Pin It

Prin articolul 5 din Statut, se instituie norma de principiu potrivit căreia" funcţiile care relevă prezentul statut sunt clasate, din punct de vedere al naturii şi al nivelului funcţiilor cărora le corespund în patru categorii desemnate în ordine ierarhică descrescătoare de la literele A, B, C şi D".

Constatăm astfel că funcţionarii europeni sunt împărţiţi în patru categorii: Categoria A, care comportă opt grade, grupate, la rândul lor, în profesiuni în general desfăşurate pe două grade, şi unde sunt cuprinse funcţiile de direcţie, de concepţie şi de studiu.

Pentru ocuparea acestor funcţii se cer cunoştinţe de nivel universitar şi/sau o experienţă profesională de nivel echivalent.

Funcţionarii din această categorie au ca misiune elaborarea politicilor, pregătirea proiectelor actelor juridice şi al raporturilor, şi aplicarea legislaţiei comunitare (în 1994 erau în număr de 4421). [1]

Funcţiile de direcţie sunt asigurate în categoria A prin următoarele funcţii: •directori generali (A1); •directori (A2); •şefi de divizie (A3);

Categoria B presupune, la rândul ei, cinci grade, care, ca şi la categoria anterioară, sunt regrupate în profesiuni desfăşurate pe două grade şi corespund funcţiilor de aplicare şi încadrare care necesită cunoştinţe de nivel de învăţământ secundar sau experienţă profesională de nivel echivalent.

Categoria B, cuprinde pe cei care primesc şi analizează informaţiile necesare fie pentru elaborarea politicilor Uniunii, fie pentru a supraveghea şi a face să fie respectată legislaţia (aproximativ 2892 agenţi);

Categoria C cuprinde tot cinci grade, regrupate şi ele în profesiuni desfăşurate la rândul lor pe două grade.

Acestei categorii îi corespund funcţiile de execuţie care necesită cunoştinţe de învăţământ de nivel mediu sau o experienţă profesională de nivel echivalent.

În categoria C se regăsesc cei care îndeplinesc misiuni de secretariat, arhivă (aproximativ

Categoria D presupune doar patru grade, regrupate în cariere desfăşurate, în general, pe două grade, şi ei îi corespund funcţiile manuale sau de serviciu care necesită cunoştinţe de nivel de învăţământ primar, eventual completate de cunoştinţe tehnice.

În această ultimă categorie, este inclus personalul de serviciu (aproximativ 850 de angajaţi).

În categoria LA sunt incluşi interpreţii şi traducătorii. Ei sunt grupaţi în şase grade, asimilate gradelor de la 3 la 8 de la categoria A şi regrupaţi pe profesiuni desfăşurate, în general, pe două grade.

Statutul consacră norma de principiu potrivit căreia "funcţionarii aparţinând aceleiaşi categorii sunt supuşi condiţiilor identice de recrutare şi de derulare a carierei".

Regăsim astfel "patru categorii corespunzând unui nivel de instrucţie determinat". La rândul ei, fiecare categorie are propria sa structură internă, prin care sunt ierarhizaţi funcţionarii care aparţin categoriei respective. Fiecare grad este divizat în trepte.

Din punct de vedere al efectivelor funcţionarilor publici comunitari, ele sunt relativ importante dacă le comparăm cu efectivele de personal din organizaţiile internaţionale tradiţionale.

Comparaţia nu trebuie exagerată şi ea ar trebui să aibă în vedere importanţa serviciilor lingvistice în organismele comunitare precum şi faptul că există mai multe mii de posturi afectate activităţii de cercetare.[2]

Autoritatea care este investită cu puterea de numire are misiunea de a atribui posturile, pe cale de numire sau de mutare în interesul serviciului a funcţionarilor, în funcţie de categoria corespunzătoare gradului fiecăruia.

Este recunoscut, prin Statut, dreptul funcţionarilor de a cere să fie mutaţi într-un alt post din interiorul instituţiei din care aparţin.

 

[1] Funcţionarii din categoria A sunt într-un procent net superior faţă de cel al funcţionarilor echivalenţi din administraţiile naţionale, la această situaţie contribuind şi numărul mare de funcţionari care sunt afectaţi îndeplinirii unor sarcini lingvistice.

[2]   J. Rideau - op. cit, p.390.