Guvernul federal și administrația federală acționează, pentru tot teritoriul federației, asupra problemelor cuprinse în competența federală. Guvernele statelor membre și administrația acestor state se ocupă, în cadrul teritorial al fiecăruia dintre aceste state, de treburi care sunt recunoscute ca fiind de competența statelor membre.
În general, statele federale au extins puterile lor și administrația federală și-a dezvoltat intervențiile în detrimentul atribuțiilor care par a fi rezervate statelor membre. Această tendință se observă în S.U.A., Germania, Elveția.
De regulă, organele federale nu trasează numai directivele , dar asigură și executarea în materie federală. Astfel, în Elveția și S.U.A. administrația federală, distinctă de cea a statelor sau a cantoanelor, asigură executarea deciziilor puterii federale în toate competențele acesteia. Administrația federală colaborează pentru anumite materii cu administrația statelor și exercită uneori un control asupra lor, în domenii care sunt mixte. Ea le poartă de grijă atunci când se produc evenimente grave sau când nu au rezerve suficiente. Intervenția federală este prevăzută în cazul unor tulburări. De amintit practica subvențiilor, mai ales în S.U.A, cu un control asupra serviciilor subvenționate de autoritatea federală.
În fiecare stat există guvern și administrație proprii. În S.U.A., în fiecare stat există un guvernator, un locțiitor și funcționari. In fruntea administrației sunt plasate - de regulă - personaje politice.
În landurile R.F.G. există un ministru președinte, în același timp șef de stat și președinte al consiliului de miniștri și miniștri în fruntea serviciilor landului.
În Elveția, puterea executivă este încredințată unui consiliu de stat sau consiliu de guvernământ, care acționează ca șef de stat colegial și ca un consiliu de miniștri; fiecare dintre aceștia se află în fruntea unui departament al administrației centrale.
Administrația centrală cuprinde organe de coordonare, organe de gestiune administrativă, care depind direct de șeful statului sau de președintele consiliului și, în fine, departamente ministeriale.
În terminologia franceză, ca și în cea românească, expresia “administrații centrale” desemnează un nucleu central de ministere, serviciile grupate pe lângă ministere, sub autoritatea lor directă, în opoziție cu serviciile exterioare, mai mult sau mai puțin desconcentrate, care sunt repartizate pe întreg teritoriul, inclusiv în capitală, și care acționează în executarea sarcinilor administrative, sub autoritatea administrației centrale, special investită cu supravegherea conduitei generale a ministerului. Acestea sunt servicii exterioare, pe care americanii le numesc “field services”.