Administrație publică

Statele Unite. În SUA s-au creat agenţii şi oficii guvernamentale pentru a promova şi controla moralitatea şi integritatea financiară a programelor şi operaţiunilor derulate de diferitele ramuri ale Executivului. De asemenea, s-au elaborat şi adoptat reguli detaliate pentru oficialii care lucrează în domeniile executiv şi legislativ, cum ar fi Standardele de Conduită adoptate de Oficiul pentru Etică al Guvernului, care reglementează clar un set de probleme specifice, de exempu cea a cadourilor, cea a conflictului de interese financiare, cea a imparţialităţii, sau cea a abuzului în funcţie.

Dat fiind că în Statele Unite guvernarea se face pe baza principiului federal, au fost elaborate şi adoptate legi şi regulamente specifice pentru toate nivelele: federal, statal şi local. La nivel federal, de pildă, legile şi reglementările privind etica se referă la domenii precum dezvăluirea de date privind situaţia financiară, conflictul de interese, conduita angajaţilor, administrarea defectuoasă sau frauduloasă a programelor federale. La rândul său, fiecare stat îşi are propriile legi şi reglementări referitoare la aceleaşi probleme sau la altele specifice domeniului său de jurisdicţie. În plus, multe organisme locale au reglementări, ordonanţe şi politici privind etica şi responsabilitatea la nivel local.

Principalele legi care reglementează conflictele de interese au caracter penal şi includ luarea de mită, interdicţia de a obţine venituri extra-salariale şi de a reprezenta interese private împotriva intereselor statului, precum şi restricţii privind angajarea funcţionarilor publici după ce au părăsit un organism guvernamental. Încălcarea prevederilor acestor legi se sancţionează cu închisoare până la cinci ani sau cu amenzi penale de până la 50.000 de dolari. Cazurile de încălcare a acestor reglementări legale sunt investigate de Ministerul Justiţiei al Statelor Unite sau de către Inspectorul General cu atribuţii în domeniu din cadrul diverselor agenţii şi departamente, atunci când Ministerul Justiţiei decide să nu judece infracţiunea. Sancţiunile administrative aplicate de Inspectorul General variază de la mustrare la suspendare sau chiar demitere.

Organismul însărcinat cu etica este, la nivel naţional, Oficiul Guvernamental pentru Etică, creat în 1978. Birouri cu aceleaşi atribuţii există în fiecare din cele 129 de agenţii guvernamentale. Oficiul Guvernamental pentru Etică a elaborat Standardele de Conduită pentru funcţionarii publici, conţinând 14 principii generale, cele mai importante fiind imparţialitatea şi interdicţia de a se folosi de statutul lor de funcţionari publici pentru a obţine avantaje personale. Principala obligaţie a funcţionarilor publici este loialitatea faţă de stat şi cetăţeni, tradusă prin primatul principiilor etice în faţa intereselor personale. Ei trebuie, de asemenea, să păstreze confidenţialitatea informaţiilor care nu au caracter public şi trebuie să evite orice acţiuni care ar putea crea impresia încălcării legilor sau standardelor etice.

Limitele discreţionare şi responsabilităţile oficialilor şi funcţionarilor publici sunt stabilite prin Legea Procedurii Administrative, precum şi de o serie de alte legi, menite să promoveze creşterea transparenţei în procesul de adoptare a deciziilor. Cea mai importantă astfel de lege este cea supranumită "Sunshine" care prevede că întrunirile organismelor administrative trebuie să fie deschise publicului.

Alt mecanism de bază al guvernării deschise este Legea Libertăţii de Informare, care stipulează că actele trebuie puse la dispoziţia solicitanţilor, cu excepţia celor cu regim special.

Fiecare organism al sistemului administrativ trebuie să aibă un program de perfecţionare morală, pentru a se asigura că angajaţii cunosc legile care reglementează conflictele de interese şi standardele de conduită.

În plus, legile din Statele Unite oferă protecţie anjagaţilor care dezvăluie cazuri de încălcare a legii, de administrare defectuoasă a resurselor umane sau financiare, de abuz în funcţie, sau acţiunile care pot reprezenta un pericol pentru sănătatea sau siguranţa cetăţenilor. Legea interzice explicit orice măsură menită să pedepsească persoana care "a tras sirena".

Australia. Reforma administraţiei publice a vizat modificarea managementului financiar, inclusiv controlul cheltuielilor, ameliorarea managementului resurselor umane şi concentrarea asupra atingerii obiectivelor stabilite. Reformele structurale au redus nivelele ierarhice, cele industriale au sporit capacitatea administraţiei publice de a face faţă unor condiţii specifice şi au îmbunătăţit relaţiile dintre funcţionarii publici, iar cele comerciale au ameliorat semnificativ calitatea serviciilor oferite.

Concepţia tradiţională privind managementul resurselor umane, bazată în mare măsură pe un set de reguli şi reglementări, a fost înlocuită de o concepţie mai amplă, conform căreia managementul resurselor umane implică trei dimensiuni aflate permanent în interacţiune, şi anume:

• sistemele - legislaţie, politici, acorduri şi tehnologii asociate;
• calităţile şi cunoştinţele necesare conducerii oamenilor şi îndeplinirii atribuţiilor;
• cultura - valori etice, atitudini şi comportamente, care reflectă modul în care funcţionează un organism al administraţiei publice.

Comisia pentru Servicii Publice şi Protejarea Meritului este responsabilă de menţinerea eticii în administraţia publică australiană, acţionând sub îndrumarea Comitetului Consultativ de Management. Comisia stabileşte politica generală de promovare a conduitei şi se ocupă de cazurile de comportare inadecvată, oferă sfaturi şi consultanţă organismelor administraţiei publice şi judecă apelurile contra unor sancţiuni aplicate funcţionarilor public, cu excepţia demiterilor.

Comisia pentru Servicii Publice a definit în 1993 valorile esenţiale ale serviciilor publice, care sunt:

1. răspunderea în faţa guvernului;
2. concentrarea asupra rezultatelor;
3. angajarea personalului pe bază de merit;
4. atingerea celor mai ridicate standarde de probitate, integritate şi conduită;
5. răspundere pentru acţiunile proprii;
6. perfecţionarea continuă, atât a indivizilor, cât şi a echipelor.

La rândul lor, Directivele de Conduită Oficială ale Funcţionarilor Publici, revizuite în 1995, stabilesc standardele de conduită, cu accent deosebit pe onestitate, integritate şi probitate, răspunderea în faţa opiniei publice, luarea de decizii echitabile şi corecte şi profesionalism. În plus, ele reglementează relaţiile cu membrii Guvernului şi ai Parlamentului, participarea la activităţi politice şi industriale, interesele financiare şi de altă natură, fraudele şi reclamaţiile întemeiate la adresa superiorilor.

Încălcarea codului de conduită este considerată comportare inadecvată şi poate rezulta în sancţiuni disciplinare, mergând de la avertisment la amenzi, penalizări salariale, transfer sau chiar demitere. Aceste măsuri sunt luate de către departamentul însărcinat cu etica din cadrul fiecărui organism al administraţiei publice, dacă încălcările nu reprezintă fapte penale.

Încălcarea legilor, cum ar fi Codul Penal, Legea Taxelor, Legea Vămilor sau Legea Securităţii Sociale, este de resortul Parchetului, în urma unor anchete întreprinse de Poliţia Federală Australiană, de obicei în colaborare cu personalul departamentelor de control intern.

În cazul în care un funcţionar pubic este condamnat penal, organizaţia pentru care lucrează poate decide să aplice şi sancţiuni administrative.

Activitatea administraţiei publice este verificată prin mai multe mecanisme de control. Curtea de Conturi evaluează performanţele financiare, în contextul bugetului anual şi poate efectua şi un control al eficienţei, rezultatele ambelor verificări fiind incluse în rapoarte înaintate Parlamentului. De asemenea, diversele organisme ale administraţiei publice trebuie să prezinte Parlamentului rapoarte anuale privind performanţele înregistrate. Avocatul Poporului rezolvă plângerile cetăţenilor privind diferite decizii sau acţiuni ale administraţiei pubice.

Finlanda. Reformele întreprinse în perioada 1989-1995 au vizat sistemele de control, organizarea şi politica de personal. Bugetul naţional alocă în prezent resurse pentru programe generale pe termen lung, în locul estimărilor detaliate ale costurilor, ceea ce facilitează controlul. La rândul lor, ministerele şi agenţiile guvernamentale au trecut treptat la managementul pe obiective şi la stabilirea bugetelor pe proiecte, evaluate din prisma rezultatelor concrete.

Serviciile publice capabile să intre în competiţie deschisă au fost transformate în întreprinderi publice şi companii de prestare a serviciilor sub forma regiilor publice, cum ar fi poşta şi telecomunicaţiile, căile ferate sau centrul informatic naţional.

Reformele care vizeză politicile de persoanl au acordat autorităţilor administrative dreptul de a-şi recruta personalul şi de a decide salarizarea acestuia pe baza autonomiei manageriale, dar în limitele stabilite prin contractele colective de muncă pentru funcţionarii publici.

Conduita funcţionarilor publici este reglementată în principal de Constituţie, precum şi de Legea Funcţionarilor Publici de Stat şi de Legea Procedurilor Administrative. Principiile generale ale acestor acte normative includ:

• • principiul obiectivitătii, conform căruia întotdeauna trebuie să se poată justifica obiectiv orice act de competenţă materială realizat de funcţionar şi orice decizie dată într-o problemă administrativă sau de conducere;
• • principiul egalităţii, care impune un tratament egal al tuturor celor afectaţi de normele legale şi soluţionarea unor probleme similare după aceleaşi principii şi standarde.

Constituţia Finlandei prevede condiţiile de promovare pentru funcţionarii publici, şi anume: profesionalismul, calitatea actului profesional şi merite civile dovedite. De asemenea, legea fundamentală prevede ca pentru orice post să fie ales solicitantul cu cea mai bună evaluare.

O altă prevedere se referă la principiul respectării scrupuloase a legii de către funcţionarii publici în toate funcţiile lor oficiale. Dacă un act normativ conţine o prevedere care intră în conflict cu legile menţionate sau Constituţia, funcţionarul public poate să nu o aplice. El are obligaţia să respecte în primul rând Constituţia, precum şi legile care îi guvernează activitatea.

Tot în Constituţie se regăseşte şi principiul responsabilităţii publice, conform căruia funcţionarii publici trebuie să-şi asume răspunderea pentru măsurile pe care le iniţiază. Cei care propun măsuri sunt de asemenea responsabili pentru deciziile luate ca rezultat al propunerii lor, cu excepţia cazului în care nu se consemnează în procesul-verbal o divergenţă de idei.

Legea Procedurilor Administrative include prevederi referitoare la descalificare. De exemplu, un funcţionar public este descalificat dacă este membru al unui consiliu de administraţie sau al altui organ comparabil al unei corporaţii sau fundaţii ale cărei interese concurează cu cele ale autorităţii în care îşi desfăşoară activitatea sau care poate avea avantaje în raporturile cu acea autoritate. Astfel, Finlanda rezolvă chiar din acte normative de aplicare asupra domeniului administraţiei problema atât de complexă a conflictului de interese.

Legea Funcţionarilor Publici de Stat conţine norme privind măsurile pe care le pot lua autorităţile împotriva funcţionarilor publici care acţionează contrar obligaţiilor şi îndatoririlor lor specifice sau nu şi le îndeplinesc ori le îndeplinesc în mod necorespunzător. Sancţiunile de care sunt pasibili merg de la mustrare până la demitere. O altă prevedere importantă se referă la principiul continuităţii în serviciul public şi al stabilităţii în funcţia publică.

În Finlanda nu există un organism special însărcinat cu problemele etice. Legalitatea administraţiei publice şi a acţiunilor funcţionarilor publici este monitorizată de Ministerul Justiţiei şi de Avocatul Poporului numit de Parlament.

Deciziile în problemele de competenţa ministerelor sunt luate de ministrul responsabil sau de un funcţionar public. Dacă ministrul are puterea finală de decizie, poate ajunge la o concluzie diferită de cea a funcţionarului care a făcut propunerea. Funcţionarul este răspunzător în solidar cu ministrul, în afara cazului în care şi-a manifestat opoziţia şi a argumentat-o în scris.

Miniştrii poartă atât răspundere politică cât şi răspundere legală pentru acţiunile lor. Răspunderea politică este reglementată prin Constituţie, iar cea legală derivă din prevederile Legii Răspunderii Ministeriale, care stipulează că Parlamentul are dreptul să verifice legalitatea acţiunilor membrilor Guvernului şi să decidă dacă se impune judecarea acestora.

Prin lege sunt reglementate o serie de principii menite să întărească caracterul de legalitate al actelor administrative şi să prevină deciziile arbitrare. Aceste regementări pot fi considerate ca fiind preventive şi retroactive.

Reglementările preventive din Legea Procedurilor Administrative şi Legea privind Accesul la Documentele Publice se referă la descalificarea funcţionarilor publici, la dreptul părţilor interesate de a li se da ascultare, la necesitatea motivării deciziilor şi la transparenţă.

Reglementările retroactive care asigură protecţia legală se referă la dreptul de a corecta propria decizie şi la dreptul de a face apel pentru revizuire administrativă.

Exită mai multe modalităţi prin care cetăţenii pot cere investigarea corectitudinii unei măsuri a autorităţilor publice. Conform Constituţiei, orice persoană căreia i-au fost încălcate drepturile sau a suferit o pierdere din cauza unei acţiuni ilegale sau din cauza refuzului nejustificat al unui funcţionar public de a-i satisface solicitarea are dreptul să ceară ca funcţionarul să fie penalizat şi să i se impute paguba sau poate să-l dea în judecată.

Administraţia publică finlandeză a funcţionat întotdeauna pe baza principiului transparenţei. Actul deciziei este deschis, iar documentele sunt publice, cu excepţia celor cu caracter confidenţial.

Legea Funcţionarilor Publici de Stat conţine un capitol întreg privind îndatoririle generale ale funcţionarilor în exercitarea funcţiunii, cu rol de norme etice de conduită. Funcţionarii trebuie:

• să-şi îndepliească îndatoririle în mod corect şi fără întârziere;
• să se supună Reglulamentelor de Organizare şi Funcţionare şi Regulamentelor de Ordine Interioară;
• să se comporte într-o manieră conformă cu statutul lor;
• să nu accepte beneficii financiare sau de altă natură care ar putea scădea încrederea cetăţenilor în administraţia publică;
• să nu facă uz de nici o informaţie a cărei confidenţialitate este prevăzută prin lege, de care au luat cunoştinţă în calitatea lor oficială;
• să nu facă uz de nici o informaţie privind sănătatea sau viaţa privată a altei persoane, de care au luat cunoştinţă în calitatea lor oficială, de exemplu asistenţii sociali.

Neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu poate fi considerată infracţiune care, conform Codului Penal, poate fi sancţionată, la fel ca luarea de mită, încălcarea confidenţialităţii sau abuzul în funcţie.

Conform Legii Funcţionarilor Publici de Stat, conducerea autorităţii administrative poate sancţiona un funcţionar public care nu şi-a îndeplinit sau şi-a neglijat îndatoririle cu avertisment scris, demitere sau excluderea din corpul funcţionarilor publici. Suspendarea este o măsură de siguranţă, folosită în cazul în care funcţionarul este în anchetă.

Valorile de bază după care se ghidează funcţionarii publici în Finlanda sunt:

• independenţa sau celeritatea
• imparţialitatea
• credibilitatea publică
• obiectivitatea
• transparenţa
• acceptarea responsabilităţii

Portugalia. Administraţia publică se subordonează exclusiv Guvernului şi, în cea mai mare parte, are caracter de monopol. Dat fiind că nu are concurenţă, administraţia publică tinde în mod inevitabil să aibă o părere adesea greşită despre ea însăşi şi despre felul în care îşi îndeplineşte îndatoririle şi serveşte publicul. Ea este o instituţie închisă, extrem de ierarhizată şi tradiţionalistă, care se opune oricărei inovaţii.

Natura exclusivă şi exclusivistă a administraţiei publice plasează societatea într-o poziţie de dependenţă. Şi aceasta pentru că, acolo unde nu există posibilitatea de a alege, apare obedienţa, iar acolo unde nu există concurenţă, apare sau poate apărea exercitarea arbitrară a puterii.

În ultimul timp, atât Portugalia cât şi alte state occidentale se confruntă cu o criză de încredere în autoritatea politică, în reprezentativitatea şi legitimitatea sistemelor democratice. Neîncrederea generalizată în autoritatea politică îi îndepărtează pe cetăţeni şi generează un sentiment de nesiguranţă şi o atitudine de pasivitate în rândul funcţionarilor publici.

La această criză de încredere în autoritatea politică se adaugă o criză a valorilor. Gradul de acceptare a conduitei non-etice în administraţia publică şi în societate în general reflectă această criză a valorilor.

În ultimul timp, în Portugalia s-a constatat şi o serioasă criză de responsabilitate, care îşi are originea în criza valorilor şi, într-o mare măsură, explică comportamentul non-etic al funcţionarilor publici. Intervenţia statului în domeniul specific al administraţiei publice a fost necoordonată, nesistematică, unilaterală, fără participarea funcţionarilor şi a fost expluatată în scopuri politice partizane.

Măsurile luate privind etica au cuprins:

1. privatizarea serviciilor publice;
2. standardizarea procedurilor administrative;
3. definirea de noi drepturi de acces la informaţie şi oferirea de garanţii de transparenţă;
4. elaborarea şi punerea în aplicare a Codului de Conduită în administraţia publică;
5. introducerea de restricţii legislative privind conflictul de interese.

Codul Procedurilor Administrative, introdus în 1991, stipulează principiile generale ale activităţii administraţiei pblice. Acestea includ:

• principiul legalităţii;
• urmărirea interesului public;
• protejarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor;
• egalitate şi proporţionalitate;
• echitate şi imparţialitate;
• cooperarea cu cetăţenii.

Accesul cetăţenilor la documentele administrative este reglementat prin Legea 65/1993 privind accesul universal, total şi absolut la informaţii. Legea prevede că cetăţenii au acces la documentele administraţiei publice, chiar dacă o procedură administrativă este încă în curs, dar respectivii cetăţeni sunt personal interesaţi de informaţiile conţinute în aceste documente.

Codul de Conduită al funcţionarilor publici stabileşte valorile fundamentale ale administraţiei publice în interacţiunea ei cu cetăţenii:

1. realizarea competenţelor în interesul public ceea ce înseamnă că funcţionarii publici îndeplinesc o funcţie publică de importanţă socială în interesul cetăţenilor, excluzând orice alte interese;
2. legalitatea, principiul conform căruia funcţionarii publici trebuie să acţioneze în conformitate cu legile şi intrucţiunile pentru a atinge obiectivele prevăzute de legiuitor;
3. neutralitatea conform căreia funcţionarii publici trebuie să fie imparţiali în acţiunile, judecăţile şi opiniile lor, să respecte egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii şi să fie absolut neutri faţă de interesele politice, economice şi religioase;
4. responsabilitatea în baza căreia funcţionarii publici sunt obligaţi să respecte şi să sporească prestigiul instituţiei în care lucrează şi să fie rezervaţi şi discreţi prentru a nu compromite acţiunile respectivei autorităţi;
5. profesionalismul care le impune funcţionarilor publici să-şi îndeplinească exemplar atribuţiile şi sarcinile de servici;
6. integritatea, principiu care le interzice funcţionarilor publici să solicite sau să accepte cadouri sau alte beneficii de la cetăţeni pentru îndeplinirea unor atribuţii care le revin prin statul de funcţiuni sau prin natura funcţiei publice cce o ocupă, creând astfel un climat de încredere în funcţionari şi în administraţia publică.

Asemănările între iniţiativele adoptate în ţările studiate sugererează unele direcţii comune ale managementului etic în administraţia publică, şi anume:

• încercarea de a redefini valorile
• elaborarea de noi coduri de conduită
• introducerea de proceduri care să permită funcţionarilor să atragă atenţia asupra unor nereguli din sistem şi să-i protejeze de eventuale represalii
• introducerea de cerinţe privind declararea intereselor şi a averilor

Norvegia. În general, opinia publică norvegiană are mare încredere în administraţia publică, încredere bazată pe valorile esenţiale ale statului, cum ar fi securitatea cetăţenilor asigurată prin lege şi egalitatea tuturor în faţa legilor.

Orice încălcare a normelor legale este urmărită şi sancţionată de o unitate specială de poliţie, care se ocupă de infracţiunile comise de funcţionarii publici, bancari sau vamali, precum şi de crima organizată care implică fraude financiare, delapidări şi neglijenţe în serviciu ori acte de corupţie. Această uitate specială cooperează strâns cu alte unităţi de poliţie atât la nivel central cât şi local. În România s-a adoptat modelul italian prin înfiinţarea Parchetului Naţional Anticorupţie care are şi competenţe de cercetare de tip poliţienesc.

Ministerul Administraţiei are principala responsabilitate pentru iniţierea şi urmărirea măsurilor adoptate privind etica în administraţia publică. Directoratul Managementului Public are responsabilitatea executivă pentru măsurile privind perfecţionarea funcţionarilor publici şi popularizarea valorilor, normelor şi directivelor etice, care să permită un management şi o politică de personal deschise, precum şi a reglementărilor care să descurajeze luarea de mită şi a altor norme de conduită, având drept scop reglementarea activităţii funcţionarilor publici şi prevenirea atingerii integrităţii şi credibilităţii lor. Ministerele şi autorităţile administraţiei publice supraveghează, în sistemul norvegian, respectarea normelor etice şi îmbunătăţirea conduitei funcţionarilor publici.

Comisia permanentă a Parlamentului pentru probleme constituţionale a dobândit în ultimii ani puteri sporite de supraveghere şi control a ramurilor puterii executive şi a autorităţilor centrale de specialitate, asupra modului în care acestea realizează actele administrative în interes public.

O altă instituţie centrală abilitată în supravegherea şi controlul administraţiei este Ombudsman, Avocatul poporului fiind o instituţie deosebit de puternică în Norvegia ca şi în Olanda, ţări ce au consacrat de altfel această instituţie, cu atribuţii în verificarea administraţiei publice în raporturile sale cu cetăţenii.

Biroul Cenzorului General, subordonat Parlamentului, evaluează capacitatea administraţiei publice de a-şi îndeplinii obiectivele politice stabilite, de a lua măsurile în interes public cu rezultatele scontate şi de a administra fondurile publice în condiţii de legalitate şi eficienţă. Modul de cheltuire a banilor publici este controlat şi de Ministerul Finanţelor. La rândul său, fiecare instituţie publică îşi are propriul corp de audit intern, sistem adoptat şi în România din 1997, cu atribuţii şi în verificarea oportunităţii cheltuielilor făcute de funcţionarii publici în exercitarea atribuţiilor de servici, deci nu numai a legalităţii, cum era prevăzut prin sistemul de control financiar preventiv.

Mai multe autorităţi ale administraţiei publice şi-au elaborat propriile reguli, norme şi directive care se referă atât la conduita funcţionarilor publici, cât şi la posibilele obţiuni în situaţii de conflict.

Directoratul pentru management public organizează cursuri de etică şi de comportare decizională bazată pe valori. Cursuri similare sunt organizate şi de autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale şi locale din Norvegia, periodic ţinând cont de particularităţile date. Programa cursurilor include o introducere în valorile fundamentale ale administraţiei publice, precum şi cazuri concrete cum ar fi conflictul de interese între membrii clasei politice, colegi şi beneficiari.

Mexic. În 1982, o dată cu crearea Secretariatului de Control General al Federaţiei şi promulgarea Legii Federale a responsabilităţii funcţionarilor publici, Guvernul Mexicului a încercat să centralizeze şi să consolideze funcţiile de control şi supraveghere a administraţiei publice. Legea responsabilităţilor a devenit primul cadru legal care a reunit reglementările privind comportarea funcţionarilor publici, a stabilit îndatoririle şi obligaţiile acestora, a tipizat infracţiunile administrative şi penale cu sancţiunile corespunzătoare şi a stabilit standarde pentru folosirea banilor publici.

Sistemul responsabilităţilor stabileşte principiile morale după care trebuie să se ghideze funcţionarii publici: legalitate, onestitate, imparţialitate, eficienţă.

Pentru respectarea acestora au fost stabilite patru domenii de responsabilitate:

• domeniul administrativ, care cuprinde obligaţia de a-şi îndeplini cu diligenţă şi în mod onorabil sarcinile de servici, obligaţia de a evita conflictele de interese şi de a obţine avantaje suplimentare celor proprii funcţiei şi obligaţia de a respecta procedurile legale;
• domeniul penal - Codul Penal mexican, în titlul "infracţiuni comise de funcţionarii publici" consideră drept infracţiuni penale îndeplinirea în mod inadecvat a funcţiei publice, abuzul de putere, îmbogăţirea pe căi ilegale, intimidarea şi cererea sau primirea de mită ori primirea de comisioane. Codul Penal prevede şi sancţiuni pentru funcţionarii care obstrucţionează justiţia şi care variază de la amenzi penale la detenţie şi excluderea temporară sau permanentă din corpul funcţionarilor publici.
• domeniul civil - răspunderea patrimonială
• domeniul politic - se referă la funcţionarii publici care în virtutea funcţiei ocupate sunt răspunzători pentru acte sau omisiuni care contravin interesului cetăţenilor şi care altfel nu ar avea un caracter ilegal.

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

În Marea Britanie sunt multe forţe care influenţează activitatea funcţionarilor publici cum ar fi:

• privatizarea şi încheierea de contracte cu alte instituţii private pentru realizarea serviciilor publice (ceea ce face ca angajaţii acestor instituţii să fie asimilaţi funcţionarilor publici);
• descentralizarea resposnabilităţii, inclusiv a celei financiare;
• presiuni crescânde pentru o mai mare transparenţă şi o supraveghere mai atentă a sectorului public din partea presei;
• o mai mare conştientizare a cetăţenilor asupra rolului lor şi tendinţa crescândă a beneficiarilor serviciilor publice de a se plânge de modul în care sunt acestea realizate;
• puteri sporite de anchetă acordate Avocatului Poporului;
• tendinţa justiţiei de a revizui deciziile administrative;
• controalele efectuate de Biroul Naţional de Audit (Curtea de Conturi în echivalent instituţional românesc) la nivel central şi Comisiile de audit (Camerele de Conturi) la nivel local;
• publicarea performanţelor şi rezultatelor furnizorilor de servicii locale cum ar fi şcolile, spitalele şi autorităţile locale (sistem introdus şi în România în luna noiembrie 2001 prin adoptarea Legii Accesului la informaţiile publice, în care instituţiile publice sunt obigate să publice execuţia conturilor şi raportul de activitate anual).

Având în vedere specificul sistemului juridic britanic, în care nu există o constituţie scrisă, iar dreptul cutumiar este izvor principal de drept, este de remarcat că domeniul funcţiei publice (fiind unul relativ recent) este guvernat de o serie de legi.

Carta cetăţeanului din 1991 impune o mai mare răspundere a funcţionarilor publici faţă de cetăţeni şi stabileşte şase principii fundamentale pentru îmbunătăţirea activităţii administraţiei publice:

1. Transparenţă şi acces liber la informaţii
2. Consultarea ceteăţenilor
3. Amabilitate
4. Profesionalism
5. Corectitudine
6. Respectarea banilor publici şi eficienţa cheltuielilor

La acestea, primul raport al Comisiei Nolan, a adăugat "cele şapte principii ale vieţii publice" şi anume: altruism, integritate, obiectivitate, responsabilitate, deschidere şi transparenţă, onestitate şi calităţi manageriale.

Carta Albă a Guvernului din 1993 conţinea propuneri pentru un cod practic de acces la informaţii guvernamentale cu caracter nestatutar (adică cu valoare de norme de îndrumare sau metodologice şi ne de lege statutory în sistemul britanic) şi propuneri pentru reglementarea accesului legal la informaţii privind sănătatea persoanelor, cu caracter statutar (dat fiind că reglementează raporturi juridice ce pot aduce atingere intimităţii persoanei ca drept fundamental). Codul practic a intrat în viguare în aprilie 1994.

Codul Administraţiei Publice, adoptat în 1995, stabileşte un sistem de apel pentru funcţionarii publici care constată şi reclamă acte de administraţie defectuasă sau incorectă (adică motivarea refuzului de a aplica un ordin cum am văzut mai sus sau obligaţia de a dezvălui probleme de ilegalitate ca în Norvegia). Acest apel poartă procedura recursului graţios şi cel ierarhic din procedura administrativă românească.

Regulile generale de conduită sunt stabilite de Codul Managementului în Administraţie, intrat în vigoare în februarie 1993. Acestea se referă la:

• obligaţia de a nu folosi în mod incorect informaţii oficiale;
• imparţialitatea politică în actul administrativ;
• conflictele de interese;
• îndatoririle funcţionarilor publixci în raport cu demnitarii;
• regulile de acceptare a unor posturi în industrie sau afaceri după demisie sau pensionare şi problema incompatibilităţii.

Codul nu prevede sancţiuni clare. Acestea sunt adoptate adoptate de fiecare organ al administraţiei în funcţie de fiecare caz în parte şi variază de la avertisment la perioade de suspendare fără plată, de la interdicţie temporară de promovare la retrogradare şi culminează cu demiterea.

Codul Managementului în Administraţie conţine prevederi privind denunţarea, atât în cadrul instituţiei, cât şi Comisarilor pentru supravegherea administraţiei publice, a solicitărior adresate de un superior unui funcţionar public de a acţiona în mod inadecvat, amoral sau ilegal sau de a îndeplinii o sarcină care intră în totală contradicţie cu convingerile sale şi îi creează o problemă de conştiinţă. Totuşi nu este permis un refuz categoric de a îndeplini ordinele şi în utimă instanţă funcţionarul are de ales între executarea lor şi demisie.

În Marea Britanie nu există un organism cu responsabilitate generală în domeniul conduitei etice a funcţionarilor publici. Totuşi, Comisia Nolan, înfiinţată din ordinul Primului Ministru are rol general de determinare a standardelor etice şi de control al respectării acestora. Alte persoane, cum ar fi Comisarul parlamentar pentru standarde, Comisarul pentru numiri în funcţii publice, Avocatul Poporului şi echivalenţii în guvernele locale şi Cenzorul General au funcţii mai limitate şi specifice în domeniu.

Olanda.

Încă din 1995, Ministrul de interne cerea tuturor miniştrilor să ducă "o poitică preventivă, menită să protejeze integritatea administraţiei publice". De atunci au fost adoptate mai multe iniţiative care să asigure integritatea funcţionarilor publici, cum ar fi reacţia administraţiei la crima organizată în domeniul concesiunior şi contractelor, sprijinirea integrităţii persoanelor care deţin funcţii politice şi "directivele unei guvernări conştiente", prin care să fie detectate influenţe ale unor terţe părţi asupra actului politic sau decizional administrativ.

Toate ministerele au conceput propriile politici, printre acestea numărându-se cele referitoare la:

• identificarea puncteor vulnerabile şi a aceor poziţii cu potenţiale "avantaje de piaţă" care le­ar putea pune în conflict direct de interese;
• reintroducerea jurământului şi a confirmării în funcţie;
• strategii pentru creşterea conştiinţei etice;
• numirea de "sfetnici" care pot fi consutaţi de funcţionarii publici, în regim de confidenţialitate, pentru sfaturi sau îndrumare în probleme etice.

Amendarea Legii Funcţionarilor Guvernamentali incude reguli de declarare şi înregistrare a intereselor şi interzicere a anumitor activităţi în afara instituţiei.

Olanda a încercat, de asemenea, să dezvolte mecanisme de "control al integrităţii", inclusiv folosirea de informaţii din cazierul judiciar pentru a stabili corectitudinea unor potenţiali parteneri din sectorul privat. Un asemenea sistem ar fi necesar şi în România pentru a putea preveni faptele de fraudare a statului sau societăţilor cu capital de stat.

Iniţiativele adoptate sunt menite să asigure ca organele administraţiei publice să îşi îndeplinească răspunderea de a menţine standardele şi conştiinţa etică, de a spori transparenţa şi de a încheia contracte de parteneriat doar cu agenţi economici corecţi din sectorul privat.

Nou Zeelandă

Principala tendinţă o reprezintă trecerea la o administraţie publică bazată pe principiul subsidiarităţii, în care descentralizarea responsabilităţii a dus la dezvoltarea unor puternice "culturi" departamentale. Acestea au devenit în general mult mai conştiente de obligaţiile lor de a oferi servicii adecvate, iar unele dintre departamente au instituit standarde sub forma unor acorduri de servicvii încheiate cu cetăţenii beneficiari.

Comisia Serviciilor de Stat, ca agenţie centrală, având responsabilitatea legală de a prescrie "standarde minime de integritate şi conduită aplicabile în administraţia publică" (Legea Sectorului de Stat din 1988) a elaborat în 1990 un cod de conduită al administraţiei. Pe baza acestui cod, majoritatea autorităţilor publice şi-au elaborat propriile coduri care să reflecte principiile generale dar şi condiţiile specifice fiecăreia.

Seria de directive cuprinse în principiile, convenţiile şi practica din administraţia publică neo-zeelandeză stabileşte normele de conduită, valorile şi standardele etice aplicabile funcţionarilor publici: eficienţă, dăruire, responsabilitate, onestitate, integritate şi corectitudine.

Conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice au, alături de Comisarul pentru Servicii de Stat, obligaţia de a oferi un exemplu în materie de etică şi un model de bună conduită. De asemenea, ei au responsabilitatea de a promova şi a menţine valori şi standarde etice ridicate şi prectici administrative corecte.

Toţi funcţionarii publici au obligaţia de a respecta legea, de a fi cinstiţi şi de a răspunde de acţiunile lor.

Declaraţia privind viitoarea administraţie publică stabileşte principiile şi valorile după care trebuie să se guverneze funcţionarii publici. Conform acestei Declaraţii, administraţia publică trebuie:

• să ofere sfaturi oneste Guvernului, să-l informeze prompt şi să îi pună în apicare deciziile cu inteligenţă, entuziasm, energie, spirit novator şi bun-simţ;
• să dovedească calităţi manageriale, să dea dovadă de judecată solidă, responsabilitate fiscală şi standarde etice ridicate care să atragă încrederea şi respectul Guvernului şi populaţiei;
• să stabilească şi menţină un climat de muncă echitabil, capabil să facă faţă provocărilor permanente, să perfecţioneze şi să motiveze toţi funcţionarii publici, astfel încât aceştia să-şi îndeplinească atribuţiile şi sarcinile cu maximă eficienţă;
• să se asigure că sunt recrutaţi şi promovaţi oameni cu aptitudini manageriale şi profesionale deosebite;
• să se asigure că fiecare funcţionar public înţelege interesul Guvernului şi natura specială a relaţiilor dintre Parlament, Coroană şi administraţia publică astfel încât să poată oferi sfaturi obiective şi apolitice Guvernului şi administrează resursele publice în concordanţă cu principiul dezvoltării durabile;
• să acţioneze întotdeauna în spiritul şi litera legii şi să menţină stabilitatea şi continuitatea necesare într-un sistem democratic.

Legea Informaţiilor oficiale din 1982 subliniază principiul participării şi cel al accesului la procesele decizionale şi la informaţii, promovează principiul răspunderii în faţa opiniei publice şi reiterează principiul constituţional al democraţiei deschise şi participative.