Pin It
  • Unitățile teritoriale

Franța are o suprafață de 544.000 km2 și numără 56,3: milioane de locuitori (republică parlamentară, parlament bicameral, stat unitar descentralizat) și cuprinde 26 regiuni, 100 departamente și 36.763 comune:

Regiunea a fost creată prin Legea 72-619 din iulie 1972, ulterior modificată de 14 ori, în ideea creșterii autonomiei.

Departamentul are o vechime istorică mult mai mare, fiind creat încă din 1790; modificări privind structura și competențele s-au produs până în iulie 1987.

Comuna constituie al treilea nivel al administrației locale. Franța are ea singură mai multe comune decât ansamblul partenerilor săi din Uniunea Europeană (36.560 în Franța metropolitană, adică fără teritoriile de peste mare - cifră înregistrată la 1 ianuarie 1991). Ea reprezintă de asemenea 23% din suprafața totală a Uniunii. La această fărâmițare se adaugă: slaba densitate demografică a majorității comunelor: 88% din comune au mai puțin de locuitori și doar 2,3% din comune numără mai mult de 10.000 locuitorii.

Potrivit art. 34 și 72 ale Constituției, comunele sunt colectivități teritoriale care se administrează în mod liber, prin consilieri aleși și în condițiile prevăzute de lege.

Comunelor li se acordă o competență generală. Deci autoritatea administrativă nu are față de ea decât o putere tutelară și nu o putere de conducere. În 1982, tutela dispare, înlocuită prin controlul legalității a posteriori (prefecți ai județelor și regiunilor, Camera regională de conturi). Dispariției tutelei nu-i putea urma vidul; absența controlului nu este de conceput pentru două motive; pentru că în mod tradițional Franța este un stat unitar și pentru că art. 72 al Constituției pretinde acest lucru.

  • Autoritățile locale

Consiliul municipal este ales prin sufragiu universal direct, pentru șase ani și este un organ dotat cu putere deliberativă. El numără nouă consilieri pentru comunele inferioare cifrei de 100 de locuitori, până la 69 pentru comunele care au mai mult de 300.000. În total, sunt 500.000 de consilieri municipali.

Condiții de eligibilitate: există reguli de neeligibilitate, care vizează îndepărtarea indivizilor indezirabili, fie pentru a împiedica pe funcționarii cu autoritate să domine ușor un consiliu municipal, fie pentru ca legături de rudenie sau raporturi financiare cu comuna să nu trezească suspiciuni asupra obiectivități deciziilor.

Există două modalități de scrutin (după cum comuna are mai mult sau mai puțin de 3.500 de locuitori).

Legea din 19 noiembrie 1982, modificând Codul electoral și Codul comunelor, a introdus pentru comunele cu mai mult de 3.500 de locuitori scrutin de listă, care combină regulile scrutinului majoritar cu acelea ale reprezentării proporționale.

Municipalitatea (desemnează ansamblul persoanelor care administrează o comună) cuprinde pe primar, pe adjuncții săi și pe consilieri, adică consiliul municipal. Consiliul municipal, ales prin sufragiu universal tot la șase ani, alege primarul și pe adjuncții acestuia, dintre membrii săi.

Primarul îndeplinește trei misiuni diferite:

Figura nr. IX.3. Misiunile primarului în sistemul administrativ francez

Ca și consilierii municipali, primarii nu sunt remunerați, ci doar indemnizați. La 1 decembrie 1992, primarul unei comune cu 3.000 de locuitori primea o indemnizație brută (nefiscalizată) de 6.380 franci, în timp ce primarul unei comune cu mai mult de 200.000 de locuitori, primea suma de 19.551 franci.

Cooperarea intercomunală este un mijloc de a remedia fărâmițarea comunelor franceze, fuziunea înregistrând un succes controversat. Ea este larg răspândită, de vreme ce Franța numără mai mult de: 17.000 de instituții publice de cooperare intercomunală la 1 octombrie 1992. Legea asupra administrației teritoriale din 3 februarie 1992, pentru a stimula intercomunalitatea, a creat în plus față de cele trei formule clasice, care sunt sindicatul, districtul și comunitatea urbană, două noi formule: comunitatea de comune și comunitatea orașelor.

Sindicatul intercomunal: el permite comunelor învecinate să raționalizeze costurile serviciilor, cum ar fi apa și transporturile. El poate avea vocație unică (SIVU) sau vocație multiplă (SIVOM), adică lărgit spre mai multe competențe sau legat de un proiect global. Există de asemenea sindicatul mixt, care asociază o comună cu o altă persoană morală de drept public (exemplu: regiune, cameră consulară ...); pentru SIVU, ca și, pentru SIVOM, finanțarea intervine cel mai adesea prin participări ale comunelor. El poate fi fiscalizat, SIVU sau SIVOM, percepând direct contribuții de la contribuabili. La 1 octombrie 1992 existau 14.449 SIVU și 2.478 SIVOM.

Districtul: el asigură în locul comunelor diferite servicii și face față problemelor de echipare ale aglomerației suburbane. El este dotat cu o fiscalitate proprie. Există 242 districte.

Comunitatea urbană: este formată pentru regruparea comunelor în aglomerații de mai mult de 50.000 locuitori și exercită cu drept deplin, în locul comunelor, competențe în materie de amenajare, de echipare sau de dezvoltare economică. Există nouă comunități urbane. Acestea sunt grupări cu fiscalitate proprie.

Grupările existente țin cel mai adesea de apropierea asociativă a intercomunalității, limitată la gestionarea serviciilor locale și la realizarea anumitor echipamente, în scopul exploatării unor economii la scară.

Comunitatea orașelor, pentru mai mult de 20.000 de locuitori și comunitatea de comune fără referire la un prag demografic: ele trebuie în mod obligatoriu să exercite competențe în materie de dezvoltare: economică și de amenajare a spațiului. In afară de aceasta, competențele lor trebuie să acopere cel puțin unul din următoarele domenii - exemple: mediul înconjurător, locuințe, drumuri, echipamente culturale, sportive și școlare. Ele sunt dotate cu o fiscalitate proprie.

Gradul de autonomie este, în general, legat de importanța resurselor proprii, printre care regăsim fiscalitatea locală și încasările tarifare induse de gestionarea serviciilor, precum și veniturile domeniului:

o fiscalitatea locală: taxă funciară asupra terenului construit și a celui neconstruit, taxă profesională, taxă de locuire. Fiscalitatea locală reprezintă aproape jumătate din finanțare;

o transferuri: dotarea globală de funcționare și dotarea globală de echipare;

o împrumuturi: se apropie de 10% din resurse.