Eficienţa birocratică este un concept complex. Eficienţa este un valoros instrument care depinde însă de ţelurile fixate.
Weber a fost tatăl teoriilor administraţiei ştiinţifice. Cu toate că aceste teorii au fost dicreditate în timpurile noastre, ele rămân totuşi baza pentru cele mai pragmatice propuneri pentru reforma administraţiei.
Câţiva autori disting problemele de administraţie pură de cele le politicii administrative (Hood, 1976).
Dacă un obiectiv este clar şi oficialii sunt decişi să-l implementeze, multe probleme rămân de rezolvat. Un program administrativ eficient trebuie să fie pregătit şi să i se aloce resurse adecvate de bani, personal şi puteri legale.
Ordinele şi informaţiile trebuie transmise în interiorul organizaţiei de jos în sus şi lateral cu alte departamente astfel că o structură administrativă modernă de mari dimensiuni face acest proces greu şi duce la erori.
Studiile administrative recente au făcut eroarea de a enumera şi de a pune accentul pe foarte multele probleme pe care le întâmpină implementarea unei politici eficiente, neluând în seamă faptul că aceasta este o problemă politică. Spre exemplu NASA a reuşit să ducă un om pe Lună în mai puţin de un deceniu de la lansarea provocării de către Kenedy, dar o altă agenţie a guvernului SUA nu a reuşit să dea de lucru nici măcar unui singur procent din numărul de şomeri din anul 1991.
Diferenţa este că primul ţel era clar şi avea susţinerea politică necesară şi era în jurisdicţia deplină a agenţiei, iar în al doilea caz ţelul depindea de cooperarea dintre agenţii şi nu avea susţinerea politică decât în anul electoral.
Aceste cerinţe de cooperare nu sunt satisfăcute deplin de nici o ţară, dar multe dintre ele încearcă să impună un sistem mai bun decât cel actual.