoziţiile Statutului modificat impun, în sensul asigurării unei totale egalităţi între bărbaţi şi femei în ce priveşte viaţa profesională^[3], ca „instituţiile să menţină sau să adopte măsuri care să faciliteze exercitarea activităţii profesionale de sexul subreprezentat sau să prevină şi să compenseze dezavantajele în cadrul carierei profesionale", „în principal în sensul remedierii inegalităţilor care afectează şansele femeilor în domeniile prevăzute de Statut"^[4].

Legiuitorul român a ales să folosească o terminologie distinctă pentru a se referi la principiul nediscriminării integrându-l în acelaşi timp într-un principiu mai larg, şi anume cel al egalităţii accesului la funcţiile publice. Astfel, principiul nediscriminării nu este individualizat şi enumerat printre principiile ce stau la baza recrutării funcţionarilor publici români, aşa cum a ales să o facă legiuitorul european.

Nu considerăm însă o lacună neintegrarea principiul nediscriminării printre principiile recrutării funcţionarilor publici români, deoarece acesta este statuat în legislaţia românească, în prevederile privind accesul la funcţia publică.

În conformitate cu dispoziţiile articolului 27 alineatul 2 din Statutul funcţionarilor publici „Este interzisă orice discriminare între funcţionarii publici pe criterii politice, de apartenenţă sindicală, convingeri religioase, etnice, de sex, orientare sexuală, stare materială, origine socială sau de orice altă asemenea natură".

Textul reprezintă o particularizare, în materia funcţionarilor publici, a principiului constituţional al nediscriminării, înscris în articolul 4 alineatul 2 din Constituţie^[5].

Potrivit Convenţiei O.I.M. nr. 111/1958, ratificată de România în 1973, termenul de discriminare evocă următoarele aspecte^[6]:

• orice diferenţiere, excludere sau preferinţă întemeiată pe rasă, culoare, sex, religie, convingeri politice, ascendenţă naţională sau origine socială care au impact asupra ocupării sau exercitării unei anumite profesii;
• orice altă diferenţiere, excludere sau preferinţă care are aseme­nea efecte.

Diferenţierile, excluderile, sau preferinţele întemeiate pe califi­cativele cerute pentru o anumită profesie nu constituie discriminări.

În dreptul naţional sediul materiei îl reprezintă O.U.G. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionare tuturor formelor de discriminare^[7].

Astfel, în articolul 1 alineatul 1 al Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 se stipulează că în "România, ca stat de drept, democratic şi social, demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvol­tare a personalităţii umane reprezintă valori supreme şi sunt garantate", iar în alineantul 2 litera c, se statuează că "principiul ega­lităţii între cetăţeni, excluderea privilegiilor şi discriminării sunt garantate... în exercitarea drepturilor politice, şi anume drepturile electorale, dreptul de a participa la viaţa publică şi de a avea acces la funcţii publice".

Acest principiu există pentru a permite competiţia fără discriminări şi accesul la funcţiile publice oricărui cetăţean care îndeplineşte condiţiile legale. Considerăm că această prevedere trebuie interpretată ca un corolar al tuturor reglementărilor referitoare la discriminare.

Cel de-al cincilea principiu îl reprezintă transparenţa.

Acest principiu este enumerat de legiuitorul român ca al doilea dintre principiile ce stau la baza concursurilor pentru funcţia publică românească în cadrul articolului 51 alineatul 3. El este prevăzut şi de alte legi în vigoare, anume Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public^[8], precum şi Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date^[9].

În conformitate cu acest principiu candidaţii au anumite drepturi de acces la documentele elaborate de comisiile de concurs, transparenţa putând fi definită în acest context ca inexistenţa unor procese sau elemente ascunse, responsabilitatea pentru aplicarea acestui principiu revenind tuturor membrilor comisiei de concurs.

Principiul transparenţei administraţiei europene sau al proce­durilor instituţiilor europene, deşi nu este enumerat printre principiile accesului la funcţia publică europeană, este prevăzut distinct în art. 15 din Tratatul de la Lisabona şi vizează dreptul cetăţenilor Uniunii şi al persoanelor juridice cu sediul într-un Stat membru sau înregistrate într-un Stat membru de a avea acces la documentele instituţiilor Uniunii, în condiţiile legii.

Particularizând la instituţia accesului la funcţia publică europeană şi la procedura concursurilor, transparenţa se traduce prin dreptul cetăţenilor europeni candidaţi, aflaţi în etapa de preselecţie de a obţine la cerere, într-un termen de o lună de la data primirii rezultatelor o copie a foii lor de răspuns, precum şi o copie a grilei cu răspunsurile exacte.

Pentru proba scrisă candidaţii pot obţine la cerere, într-un termen de o lună de la data primirii rezultatelor, o copie a probei scrise întocmită de ei, precum şi copia fişei de evaluare întocmită de juriu ce conţine observaţiile formulate de juriu în privinţa respectivei lucrări.

^[1] În aplicarea dispoziţiilor acestui articol, toate instituţiile au creat în cadrul lor câte un Comitet pentru egalitatea de şanse, mai mult sau mai puţin dezvoltat în funcţie de atribuţii sau au desemnat responsabili care să se ocupe cu supravegherea egalităţii de şanse.

^[2] Irina Moroianu Zlătescu, Egalitate de şanse, egalitate de tratament, Institutul Român pentru Drepturile Omului, Bucureşti, 2000, p. 56.

^[3]    În conformitate cu dispoziţiile articolului 1 alineatul 2.

^[4]    În conformitate cu dispoziţiile articolului 1 alineatul 3.

^[5]    V. Vedinaş, op.cit., p.75.

^[6]    Andrei Popescu, Dreptul internaţional al muncii, Editura Holding Reporter, Bucureşti, 1999, p. 257.

^[7]    Publicată în Monitorul Oficial al României , Partea I nr.431 din 2 septembrie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2002, publicată în Monitorul Oficial al României , Partea I, nr. 69 din 31 ianuarie 2002 şi modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 77/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.619 din 30 auguast 2003.

^[8]    Publicată în Monitorul Oficial nr. 663 din 23 octombrie 2001.

^[9]    Publicată în Monitorul Oficial nr. 544 din 12 decembrie 2001.