Problema tradiţională pe care o ridică orice organizare administrativă este aceea de a şti dacă sarcinile de îndeplinit vor fi încredinţate unei singure administraţii de Stat sau dacă acestea vor fi distribuite între mai multe organisme, dispunând fiecare de autorităţi proprii, pentru diferite porţiuni din teritoriu.
În mod obişnuit, identificăm o administraţie de stat şi o administraţie locală.
La nivelul Statului vom distinge: a). organisme administrative centrale reprezentate de structuri guvernamentale şi structuri ministeriale; b). organisme administrative specializate şi c). organisme administrative periferice (serviciile exterioare sau deconcentrate). La nivel local vom identifica autorităţi locale de bază şi autorităţi locale intermediare.
Dacă examinăm organizarea şi funcţionarea guvernelui olandez dupa criteriul reglementării constituţionale, distingem ca Constituţia Olandei reglementează pe larg aceste aspect.
Puterea executivă aparţine reginei şi cabinetului. Premierul şi miniştrii sunt numiţi şi revocaţi prin decret regal. Structura administraţiei olandeze are în vedere caracterul unitar al statului şi descentralizarea executivului local.
În Olanda, Primul-Ministru, precum şi ceilalţi membri sunt numiţi prin decret regal, contrasemnat chiar de Primul-Ministru, fapt care constituie o inadvertenţă juridică.
Autorităţile publice sunt constituite în trei nivele, administraţia de stat, cea a provinciilor, precum şi cea municipală.
Consiliul de miniştri este format din premier, care prezidează şedinţele, şi miniştri. Faţă de executiv operează principiul responsabilităţii colective, dar fiecare ministru răspunde şi personal în faţa parlamentului.
Autorităţile provinciale şi municipale sunt subiect al supravegherii statului, iar un comisar regal supraveghează, la nivelul provinciei, modul de aplicare a directivelor emise de guvern.
Autorităţile locale se bucură de o mare autonomie şi treptat li se atribuie noi şi sporite responsabilităţi, experimentate la acest nivel şi care contribuie, astfel, la dezvoltarea dreptului administrativ.
Adunările provinciale şi consiliile municipale sunt alese pe patru ani, iar primarii sunt numiţi prin decret regal. Tot prin acest act pot fi anulate deciziile organelor locale contrare legii. La nivel local şi provincial anumite impozite revin acestor autorităţi.
În anumite state, serviciile şefului de Guvern se constituie într-un minister, având un ministru în fruntea sa. In OLANDA, Ministerul afacerilor generale este coordonat direct de către Primul-ministru. In OLANDA, competenţa pentru stabilirea reglementărilor generale referitoare la funcţia publică aparţine Ministerului de Interne ocupindu-se şi de eventualele negocieri salariale cu organismele reprezentative ale funcţionarilor.
În OLANDA, anumite servicii centrale ale statului nu se află la Haga, ci în alte oraşe. Putem menţiona cu titlu de exemplu, Serviciul de înmatriculare al vehiculelor şi cel al taxelor asupra vehiculelor automobile, care se situează la 100 km. de Haga.
Serviciile exterioare sau deconcentrate ale administraţiei sunt acele servicii (birouri, sub-direcţii, direcţii) integrate în ierarhia administraţiei ministeriale, dar repartizate pe ansamblul teritoriului, în funcţie, mai ales, de densitatea populaţiei etc.
Autonomia locală, mai ales într-un stat unitar, nu poate fi concepută decât în anumite limite. Aceste limite sunt inerente, unele având o determinare economică obiectivă, iar altele fiind determinate de considerente politice.
Autonomia locală nu poate fi realizată decât în cadrul principiilor statului de drept, principiul autonomiei locale fiind chiar unul dintre acestea. De aici, legătura organică care trebuie să existe între autonomia locală şi lege, între interesele locale şi interesele naţionale exprimate prin lege. Aşa se explică de ce în toate ţările democratice, la nivelul unităţii administrativ-teritoriale cu gradul cel mai mare de extensie se află un reprezentant al Statului, mai exact al executivului, cu rolul de a veghea asupra aplicării legii de către autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv ale comunităţilor autonome. In OLANDA, Comisarul Reginei este Reprezentantul Guvernului în teritoriu[1]
[1] Dana Apostol Tofan, Institutii administrative europene, note de curs, Bucuresti, 2008, p. 16- 40