Noțiunea de administrație publică a fost amplu și diferit analizată în literatura de specialitate, atât în perioada interbelică, cât și în cea de după cel de-al doilea război mondial, influența doctrinei franceze fiind determinantă în spațiul european. Delimitarea conținutului și sferei noțiunii de administrație are atât importanță teoretică, cât și practică, presupunând operațiunea de explicare a reglementărilor juridice în vigoare, prin raportarea la ceea ce am putea numi constantele doctrinei într-un sistem democratic.[1]
Acceptarea unei definiții universal valabile pentru conceptul de administrație pare o utopie[2]. Principala dificultate a acestui demers este dată de însuși câmpul funcțiilor administrației publice care este determinat de organizarea constituțională a separației puterilor specifică fiecărui stat, ceea ce face ca nici una din definițiile formulate să nu poată reclama o valabilitate generală[3].
Pornind de la sensul original al noțiunii provenit din vechiul drept roman, unde ad minister avea sensul de a duce la îndeplinire o misiune comandată, vorbind despre conceptul de administrație trebuie să facem distincția între administrație publică și privată, care există într-un mediu social în care proprietarii lucrează prin administratori pentru realizarea unor interese personale prin propria putere, iar guvernanții satisfac trebuințele sociale prin administrația publică, în ambele cazuri fiind obligatorie respectarea legii.[4] De asemenea, profesorul Rivero arată că delimitarea administrației publice de cea privată este dată de tipul interesului urmărit, care în cazul administrației private este unul personal, iar în cazul administrației publice unul general, comun societății.
Noțiunea de administrație are în vedere două aspecte: sensul material/funcțional, conform căruia administrația publică semnifică activitatea de organizare a executării și de executare în concret a legilor, urmărindu-se satisfacerea interesului public prin asigurarea bunei funcționări a serviciilor publice și sensulformal/organic - atunci când ne referim la
În diferite state, căutarea unei înțelegeri conceptuale a administrației publice a condus la încercări mai mult sau mai puțin cuprinzătoare de definire. Astfel[5]:
Belgia: Ca și în doctrina administrativă franceză, există o distincție între conceptul funcțional și organizațional de serviciu public.
Danemarca: In doctrina administrativă daneză, se poate găsi încă o dată “definiția negativă”, potrivit căreia administrația publică este descrisă ca acea parte a activităților statului care nu sunt nici legislative, nici juridice.
Grecia: de asemenea este curentă distincția între conceptele formal și material de administrație.
Irlanda: Administrația centrală, autoritățile locale și corpurile resurselor statului sunt de obicei incluse în conceptul de administrație, în sens organizațional, deși trebuie de notat că aceste ,,corpuri”, din punct de vedere funcțional, îndeplinesc nu numai sarcini executive, dar și sarcini legislative și juridice.
Italia: Potrivit lui G. Landi și G. Potenza, funcția executivă poate fi distinsă de funcțiile legislativă și juridică prin limitarea sa la urmărirea unor obiective concrete. De altfel, dintr-un punct de vedere conceptual, există o distincție între activitățile administrației și administrația publică în sens subiectiv.
Luxemburg: Ca și în Franța, conceptul de „serviciu public” formează miezul definiției de administrație: ,,administrația publică este ansamblul de servicii publice, care, sub impulsul general al organelor puterii suverane, asigură multiple activități ale statului pentru realizarea binelui public”.
Olanda: Conceptul de administrație publică descrie atât totalitatea organelor administrative, cât și funcția administrației. Funcția administrației este descrisă în termeni negativi cu referire la legislație și justiție, sau în termeni pozitivi, ca “întreprinderea oficială a problemelor publice prin serviciul public”.
Portugalia: M. Caetano distinge între un concept organizațional de administrație publică și conceptul de administrație publică în sens material. Ultimul din cele două concepte este definit ca totalitatea deciziilor și măsurilor prin care statul și alte corpuri publice, care acționează conform unor linii directoare determinante politic - direct sau prin sprijinul, sfatul și coordonarea activităților private - asigură îndeplinirea nevoilor comunității pentru bunăstarea indivizilor. În acest scop, se asigură măsuri corespunzătoare la nivel național.
Spania: R. Entrena face distincție între conceptele subiectiv, obiectiv și formal ale administrației publice. De asemenea, F. Garrido Falla, pornind de la înțelesul etimologic al expresiei și utilizând mijloace comparative, încearcă o explicație detaliată a conceptului de administrație publică.
In Franța, Germania și Regatul Unit al Marii Britanii dificultățile în realizarea unui concept unic de administrație publică au fost în mare măsură rezultatul faptului că organele administrative, care s-au maturizat ca o consecință a separației puterilor, au exercitat nu numai funcții executive în sens restrâns, dar ele au fost și simultan active în domeniul cvasi- juridic.
[1] Antonie I., Tratat de drept administrativ, ed. a IV-a, vol. I, Ed. All Beck, București, 2005, pp. 3-4
[2] Manda C. C., Controlul administrativ în spațiul juridic european, Ed. Lumina Lex, 2005, p. 34
[3] Schwarze J., Droit administratif europeen, vol. I, Office des Publications Officielles des Communautes Europeenes, Bruylant, 1994, p. 24
[4] Vida I., Puterea executivă și administrația publică, București, 1994, p. 11
[5] Alexandru I., Cărăușanu M., Gorjan I., Ivanoff I. V., Manda C. C. , Nicu A. -L., Rădulescu C., Săraru C. S., Dreptul administrativ în Uniunea Europeană, Ed. Lumina Lex, București, 2007, p. 37