Administrație publică

Potrivit autorului Victor Mocanu, „procesul decizional poate fi văzut ca un proces de rezolvare a problemelor. O problemă există atunci când este percepută o discordanţă între starea de lucruri existentă şi cea dorită." ^[1]

Procesul decizional implică un consum mare de timp, pe parcursul căruia se culeg şi se analizează informaţii, se consultă persoane în vederea conturării situaţiei decizionale. În esenţă procesul decizional constă într-un ansamblu de etape prin intermediul cărora se pregăteşte, adoptă, aplică şi evaluează decizia.

Pornind de la axioma că nivelul de prosperitate al cetăţenilor depinde de calitatea actului de guvernare, iar acesta este reprezentat de suma deciziilor adoptate şi implementate de către administraţia publică, se constată astfel, că actul decizional administrativ este determinant pentru buna guvernare şi prestarea unor servicii de calitate cetăţenilor.

Deci, toate speranţele de a construi un stat al bunăstării gravitează în jurul procesului decizional administrativ, în sensul larg al acestuia (inclusiv cu etapele de implementare şi evaluare a deciziilor). Prin urmare, cu cât mai calitativ va fi organizat şi desfăşurat acesta, cu atât mai eficiente şi eficace vor fi deciziile rezultate. Pentru aceasta însă, se impune ca factorii decizionali să utilizeze cele mai exacte, relevante şi actuale evidenţe, în vederea documentării multilaterale a procesului decizional. Decidenţii publici trebuie să conştientizeze cât mai rapid faptul că orice decizie administrativă implică utilizarea de resurse. Prin urmare, orice decizie nedocumentată, va conduce la disiparea resurselor respective, subsecvent, la perpetuarea stării de sărăcie a cetăţenilor.

Potrivit autorului V.Munteanu, procesul decizional administrativ reprezintă întregul complex de operaţii care conduce la alegerea soluţiei optime destinată rezolvării problemei ce formează obiectul deciziei.^[2]

Procesul de fundamentare a deciziei administrative este complex şi presupune derularea a mai multor etape succesive în care sunt implicate mai multe persoane.

Această secvenţă prezintă abordarea raţională, care poate fi aplicată activităţii de luare de decizii în organizaţii. Ea începe încercând să pună întrebările corecte, continuă cu încurajarea răspunsurilor creative şi se încheie asigurându-se că soluţia aleasă este monitorizată şi evaluată.^[3]

Autorul Antonie Iorgovan menţionează: „Esenţa oricărui proces decizional este de manifestare a deciziei, în speţă a deciziei administrative. O decizie în afara procesului decizional este de neconceput, relaţia de la decizie la proces fiind o relaţie de la conţinut la formă, decizia fiind luată tocmai atunci când s-a încheiat acest proces". ^[4]

Astfel, în sensul cel mai general, decizia este „încheierea normală a deliberării într- un act voluntar" sau „o linie de acţiune conştient aleasă dintr-un număr oarecare de posibilităţi, în scopul de a ajunge la un anumit rezultat" . Decizia reprezintă un atribut esenţial al procesului de conducere, fiind o componentă a sistemului social global, astfel că poate îmbrăca diverse forme: managerială, politică, administrativă, economică, juridică etc.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească geneza unei decizii^[5]:

• o alegere între mai multe variante de acţiuni posibile. Administraţia publică are o relativă autonomie pentru a-şi realiza eficient misiunile, astfel că, în cadrul stabilit de normele legale, efectuează o alegere între mai multe soluţii de acţiune;
• alegerea trebuie să fie conştientă, precedată de o deliberare. Un simplu gest instinctiv nu constituie o decizie;
• alegerea urmează a fi orientată spre unul sau mai multe scopuri, determinate raţional;
• alegerea trebuie să ducă la acţiune. Decizia administrativă determină acţiunea propriu-zisă, care este indispensabilă pentru a concretiza voinţa administraţiei. Dacă decizia nu duce la acţiune, ea este o simplă declaraţie de intenţie.^[6]

Pentru a conduce la realizarea obiectivelor stabilite deciziile administrative trebuie să îndeplinească o serie de criterii, dintre care cele mai importante sunt considerate următoarele: ^[7]

• Fundamentarea ştiinţifică a deciziei. Persoanele cu competenţă decizională trebuie să posede cunoştinţe, respectiv metode, tehnici şi deprinderi manageriale, în special capacitatea de înţelegere a mecanismelor specifice vieţii sociale. Aceasta conduce la evitarea improvizaţiilor şi a subiectivismului în procesul de luare a deciziilor;
• Legalitatea deciziei. Adoptarea deciziei trebuie făcuta doar de către persoane care sunt investite cu drept legal şi împuternicire în acest sens;
• Integrarea în ansamblul deciziilor administrative adoptate anterior. Luarea în consideraţie a conţinutului deciziilor sau dispoziţiilor deja aprobate pentru a preveni contrapunerile sau, dimpotrivă, divergenţele;
• Caracter realist. Soluţionarea unei probleme prin fundamentarea unei decizii administrative care implică examinarea prealabilă a situaţiei pornind de la specificul comunităţii respective;
• Completitudinea deciziei. Decizia trebuie sa cuprindă toate elementele necesare înţelegerii corecte şi implementării acesteia;
• Oportunitatea deciziei Decizia administrativă trebuie să contribuie pe deplin la realizarea scopului pentru care a fost emisă. Astfel organul emitent trebuie să sesizeze momentul potrivit pentru adoptarea deciziei administrative. Este de preferat o decizie bună luată în timp util unei decizii foarte bune luate cu întârziere;
• Eficienţa deciziei. Se urmăreşte obţinerea unui efect cât mai bun pentru un anumit efort;
• Coordonarea deciziei. Se asigură astfel ca deciziile privind diferitele departamente ale organizaţiei să fie compatibile între ele şi să conducă la realizarea obiectivului de ansamblu al întreprinderii. Categoriile de decizii administrative  

În raport cu sfera de cuprindere a decidentului deciziile se clasifică astfel :

• Decizii unipersonale care sunt fundamentate şi elaborate de un singur cadru de conducere (dispoziţia primului-ministru);
• Decizii colective a căror fundamentare este rodul conlucrării unui anumit număr de persoane (hotărârea Guvernului).

După certitudinea atingerii obiectivelor:

• decizii în condiţii de certitudine;
• decizii în condiţii de risc;
• decizii în condiţii de incertitudine;

În cazul condiţiilor de certitudine şi risc există diferite tehnici de optimizare, însa în cazul incertitudinii, teoretic nu există suficiente date pentru ca decizia să se poată lua. Motivul constă în faptul că, prin definiţie, luarea deciziei înseamnă alegerea între alternative, iar dacă acestea nu sunt cunoscute, alegerea nu se poate face. În practică însă, decizia se ia prin utilizarea raţionamentului şi a informaţiilor disponibile, estimării valorilor şi a probabilităţilor de apariţie a rezultatelor posibile. Astfel, practic, incertitudinea se transformă în risc.

^[1] Ghidul primarului. Chişinău: Universul, 2005 p. 36

^[2] Munteanu V.A. Management public local. - Iaşi, Ed. TipoMoldova, 2003, p. 328

^[3] Ghidul primarului. Chişinău: Universul, 2005, p. 41

^[4] Iorgovan A. Tratat de drept administrativ. Volumul II, Bucureşti: All Beck, 2002, p. 55

^[5] Ghidul primarului. Chişinău: Universul, 2005, p. 38

^[6]  Manda C. Ştiinţa administraţiei. Curs universitar. Bucureşti, Ed. Lumina Lex, 2002, p. 222

^[7]   Ghidul primarului. Chişinău: Universul, 2005, p. 38