Stiintele naturii sint discipline care au ca obiect de studiu universul fizic si viu, natura fiind tot ceea ce exista si se produce fara interventie umana. Fizica, chimia, biologia, astronomia, geologia, biochimia, astrofizica sint astfel de domenii de studiu. Numite fie stiinte naturale, exacte, pure, sau stiinte pur si simplu, astazi sint stiinte ale naturii. In general cind ne referim la savanti sau la oameni de stiinta ne gindim la cei ce studiaza aceste discipline.
Stiinte umane (sociale) au ca obiect de studiu individul si societatea. Numite anterior stiinte al omului sau umane, si astazi, in special in lumea anglo-saxona, stiinte sociale, aceste discipline studiaza fiinta umana sub diferite aspecte. Scopul lor este explicarea si intelegerea comportamentului uman si a semnificatiei actelor sale. De exemplu, psihologia studiaza fenomenele psihice, istoria studiaza evolutia sociatatii; raporturile politice, economice, administrative sint studiate de stiinta politica, stiinta economica, respectiv de stiintele administrative.
Desi nu exista o definitie clara si universal acceptata a tuturor disciplinelor cuprinse in sectorul stiintelor sociale, se considera ca fac parte : antropologia, criminologia, demografia, economia, etnologie, geografia, psihologia, psihologia sociala, stiinta politica, stiintele administrative, stiintele educatiei, stiinta religiei, stiinte juridice, sociologia, istoria.
Modul de functionare
Stiintele naturii si stiintele sociale au moduri de functionare diferit deoarece au obiecte de studiu diferite.
Astfel, stiintele naturii incearca sa descopere relatiile dintre fenomenele sau obiectele materiale. Obiectul de studiu este reproductibil, este masurabil, se preteaza la explicatia cauzala, nu este compatibil cu analiza comprehensiva
Stiintele naturii utilizeaza un instrumentar avansat pentru observarea lumii materiale (de exemplu microscopul, audiometrul) care a permis dezvoltarea experimentului, adica recurgerea sistematica la experienta, analiza prin experienta fiind considerata adevarata metoda stiintifica. Experimentul consta in reproducerea in laborator a unui fenomen in scopul studierii lui. Prin experiment se provoaca un fenomen in scopul studierii lui, se creaza conditiile producerii acestui fenomen manipulind elementele lui. Materie, instrumente, experiment, sint elementele modelului de cercetare in stiintele naturii care ofera conditii ideale pentru repetarea experientelor.
Stiintele sociale functioneaza in alt mod. Obiectul de studiu il constituie fiintele umane si fenomenele sociale. Obiectul de studiu are constiinta existentei sale, da un sens actelor sale, este complex, nereproductibil, se preteaza la analiza explicativa dar si la analiza comprehensiva
Stiinta pozitiva vs stiinta comprehensiva ; explicatie vs interpretare
Ca definitie generala, stiinta pozitiva este un mod de investigatie care vizeaza elaborarea de legi de cauzalitate plecind de la observarea unor regularitati care se manifesta in natura sau in experiment. Definita ca o „teoretizare” a cunoasterii obiective, viziunea pozitivista este proprie stiintelor naturale.
Stiinta pozitiva isi defineste obiectul de studiu (realul) ca o realitate exterioara subiectivitatii umane. Viziunea pozitivista privilegiaza verificarea, calitatea unei teorii fiind aceea de a prevede situatii precise de observatie. Teoriile pozitiviste elaborate prin metode obiective de achizitie de cunostinte au la baza investigatia empirica. Altfel spus, stabilirea stiintifica a raporturilor de cauzalitate, adica a unor raporturi constante intre doua evenimente sau fenomene, care sint la baza adevarului legilor universale, se face prin observatie empirica.
Sintetizind, cunoasterea pozitivista este o cunoastere obiectiva, este un model explicativ (cauzal) de cercetare, este o cunoastere care face apel la metode cantitative de analiza si la metoda experimentala.
Stiintele sociale pozitiviste
Inspirat de rezultatele din stiintele naturale, mai ales de cele din bologie, Auguste Comte (fondator al pozitivismului), si mai ales Durkheim, au urmarit sa adopte metoda stiintifica pozitivista la analiza problemelor sociale pentru a stabili o stiinta sociala „obiectiva”. Durkheim a tradus metoda pozitivista care caracteriza stiinta naturala empirica intr-o serie de „Reguli ale metodei sociologice” : obiectul sociologic este lumea sociala ca fiind independenta de indivizii care o compun. Sistemul social este format din ansamblul „faptelor sociale”, structuri constringatoare care formeaza realitatea sociala „obiectiva”. Fiind o realitate „in sine”, faptele sociale sint cuantificabile, adica pot fi definite in mod „obiectiv”, explicate prin legi si verificate empiric. Eliminind constiinta sociala a actorilor di definitia pe care o da realtiilor sociale, Durkheim este unul din fondatorii structuralismului, acest ansmablu de teorii stiintifice care atribuie structurilor sociale o logica inerenta si independenta de actiunea umana.
Stiinta interpretativa
Cercetarea de tip comprehensiv consta in intelegerea actiunii sociale plecind de la interpretarea sensului acesteia, care nu poate fi atribuit decit motivatiilor actorilor individuali. Interpretarea este un mijloc de cunoastere subiectiva. Spre deosebire de stiinta pozitiva, explicarea faptelor sociale este de fapt intelegerea sensului lor, si acesta nu exista decit in functie de valoarile la care se raporteaza.
Cunoasterea stiintiifca interpretativa consta deci in degajarea ideilor si motivatiilor subiective care ghideaza actiunea. Din punct de vedere comprehensiv, lumea sociala este locul intersubiectivitatii, produsul unei interactiuni organice si necesare intre individ si spatiul caruia ii apartine. In aceasta perspectiva, societatea ca entitate istorica si subiectiva, dar de asemenea observabila in manifestarile ei individuale si structurale, se defineste mereu prin intelegerea individuala, particulara, pe care o au actorii sociali despre ea.
Cunoasterea realitatii sociale se face prin interpretare, singura care permite sesizarea semnificatiilor sensului, semnificatiei pe care actorii o dau actiunii lor. Or, problema semnificatiei este cea a calitatii.
Contrar pozitivismului care vizeaza enuntarea de „legi” ultime ale lumii sociale, metoda interpretativa este in primul rind un mijloc de cunoastere „obiectiva”. Daca cunoasterea pozitiva raspunde la intrebarea „de ce”, vizind despoperirea cauzei existentei sau producerii unui fenomen, comprehensiunea raspunde la intrebarea „cum”, adica intelegerea resorturilor existentei si producerii actiunii sociale.
Este metoda interpretarii propusa de Weber, aproximarea ideal-tipica. Prin acest mijloc euristic, Weber incearca sa asigure „obiectivitatea” unei cunoasteri care ramine in acelasi timp mereu subiectiva.