Încercările multiple de a lămuri conținutul noțiunii de administrație publică au condus la conturarea a diferite concepții asupra acesteia:
Administrația publică în concepția franceză
În concepția constituțională tradițională franceză, administrația reprezenta „acțiunea puterii executive prin procedee de putere publică”. Profesorul G. Vedel, examinând doctrina de drept public din Franța până în 1958, concluzionează că administrația este exercitată de puterea executivă, cu excluderea raporturilor executivului cu alte organe constituționale ale statului și a raporturilor statului cu organismele de drept internațional; administrația se realizează în regim de putere publică și este caracterizată prin prerogative și constrângeri exorbitante de la dreptul comun.
Respectând linia tradițională, profesorul A. Laubadere definește administrația ca reprezentând ansamblul de autorități, agenții și organisme, însărcinate, sub impulsul puterilor politice, cu asigurarea multiplelor intervenții ale statului modern.
Tot pe linia tradițională se menține și profesorul Jean Rivero, în explicarea noțiunii de administrație el plecând de la înțelesul din limbajul curent al termenului de administrație, care este acea activitate, faptul de a administra, respectiv de a gira o afacere, dar și structurile, respectiv organele care exercită această activitate. Pentru a delimita administrația publică de celelalte activități publice, autorul operează cu două criterii - cel material și cel organic; astfel că din punct de vedere material se face distincție între administrație, legislativ, justiție și guvernare, iar din punct de vedere organic autorul subliniază că participarea diverselor organe politice la treburile administrative variază în funcție de regimurile politice, pentru că în toate regimurile politice se vor afla în fruntea administrației autorități cu caracter constituțional și origine politică, aceștia variind de la o guvernare la alta.
Administrația publică în concepția germană
În toate timpurile teoria administrativă s-a lovit de obstacolul reprezentat de cercetarea și definirea noțiunii de administrație, lucru valabil și în cazul Germaniei. Acesta este motivul pentru care și autorii actuali evită formularea unei definiții exprese a administrației, mărginindu-se la a-i contura elementele de conținut și gradul de extensie prin metoda eliminării și prin definirea trăsăturilor justiției și ale legiferării.
Există totuși câteva încercări de definire a administrației, utilizându-se frecvent tehnica unor definiții exprimate în termeni pozitivi, cum este cea oferită de Wolff și Bachof, conform cărora administrația în sens material reprezintă punerea în aplicare a afacerilor colectivității publice și a membrilor acesteia de către agenții colectivității desemnați în acest scop.
De asemenea, Profesorul Forsthoff delimitează noțiunea de administrație publică de alte activități cu caracter administrativ precizând că trebuie făcută distincția între termenul de administrație în sfera dreptului privat și a dreptului public.
La rândul său, Profesorul H. Maurer definește, în spiritul tradițional descriptivist, administrația ca fiind o realitate socială, axată pe interesul public care presupune acțiuni dinamice orientate spre viitor și hotărâri administrative care sunt măsuri concrete de rezolvare a cazurilor de speță.
Cu toate acestea opinia majorității autorilor este că nu există o definiție universal valabilă pentru noțiunea de administrație.
De remarcat, în comparație cu doctrina franceză care vorbește despre bazele constituționale ale administrației publice, este, însă, că doctrina germană analizează administrația separat de reglementările constituționale. Cu toate acestea, concepția dintre școala germană și cea franceză nu diferă atunci când se evocă sensul structural al administrației publice, în ambele doctrine înțelegându-se totalitatea serviciilor care exercită, cu titlu principal, o activitate administrativă.
Administrația publică în concepția britanică
Preocupări privind delimitarea noțiunii de administrație publică au avut și specialiștii britanici, încă de la sfârșitul secolului XIX, în prezent remarcându-se o apropiere pronunțată față de concepția continentală.
Doctrinarii britanici preiau aceleași modalități de exprimare a conceptului de administrație, pornind de la diferențierea funcției administrative sau executive de cea legislativă și judecătorească.
În ceea ce privește distincția dintre funcțiile legislativă și executivă, O. Hood Philips afirma că „funcția executivă sau administrativă reprezintă activitatea generală și detaliată a guvernului conformă cu legea, incluzând identificarea strategiilor modului în care legea poate fi făcută să faciliteze o strategie”; în contrast, funcția juridică constă din „interpretarea legii și din aplicațiile ei la faptele proceselor particulare”.
Administrația publică în concepția românească
O importantă concepție a noțiunii de administrație publică este cea care consideră că administrația este cea care cuprinde activitatea statului, reglementată de lege, care constă în activitatea tuturor serviciilor publice destinate să asigure satisfacerea intereselor generale.
Concepțiile formulate în baza Constituțiilor din 1948, 1952 și 1965 sunt folosite pentru a desemna una din formele fundamentale de activitate ale statului, respectiv
de realizare a puterii, îndepărtându-se cu mult de noțiunea de administrație publică tradițională. În literatura juridică din perioada postbelică au existat ample discuții și o diversitate de opinii cu privire la noțiunea de administrație de stat, dintre acestea amintim teza neconcordanței care analizează noțiunea de administrație de stat sub aspectul sferei, a sensului formal și funcțional; unii dintre adepții acestei concepții, pentru a fi mai expliciți, operează cu cele două sensuri ale noțiunii de administrație de stat, și anume sensul formal- organic și sensul material-funcțional. Alături de aceasta s-a remarcat opinia structuralistă, care nu mai definește administrația în accepțiunea organică și materială, deoarece elementele sale de structură sunt concepute ca o integrare a unei activități într-un cadru organizatoric determinat. În doctrina recentă se subliniază că în baza prevederilor constituționale prin conceptul de administrație publică se înțelege activitatea care rezidă în organizarea și executarea nemijlocită a prevederilor constituționale, a actelor normative și a celorlalte acte juridice adoptate sau emise de autoritățile statului, activitate realizată de autoritățile administrației publice. Tot în contextul prevederilor constituționale, administrația publică nu mai este clasicul executiv sau forma fundamentală de activitate a statului, ori o componentă a puterii executive, ci apare ca un corp profesionist destinat realizării permanente a serviciilor și ordinii publice aflat sub autoritatea puterii executive, în mod special a Guvernului.
Pe fondul celor expuse în rândurile precedente se reține ideea[1] potrivit căreia: sistemul administrativ al unui stat sau uniuni de state poate fi definit ca un ansamblu coerent de structuri, instituții și reglementări interdependente prin care se înfăptuiește activitatea de administrație publică, ca proces real.
[1] Onofrei M., Sisteme administrative europene - Suport de curs, Universitatea ”Al. I. Cuza” Iași, Centrul de Studii Europene, p. 7