După Jean-Erik Lane, în cartea sa The public Sector. Concepts, Models and Approaches, "analiza politicilor publice poate să însemne fie analiza procesului politicilor publice - descriere şi explicaţie - sau elaborarea de metode ce vor fi folosite pentru structurarea politicilor aflate în desfăşurare - prescriere sau recomandare" .
Analiza politicilor publice este definită de către Leslie Pal, drept "aplicarea disciplinată a intelectului la probleme publice" . Aceasta presupune, pe de o parte, o abordare ştiinţifică, riguroasă a domeniului şi, pe de altă parte, o intrare în conţinutul problemelor publice, fie că este vorba despre mecanismele de luare a deciziilor, standardele de evaluare şi rezultatele care se obţin în sfera publică. Pe de altă parte, această definiţie nu ne ajută foarte mult, orice ştiinţa este o aplicare ordonată a intelectului la domeniul respectiv, fie că este vorba despre fizică, matematică sau biologie.
Incercarea de a defini analiza politicilor publice trebuie să pornească de la faptul că ea este în aceeaşi măsură o artă şi o ştiinţă. Este o artă pentru că necesită creativitate şi imaginaţie în identificarea şi descrierea problemelor sociale şi propunerea de soluţii pentru rezolvarea lor; este un meşteşug deoarece este un subcâmp aplicat al diferitelor discipline academice tradiţionale cum ar fi economia, ştiinţele politice, administraţia publică, sociologia, dreptul, statistica (Dye, 1995) .
In acelaşi sens Aaron Wildavsky, în cartea sa Speaking Truth to Power: The Art and Craft of Policy Analysis, o carte clasică de policy analisys, consideră că "Analiza politicilor publice este o activitate pentru care nu există un program fix, deoarece analiza politicilor publice este sinonimă cu creativitatea, care poate fi stimulată de teorie şi ascuţită de practică, care poate fi învăţată dar nu predată" . Accentul se pun pe rezolvarea problemelor, fiecare politică fiind determinată de diversele tensiuni care se manifestă în spaţiul social: resurse - obiective, planificare - negociere politică, scepticism - dogmă, găsirea unor soluţii la problemele sociale implică rezolvarea temporară a acestor tensiuni (Wildavsky, 1979).
S-a observat de multă vreme că există o tensiune între caracterul descriptiv şi cel normativ al ştiinţelor politice, între ceea ce este şi ceea ce ar trebui să fie. În ştiinţele politicilor publice (policy sciences) şi mai precis în analiza politicilor publice, "tensiunea apare între descriere şi recomandare" . De fapt problema a fost sesizată cu multă vreme în urmă de Lerner şi Lasswell (1951) care constată că ceea ce se numesc ştiinţe ale politicilor publice sunt combinarea a două domenii diferite: o ştiinţă despre felul în care se fac politicile ("a science of policy-making") şi respectiv o ştiinţă pentru a face politici ("a science for policy-making").
Distincţia care se face între studiul politicilor publice şi analiza politicilor publice este distincţia între un studiu al politicii publice şi un studiu pentru politica publică. Prima abordare tinde să fie mai degrabă descriptivă şi explicativă, în timp ce cea de-a doua tinde să aibă mai degrabă o orientare prescriptivă. Studiul politicilor publice este făcut mai degrabă de universitari şi are drept scop înţelegerea proceselor politicilor publice. Analizele politice sunt prin comparaţie făcute de oficiali guvernamentali sau de institute de cercetare şi vizează designul unei politici publice reale.
Probabil că atunci când efectuăm o analiză a unei politici publice primul lucru la care ne gândim este obiectivitatea acelei analize. In fapt, însăşi natura demersului ştiinţific obligă la realizarea unei analize care să fie independente de conjunctură.
Pe de altă parte, este important de subliniat faptul că, aşa cum susţine Wildavsky (1979): "relativa obiectivitate a analizei depinde de încrederea pe care o au oamenii care trăiesc împreună într-o anumită cultură. Condiţiile culturale în care are loc analiza - tipul de structură socială conceput ca dezirabil, valorile care se vor obţine - ghidează şi dau formă la ceea ce se va face. Dacă încrederea scade, cadrul de fapte care pot fi luate drept sigure scade si el. Dacă nu există o înţelegere asupra punctului de pornire nu va exista un final asupra dezbaterii. Teoria se va transforma în dogmă, iar aserţiunile vor înlocui dovezile. Politicile nu vor fi judecate atunci după meritele lor ci după motivele celor care le propun."
Nu numai că ne dorim să realizăm o analiză a politicilor care să fie obiectivă, care să ţină seama de valorile culturale ale societăţii în care se desfăşoară şi, mai mult decât atât, să fie acceptată de majoritatea ci, mai mult decât atât, dorim ca analiza să ofere soluţii funcţionale raportate la societatea la care se referă.
Apare astfel ideea relaţiei expert (care produce analiza) - client (care foloseşte rezultatele analizei pentru structurarea politicilor publice). (Beryl A. Radin, 1996); (Duncan MacRae Jr., Dale Whittington,1997). Sintagma analiza politicilor publice este extinsă şi devine dezvoltarea unei consultanţe experte pentru a ajuta la luarea deciziilor în politici publice, accentul punându-se atât pe caracterul expert al analizei şi recomandărilor cât şi pe interesele şi cerinţele clientului.
Câteva probleme rămân nerezolvate. Cine îşi asumă răspunderea pentru rezultatele folosirii expertizelor profesioniste în structurarea politicilor? Beneficiarul este gata să folosească expertizele ca atare sau va încerca să le dea o proprie interpretare pentru a susţine o poziţie în confruntarea politică?
Pe de altă parte problemele nu sunt localizate numai la nivelul beneficiarului. Ar trebui clarificat rolul pe care trebuie să-l aibă structurile care realizează analize ale politicilor publice -care se găsesc în diferite instituţii guvernamentale şi ne-guvernamentale - care sunt mandatate prin lege să evalueze totul şi să nu accepte responsabilitatea pentru nimic (Wildavsky, 1979) . În analiza sectorului public există patru abordări fundamentale: abordarea managerială, abordarea alegerii colective, abordarea politicilor publice, neo-instituţionalismul. Dintre cele patru tipuri de abordări probabil abordarea politicilor publice este cea mai apropiată de ştiinţele politice şi de administraţia publică şi explică cel mai bine acţiunile guvernământului.
Câteva probleme rămân nerezolvate. Cine îşi asumă răspunderea pentru rezultatele folosirii expertizelor profesioniste în structurarea politicilor? Beneficiarul este gata să folosească expertizele ca atare sau va încerca să le dea o proprie interpretare pentru a susţine o poziţie în confruntarea politică?
Un exemplu în acest sens îl poate constitui felul în care raportul sociologului american James S. Coleman, Equality of Educational Opportunity (1996) a fost folosit pentru structurarea unor politici educaţionale.
Pe de altă parte problemele nu sunt localizate numai la nivelul beneficiarului. Ar trebui clarificat rolul pe care trebuie să-l aibă structurile care realizează analize ale politicilor publice -care se găsesc în diferite instituţii guvernamentale şi ne-guvernamentale - care sunt mandatate prin lege să evalueze totul şi să nu accepte responsabilitatea pentru nimic (Wildavsky, 1979) .
O evaluare a instituţiilor care se ocupă de analiza politică arată că există mai mult de 1000 de think tanks private, non-profit ce se găsesc la ora actuală în SUA, aproximativ 100 dintre ele operând în şi pe lângă Washington, D.C. (Smith, 1991). Unele dintre acestea sunt think tanks tradiţionale cum ar fi Brookings, instituţii educaţionale cum ar fi Graduate School of Public Policy din Berkeley sau Kennedy School of Government din Harvard, precum şi altele complet noi. O evoluţie identică, deşi mai lentă, se înregistrează în ţările europene şi în Canada.
Din fericire sau mai degrabă din nefericire, problema supraaglomerării instituţiilor care să realizeze astfel de analize nu se pune, deocamdată, în România. Structurile capabile să realizeze analize ale politicilor publice sunt extrem de limitate ca număr şi ca resurse umane. Practic în România astfel de structuri sunt concentrate mai ales la nivel universitar şi în câteva organizaţii non-guvernamentale care au anvergură naţională. Organismele internaţionale ca OECD, Banca Mondială, etc. mai fac uneori apel la specialişti pentru a realiza analize profesioniste, dar "mişcarea de politici publice" este încă la început în România. Esenţială pentru dezvoltarea domeniului este găsirea unor clienţi permanenţi care să beneficieze de expertiza profesionistă în structurarea politicilor publice.
In caz contrar se poate întâmpla ceea ce spunea Lurence Lynn: "analiştii politici se pot transforma într-un interes parohial: preoţi cu ritualurile lor mai degrabă decât căutători ai unor perspective juste şi comprehensive".