O regăsim în articolul 1 din Statut, potrivit căruia " este funcţionar al Comunităţilor, în sensul prezentului statut, orice persoană care a fost numită în condiţiile prevăzute de acest statut, într-o funcţie permanentă dintr-una din instituţiile Comunităţii, printr-un act emis de o autoritate investită cu puterea de numire de această instituţie ".
Prin această definiţie, se realizează distincţia dintre funcţionarii comunitari, pe de o parte, şi alte categorii de agenţi, pe de altă parte, eventual angajaţi în regim contractual.[1]
Din definiţia precizată, desprindem concluzia că dobândirea statutului de funcţionar comunitar este determinată de existenţa unui act de numire emis de autoritatea competentă.[2]
Constatăm astfel că "funcţionarii sunt recrutaţi printr-un act unilateral al autorităţii competente şi se supun dreptului comunitar în exclusivitate".[3]
Reglementarea situaţiei juridice a funcţionarilor printr-un statut determină concluzia că ei sunt supuşi unei situaţii legale şi reglementare, ceea ce înseamnă că sunt supuşi în mod integral dreptului comunitar cuprins în statut.
Printr-un regulament al Consiliului, s-a stabilit că situaţia lor juridică poate fi modificată în mod unilateral.
Autoritatea care va exercita "puterea de numire" urmează să fie desemnată de către fiecare organism al Comunităţii. Ca regulă, preşedintele fiecărei instituţii reprezintă, pentru instituţia respectivă autoritatea investită cu puterea de numire.
Articolul 1 din Statut aliniatul (2) asimilează şi Comitetul Economic şi Social, Comitetul Regiunilor şi Mediatorul Uniunii, aplicându-le prevederile Statutului, cu excepţia situaţiilor în care există dispoziţii contrare.
Aceste organisme urmează să-şi stabilească, prin regulamentul lor interior, autoritatea care va fi investită cu "puterea de numire".
Situaţia juridică a contractualilor din cadrul organismelor comunitare Noţiunea de personal în dreptul comunitar, include două categorii:
- funcţionarii comunitari, cărora le sunt aplicabile prevederile Statutului;
- alţi agenţi, care pot fi angajaţi prin diferite tipuri de contracte cărora le este aplicabil fie dreptul comunitar, fie dreptul naţional.
Cea de-a doua categorie de personal include astfel ceea ce, generic, se desemnează cu sintagma de "contractuali" şi care, la rândul lor, sunt de două categorii, respectiv contractualii de drept comunitar şi contractualii de drept privat local. Alţi autori evocă această categorie prin sintagma "agenţi temporari", admiţând că "Funcţionarilor permanenţi li se adaugă agenţi temporari care sunt adesea funcţionari naţionali, recrutaţi prin contract de muncă pe durată determinată ".[4]
- A) Contractualii de drept comunitar, la rândul lor, se regăsesc sub mai multe categorii:
- temporarii sunt cei care ocupă un post care se află cuprins în schema de personal însă autoritatea bugetară a conferit un asemenea caracter postului respectiv precum şi cei care ocupă în mod temporar un post care are caracter permanent, de regulă în această situaţie aflându-se personalul de cercetare.
- auxiliarii, sunt acele persoane "angajate să îndeplinească sarcini precare prin natura lor sau prin absenţa titularului" .
Au existat situaţii, asupra cărora s-a pronunţat Curtea Europeană, când s-au comis "abuzuri", adică sub titulatura falsă de "auxiliari", au fost încadrate persoane cărora li s-au încredinţat sarcini permanente pe o durată îndelungată de timp. În astfel de cazuri, judecătorul a schimbat natura juridică a contractului, a "recalificat" în sensul de "contract pentru agent temporar".[5]
- c) consilierii speciali sunt acele personalităţi care sunt angajate în instituţiile comunitare datorită cunoştinţelor, renumelui, calificării profesionale excepţionale recunoscute.
Contractualii se deosebesc de funcţionari prin următoarele aspecte:
- sunt angajaţi pe bază de contract, care poate fi pe durată determinată sau nedeterminată, care însă, în cele mai multe cazuri, nu poate depăşi anumite limite;
- situaţia lor juridică este de natură convenţională, în timp ce situaţia juridică a funcţionarilor este de natură statutară sau reglementară.
- nu au dreptul să facă o carieră, aşa cum au funcţionarii comunitari, activitatea lor având menirea să satisfacă anumite nevoi determinate ale instituţiilor comunitare în care sunt angajaţi
- sunt supuşi schimbării fiind reînnoiţi permanent[6], pe când funcţionarii comunitari beneficiază de o stabilitate;
- lor le sunt aplicabile nu doar prevederile contractelor în baza cărora au fost angajaţi, ci şi, într-o măsură destul de reprezentativă, le sunt aplicabile şi unele dispoziţii din statutul funcţionarilor.
Însă, dacă la funcţionarii comunitari regula o reprezintă aplicarea prevederilor din Statut, la contractuali regula o reprezintă aplicarea contractelor şi doar, prin excepţie, incidenţa dispoziţiilor Statutului.
- litigiile care îi privesc pe contractualii comunitari, ca şi cele în care sunt implicaţi funcţionarii comunitari, intră în competenţa Curţii Europene de Justiţie.
- B) Contractualii de drept privat local
Instituţiile pot să procedeze şi la angajarea de agenţi locali, pentru a duce la îndeplinire diferite sarcini materiale sau de serviciu din cele mai diverse.
Actul juridic prin intermediul căruia sunt recrutaţi agenţii locali este reprezentat de contractul de închiriere de servicii, (sau contractul de prestări servicii) care este încheiat în conformitate cu prevederile legale din ţara în care agentul local îşi duce la îndeplinire atribuţiile.
Constatăm astfel o primă diferenţă faţă de contractualii analizaţi anterior, cărora am stabilit că li se aplică dreptul comunitar sau unele prevederi statutare.
O a doua diferenţă de esenţă rezidă în faptul că litigiile privind această categorie de contractuali şi instituţia comunitară care i-a angajat intră în competenţa instanţelor naţionale competente în această materie.
Este vorba deci despre jurisdicţiile naţionale ale statului unde contractul este încheiat.
Regimul juridic al actului de numire într-o funcţie comunitară
Din conţinutul prevederilor Statutului, desprindem următoarele concluzii cu privire la regimul juridic al actului de numire într-o funcţie comunitară:
- reprezintă un act juridic cu caracter unilateral;[7]
- este emis de autoritatea investită cu puterea de numire (A.I.P.N.), desemnată în acest scop de organismul comunitar, în baza articolului 2 din Statut;
- în mod obligatoriu, actul de numire va trebui să precizeze data de la care începe să producă efecte juridice, şi care, potrivit articolului 3, nu poate să fie anterioară momentului în care persoana interesată intră efectiv în funcţie;
- actul de numire conferă funcţionarului comunitar o situaţie juridică statutară şi reglementară.
- orice numire nu se poate face decât cu privire la un post vacant. Aceeaşi condiţie este impusă şi în cazul promovării.
În concluzie, putem astfel defini actul de numire într-o funcţie publică comunitară ca fiind actul juridic unilateral emis de autoritatea investită cu puterea de numire, care conferă persoanei vizate o situaţie juridică statutară şi reglementară respectiv calitatea de funcţionar public comunitar .
[1] Această categorie de personal, angajaţi pe bază contractuală, în mod temporar, în general 5 ani reînnoibili, îşi află reglementarea în regulamentul nr. 2615 din 1976.Publicat în J.O.C.E. nr. L 290 din 29. 10. 1976.
[2] Această autoritate este evocată prin formula prescurtată A.I.P.N., care semnifică "Autoritate investită cu puterea de numire ", respectiv, în formulare franceză " autorité investie du pouvoir dénomination ".
[3] Bianca Predescu - Drept instituţional comunitar, Editura Cardinal, Craiova 1995, p. 119.
[4] Astfel de posturi, ca regulă, nu sunt cuprinse în schemele de personal ale instituţiilor, cu excepţia cazurilor de interimat. Plata celor care le ocupă se face din credite globale deschise cu o asemenea destinaţie la instituţiile respective.
Idem-op. cit, p. 390.
23 A se vedea C.J.C.E., 1.2. 1979, Desharmes, Aff. 17 / 87, Rec. 189.
[6] Idem- op. cit, p. 159.
[7] Guy Isaac- op. cit, p. 92; Bianca Predescu - op. cit, p. 119.