În general, prin conceptul de decizie se înţelege „terminarea normală a deliberării într-un act voluntar”, iar obiectul său este „să opereze alegeri de scopuri şi mijloace”[1].
Decizia constituie punctul central al oricărei activităţi de management dintr-o instituţie sau autoritate publică. Rolul deosebit al deciziei reiese din faptul că integrarea instituţiei sau autorităţii publice în sectorul public şi în mediul social în general, depinde semnificativ de calitatea acesteia. În acelaşi timp, calitatea procesului decizional din instituţia publică influenţează reducerea cheltuielilor, gestionarea mai bună a tuturor categoriilor de resurse, creşterea gradului de satisfacere a interesului public şi implicit, misiunea socială.
Deciziile fac parte din viaţa de zi cu zi a unui manager. A lua o decizie presupune un proces complet prin care se asumă angajarea faţă de un anumit curs de acţiune referitor la o problemă anume ce poate exista într-o organizaţie. În plus orice hotărâre finală trebuie justificată în funcţie de anumite criterii de tipul: eficienţă, eficacitate, constrângeri legale, imagine publică, etc. În timp ce managementul situat la înălţime se concentrează pe utilizarea în scop strategic a acestor informaţii, nivelele intermediare de conducere se concentrează pe utilizrea lor operaţională.
Astfel, în sensul cel mai general, decizia este « încheierea normală a deliberării întru-in act voluntar »[2] sau o linie de acţiune conştient aleasă dintr-un număr oarecare de posibilităţi, în scopul de a ajunge la un anumit rezultat” .[3]
Management înseamnă decizie, acceptând astfel să dăm un sens mai larg cuvântului a decide: A decide înseamnă a identifica şi a rezolva problemele pe care le întâlneşte orice organizaţie[4].
Decizia reprezintă un atribut esenţial al procesului de conducere, fiind o componentă a sistemului social global, astfel că poate îmbrăca diverse forme: managerială, politică, administrativă, economică, juridică etc.[5]
Oricum ar fi definită decizia, este evident că aceasta este un proces raţional de alegere a unei direcţii de acţiune dintr-un număr de posibilităţi, în vederea atingerii unui anumit scop. De aceea, putem afirma că orice decizie presupune: o bază de informaţii ample şi certe (sigure); un proces raţional (de gândire, de înţelegere); obiective (scopuri precise, concrete, măsurabile); manifestarea voinţei (opţiunea).
Din observaţiile de mai sus, putem desprinde următoarele:
- opţiunea - presupune că autorul deciziei trebuie să se găsească în faţa mai multor comportamente posibile. El trebuie să renunţe la toate posibilităţile în favoarea uneia pe care o consideră ca fiind cea mai bună;
- opţiunea - trebuie să fie conştient deliberată (deci procesul de gândire);
- opţiunea - trebuie să vizeze unul sau mai multe scopuri. în situaţia existenţei mai multor obiective-scop, este necesară o ierarhizare a acestora. Din acest punct de vedere, pot fi adoptate mai multe tipuri de decizii, şi anume: decizii strategice, decizii tactice, operative;
- opţiunea - trebuie să se reflecte asupra acţiunii, deoarece decizia nu este doar o noţiune teoretică, ci şi practică. Fără această finalitate, întreaga muncă de stabilire a problemei, de pregătire şi luare a deciziei, este lipsită de valoare. Decizia născută din acţiune sau acţiuni concrete, se reîntoarce la acestea, determinându-le şi verificându-se totodată în cadrul lor.
Decizia administrativă - specie a genului deciziei manageriale -întrunind toate elementele şi cerinţele la care ne-am referit - se mai caracterizează, în acelaşi timp, printr-o serie de particularităţi determinate de faptul că decizia şi procesul decizional îmbracă aspecte şi forme diferite; în funcţie de subiectul (autorul) de la care emană, domeniul sau obiectul la care se referă, sfera de întindere, conţinutul şi natura prevederilor pe care le statorniceşte.
Încercând să individualizăm, caracterizând decizia administrativă, pornim de la ideea că administraţia publică poate fi definită, în sens larg, ca activitatea ce se desfăşoară de către autorităţile administraţiei publice în vederea organizării executării sau executării directe a deciziilor politice cuprinse în normele de drept adoptate de puterea legislativă. Putem spune că decizia administrativă este cea luată de regulă de autorităţile publice cuprinse în sistemul autorităţilor administraţiei publice.
Pornind de la ideea că esenţa activităţii autorităţilor administraţiei publice constă în activitatea de executare şi organizare a executării în concret a deciziilor politice cuprinse în normele juridice adoptate de puterea legiuitoare, rezultă că şi esenţa deciziei administrative a autorităţilor administraţiei publice o constituie voinţa naţiunii, exprimată în diversele decizii politice cuprinse în actele normative adoptate de puterea legislativă. Această voinţă este realizată bineînţeles atât prin executarea deciziilor adoptate de autorităţile publice chemate să exercite puterea legislativă, precum şi a deciziilor autorităţilor publice^ chemate să exercite puterea executivă, emise în scopul realizării celor dintâi. în acest sens, conţinutul deciziilor administrative reflectă voinţa puterii legislative, fenomen ce rezultă din distribuirea competenţelor în statul de drept, conform căreia puterea executivă, prin administraţia publică, are misiunea de a implementa decizia politică, ceea ce face ca, în mod firesc, şi decizia administrativă să poată reflecta o oarecare autonomie, în procesele de execuţie, dar niciodată independenţă.
Mergând mai departe cu încercarea de particularizare a deciziei administrative, putem afirma că în domeniul administraţiei publice, decizia este un act social, ea nu exprimă doar voinţa şi intenţiile unei persoane sau ale unui grup, ci interesele şi cerinţele cu caracter social.
[1] Corneliu Manda, Ştiinţa adminstraţiei, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004, pag. 98.
[2] Lalande A., Vocabulaire technique et critique de la philosophie, Paris, P.U.F., 1960.
[3] M.Dumitrescu, Organizarea structurală a întreprinderilor, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969 şi Introducere în management şi management general, Editura Eurounion, Oradea, 1995, pag. 104.
[4] Gh. Teodorof, Metode şi tehnici de elaborare a deciziei administrative, suport de curs, SNSPA, 2004, pag.38
[5] Lect.univ.dr. Dragoş Dincă, Practici decizionale în administraţia publică, suport de curs, Bucureşti, 2010, pag. 4.