Administrație publică

Din experienţa mondială şi, de asemenea, din cea naţională trecută şi prezentă, rezultă că serviciile sociale, pentru a fi eficiente trebuie să se dezvolte pe un mix de structuri şi responsabilităţi locale / naţionale. Organizarea la nivel local, înalt descentralizat, trebuie să se îmbine cu încadrarea într-o strategie politică, instituţională şi profesională naţională.

Principiul teritorialităţii considerăm că trebuie să stea în centrul organizării sistemului de servicii de asistenţă socială. Serviciile au ca bază teritoriul, mai precis comunitatea locală. Aici se găsesc parametrii contextului social-economic în care oamenii trăiesc, problemele cu care se confruntă, dar şi, în mare măsură, soluţiile şi resursele. Mobilizarea resurselor colective este o problemă vitală. Din acest motiv, serviciile de asistenţă socială trebuie să fie dezvoltate la nivelul de bază al localităţii.

Diferenţierea functională pe axa local / naţional ar urma să ia următoarea configuraţie:

• La nivel local / comunitar: servicii de bază, completate cu servicii de asistenţă socială specializate pe lângă unităţile locale, sub autoritatea locală.
• La nivel naţional: politica naţională în domeniul social şi al dezvoltării serviciilor de asistenţă socială; producerea şi furnizarea resurselor profesionale; elaborarea şi controlul standardelor minime de calitate; finanţarea parţială a acestor servicii, complementar cu resursele locale.

1) Organizarea la nivel local:

Dezvoltarea serviciilor sociale de asistenţă socială la nivel teritorial trebuie să aibă loc in contextul unei reforme radicale a administraţiei publice locale şi naţionale. Autorităţile locale trebuie să dezvolte planuri de dezvoltare socială locală. Aceste planuri trebuie să cuprindă diagnoza problemelor sociale ale comunităţii locale şi modalităţile de acţiune pentru soluţionarea lor. Planuri speciale pot fi dezvoltate ca răspuns la identificarea unor probleme sociale prioritare.

Bugetul local oferă baza financiară a activităţii organismelor locale Acesta se constituie dintr-un transfer din bugetul naţional şi o parte constituită din resursele locale. Aici se va avea în vedere doar partea de buget destinată activităţilor sociale (bugetul social). În constituirea acestuia, sursele locale trebuie completate printr-un transfer de la bugetul naţional. Indiferent cum se constituie relaţia buget naţional / bugete locale, bugetarea trebuie să aibă la bază o metodologie unitară explicită:

1. Finanţarea standard generală (minimă de bază).
2. Finanţarea suplimentară, în raport cu problemele pe care diferite judeţe / localităţi le au.
3. Instituţiile de asistenţă socială plasate sub autoritatea locală nu vor primi de la bugetul naţional o finanţare specială, în calitatea lor de instituţii.
4. Fonduri direcţionate spre soluţionarea unor probleme considerate a fi foarte importante, dar specifice comunităţii respective.
5. Un fond bugetar naţional care să susţină inovaţia socială.

Serviciile sociale locale trebuie să aibă un fond financiar pentru sprijinul determinat pe baza diagnozei mai fine a situaţiei. Două tipuri de sprijin financiar pot fi acordate de aceste servicii:

1. Sprijin de urgenţă. Sume relativ modeste pentru rezolvarea unor probleme care nu suportă amânare (hrană, îmbrăcăminte, medicamente urgente, transport la spital sau la altă instituţie / cazare pe scurtă durată). Acest sprijin trebuie să fie dintr-un fond discreţionar al asistentului social pe care acesta îl poate acorda fără aprobare prealabilă, dar cu evaluare posterioară.
2. Sprijin material ocazional / punctual pentru rezolvarea unor probleme critice ale unei familii. Acest ajutor trebuie aprobat pe baza anchetei sociale de către conducerea Centrului de asistenjă socială, pe baza raportului făcut de asistentul social.

2) Nivelul national al sistemului serviciilor de asistenţă socială - funcţii

Pentru a asigura un grad ridicat de eficienţă funcţionării organismelor locale în condiţiile

descentralizării, este vitală redefinirea funcţiilor organismelor naţionale şi întărirea acestor

funcţii astfel redefinite:

1. Stabilirea politicii sociale naţionale: stabilirea priorităţilor naţionale, atât în ceea ce priveşte obiectivele / problemele de rezolvat, cât şi modalitatea lor generală de abordare. Oferă o orientare politică generală, în acord cu angajamentele politice, juridice şi morale naţionale şi internaţionale.
2. Dezvoltarea legislaţiei în domeniul asistenţei sociale: cadrul legislativ reprezintă o responsabilitate a forurilor naţionale guvernamentale. Legislaţia promovează atât cadrul de organizare, responsabilităţile, resursele necesare şi standardele obligatorii de calitate.
3. Bugetarea programelor şi activităţilor sociale reprezintă un instrument esenţial al realizării unei politici sociale naţionale coerente, dar şi a autonomiei locale.
4. Stabilirea de structuri organizatorice naţionale minimale. Chiar dacă o anumită discreţionalitate este acceptată, dincolo de aceasta este nevoie de structuri unitare. Acestea au ca funcţie asigurarea unui cadru minimal pentru activităţile considerate a fi necesare la nivel naţional.
5. Asigurarea procedurilor şi standardelor profesionale, difuzarea lor, inclusiv prin mecanisme de formare permanentă.
6. Evaluarea şi monitorizarea activităţilor de asistenţă socială trebuie făcută de instanţe profesionale independente, pe baza fixării unor standarde minimale de calitate şi prin controlul realizării acestora. La nivel national o asemenea funcţie poate fi realizată atât de organismele publice special constituite de evaluare şi acreditare, cât şi de organisme profesionale (asociaţii profesionale).
7. Stabileşte standarde de calitate minimale, condiţii şi proceduri de evaluare şi acreditare a organizaţiilor nonguvernamentale cu activităţi de protecţie socială.

Dezvoltarea unui sistem coerent de servicii de asistenţă socială reprezintă un component vital al procesului de reluare a modernizării societăţii româneşti. El poate fi considerat, alături de sistemul de asigurări sociale, obiectivul principal al reformei sociale.

În fapt, România dintre cele două războaie mondiale, deşi cu resurse economice sever limitate, a cutezat să se angajeze într-un program extrem de ambiţios în această sferă, plasându-se la nivelul celor mai avansate ţări ale vremii.

Asistenţa socială, prin vocaţia ei de a reface, dezvolta şi consolida capacităţile individuale şi colective de a face faţă problemelor vieţii, reprezintă un instrument crucial al dezvoltării sociale.