Pin It

După Thomas Dye (1995) există trei motive pentru care trebuie studiate politicile publice:

„1. Explicaţie ştiinţifică. Mai întâi politica publică poate fi studiată din motive pur ştiinţifice: înţelegerea cauzelor şi consecinţelor deciziilor politice îmbunătăţeşte cunoştinţele noastre despre societate. Politica publică poate fi percepută ca o variabilă dependentă, şi ne putem întreba ce condiţii socio-economice şi care caracteristici ale sistemului politic dau formă conţinutului politicii. Alternativ, politica publică poate fi percepută ca o variabilă independentă şi ne putem întreba ce impact are politica publică asupra societăţii şi asupra sistemului politic. Prin aceste întrebări ne putem îmbunătăţi percepţia asupra legăturilor dintre forţele socio-economice, procesele politice şi politica publică. O înţelegere a acestor legături contribuie la răspândirea, importanţa, seriozitatea şi dezvoltarea teoretică a ştiinţelor sociale.

  1. Rezolvarea problemelor. Politica publică poate fi studiată şi din motive profesionale: înţelegerea cauzelor şi consecinţelor politicii publice ne permite aplicarea cunoştinţelor ştiinţelor sociale la soluţiile problemelor practice. Cunoştinţele practice sunt necesare pentru a putea trata maladiile societăţii. Dacă se urmăresc anumite obiective, problema care politică le-ar implementa cel mai bine rămâne reală şi necesită un studiu ştiinţific. Astfel spus, studiile politice pot furniza sugestii profesionale sub forma unor propoziţii de genul "dacă atunci....", despre

cum pot fi realizate obiectivele propuse.

  1. Recomandări privitoare la politică. În fine, politica publică poate fi studiată din motive politice: pentru a fi siguri că naţiunea adoptă politicile "corecte" pentru a atinge obiectivele "corecte". Adesea se afirmă că ştiinţele politice nu ar trebui să fie tăcute sau neputinciose faţă de marile crize sociale şi politice şi că politologii au obligaţia morală de a furniza politici publice specifice. O centrare exclusivă asupra instituţiilor, proceselor sau comportamentelor este adesea privita drept "seacă", "irelevantă" şi "imorală" pentru că nu dirijează atenţia înspre problemele politice cu adevărat importante cu care se confruntă societatea americană. Studiile politice pot fi desfăşurate nu doar din motive ştiinţifice şi profesionale, ci şi pentru a informa discuţiile politice, pentru a spori nivelul înţelegerii politice, şi pentru a îmbunătăţi calitatea politicii publice. Desigur, există scopuri subiective - americanii nu sunt întotdeauna de acord asupra politicii "corecte" sau a scopurilor "corecte" - dar presupunem că a cunoaşte este preferabil lui a ignora, chiar şi în politică."

Tot Dye (1995) listează cauzele şi consecinţele studiului politicilor publice. Din schema de mai jos (Fig. 1) se pot desprinde întrebările şi răspunsurile politicilor publice. Acest model permite descrierea politicilor publice (ce face sau nu face guvernământul de exemplu în domeniul învăţământului), stabilirea cauzelor (care sunt cauzele abandonului şcolar în România) şi respectiv structurarea de interogaţii asupra consecinţelor (care sunt consecinţele trecerii la sistemul de învăţământ obligatoriu de nouă clase în România).

 

 

 

Figura 1. Studiul politicilor publice, a cauzelor şi consecinţelor ( după Dye, 1995)

 

Societate

 

Sistem politic

 

Politică publică

 

       
       


Instituţii Procese Comportamente

 

Condiţii sociale şi economice

 

Politici publice

 

 

 

Probleme existente în societate legate de:

Sistemul politic

cuprinde:

Politicile publice au ca

scop:

 

Venituri

Inflaţie, recesie, şomaj Achiziţii educaţionale Calitatea mediului Sărăcie

Sănătate şi speranţă de viaţă Inegalitate, discriminare

Instituţii

Separarea puterilor Partide

Grupuri de interes Comportament electoral Birocraţie

Distribuţia puterilor

 

Drepturile civile Politici educaţionale Politici sociale

Politici de sănătate Taxe

Cheltueli şi deficit Politici de apărare

 

 

In analiza sectorului public există patru abordări fundamentale: abordarea managerială, abordarea alegerii colective, abordarea politicilor publice, neo-instituţionalismul. Dintre cele patru tipuri de abordări probabil abordarea politicilor publice este cea mai apropiată de ştiinţele politice şi de administraţia publică şi explică cel mai bine acţiunile guvernământului.

 

Bibliografie

 

Aaron Wildawsky, Speaking Truth to Power: The Art and Craft of Policy Analysis,

Little Brown and Company, Boston, 1979.

Baudouin Meunier, Le management de non-marchand, Economica, Paris, 1992

Beryl A. Radin, The Evolution of the Policy Analysis Field: From Conversation to Conversations, 18th Annual Research Conference, Association for Public Policy Analysis anf Management, Pittsburgh, Pa, 1996.

Duncan MacRae Jr., Dale Whittington, Expert Advice for Policy Choice. Analysis & Discourse, Georgetown University Press, Washington DC, 1997.

Jean-Erik Lane, The Public Sector. Concepts, Models and Approaches, SAGE Publications, London, 1995.

Ludwig von Mises, Bureaucracy, Westport, Arlington House, 1962

Ludwig von Mises, Economic Calculation in the Socialist commonwealth, în F.Hayek, Collectivis Economic Planning, London, 1935

Michael Howlett, M. Ramesh, Studying Public Policy. Policy Cycles and Policy Subsystems, Oxford University Press, 1995

Theda Skocpol, "Bringing the State Back In: Strategies for Current Research", în Bringing the State Back In, P.Evans (ed.), Cambridge University Press, 1985