Există mai multe clasificări a tipurilor de conflicte de interese iar cele mai întâlnite tipuri de conflicte de interese cuprind: afaceri proprii, angajarea în exterior, interesele de familie şi darurile[1].
- Afacerile proprii apar în momentul înfruntării interesului public cu cel al interesului privat.
Spre exemplificare, cazuri care conduc la urmărirea intereselor de afaceri în secret.
- Angajarea în exterior presupune că interesele unui post de muncă se află în contradictoriu cu alt post de muncă.
- Interesele de familie prevăd că persoanele de gradul 1 sau alte rude apropiate sunt angajate sau participă pentru angajare ori în momentul în care bunurile sau serviciile sunt achiziţionate de la o altă rudă sau întreprindere condusă de către o altă rudă.
În această situaţie, la cele mai multe din cererile de angajare posibilul candidat îi este adresată întrebarea: “Aveţi legături de rudenie cu vreun membru din instituţie?”. Dacă răspunde afirmativ, acea rudă nu ar trebui să participe la vreo decizie din etapa desfăşurării angajării.
- Daruri de la prieteni care efectuează afaceri cu individul care acceptă darurile.
Aceste daruri pot cuprinde lucruri netangibile ca valoare, de exemplu transportul sau locuinţa cu chirie.
Conflictul de interese poate fi de mai multe tipuri: conflict de interese potențial, conflict de interese actual, conflict de interese consumat[2].
- Conflictul de interese potențial apare atunci când un oficial are interese personale de natură să cauzeze un conflict de interese dacă se află în situația de a lua o decizie publică.
De exemplu: Z este arhitectul șef al orașului Iași iar sora sa este directoarea unei mari companii de construcții.
- Conflictul de interese actual există atunci când oficialul se află în postura de a lua decizie care l-ar favoriza sau care ar favoriza o rudă de-a sa sau un partener de afaceri.
De exemplu: Z este arhitectul șef al orașului Iași, iar compania surorii lui a pus documentația pentru dobândirea unei autorizații de construcție în Iași.
- Conflictul de interese consumat se referă la conduita pe care oficialul public trebuie să o aibă atunci când asistă la luarea unei decizii referitoare la un interes personal, nerespectând legea.
De exemplu: Z, în calitatea de architect șef al orașului Iași, semnează autorizația de construcții pe care o cere compania surorii lui.
Conflictele ce pot apărea la nivelul unei organizaţii pot fi împărţite în funcţie de esenţa lor, de subiecţii aflaţi în conflict şi de efectele pe care le generează.
Tipuri de conflicte la nivel organizaţional[3]:
1.După esenţa conflictului
- Conflictele esenţiale sau de substanţă
Sunt realizate de existenţa unor scopuri diferite şi se poate demonstra cu o mai mare intensitate în momentul în care indivizii îşi satisfac interesele personale cu ajutorul grupului. Micşorarea stărilor conflictuale se determină prin înclinarea spre acele scopuri care permit îndeplinirea unui consens. Cu cât scopul este mai bine definit, mai clar şi concret cu atât şansele de rezolvare a conflictului sunt mai mari. Atunci când îndeplinirea obiectivului implică competiţia pe baza standardelor de performanţă iar grupurile aderă la un astfel de sistem, starea conflictuală poate conduce la progresul organizaţiei, deosebirile diminuându-se pe parcursul atingerii diferitelor praguri de satisfacţie individuală.
De exemplu, soluţionarea unor conflicte de muncă între sindicate şi administraţia publică, pe măsura îmbunătăţirii performanţelor organizaţiei.
Când „pactul social” se încheie pe baza unor declaraţii nesincere sau a unor raţionamente neclare determinate prin valorificarea unui beneficiu de moment sau prin adoptarea unui scop nerealizabil, înţelegerea are un caracter pe o perioada scurtă, fiecare parte păstrându-se într-o permanentă stare de veghe pentru a găsi momentul oportun în care să schimbe regulile jocului.
- Conflictele afective
Sunt generate de stări emoţionale care se referă la relaţiile interpersonale. Tensiunea socială şi starea de suspiciune reprezintă pentru realitatea românească, două dintre sursele principale de conflict. La reducerea stării conflictuale, se poate ajunge prin eliminarea agresivităţii şi duşmăniei din relaţiile personale.
- Pseudo-conflictele sau conflictele de manipulare
Sunt considerate ca fiind rezultatele nesincerităţii şi dedublării indivizilor. Conflictele de manipulare sunt cunoscute în practicile politicianiste şi se demonstrează în mai multe forme şi în organizaţiile de mici dimensiuni, de exemplu unităţile economice.
2.Din punct de al subiecţii aflaţi în conflict pot exista următoarele categorii de conflicte[4]:
- Conflictul între indivizii din acelaşi grup sau din diverse grupuri
Este cauzat, în principal de deosebirile de personalitate. Acest tip de conflict se declanşează plecându-se de la modul în care oamenii individualizează conflictele.
- Conflictul inter-grupuri
Are un caracter amplu, atât ca origine şi cauze ale apariţiei, cât şi prin consecinţele pe care le realizează şi metodele manageriale întrebuinţate pentru rezolvare. Încheierea unor conflicte întră în competenţa managerilor superiori şi organizează principalul tip de conflict care este cuprins în categoria conflictelor organizaţionale. De exemplu, conflictele apărute între sectoarele funcţionale şi cele de producţie sau între conducerea administrativă şi sindicate.
3.O altă modalitate de abordare a conflictelor este aceea a efectelor pe care le generează[5]
- Conflictul distructiv
Face ca resursele personale şi organizaţionale să se utilizeze în condiţii de vrăjmăşie, existând o permanentă stare de nemulţumire. Conflictul se poate sfârşi cu destrămarea familiilor, cu încheierea fabricilor, cu divizarea oraşelor şi ţărilor şi poate duce la confruntări armate.
În cazul unor conflicte distructive, comunicarea dintre concurenţi devine dificilă şi nedemnă de încredere.
- Conflictul benefic
Face ca indivizii şi organizaţiile să devină mai creative şi mai productive. Conflictul împiedică situaţiile de oprire a indivizilor şi organizaţiilor, îndepărtează tensiunile şi favorizează efectuarea schimbărilor.
O altă clasificare cuprinde: mita publică sau stimulentele neoficiale, mita subtilă, influența și informarea privilegiată[6].
- Mita publică sau stimulentele neoficiale
Elementul material al laturii obiective a infracțiunii de luare de mită constă în fapta funcționarului care, în condițiile și scopurile prevăzute de articolul 254 Cod Penal, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu respinge.[7]
Cei care acceptă mită sunt considerați că încurajează corupția. Se observă că multe cazuri de fapte necorespunzătoare se întâlnesc la cei aflați în funcții de autoritate mai ales în sistemul public. Pentru a avea acces la anumite informații, servicii, produse sau influență nu este necesar ca mita sau stimulentul să fie în bani sau ceva de valoare substanțială.
De asemenea, folosirea proprietății guvernamentale sau a corporației pentru folos propriu reprezintă fraudă.
- Mita subtilă
Mita subtilă se consideră că ar cuprinde daruri sau oferte de distracții (de exemplu excursii, mese de afaceri, participarea la spectacole cu costuri mici, etc). Regula referitoare la acceptarea sau dăruirea de cadouri are pilon de legătură reciprocitatatea pentru a vedea dacă oferta de distracții este convenabilă sau nu. Dacă această legătură de reciprocitate cu privire la același fel de distracție propus nu există atunci oferta nu poate fi valabilă.
Se pune accent pe reciprocitatea darurilor pentru a păstra cinstea și integritatea în așa fel încât să existe un mediu să nu lezeze hotărârea dintre cele două părți. Imparțialitatea cât și reciprocitatea sunt considerate componente ale integrității și a corectitudinii.
Se consideră ca fiind un conflict de interese și reducerile de preț în domeniul vânzărilor. Evitarea conflictului de interese se poate realiza astfel: reducerea de preț se consideră a fi un acord formal dintre întreprindere și furnizor dată tuturor salariaților iar în situația aceasta se acceptă în cazuri opuse, nu.
- Influența
Legătura unui membru al instituției cu o altă persoană poate reprezenta un conflict de interese. În cazul in care decizia implică pe careva cu care decidentul are o legătură personală, acesta are misiunea de a autoriza adoptarea deciziei altui decident. O altă posibilitate de înlăturare a producerii unui conflict de interes în astfel de cazuri este ”competiția oarbă”.
Competiția oarbă presupune că identitatea diferiților candidați este știută numai de persoanele care nu fac parte din procesul de luare a deciziilor. Atunci când decizia luată de o persoană devine suspectă, ea este obligată să se retragă și să lase alți membri ai organizație să se implice în locul său în procesul de decizie.
- Informare privilegiată
Un salariat al unei organizații care dă informații care ar putea fi exploatate de concurenții acesteia. Aceasta este cauza pentru care se apreciază că un conflict de interese ar fi ipostaza în care acel salariat nu poate fi consultant și la cealaltă întreprindere concurentă. În cazul în care activitatea derulată la cea de-a doua slujbă nu afectează munca la prima slujbă și dacă șefii celor două organizații sunt informați cu privire la aceasta atunci se acceptă.
[1] Daniela Tatiana Corodeanu –„Etică în administraţia publică – Dileme etice în organizaţii şi instrumente de rezolvare a acestora”, Iaşi, Editura Tehnopress, 2007, p.104
[2] Agenția Națională de integritate – ”Ghid privind incompatibilitățile și conflictele de interese”, p.15
[3] Panaite Nica, Andrei Neştian, Aurelian Iftimescu – „Managmentul organizaţiei- concepte şi practici” Iaşi, Ed. Sedcom Libris, , 2014, p.522
[4] Panaite Nica, Andrei Neştian, Aurelian Iftimescu – „Managmentul organizaţiei- concepte şi practici” Iaşi, Ed. Sedcom Libris, , 2014, p.524, după Stoner, 1989, p.393
[5] Panaite Nica, Andrei Neştian, Aurelian Iftimescu – „Managmentul organizaţiei- concepte şi practici” Iaşi, Ed. Sedcom Libris, , 2014, p.524 după Rahim 1985
[6] Panaite Nica, Andrei Neştian, Aurelian Iftimescu – „Managmentul organizaţiei- concepte şi practici” Iaşi, Ed. Sedcom Libris, , 2014 pp.104-105
[7] Gabriel Caian ”Revista de Științe Juridice”, p.1