Colapsul comunismului în Polonia (1989) a oferit putere reprezentanţilor mişcării democratice conduse de Sindicatul „Solidaritate". Societatea poloneză era pregătită şi aştepta schimbări radicale ale sistemului în ceea ce priveşte democraţia şi tranziţia la economia de piaţă. în primii ani s-au implementat reforme ce au stabilit fundamentul pentru întâietatea sistemului de legi, a libertăţilor politice, a protecţiei drepturilor omului şi a unei economii de piaţă libere în Polonia. Mişcarea pro-reformă a consolidat sistemul administraţiei de stat. Una dintre primele reforme în acest domeniu a fost cea de descentralizare.
Prima reformă de descentralizare, din anul 1990, a reflectat discuţiile într-un cadru restrâns al experţilor „Solidarităţii" din anii '80 şi a fost legată de puternica voinţă politică de a slăbi rolul administraţiei centrale post-comuniste şi al structurilor acesteia şi de a acorda libertate iniţiativelor civice, comportamentelor democratice şi responsabilităţii ("în sfârşit, suntem stăpâni în propria noastră casă"). Reintroducerea vechiului sistem al administraţiilor locale în Polonia nu a fost precedată de o analiză profundă, de programe-pilot, de strategii etc. Această reformă a fost pregătită şi implementată într-un timp foarte scurt. Administraţia non-comunistă a lui Tadeusz Mazowiecki şi-a început activitatea în septembrie 1989, în martie 1990 s-a făcut un amendament la Constituţie, după care a urmat Actul autonomiei teritoriale şi alte acte legislative (în primele luni, au fost amendate peste 100 legi/proiecte de lege). în mai 1990 au avut loc primele alegeri municipale libere. Pregătirea şi implementarea reformei au fost coordonate de Biroul Guvernului Plenipotenţiar pentru Reforma Autonomiei Teritoriale.
Reforma din anul 1990 nu a schimbat organizarea teritorială a ţării, dar a oferit puterea administrativă locală comunelor (gmina) - unităţi teritoriale de bază cu un număr mediu de locuitori, de aproximativ 7000 de persoane. Scopul creării gminelor nu a fost doar de divizare a teritoriului administrativ, dar şi de dezvoltare a comunelor capabile să îşi soluţioneze problemele locale. Comunele îşi aveau propriile sarcini, proprietatea şi resursele financiare (cca 15% din totalul PIB), au obţinut un sistem de alegeri libere şi protecţie legală în raport cu administraţia centrală. Controlul statului asupra rezultatelor exercitării sarcinilor comunelor a fost limitat doar la aspecte legale. Noile administraţii locale şi-au demonstrat eficienţa şi au format în scurt timp o reală putere politică ce făcea lobby pentru descentralizare.
Al doilea pas către descentralizare a fost făcut după revenirea la putere a partidelor de după "Solidaritate", în toamna anului 1997 (cabinetul prim-ministrului Jerzy Buzek). Această reformă fusese pregătită mai bine după mai mulţi ani de studii, strategii, schimburi de experienţă interne şi în afara ţării (proiecte-pilot, vizite de studiu, consultări etc.). Atunci când a apărut voinţa politică, reformatorii ştiau exact ce aveau de făcut, dar timp nu era suficient. în 1998, reformatorii au avut numai o jumătate de an pentru a realiza reforma, de aceea nu a fost timp pentru verificarea tuturor soluţiilor, aceştia asumându-şi riscul politic. Prof. Michal Kulesza, care a devenit în decembrie 1997 Plenipotenţiarul Guvernului pentru Reforma Sistemului de Stat, afirmă că aceasta era unica abordare realistă:[1]
" (...) Momentul favorabil, în care birocraţia centrală (care îşi apără în general poziţia) este destul de slabă încât să permită schimbări substanţiale este, de obicei, foarte scurt. Problema timpului este crucială. Dacă reformatorii nu sunt gata să îşi prezinte conceptele şi particularităţile exact atunci când e necesar şi posibil (din punctul de vedere al situaţiei politice), atunci probabil că momentul potrivit s-a dus... Democraţiile tinere nu agreează reformele structurale care afectează interesele economice şi politice ale multor partide şi grupuri, subminându-le poziţiile şi mecanismele prezente în funcţionarea statului, economie şi politică... In 1998, reformatorii au avut doar şase luni pentru a realiza reforma... Principalul factor în asigurarea succesului era menţinerea ritmului de muncă alert... Scopul meu era implementarea reformei chiar în cazul în care calitatea ar fi avut de suferit... In opinia mea, am reuşit să atingem 80 la sută din obiectiv, ceea ce e mult. Cât despre rest, rămâne în exercitarea administraţiilor locale în lupta lor permanentă cu centralismul de stat (...) "
Reforma din 1998 a schimbat, în sfârşit, organizarea teritorială a ţării: a reintrodus nivelul mediu - judeţele[2] (powiat-ele) şi a consolidat regiunile (wojewodztwo) (49 regiuni mici au fost înlocuite cu 16 mai puternice). Noile unităţi teritoriale au devenit puteri administrative locale şi şi-au primit propriile resurse.
în 2002, au fost făcute schimbări în ceea ce priveşte alegerile locale, inclusiv alegerea directă a primarilor. în 2003 şi în 2007, sistemul finanţelor locale a fost supus unei reformări profunde.
[1] (citat din Michal Kulesza 2002, p. 204-205, după Pawel Swaniewicz).
[2] Vechile judeţe (poviat-ele) au fost dizolvate în 1975.