1.Noţiuni introductive
Procesul de modernizare al sistemelor de asistenţă socială din Europa se află într-o continuă dezvoltare. Deşi este o profesie veche, după cum vom vedea în cele ce urmează, ,,asistenţa socială a devenit un partener activ al politicilor publice în lupta cu ceea ce, la jumătatea secolului XX, lordul Beveridge numea ,,cei cinci giganţi”: lipsurile, boala, ignoranţa, mizeria şi inactivitatea.”[1] Astfel, ea contribuie la dezvoltarea societăţii şi la creşterea calităţii vieţii anumitor categorii sociale vulnerabile.
Serviciile de asistenţă socială s-au dezvoltat de-a lungul timpului datorită asistenţilor sociali foarte pregătiţi, dar şi globalizării. Datorită ei au apărut structuri precum: ONG-uri, asociaţii filantropice predestinate grupurilor vulnerabile din societate la care s-au alăturat şi voluntarii constituând un sprijin pentru beneficiari, dar şi pentru asistenţii sociali din instituţia respectivă.
2.Când a apărut voluntariatul?
Noţiunea de voluntariat a apărut după Primul Război Mondial, ca o reacţie la urmările războiului. Părintele spiritual al voluntariatului este considerat a fi istoricul și sociologul german Eugen Rosenstock-Huessy. El a propus crearea unui „Serviciu Voluntar pentru Pace”.
,,În România în anul 1912 apăreau primele grupuri de cercetaşi români (Blaj, Braşov, Bucureşti) pentru ca în 1914, datorită activităţii lor creative, să ia fiinţă Asociaţia Cercetaşii României. În timpul Primului Război Mondial, cercetaşii români au dat o mână de ajutor, fiind prezenţi acolo unde era nevoie, înlocuind sanitari, curieri, telegrafişti.” [2]
,,În 1920 elvețianul Pierre Ceresole a înființat Service Civil International, care viza în special organizarea de tabere de muncă voluntară pentru reconstrucția de după război. În aceeaşi perioadă, în India, Mahatma Ghandi a inițiat numeroase acțiuni de voluntariat pentru pace în care s-au implicat echipe internaționale de voluntari. Între cele două războaie mondiale s-au dezvoltat un număr important de organizații de voluntariat. Organizațiile urmăreau întărirea relațiilor de prietenie între tinerii din diferitele state ale Europei. Un alt scop declarat era întrajutorarea statelor care sufereau de pe urma crizei economice din 1929. “[3]
,,După cel de-al Doilea Război Mondial, au apărut o serie de ample acțiuni de voluntariat care aveau ca scop reconstrucția Europei în urma războiului. Emanciparea fostelor colonii de pe celelalte continente, din Asia, Africa și America Latina, a stimulat dezvoltarea voluntariatului în aceste zone. În anii 1960 necesitatea asistării țărilor în curs de dezvoltare a instaurat voluntariatul ca o practică pe termen lung, o practică confirmată oficial în 1970, an în care s-a creat și Programul de Voluntariat al Națiunilor Unite.”[4]
Un alt autor relatează faptul că voluntariatul a apărut din perioada Antichităţii, mai precis în Grecia şi Roma antică în timpul unor războaie, regii ajutându-se între ei prin voluntariat informal.[5]
Acţiunile europene care au stat la baza dezvoltării voluntariatului în secolul al XX-lea au întărit faptul că influenţa binelui şi a frumosului în educaţie dezvoltă responsabilitatea tinerilor, iar cercetarea sociologică de profil a pus tot mai clar în evidenţă importanţa comportamentului prosocial ca factor de întărire şi coeziune continuă a grupurilor mari şi mici ale unei naţiuni.
3.Voluntariatul în România
Arthur Gillette afirmă faptul că: ,,Începuturile voluntariatului românesc în perioada modernă ar putea fi considerate demersurile iniţiate de generalul patriot Ştefan Stoika. Acesta a organizat la Bucureşti, în anul 1913, o „legiune ardeleană”, făcând propagandă şi pregătind lupta pentru cucerirea Banatului şi a Transilvaniei. Prima unitate militară ce s-a alăturat armatei române a fost constituită din voluntari ardeleni şi s-a înfiinţat în lagărul de prizonieri de la Darniţa, de lângă Kiev, în toamna anului 1916. Voluntarii ardeleni au luptat apoi în bătălia de la Mărăşeşti, fiind distribuiţi la diverse unităţi militare.”[6]
În perioada comunismului, munca patriotică a fost depusă de către locuitorii ţării cu scopul de a dezvolta sistemul comunist. Elevii culegeau cartofi sau struguri, studenţii începeau anul universitar cu un stadiu de muncă la câmp, intelectualii măturau străzi, cot la cot cu muncitorii.[7]
Voluntariatul în România în momentul de faţă nu mai este considerat acelaşi lucru cu „munca patriotică“ de dinainte de Revoluţia din 1989, cel puţin la nivel teoretic. Din punctul meu de vedere, evoluţia a început abia în anul 2014 când a apărut în Monitorul Oficial al României, Legea Numărul 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România. Această lege a suferit modificări începând din anul 2001, modificări menite să vină în ajutorul organizaţiilor neguvernamentale şi al voluntarilor. ,,Necesitatea unei legi a voluntariatului şi reglementarea sectorului în România au apărut, în principal, pentru a evita exploatarea resurselor umane care erau implicate de multe ori cu responsabilităţi şi expertiză de angajaţi, fără însă a fi remunerate. O altă nevoie pe care o lege a voluntariatului a suplinit-o şi o face şi în prezent este aceea de conştientizare a faptului că atât organizaţiile care implică voluntari, cât şi voluntarii au drepturi şi responsabilităţi ce trebuie apărate şi, respectiv, respectate.” spune Ana-Maria Grădinariu, într-un articol din Dilema Veche, care este coordonator de programe la Federaţia VOLUM.[8]
Cristina Rigman, preşedintele Federaţiei Volum, vorbeşte despre voluntariatul în România într-un interviu acordat Simonei Barbu, doctorand al Facultăţii de Istorie, Universitatea din Bucureşti : ,,Conceptul de voluntariat şi-a dobândit destul de greu locul în societatea românească de după 1989. Primele contacte după decembrie 1989 au avut loc prin intermediul diferitelor entităţi străine care aduceau în România ajutoare de diferite feluri şi, odată cu ele, de cele mai multe ori şi voluntari. Ulterior au început să funcţioneze în România programe de asistenţă pentru dezvoltare bazate pe voluntariat de tipul Peace Corps, realizat de SUA, sau Voluntary Service Overseas (realizat de organizaţia cu acelaşi nume din Marea Britanie). Voluntariatul practicat de români a rămas însă o perioadă destul de sporadic, fiind mai degrabă un comportament excepţional al unor oameni cu curajul de a alege o astfel de opţiune. (Re)apariţia sectorului neguvernamental a adus un impuls necesar creşterii gradului de dezvoltare a voluntariatului autohton. Încet, încet au apărut şi voluntarii români afiliaţi organizaţiilor neguvernamentale create."[9]
4.Definiţii ale voluntariatului
Conform „Dicţionarului explicativ al limbii române”, voluntar este considerat cel care se oferă să desfăşoare un serviciu de bunăvoie şi dezinteresat, care acţionează de bună voie sau din proprie iniţiativă.[10] Iar conform Legii Nr. 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România, ART 3, secţiunea a): ,,Voluntariatul reprezintă participarea voluntarului persoană fizică la activităţi de interes public desfăşurate în folosul altor persoane sau al societăţii, organizate de către persoane juridice de drept public sau de drept privat, fără renumeraţie, individual sau în grup.”[11]
Voluntariatul sau altfel spus activităţi de binefacere, poate fi de două tipuri, şi anume: formal şi informal. Voluntariatul formal reprezintă acumularea unei experienţe profesionale într-un anumit domeniu care să ajute voluntarul să experimenteze lucruri noi şi să se dezvolte în cadrul unei Organizaţii Non-Guvernamentale (ONG). Cel informal se practică prin ajutorarea prietenilor, vecinilor, străinilor, etc (exemplu: a avea grijă de animalul de companie a unui prieten, de a ajuta un vecin în vederea pregătirii unei mese festive).
John Wilson spune într-una din publicaţiile sale faptul că voluntariatul este orice activitate în timpul liber realizat de către o persoană pentru a ajuta o altă persoană, grup sau cauză. Voluntariatul face parte dintr-un grup de comportamente de ajutor, care implică mai multă angajament decât asistență spontană, acesta fiind mai restrâns decât domeniul de îngrijire acordat familiei și prietenilor. Deși s-a dezvoltat oarecum independent, voluntariatul și al activismul social au multe în comun. Diferențele de vârstă, sex și rasă în ceea ce privește voluntariatul pot fi explicate, în mare parte, prin evidențierea diferențelor de auto-înțelegere, a capitalului uman și a resurselor sociale. Examinând premisa că voluntariatul este benefic atât pentru voluntar, cât și pentru cel ajutat, o serie de studii au analizat impactul voluntariatului asupra bunăstării subiective și obiective. Efectele pozitive se regăsesc în ceea ce privește satisfacția vieții, stima de sine, sănătatea auto-evaluată, precum și performanțele educaționale și profesionale şi abilitățile funcționale. Studiile privind tinerii sugerează, de asemenea, că voluntariatul reduce probabilitatea ca aceştia să se angajeze având comportamente problematice, cum ar fi absența școlară și abuzul de droguri.[12]
5.Angajat sau voluntar?
Voluntariatul este practicat în toată lumea, de către oricine, fie că sunt studenţi, şomeri, angajaţi sau pensionari. În asistenţă socială, ,,Cele mai importante lucruri au fost realizate de oameni care au continuat să încerce chiar şi când se părea că nu mai există nici o speranţă.” spunea Dale Carnegie.
Aşa au apărut organizaţiile nonguvernamentale care au venit în sprijinul administraţiei publice locale care nu aveau abilitatea să intervină în anumite cazuri, din varii motive: angajaţi nepregătiţi, lipsa informaţiilor, lipsa programelor etc. Iniţial, şi-au instituţionalizat demersurile, apoi au fost recunoscute ca sisteme de drept, non-profit, ce participă la un dialog normalizat cu statul, cu scopul de a dezvolta societatea.[13]
În urma cercetărilor sale, domnul professor doctorand Doru Buzducea, relatează: ,,La nivel internaţional, există ONG-uri de prestigiu care şi-au consolidate statutul şi credibilitatea, fiind implicate prin programe şi proiecte sociale în diverse comunităţi locale. Şi la nivel naţional avem asemenea ONG-uri valide prin activitatea desfăşurată, precum: ARAS, HOLT etc. Asemenea structuri organizaţionale se caracterizează prin flexibilitate, calitatea şi expertiza resursei umane, standarde ridicate, lipsa birocraţiei şi receptivitatea la nevoile sociale.”[14]
De ce avem nevoie de voluntari în ONG-urile destinate domeniului de asistenţă socială? Pentru că experţii din domeniu au nevoie de ajutor în reabilitarea societăţii pornind de la grupurile vulnerabile. De asemenea, voluntarii pot căpăta experienţă profesională, în special studenţii de la Asistenţă Socială care-ţi doresc să se angajeze în domeniu.
Un ONG este format printr-o colaborare voluntară a unor indivizi, care îşi stabilesc un obiectiv comun cu caracter non-profit. De obicei, scopul unui ONG este de a dezvolta societatea. O organizaţie nonguvernamentală este independentă faţă de autorităţile guvernamentale, fiind uneori o punte de legătură între comunitate şi Guvern. ONG-urile au luat o formă organizată încă din secolul al XVII-lea, fiind catalizatori ai multor schimbări de-a lungul istoriei.
Ce poţi face ca voluntar într-un astfel de ONG? Poţi să îţi faci prieteni noi, înveţi lucruri noi şi îţi formezi deprinderi utile, devii responsabil, îţi vei face contacte, vei face lucruri pentru prima data, vei consilia beneficiarii, poţi asista la munca de pe teren, te dezvolţi personal, şi nu în ultimul rând, poţi aduce schimbarea în societatea ta. Dar despre efectele experienţei ca voluntar într-un ONG o să relatez mai multe în capitolul următor.
[1] Doru Buzducea, SISTEME MODERNE DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ Tendinţe globale şi practici locale, Iaşi, POLIROM, 2009, pagina 17
[2] Gillette, Arthur, Istoria voluntariatului, Bucureşti, UNESCO, 2009
[3] Idem 3
[4] Idem 4
[5] Marrou, Henri-Irene, Istoria educaţiei în antichitate, vol. 1, Bucureşti, Editura Meridiane, 1997
[6] Gillette, Arthur, Istoria voluntariatului, Bucureşti, UNESCO, 2009
[7] Dragomir, Corneliu, Rememorări ale vieţii cotiedene din timpul comunismului într-un oraş provincial. Studiu de caz: Drobeta Turnu Severin, Iaşi, LUMEN, 2009, paginile 120-123
[8] Link accesat la data 02.05.2017, ora 22:56 http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/voluntariatul-prinde-volum-in-romania
[9] Link accesat la data de 02.05.2017, ora 23:23 http://www.pr-romania.ro/articole/ongpr/1035-voluntariatul-in-romania-intre-altruism-si-trend.html
[10] https://dexonline.ro/definitie/voluntar Link accesat la data de 02.05.2017, ora 21:45
[11] Legea Voluntariatului 78/2014, articolul 3, secţiunea a), pagina 1
[12] Wilson, John, Annual Review of Sociology-Volunteering, Link accesat la data 02.05.2017, ora 22:38 http://annualreviews.org/doi/pdf/10.1146/annurev.soc.26.1.215 , paginile 215-240
[13] Doru Buzducea, SISTEME MODERNE DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ Parteneriatul Public-Privat în Asistenţă Socială, Iaşi, POLIROM, 2009, paginile 172-173
[14] Idem 13, pagina 173