Administrație publică

Conflictul inter-grupuri poate conduce la dezvoltarea coeziunii fiecăruia dintre grupuri şi a sincerităţii dintre membrii acestora. Astfel, grupurile ajung să fie mult mai organizate, sporind capacitatea lor de orientare în vederea realizării obiectivelor.

Având în vedere importanţa rezolvării stărilor conflictuale în mod efiect, pentru viitor trebuie ca managerii să aibă mai multe cunostinţe în  ceea ce priveşte metodele de soluţioare constructivă a situaţiilor conflictuale, iar resursele instituţionale destinate rezolvării conflictelor individuale să fie ridicate.

Conflictele organizaţionale, cunosc, în general, o anumită dezvoltare prin acumularea treptată a stărilor tensionate. Din acest punct de vedere, se pot identifica cinci stadii: starea tensională, recunoaşterea stării conflictuale, accentuarea stării conflictuale, declanşarea conflictului, sfârşitul conflictului[1].

1. Starea tensională în care pre-există toate condiţiile necesare izbucnirii conflictelor, chiar dacă acestea nu au fost descoperite. Caracterul restrâns al resurselor, dorinţa de autonomie, în strânsă legătură cu neacceptarea controlului, disproporţia dintre obiectivele proprii şi cele ale instituţiei pot duce la producerea stării tensionale. Originiea conflictului organizaţional poate fi de natură informaţională. funcţională, socială sau politică.
2. Recunoaşterea stării conflictuale de către cei incluşi în conflict sau alte persoane din afara grupurilor sau persoane implicate. Scopurile divergente nu produce conflictul decât atunci când divergenţa respectivă este constatată. Conflictul priceput este în fază iniţială, iar părţile nu au răspuns încă afectiv. La început apare sentimental de asuprire. Ameninţările sunt înţelese, dare le nu sunt apreciate ca fiind suficient de semnificative pentru a li se oferi atenţie. Odată concentrată atenţia asupra acestor stări, situaţia conflictuală este resimţită, acceptată şi începe să-i intereseze pe toţi cei implicaţi în conflict, putând genera nelinişte, resentimente sau vrăjmăşie.
3. Accentuarea stării conflictuale constă în adunarea stării tensionale, conflictul este cert, chiar dacă nu a fost încă provocat.
4. Declanşarea conflictului este momentul când conflictul este văzut chiar şi de cei care nu sunt implicaţi direct în conflict.
5. Sfârşitul conflictului se efectuează prin modificarea condiţiilor iniţiale care au condus la declanşarea conflictului, având drept scop cooperarea sau declanşarea altui conflict.

Stabilirea cadrului de politici eficiente pentru a controla conflictele de interese poate fi o sarcină complexă. Pentru a rezolva un conflict specific, este necesar să se stabilescă faptele relevante, să se respecte şi să se aplice legea dar să se facă distincţie între situaţiile de conflicte “”reale”, conflicte “aparente” şi potenţiale conflicte[2].

Se poate vorbi despre existenţa unui conflict de interese “real” în momentul în care interesele personale ale unui funcţionar au menirea de a influenţa exercitarea funcţiilor publice. Posibilitatea unui conflict de interese constă în apariţia unei situaţii care ar putea genera mai târziu un conflict de interese real.

De asemenea, un conflict de interese “aparent” există în cazul când sunt dezvăluite opiniei publice interesele personale ale unui funcţionar public dacă acestea ar putea influenţa în mod negativ îndeplinirea funcţiei sale. Interesele personale nu pot fi considerate doar interese financiare.

Cele mai importante caracteristici ale unui conflict de interes sunt:

1. Funcţionarii publici sunt obligaţi să respecte regulile privind evitarea conflictelor de interese într-o proporţie mai mare în domeniul public faţă de cele care se întâlnesc în domeniul privat.
2. Funcţionarii publici au datoria de a-şi îndeplini interesele personale în aşa fel încât să evite conflictele de interese aparente.
3. Funcţionarii publici trebuie să acţioneze în toate situaţiile astfel încât să facă faţă tuturor încercărilor.
4. Regulile cu privire la conflictele de interese trebuie regăsite în Codul de valori şi etică al funcţiei publice iar funcţionarii publici sunt obligaţi să le respecte. Codul de valori şi etică trebuie să fie clar şi concis în ceea ce priveşte enunţarea măsurilor cu scopul prevenirii conflictului de interese aparent şi modalităţile de conformitate.
5. Principalul element pentru deducerea existenţei unui conflict de interese aparent reprezintă felul în care cetăţenii înţeleg conduita unui funcţionar public, şi nu onestitatea şi buna credinţă a acestuia.
6. Un conflict de interese aparent este apreciat în funcţie de opinia unei ”persoane rezonabile” (o persoană ipotetică din marele public) care este “rezonabil informată”. Această persoană ipotetică trebuie să aibă o “percepţie rezonabilă” a existenţei unui conflict de interese, chiar dacă nu este cazul unui conflict de anvergură[3].
7. Urmările unui conflict de interese fie el, interes potenţial, interes real sau interes aparent sunt identice. Este obligatorie soluţionarea conflictului. Aşadar, este semnificativ să se stabilească precizarea măsurilor de conformitate adecvate decât să se enumere în mod clar tipurile de conflict aflate în discuţie.
8. Funcţionarii publici care nu respectă codul de valori şi etică, necesitatea de evitare sau de fixare a conflictului de interes aparent considerate domeniul unor măsuri disciplinare pe baza cărora se poate ajunge şi la concedierea acestora.

 A te afla într-un conflict de interese nu reprezintă o remarcă de nereclamat a comportamentului neadecvat. Pentru mulţi oameni de specialitate este într-adevăr ca în realitate să poată să evite aceste conflicte de interese tocmai de aceea din când în când ei se confruntă cu acestea. Prin urmare, un conflict de interese poate ajunge o metodă de încălcare a legii în condiţiile în care o persoană încearcă să schimbe finalitatea unei decizii în privilegiul interesului său personal. De aceea se face o confuzie între cele două situaţii. Persoana acuzată de un conflict de interese poate infirma că acel conflict de interese se află pentru că el sau ea susţine că nu a încălcat nicio lege. În acest caz, se poate vorbi de un conflict de interese chiar şi atunci când nu sunt consecinţe injuste ca efect al acelui conflict. O posibilitate de a aprecia toate acestea este conflictul de roluri.

[1] Daniela Tatiana Corodeanu –„Etică în administraţia publică – Dileme etice în organizaţii şi instrumente de rezolvare a acestora”, Iaşi, Editura Tehnopress, 2007, p.103 după Blake, 1964, pp. 18-20

[2] Organisation for Economic co-operation and development – „Managing conflict of interest in the public sector”, 2005, p.5

[3] Daniela Tatiana Corodeanu –„Etică în administraţia publică – Dileme etice în organizaţii şi instrumente de rezolvare a acestora”, Iaşi, Editura Tehnopress, 2007, p.103