Asupra originii şi rolului colectivitătilor locale există două conceptii diferite[1]: a) colectivitatile locale sunt niste comunităti naturale, anterioare statului şi bucurându-se din partea acestuia de recunoasterea unor drepturi. Aceste colectivităti se autogestionează, bucurându-se de o veritabilă autonomie, limitată doar de controlul statului. Guvernul rezolvă problemele cu relevantă la nivel national, iar colectivitătile locale se pot ocupa de problemele care sunt esentiale pentru viata comunitătii respective. Exemplu: administrarea locală britanică; b) colectivitatile locale sunt circumscripţii teritoriale, rezultate din necesitatea împărtirii teritoriului statului pentru o mai bună administrare. Puterea centrală exercită o strictă supraveghere asupra acestor entităţi, prin instituirea unei tutele administrative. Conducerea organelor locale este asigurată de functionarii numiti de la centru sau, dacă acestia sunt substituiti de aleşii locali, puterile acestora din urmă sunt limitate. Exemplu : organizarea franceză.
Organizarea sistemului administraţiei publice în România, centrată pe raporturile dintre autorităţile centrale şi cele locale, combină elementele corespunzătoare mai multor regimuri administrative: 1) Regimul de centralizare administrativă, decurgând din caracterul unitar şi suveran al statului, se reflectă în organizarea autoritătilor administratiei publice centrale (Guvern, ministere şi alte organe de specialitate) şi a serviciilor desconcentrate ale acestora. Atât la nivel central, cât şi judetean există autorităti organizate potrivit principiului subordonării ierarhice. Guvernului i se subordonează direct ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administratiei centrale, precum şi prefectul, iar ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administratiei centrale li se subordonează serviciile lor desconcentrate în unitătile administrativ-teritoriale. Conducătorii acestor servicii se subordonează la nivel judetean şi prefectilor, ca reprezentanti ai Guvernului. 2) Regimul de descentralizare administrativă este consacrat prin prevederea constitutională conform căreia administratia publică, în unită 22522d314w tile administrativ-teritoriale, se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice (art. 120 din Constitutie)[2]. Autoritătile administratiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune şi orase, sunt consiliile locale alese şi primarii alesi în conditiile legii. Consiliile locale şi primarii functionează în conditiile legii, ca autorităti administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din orase (art. 121). Consiliul judetean este autoritatea administratiei publice pentru coordonarea activitătii consiliilor comunale şi orăsenesti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judetean. Consiliul judetean este ales şi functionează în conditiile legii (art. 122). 3) Regimul de deconcentrare administrativă presupune că unii dintre reprezentantii autoritătilor centrale la nivelul local au competenţe să ia decizii fără aprobarea acesteia, fiind totuşi supusi controlului ei. În sistemul nostru administrativ, într-o astfel de situaţie se găsesc serviciile ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administratiei centrale. Conducătorii acestora sunt numiti de către ministri, au competenta să rezolve problemele din domeniul respectiv, care apar în unitatea administrativ-teritorială, iar actele emise de ei sunt supuse controlului administrativ ierarhic. 4) Regimul de tutelă administrativă semnifică controlul exercitat de autorităţile centrale asupra celor locale, şi urmăreste să alinieze politicile locale celor nationale, de ansamblu, pentru ca interesele regionale să nu afecteze interesele generale. Acest control este compatibil cu principiul autonomiei locale. Guvernul exercită conducerea generală a administratiei publice (art. 102 din Constitutie). În acest scop, în cadrul său s-au instituit structuri adecvate (Ministerul Administratiei şi Internelor), care exercită şi atributii de control asupra activitătilor autoritătilor locale. Totodată, prefectul, ca reprezentant al Guvernului în judete şi în municipiul Bucuresti, poate exercita un control asupra legalitătii actelor administrative adoptate sau emise de autoritătile administratiei publice locale şi judetene, prin sesizarea instantei de contencios administrativ.
[1] Ioan Alexandru, Structuri, mecanisme şi institutii administrative, vol. I, Editura Sylvi, Bucureşti, 1996, p. 182.
[2] Constitutia României revizuitã, publicatã în M.O. nr. 767 din 31 octombrie 2003.