Doi factori sunt esenţiali pentru o bună funcţie publică: etica şi încrederea. Pentru funcţia publică din Europa occidentală, etica include, în general, imparţialitate în exercitarea serviciului public şi rezistenţă la corupţie. Administraţia trebuie să respecte norme etice severe. Parlamentarii şi miniştrii trebuie să ajute funcţionarii, stabilind şi aplicând norme de conduită stricte. Cei aleşi trebuie să se abţină să ceară funcţionarilor să depăşească limita ce separă ceea ce este just de ceea ce nu este .
Influenţarea vieţii publice de către corupţie este o problemă care afectează ansamblul Europei. Ea se manifestă mai grav în unele ţări din Europa de Est, după 50 de ani în care sistemul a alimentat neîncrederea cetăţenilor la adresa funcţionarilor şi a deformat conştiinţa civică a celor care au trăit şi s-au format în acea perioadă[1].
Corupţia reprezintă o ameninţare majoră la adresa democraţiei şi economiei de piaţă. Ea împiedică dezvoltarea economică şi socială, subminează încrederea cetăţenilor în democraţie, erodează regula legii, constituind o negare a drepturilor omului şi a principiilor democratice.
Montesquieu arata antinomia dintre coruptie si democratie. Coruptia destructureaza principiile fundamentale ale statului de drept, demoleaza încrederea în mecanismele democratiei, slabeste ordinea constitutionala. Antrenând confuzia si suspiciunea, coruptia afecteaza starea de legalitate[2].
Coruptia genereaza discriminare si inegalitati, îmbogatiri rapide si ilicite, duce la crearea unor monopoluri care pervertesc sau distrug legile economiei de piata. "Ea încalca drepturile economice si sociale, iar în final slabeste încrederea <of man to man>, atacând, astfel, însasi esenta (inima) drepturilor omului"[3].
Coruptia este un fenomen antisocial ce reprezinta o intelegere nelegala intre doua parti, una propunind sau promitind privilegii sau beneficii nelegitime, cealalta, antrenata in serviciul public, consimtind sau primindu-le in schimbul executarii sau neexecutarii unor anumite actiuni functionale ce contin elemente ale infractiunii prevazute in Codul penal.
Coruptia reprezinta incalcarea sistematica si nesanctionata a normelor unei organizatii sau institutii de catre unii membrii care in virtutea faptului ca detin o anumita autoritate , utilizeaza resursele organizatiei cu destinatii diferite de scopurile acesteia[4].
Corupţia nu poate fi asimilată, în mod automat, cu faptele de natură penală, chiar dacă în majoritatea cazurilor ea este strâns legată de criminalitate. Corupţia în sens larg, ca şi corupţia penală scot în evidenţă aceiaşi atitudine faţă de morală şi etică şi pentru a merge la esenţă trebuie precizat că în toate situaţiile ea ţine de abuzul de putere şi de incorectitudine în luarea unei decizii. Corupţia reprezintă utilizarea abuzivă a puterii publice pentru obţinerea de foloase personale necuvenite[5].
Termenul de coruptie a fost utilizat in legatura cu sistemul politic si administrativ numai in epoca moderna. In evul mediu el se referea la putreziciunile, la descompunerea carnii dupa moarte, la dezintegrare. De aici conotatia principala a termenului, in acea perioada, privitoare la decaderea spirituala, la vicierea ideilor religioase, a studiilor clasice, a limbii si a moralitatii[6].
Corupţia implică utilizarea abuzivă a puterii publice, în scopul obţinerii, pentru sine ori pentru altul, a unui câştig necuvenit:
- abuzul de putere în exercitarea atribuţiilor de serviciu;
- frauda (înşelăciunea şi prejudicierea unei alte persoane sau entităţi);
- utilizarea fondurilor ilicite în finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale;
- favoritismul;
- instituirea unui mecanism arbitrar de exercitare a puterii în domeniul privatizării sau achiziţiilor publice;
- conflictul de interese (prin angajarea în tranzacţii sau dobândirea unei poziţii sau unui interes comercial care nu este compatibil cu rolul şi îndatoririile oficiale)[7].
Grupul Multidisciplinar privind Corupţia (GMC)[8], a adoptat următoarea definiţie „corupţia cuprinde comisioanele oculte şi toate celelalte demersuri care implică persoane investite cu funcţii publice sau private, care şi-au încălcat obligaţiile care decurg din calitatea lor de funcţionar public, de angajat privat, de agent independent sau dintr-o altă relaţie de acest gen, în vederea obţinerii de avantaje ilicite, indiferent de ce natură, pentru ele însele sau pentru alţii".
Corupţia poate fi, in unele societati subdezvoltate, un fenomen mai mult sau mai putin normal,constituind principala sursa de castig pentru categorii largi de indivizi. In sistemele totalitare, in cele comuniste in special,coruptia a fost tolerata din considerente politice, fiind utilizata ca instrument de control social. Coruptia se intalneste practic in orice societate,chiar si in cele cu indelungata traditie democratica[9].
In ceea ce priveste Europa Centrala si de Est, coruptia imbraca forme noi si se ridica la cote tot mai inalte, cu implicatii ce constituie noi provocari pentru societatea gazda.
In multe tari coruptia a ajuns sa influenteze semnificativ procesul tranzitiei prin "codificarea" unor avantaje la nivelul reglementarilor si al institutiilor nou aparute, in beneficiul unor grupuri restranse, distorsionand evolutia politica si economica a organismului social.
Perceptia publica despre raspandirea coruptiei este intarita de o suma de analize comparative efectuate la nivel international. Astfel, din Figura 1 reiese ca in Comunitatea Statelor Independente (CSI) coruptia este perceputa ca fiind cea mai raspandita. Desi nivelul coruptiei din tarile Central si Est-Europene (CEE) si din tarile Baltice este mai scazut, el este comparabil cu cel din America Latina sau Orientul Mijlociu, dar sensibil mai ridicat decat cel din tarile OECD.
Identificand-o drept unul dintre cele mai serioase obstacole in calea dezvoltarii Banca Mondiala si-a facut din combaterea coruptiei o prioritate institutionala. In acelasi timp, mai multe tari aflate in tranzitie au solicitat asistenta din partea Bancii Mondiale tocmai pentru combaterea acestui flagel. Incepand din 1997, Banca Mondiala a elaborat scheme de diagnosticare, mecanisme de asistenta tehnica, programe de pregatire a personalului, si mijloace de creditare pentru reducerea coruptiei in tarile aflate in tranzitie.
Desi in materie de programe anti-coruptie experienta este inca redusa, rezultatele de pana acum au fost si mai bune si mai slabe. Astfel, in mai multe tari ambitioasele campanii anticoruptie s-au impotmolit imediat dupa lansare. Reformele structurale de baza au fost blocate de puternice interese de grup. In unele cazuri politicienii au deturnat agenda programelor anticoruptie utilizand-o pentru a-si ataca propriii adversari.
Guvernele unora din tarile aflate in tranzitie au mers mai degraba pe linia intaririi mijloacelor punitive in locul unei abordari directe a insesi esentei fenomenului. Unul din motivele dificultatilor intampinate in combaterea coruptiei il constituie preocuparea exagerata pentru masuri tehnocratice. Abordarile din fiecare tara sufera de prea multa uniformizare si pierd din vedere tocmai aspectele particulare cum ar fi puterea si gradul de concentrare a intereselor de grup, forta propriu-zisa a statului, sau canalele de comunicare dintre stat si societatea civila.
Combaterea coruptiei in tarile in tranzitie necesita abordari complexe ce trebuie sa ia in calcul diversii factori ce favorizeaza persistenta coruptiei si sa furnizeze, totodata, baza de dezvoltare a unor strategii adaptate aspectelor particulare ale tarilor respective[10].
[1] In cadrul programului sau de cooperare interparlamentara, APCE a organizat doua colocvii - la Portoroz (Slovacia, iunie 1994) si Geneva (octombrie 1995) - având ca tema reforma functiei publice în procesul de democratizare si constructie europeana.
[2] Interventia doamnei Rodica Mihaela Stanoiu in cadrul dezbaterii "Proiectul de conventie a Consiliului Europei privind coruptia", Bucuresti, 2001
[3] Mireille Delmas-Marty, Stefano Mancardo - Corruption. A Challenge to Constitutional Government and Democratic Society, Cahiers de Defense Sociale, 1997
[4] Zamfir C., Lazar Vlasceanu - Dicţionar de sociologie, Ed. Babel, Bucureşti 1998,p. 141
[5] Raportul Bancii Mondiale
[6] Zamfir C., Lazar Vlasceanu, op. cit. P.141
[7] Programul National de Combaterea Corupţiei, adoptat de Guvernul Romaniei, 2001
[8] înfiinţat de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei, în anul 1994
[9] Zamfir C., Lazar Vlasceanu, op. cit. p. 142
[10] Conform raportului Bancii Mondiale asupra coruptiei in tarile in tranzitie - 2001