Elaborarea şi fundamentarea deciziilor reprezintă un proces, intrucat presupune mai multe etape ce grupeaza activitati specifice. Conţinutul, numărul şi ordinea etapelor de elaborare a deciziilor depind de natura abordarii decizionale.
Pentru a putea vorbi de proces decizional trebuie avută în vedere şi noţiunea de decizie administrativă. Procesul decizional cuprinde o multitudine de decizii care în elaborarea lor trec printr-o serie de etape bine determinate. Procesul decizional este prezent chiar şi atunci când sunt prestate sarcini sau activităţi mărunte sau atunci când sunt semnate documente oficiale (de către un ministru, conducător sau preşedinte de stat). Altfel spus, deciziile sunt o componentă de bază a activităţii zilnice a funcţionarilor publici din zilele noastre, şi cu ajutorul lor se realizează în mare parte activitatea de administraţie publică.
Decizia administrativă este o manifestare de voinţă a funcţionarilor sau a organelor administraţiei, manifestare ce este premergătoare acţiunilor de întreprins şi prin care se optează pentru o soluţie, în vederea atingerii unui scop.
Orice decizie administrativă trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:[1]
- să fie fundamentată ştiinţific;
- să aibă un caracter realist;
- să intervină în timp util;
- să fie integrată în ansamblul deciziilor administrative adoptate anterior;
- să fie oportună.
Procesul decizional este extrem de complex, iar organele abilitate în acest scop au o mare responsabilitate pentru a putea evita adoptarea unor decizii eronate. De calitatea deciziilor depinde şi calitatea actului administrativ. Trebuie să se urmărească eficacitatea rezultatelor deciziilor (acces rapid la informaţiile relevante, recunoaşterea şi identificarea mai rapidă a problemei, acces mai uşor la instrumentele de analiză) şi eficienţa procesului decizional (reducerea costurilor de decizie, reducerea timpului de decizie şi reducerea efortului depus). Putem spune că un proces decizional bun poate fi asociat cu succesul pe termen lung al instituţiei.
Procesul decizional poate fi definit ca fiind procesul prin care un sistem inteligent stabileşte oportunitatea şi pertinenţa unei anumite modificări a comportamentului său şi elaborează alternative posibile în acest sens, alegând pe una dintre acestea ca acţiune îndreptată conştient către atingerea scopului propus. Cele mai multe procese decizionale implică un grad de incertitudine. De exemplu, atunci când se utilizează termenul de proces de luare a deciziei, se subînţelege şi alternativa luării deciziei şi nerezolvării problemei. Se spune că problemele au fost atacate. Modelele de conducere trebuie să ofere ipoteze de lucru privind reprezentarea obiectivelor ce trebuie atinse.
Problemele cu care se confruntă instituţiile publice sunt foarte diverse. Ele pot fi statice sau dinamice, structurate sau nestructurate, neprevăzute sau latente. Rezolvarea lor impune în primul rând, existenţa unui set de informaţii pertinente şi suficiente. Dacă după adoptarea deciziei se observă o îmbunătăţire a situaţiei iniţiale, înseamnă că etapele procesului decizional au fost respectate şi s-au derulat corespunzător, deci decizia luată este una bună. Succesul deciziei este condiţionat şi de luarea în considerare a influenţei factorilor de mediu, care acţionează din afara administraţiei şi care se referă la schimbări ale situaţiei politice sau economice, sau la rezultatele pe care le aşteaptă cetăţenii. O decizie poate suferi unele transformări la aplicarea să în practică, pentru că mediul în care acţionează este într-o continuă transformare.
[1] Onofrei Mihaela, Administraţie publică. Fundamente ştiinţifice şi bune practici, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2007. pag. 89.