Administrație publică

1. Recrutarea funcţionarilor comunitari.

Primul capitol al titlului III din statut consacrat "carierei funcţionarului", are ca obiect de reglementare "recrutarea" funcţionarilor comunitari.

Regăsim principiul dominant în această materie după care "recrutarea personalului este efectuată prin concursuri (cu probe scrise şi probe orale), organizate de fiecare instituţie (există, în acelaşi timp şi concursuri interinstituţionale) ".

Din analiza dispoziţiilor acestui capitol, desprindem următoarele principii care guvernează recrutarea acestei categorii de funcţionari publici.

1. recrutarea trebuie să asigure selectarea celor mai competente persoane, al celor care prin calităţile lor, prin educaţie şi instrucţie, pot determina randamente deosebite:
2. recrutarea trebuie să asigure selectarea persoanelor care corespund din punct de vedere al integrităţii lor dobândirii statutului de funcţionar al unui organism comunitar.
3. recrutarea trebuie să se facă pe baze geografice suficient de largi, încât să asigure accesul la funcţiile comunitare a cât mai multor resortisanti din statele membre ale Uniunii Europene(art. 29).

Se impune astfel ca "recrutarea să ia în consideraţie, dincolo de criteriile de competenţă şi interesul serviciului, necesitatea de a se asigura un anumit echilibru geografic între diferite naţionalităţi..."

Articolul 29, prin aliniatul (3) statuează că "nici o funcţie nu poate fi rezervată resortisanţilor unui stat membru determinat".

Acest aspect capătă o importanţă şi mai mare în cadrul funcţiilor de direcţie.

1. persoana recrutată să întrunească acele condiţii necesare pentru dobândirea calităţii de funcţionar comunitar.^[1]
2. recrutarea se face pe bază de concurs, care constituie regula.

Desprindem astfel concluzia, că recrutarea funcţionarilor comunitari este dominată de principiul concursului, care admite anumite excepţii, în cazurile expres şi limitativ prevăzute de articolul 29(2) din Statut.

Prin reglementările adoptate de Comunitate, prin practică şi Jurisprudenţa Curţii, se urmăreşte realizarea unei politici în materia funcţiei publice europene de natură să permită accesul şi menţinerea unor persoane apte să facă faţă complexelor probleme care revin celor investiţi. Dificultatea realizării unui asemenea deziderat este evidentă "Nici o regulă juridică, oricât de bine concepută ar fi ea, nu va împiedica, de una singură, clientelismul, nepotismul şi toate celelalte forme de corupţie".^[2]

Regulile juridice stau însă la baza eliminării la maxim a practicii numirilor discreţionare, a politicilor şi practicilor prin care se urmăreşte deturnarea scopului şi semnificaţiei acestei instituţii extrem de importante pentru teoria şi practica Uniunii Europene. B. Condiţii cerute pentru funcţionarii comunitari.

Iniţial, organizaţiile europene au adoptat sistemul potrivit căruia funcţionarii sunt recrutaţi şi numiţi de şeful ierarhic, care, la rândul său, este ales de delegaţii statelor. Sistemul a

fost preluat şi de ONU, care lasă deplină libertate secretarului general pentru a recruta personalul, în condiţiile fixate de Adunarea Generală.

La recrutarea unui viitor funcţionar european, se au în consideraţie două categorii de condiţii:

1. Condiţii fixate, care sunt aceleaşi pentru toţi candidaţii, şi anume
   1. Naţionalitatea, care impune ca persoana respectivă să fie resortisant al unui stat membru al Uniunii.

Articolul 28 alin (1) prevede această condiţie la prima literă, în sensul că nu poate fi funcţionar persoana care nu este resortisant într-un stat membru al Comunităţilor..." În continuarea textului, se admite însă posibilitatea "unei derogări acordată de autoritatea investită cu puterea de numire".

1. Condiţia privind exerciţiul drepturilor civile.

Această condiţie este prevăzută de acelaşi text ca şi cea anterioară, care interzice dobândirea statutului de funcţionar de către persoana care nu se bucură de exerciţiul drepturilor civile.

1. Condiţia de a fi satisfăcut obligaţiile prevăzute de legile de recrutare în materie militară, mai exact prestarea serviciului militar pentru bărbaţi (articolul 28 litera "b").
2. Garanţiile de moralitate, care se deduc din cazierul judiciar şi din prezentarea unor referinţe sau recomandări.

O asemenea condiţie este susţinută, după Lassale, de argumentul că "Un individ care nu este moral în ţara de origine ... nu poate face parte dintr-o comunitate supranaţională, în care obiectul principal este, în final, servirea intereselor ţărilor resortisante";

1. Aptitudinile fizice care exclud existenţa unor infirmităţi sau maladii care pot stânjeni exerciţiul funcţiei. Articolul 28 litera "e" impune condiţia ca viitorul funcţionar să "îndeplinească condiţiile de aptitudine fizică cerute pentru exerciţiul funcţiilor sale".
2. Condiţia ca persoana respectivă să facă dovada cunoaşterii, în mod aprofundat, a uneia din limbile Comunităţilor şi a unei cunoaşteri satisfăcătoare a unei alte limbi a Comunităţilor, în măsura necesară exercitării funcţiei pe care este chemată să o exercite (articolul 28 litera "f").

Constatăm că Statutul impune cunoaşterea a două dintre limbile oficiale ale Comunităţilor, din care una într-un mod aprofundat iar alta de o manieră satisfăcătoare.

1. e) Alte condiţii
2. Condiţii variabile

În această categorie intră, de regulă: titluri, diplome, nivel de experienţă. Posturile dintr-o categorie superioară reclamă o formaţie profesională superioară.

Toate instituţiile internaţionale au drept tendinţă dominantă în materie de numire pe aceea "de a asigura organizaţiei serviciile persoanelor care posedă cea mai înaltă calitate de muncă, de competenţă şi de integritate " cum se prevede, de exemplu în art. 4 din Statutul ONU.

La baza selecţiei se află două criterii:

1. Criteriul meritului, care este stabilit în funcţie de natura, de calificativele pe care le- au primit funcţionarii, acesta fiind guvernat de principii similare celor din legislaţiile naţionale.

Acest criteriu pune clasica dificultate în a face distincţie între funcţionarii foarte buni, buni şi cei mai puţin buni. ^[3]

1. Pe lângă merit, în selecţia agenţilor europeni mai sunt avute în vedere şi alte elemente obiective, cum ar fi vârsta, vechimea în muncă, vechimea într-un anumit grad
2. Procedura de organizare şi desfăşurare a concursului

Această materie îşi află reglementarea tot în primul capitol al titlului III din Statut, consacrat "recrutării".

Între noţiunea de "statut" şi cea de "funcţionar" există o simplă legătură, deoarece noţiunea de statut indică natura însăşi a situaţiei funcţionarului^[4], care, aşa cum am avut prilejul să arătăm, este statutară şi reglementară.

Recrutarea într-o funcţie europeană se realizează, de regulă, prin concurs, cu excepţia funcţiilor înalte, politice (directori şi directori generali). Modul de concepere şi desfăşurare a concursului este diferit, în funcţie de nivelul diplomei şi de experienţa profesională a candidaţilor.

Regula este că fiecare instituţie comunitară îşi organizează concursul propriu, existând însă, pentru categoriile B şi C, şi anumite concursuri inter-instituţionale.

Un aspect specific îl reprezintă faptul că reuşita la concurs nu atrage după sine, în mod automat, numirea într-o funcţie europeană. Candidaţii care au reuşit la concurs sunt înscrişi într-o anumită listă, intitulată "de rezervă". Serviciile unei instituţii comunitare care au nevoie de personal urmează a face, celor înscrişi în listele de rezervă, anumite oferte pentru ocuparea unei anumite funcţii. Nu întotdeauna momentul reuşitei este apropiat în timp de cel al ofertei. Uneori acest lucru se poate întâmpla, alteori pot trece luni până când se face oferta. Această situaţie este explicată prin două argumente:

Un prim argument îl reprezintă faptul că organizarea concursurilor are loc, de regulă, înainte de a fi cunoscut bugetul şi numărul de posturi care pot fi ocupate.

Cel de-al doilea argument rezidă în politica Uniunii, ca accesul la funcţiile europene să respecte criteriul geografic, îngăduind resortisanţilor din cât mai multe ţări membre să poată ocupa o funcţie europeană. Această raţiune este completată cu regula după care nici o funcţie nu poate şi nu trebuie rezervată resortisanţilor unui stat membru determinat.

Prin această tehnică de promovare, care are la bază lista de rezervă, se mai urmăreşte un obiectiv la fel de important, care are la bază realitatea ca mai buna pregătire a candidaţilor dintr-o anumită ţară să le faciliteze mai multe şanse de reuşită decât celor din altă sau alte ţări. În acest mod practic se realizează o "corectare" a rezultatelor concursului, o armonizare între criteriul meritului şi politica repartizării geografice echitabile.

Cum am menţionat şi mai înainte, este interzisă recrutarea unui anumit funcţionar pe criterii exclusiv naţionale, o asemenea decizie urmând a fi declarată ilegală de Curtea Europeană de Justiţie.

Această politică de recrutare prezintă atât aspecte pozitive cât şi negative, ea fiind drastic criticată de persoane atât din interiorul cât şi din exteriorul Comunităţii.

Principalele motive care au susţinut aceste critici au fost reprezentate de iregularităţile constatate în modul de desfăşurare precum şi lipsa oricărei transparenţe a procedurilor. În scopul eliminării acestor deficienţe au fost formulate mai multe soluţii, dintre care menţionăm:

• organizarea de concursuri în fiecare an;
• publicarea de anale privind posturile precedente;
• publicarea numărului de posturi etc.

Perspectiva unei cariere într-o funcţie publică europeană este un vis la care aspiră foarte multe persoane. Atracţia pe care o exercită această perspectivă explică şi numărul foarte mare de candidaţi înregistraţi cu ocazia organizării diferitelor posturi.^[5]

În ceea ce priveşte procedura de organizare şi desfăşurare a concursului, interpretarea dispoziţiilor statutare determină identificarea următoarelor dimensiuni ale regimului său juridic.

1. numirea, ca şi promovarea sunt supuse principiului potrivit căruia ele nu pot viza decât posturi vacante.
2. declararea vacanţei unui post este precedată de anumite acţiuni pe care le realizează autoritatea investită cu puterea de numire:
3. pentru desfăşurarea fiecărui concurs se constituie un juriu, a cărui componenţă este decisă de autoritatea investită cu puterea de numire.
4. juriul este cel care stabileşte lista de aptitudini a candidaţilor.
5. în funcţie de lista de aptitudini stabilită de juriu, autoritatea investită cu puterea de numire este competentă să aleagă candidatul sau candidaţii pe care îi numeşte pe posturile vacante.
6. funcţionarii aleşi de autoritatea investită cu puterea de numire, pot să fie numiţi într-una din următoarele variante:

• în categoria A sau cadru lingvistic ;
• în alte categorii, în gradul de bază corespunzător postului pentru care ei au fost selectaţi;
• prin derogare, pot fi numiţi şi în alte grade şi categorii, în limitele stabilite de statut.^[6]

1. funcţionarul astfel recrutat este încadrat în prima treaptă a gradului său.^[7]
2. înainte de numire, are loc supunerea candidatului care a fost reţinut de autoritatea investită cu puterea de numire unui examen medical.

Scopul acestuia este de a se constata dacă persoana care urmează să devină funcţionar îndeplineşte condiţiile fizice necesare ocupării şi exercitării funcţiei în care urmează să fie numit.

2. Debutul carierei funcţionarului comunitar

Regimul persoanei selecţionate prin concurs în dreptul comunitar al funcţiei publice

1. Efectuarea stagiului

Prin articolul 34 (8) (24) (69) din Statut, se instituie norma de principiu potrivit căreia orice funcţionar este ţinut să efectueze un stagiu, înainte de a fi titularizat. Fac excepţie de la această regulă funcţionarii din gradele A 1 şi A 2 .

Din interpretarea articolului susmenţionat, desprindem concluzia că, în cariera unui funcţionar public comunitar, de la debut şi până la încetarea funcţiei, pot fi identificate două etape, din punct de vedere al statutului funcţionarului:

1. funcţionar public comunitar stagiar;
2. funcţionar comunitar titularizat.

Situaţia juridică a stagiului şi stagiarului într-o funcţie publică europeană

Durata stagiului

Potrivit articolului susmenţionat, regăsim, în ceea ce priveşte durata stagiului, deosebiri în ceea ce priveşte categoria de funcţionari, după cum urmează:

1. pentru funcţionarii din categoriile A, B şi cadrele lingvistice, durata stagiului este de nouă luni.
2. pentru funcţionarii din celelalte categorii, durata este mai scurtă, respectiv este de şase luni.

Se admite ca termenul stabilit ca durată a stagiului să poată fi întrerupt, prelungit, sau să i se pună capăt înainte de a expira în întregime, după cum urmează.

Întreruperea perioadei de stagiu are loc în situaţia în care, în cursul stagiului, funcţionarul este împiedicat să-şi exercite funcţiile ca urmare a unei boli, a unui concediu de maternitate, a concediului prevăzut la articolul 58 din statut, sau în cazul unui accident.

Faptul că perioada corespunzătoare situaţiilor mai sus evocate nu se consideră perioadă de stagiu, atrage după sine prelungirea stagiului cu o durată corespunzătoare celei în care a avut loc întreruperea.

Inaptitudinea funcţionarului stagiar

În situaţia în care funcţionarul stagiar dă dovadă de inaptitudine manifestă, se va putea, în orice moment al constatării inaptitudinii, să se întocmească un raport cu privire la această situaţie.

Împotriva acestui raport, funcţionarul stagiar poate face contestaţie, "îşi poate formula în scris observaţiile ", cum se exprimă textul din statut, în termen de opt zile libere, calculate de la data comunicării.

Raportul, însoţit de observaţiile funcţionarului stagiar, sunt înaintate de superiorul ierarhic al stagiarului la autoritatea investită cu puterea de numire.

În termen de trei săptămâni, la această autoritate urmează să fie comunicat un aviz emis de un comitet de raport, compus de o manieră paritară, după care autoritatea învestită cu puterea de numire poate să procedeze la concedierea funcţionarului stagiar.

Ea este ţinută însă să-i acorde un termen de preaviz, de o lună, care nu poate însă depăşi, fără a se putea însă ca durata serviciului să o poată depăşi pe cea a stagiului.

După ce a primit avizul, autoritatea învestită cu puterea de numire poate să-l concedieze pe stagiar.

2. încheierea stagiului

Potrivit articolului 34 (8)(24)(69) aliniatul (3), cu o lună înainte de efectuarea stagiului, funcţionarul stagiar face obiectul unui raport, în care sunt cuprinse următoarele elemente:

1. aptitudinile pe care le-a dovedit în modul în care s-a achitat de atribuţiile de serviciu;
2. randamentul activităţii desfăşurate;
3. conduita în timpul serviciului.

Acest raport este înaintat funcţionarului în discuţie, care poate formula, în termen de opt zile libere, observaţiile sale cu privire la concluziile raportului.

În funcţie de concluziile raportului, putem întâlni următoarele situaţii:

1. stagiarul face dovada că are calităţile necesare pentru postul pentru care a fost selecţionat, situaţie în care urmează să fie titularizat în acest post;
2. stagiarul nu face dovada calităţilor necesare pentru postul respectiv, în care caz autoritatea investită cu puterea de numire are două posibilităţi:

• să-l concedieze pe funcţionar;
• în mod cu totul excepţional, poate aproba prelungirea stagiului pentru o perioadă maximă de şase luni, eventual cu schimbarea serviciului funcţionarului respectiv.

Stagiarului care a fost concediat îi este recunoscut dreptul de a beneficia de o indemnizaţie, pe o perioadă variabilă în funcţie de perioada de serviciu pe care a îndeplinit-o:^[8]

^[1]    Aceste condiţii se deduc din interpretarea articolului 28 din statut, care stabileşte cine nu poate fi numit funcţionar, rezultând, per a contrario, care sunt condiţiile care trebuie îndeplinite pentru dobândirea unei asemenea calităţi.

^[2]   Jean- Luc Bodiquel, La fonction publique européenne, în Revue Internationale des Sciences Administratives, vol 61, No 3, Septembre 1995, p. 506

^[3]   Aspecte specifice prezintă angajarea într-o funcţie de grad superior. Mai întâi trebuie respectate criteriile geografice, care obligă la o repartizare armonioasă, între ţările membre, ale acestor funcţii. Din punct de vedere procedural, postul devenit vacant este ocupat mai întâi temporar de un alt funcţionar, care îndeplineşte condiţiile şi abia după aceea, după ce vacanţa postului a fost afişată, se declanşează procedura pentru ocuparea postului respectiv. Ca şi în situaţia înaltelor funcţii naţionale, şi la cele la nivel comunitar nu se poate vorbi despre o stabilitate.

^[4]   Jean Marie Auby, Jean Bernard Auby-Institutions administratives.Organisation générale. Fonction publique. Contentieux administratif.Intervention de l ' administration dans l' économie.Prix- PlanificationsAménagement du territoire, Dalloz, Paris, 1996, 7 é éition, p. 380.

^[5]   Astfel, în anul 1992, pentru un concurs A 8, adică administrator adjunct s-a înscris un număr de 21000 candidaţi iar în 1993 tot pentru un concurs A8 s-a înscris un număr de 35000 candidaţi. La nivel de ţări membre, se înregistrează decalaje foarte pronunţate. Numărul cel mai redus îl reprezintă britanicii iar cei mai numeroşi sunt italienii.

^[6]   Este vorba despre prevederile articolului 31, care îngăduie ca derogarea să poată viza: numirea în gradele A1, A2, A3 şi LA 3 sau în alte grade.

^[7]   Autoritatea investită cu puterea de numire poate deroga de la principiul mai sus enunţat, în sensul că poate să ţină cont de formaţia şi de experienţa profesională a funcţionarului în cauză şi să-i acorde un spor de vechime .Potrivit articolului 32 (8) (69), această" bonificaţie", cum o numeşte Statutul, nu poate fi mai mare de 72 de luni în gradele de la A 1 la A4, LA 3, LA4, şi 48 de luni în alte grade.

^[8]    Trei luni în care va primi salariul de bază ,dacă a efectuat mai mult de un an de serviciu; două luni în care va primi salariul de bază, dacă a efectuat cel puţin şase luni de serviciu; o lună, în care va beneficia tot de salariul de bază, dacă a îndeplinit până în şase luni de serviciu .Indemnizaţia prevăzută mai sus nu se aplică în situaţia în care fost stagiar concediat are posibilitatea să reînceapă o activitate profesională. Dispoziţiile paragrafelor (2) ,privind cazul de inaptitudine, (3) privind raportul la sfârşitul stagiului şi (4)-durata limită a stagiului la cincisprezece luni, nu se aplică în cazul în care funcţionarul stagiar a demisionat înainte de terminarea stagiului.