Instituţia e produsul sau derivata societăţii informaţionale, tot aşa precum întreprinderea a fost plăsmuirea epocii industriale. La baza definiţiei acestei noţiuni se află o serie de categorii. Cele mai importante, în viziunea savanţilor americani Melvin L. De Fleur şi Sandra J. Ball- Rokeach, sînt următoarele:
- norma - regulile generale pe care toţi membrii unei instituţii le cunosc şi le respectă;
- rolul - regulile specifice de care se călăuzesc participanţii unei instituţii în funcţie de misiunea ce le revine;
- gradaţia - ierarhizarea în cadrul unei instituţii;
- sancţiunea - autoritatea şi controlul asupra participanţilor unei instituţii (De Fleure, Ball-Rokeach, 1993:287-289).
Categoriile în cauză într-un del sau altul sînt reflectate mai în toate definiţiile ce vizează esenţa instituţiei:
- "Sistem care se caracterizează ca ansamblu de elemente şi relaţii, cu o ambianţă, finalitate şi autocontrol-autoreglare anume" (Gonzalo, 1989: 19-20)
- "Structură relativ constantă de modele, roluri şi relaţii sociale, de mijloace de acţiune ale persoanelor, creată în conformitate cu careva norme uniforme şi sancţionate în scopul satisfacerii necesităţilor sociale fundamentale" (Colagiovanni, 1989: 144)
- "Sistem organizat de procedee şi reguli sociale" (De Marchi, Aldo, 1986: 924).
Din definiţiile citate obserbăm că instituţia e un sistem (structură), adică o "totalitate de elemente relaţionate între ele" (Canilli, 1993: 11). în al doilea rînd, se indică că acest sistem îndeplineşte roluri sociale stabilite, că el se călăuzeşte de careva model de conduită, că intră în anumite relaţii cu mediul înconjurător şi că satisface necesităţile fundamentale ale societăţii. Aceste trăsături deosebesc instituţia de o simplă colectivitate de oameni. Să exemplificăm. Universitatea de Stat din Moldova e un sistem de facultăţi, catedre, servicii interconectate. U.S.M. e destinată pregătirii cadrelor (rolul social), se ghidează de Legea învăţămîntului şi statutul său (modele de conduită), conlucrează cu structurile conexe (alte şcoli superioare, organe ale administraţiei publice etc.), acoperă necesitatea socială fundamentală în instruire. Deci Universitatea de Stat din Moldova e instituţie. Grupa academică, neavînd
caracteristicile enumerate, reprezintă doar o colectivitate de indivizi.
Instituţia dispune de o serie de trăsături distincte.
Intenţionalitate (Colagiovanni) sau finalitate (Bartoli). Fiecare instituţie are în obiectiv acoperirea anumitor necesităţi sociale. Să zicem, finalitatea parlamentului constă în elaborarea legilor, a uzinei de tractoare - în producerea tehnicii speciale, a partidului - în elaborarea şi promovarea doctrinelor politice, a spitalului - în prestarea serviciilor curative etc.
Condiţionalitate (Weiner, Ross Ashby). Fondarea oricărei instituţii comportă respectarea unor angajamente profesionale, unor norme de conduită socială etc. Adică funcţionarea instituţiei este condiţională de societate în funcţie de necesităţile acesteia. Caracteristica dată mai e calificată şi ca distribuirea misiunilor (Bartoli).
Durabilitate (Bartoli) sau permanentizarea în timp (Aguadero). Instituţia, de regulă, se crează pentru un timp indefinit. în cazul în care funcţionarea ei are hotare temporale se vor face precizările de rigoare.
Structuralitate (Colagiovanni). Această caracteristică e examinată prin două filiere: prima - instituţia e un ansamblu de elemente, a doua - e o structură integră sau unificată.
Autoritate ierarhizată (Aguadero). Puterea formală într-o instituţie e eşalonată în funcţie de structura ei.
Stabilitate relativă (Colagiovanni). Orice instituţie perseverează în conţinutul activităţii sale.
Natură comunicantă (Scott, 1985:126). Instituţia ca sistem deschis dispune de intrare (input) şi ieşire (output) ceea ce asigură conexiunile ei interactive cu suprasistemul şi alte sisteme.
Cultura. Această caracteristică fundamentală a instituţiei e reliefată mai rar de investigatorii de profil. în acelaşi timp, instituţia elaborează, conservează şi promovează un ansamblu de norme, reguli, valori materiale, intelectuale, morale, adică tot ceea ce constituie cultura instituţională fără de care, după cum afirmă Max Weber, instituţionalizarea e de neconceput.
Instituţia oferă numeroase avantaje individului. Ea, după cum remarca Colagiovanni, simplifică conduita individuală a persoanei, îi oferă modele de gîndire şi de acţiune, reglementate şi sancţionate cu mult înainte ca acesta să se încadreze în viaţa activă. Instituţia furnizează omului forme deja elaborate de relaţii şi de roluri sociale. în majoritatea cazurilor persoana are la îndemînă norme de comportament înainte de a contacta o instituţie sau alta. Instituţia de asemenea apare ca mijloc de coordonare şi factor de stabilitate a întregii culturi (Colagiovanni, 1988: 144).
în acelaşi timp trebuie să ţinem cont şi de impactul social negativ al instituţiei. Cercetătorii în materie relevă în acest sens faptul că instituţia, conservînd şi determinînd conduita socială, stimulează rigiditatea şi descurajează schimbările. Promovînd valorile perene, ea totodată rămîne adeptul celor tradiţionaliste. Se mai constată că instituţia contribuie la frustrarea personalităţii sociale a individului. Persoanele care nu se adaptează la cultura în vigoare şi care se opun presiunii din partea instituţiei pot fi considerate nepotrivite pentru societate, iar tentativele acestora de a o reforma - drept anormale. Instituţia de asemenea diminuează responsabilitatea individuală şi cea socială (Morgan, 1989: 333-339). în pofida acestor carenţe, instituţia rămîne se fie componentul de bază al societăţii informaţionale. Astăzi nu ne putem imagina existenţa în afara relaţiilor cu multitudinea de instituţii.