Administrație publică

Dacă privim evoluţia şi participarea în sistemul salarial, putem nota o clară creştere în atractivitatea muncii pentru femei: proporţia femeilor salariate a crescut, în timp ce proporţia celor aflate în şomaj, în totalul populaţiei şomere, a scăzut.

Deşi comparativ cu 1990, numărul femeilor salariate a scăzut dramatic (cu 21,3% în 1996), scăderea numărului de salariaţi în populaţia masculină a fost uşor mai accentuată. În 1996, proporţia femeilor angajate în totalul populaţiei angajate a crescut la 44,1% faţă de 41,7% în 1990.

Rata şomajului în populaţia feminină s-a dublat în ultimii 6 ani: 1997 în comparaţie cu 1991, primul an de reforme economice, caracterizat de o creştere semnificativă a şomajului. Proporţia femeilor în totalul şomerilor a scăzut însă de la 61,8% în 1991 la 48,6% în 1997. Deci, dacă primul şoc al şomajului a afectat în special populaţia feminină, foarte curând femeile au părut a fi mult mai motivate de a găsi un loc de muncă decât bărbaţii.

Rata şomajului feminin, după definiţia dată de Biroul Internaţional al Muncii, este foarte apropiată de cea a bărbaţilor. Doar pentru femeile de vârstă fertilă şomajul este semnificativ mai ridicat.

Tipurile de angajare ale femeilor

Ca rezultat al unui nivel ridicat de educaţie şi al unei tradiţii d consolidate în participarea economică, femeile ocupă poziţii profesionale importante la toate nivelele. La anumite nivele profesionale şi în unele sectoare, ele tind să devină majoritare:

• Specialişti cu înaltă calificare cu diplomă universitară, incluzând cercetătorii 51

,3%

• Specialişti cu calificare mediu-înaltă 60,2%
• Angajaţi în administraţie 75,5% ■ Lucrători în servicii şi comerţ 70,4%

În poziţiile înalte (manageri şi angajaţi cu funcţii superioare răspundere în administraţia publică şi economie) bărbaţii depăşesc femeile de aproape trei ori.

Femeile şi activitatea economică secundară

In ciuda faptului că familia românească se caracterizează printr-o anumită diviziune a rolurilor în familie (se presupune că femeile muncesc mult pentru activităţile casnice, iar bărbaţii mai mult în afara gospodăriei pentru a suplimenta veniturile), proporţia femeilor care au o activitate economică secundară este foarte înaltă: în semestrul patru al anului 1997, 30,2% din totalul celor care desfăşurau o activitate economică secundară erau femei.

După cum putem observa, per total femeile sunt mai puţin active decât bărbaţii în activităţi suplimentare aducătoare de venit. Dacă luăm în considerare vârsta, diferenţele sunt relativ mici: femeile tinere (15-24 ani) sunt relativ active; în grupa de vârstă cu fertilitate maximă 25-34 ani, ele sunt mai puţin active; după perioada de fertilitate maximă ele sunt foarte active (grupa de vârstă 35-49 ani); în fine, după 50 de ani ele sunt mai puţin active.

Sub-ocuparea şi muncile cu timp parţial

Sistemul muncilor cu timp parţial (part-time) nu este foarte răspândit în România. Explicaţia constă în nivelul scăzut al salariilor pentru timp integral de lucru. Pentru că nu există reglementări speciale care să stimuleze sistemul part-time, venitul rezultat dintr-un asemenea program de muncă incomplet nu este atractiv. De fapt, sistemul part-time este aproape o excepţie printre salariaţi: 1,4% în primul trimestru al anului 1998. Cea mai mare parte a celor aflaţi într-o astfel de situaţie se găsesc în una din următoarele categorii: membri în asociaţii agricole şi cooperative (29,2%), pe cont propriu (36,7%) şi lucrători familiali neremuneraţi (36,8%).

Diferenţa dintre femei şi bărbaţi probabil nu este explicată de situaţie specială a femeilor (mame), ci mai mult de faptul că aceeaşi categorie în care există o largă proporţie de activităţi part-time sunt ocupate mai mult de femei.

O asemenea raţiune explică probabil de ce sub-ocuparea (conform definiţiei CNS) este de asemenea foarte limitată: 2,9% din total persoanelor ocupate. Faptul interesant este că doar 36,2% din total persoanelor sub-ocupate sunt femei.

Tendinţe contradictorii în participarea economică a femeilor

O analiză atentă a participării economice a femeii sugerează tendinţe contradictorii pe fondul unei situaţii relativ instabile: pe de o parte, o creştere în participarea economică a femeii, precum şi creşterea statutului profesional dar, pe de altă parte, sunt unele semne de degradare în calitatea participării femeilor.

Nivelul de calificare şi, complementar, de venit, al slujbelor accesibile femeilor, par a fi în scădere. Acest proces pare a fi însă destul lent. Când comparăm salariile pe care le au femeile cu cele ale bărbaţi putem surprinde o uşoară creştere a disparităţii, dar nu foarte mare.

• Tendinţa de creştere a participării femeilor la activităţi cu timp parţial de lucru, prost remunerate, necalificate, adesea în economia subterană.

Un proces de re-discriminare a femeilor pe piaţa muncii. Oportunităţile femeilor de a participa în sistemul economic, în comparaţie cu bărbaţii, sunt într-un proces de diminuare datorită unei serii de factori socio-economici, şi mai puţin datorită unui fundal atitudinal. Adiţional, libera negociere a salariilor are aparent un neaşteptat efect lateral: discriminarea salarială între femei şi bărbaţi. Sistemul socialist avea un rigid sistem legislativ al salarizării. Din această cauză, discriminarea salarială individuală nu era în principiu posibilă. Noul sistem al negocierii individuale a salariului a deschis posibilitatea proiectării vechilor stereotipuri sexiste care au supravieţuit.

În particular, starea de maternitate agravează inserţia pe piaţa muncii. Femeile tinere care decid să aibă un copil în viitorul apropiat, şi în particular tinerele mame, întâmpină dificultăţi crescute în participarea la muncă, în forme organizate / legale.

Pentru a putea beneficia de anumite forme de securitate socială este imperios necesar ca femeile-mame să fie integrate în sistemul salarial formal. Actualmente şansele de a fi incluse în sistemul salarial sunt destul de reduse pentru acest segment de populaţie feminină, ceea ce generează amânare semnificativă (ca timp/ durată) a (re)integrării pe piaţa muncii. această amânare este la originea enormelor dificultăţi financiare ale familiilor cu copii mici în care mama nu poate beneficia adesea de suport social.

Dezintegrarea sistemului de suport social pentru îngrijirea copiilor prezintă o altă sursă de diminuare a şanselor de participare a femeilor pe piaţa muncii.

Şansele scăzute de participare pe piaţa muncii a femeilor cu copii mici în îngrijire vor avea probabil un puternic efect negativ în (re)integrarea lor în producţie. Slujbele accesibile pentru ele tind să solicite un nivel scăzut de instruire şi, în consecinţă, determină obţinerea unor venituri mici.

Ca o concluzie, maternitatea, în condiţiile actuale, poate conduce la discriminare structurală pe piaţa muncii. Este vital să fie explorate posibile politici de suport pentru a integra femeile cu copii mici în sistemul muncii.

Dificultăţile de reintegrare a femeilor în muncă, în condiţiile unui standard de viaţă scăzut, reprezintă un important factor inhibator în restabilirea unei rate normale a natalităţii, mai ales la clasa de mijloc. Orice politică ce va stimula creşterea ratei natalităţii în acest segment trebuie să includă un pachet de suport pentru: participarea pe piaţa muncii a femeilor cu copii mici; reintegrarea în muncă a mamelor după terminarea concediului postnatal de îngrijire a copilului.

Participarea şcolară a femeilor şi calificarea

1. Femeile au un înalt grad de educaţie/calificare şi o rată crescută de participare şcolară. La generaţia tânără şi adultă nu există discrepanţe între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte nivelul de educaţie. Acest fapt indică atât o înaltă capacitate de participare pe piaţa muncii, cât şi o motivare ridicată a unei astfel de participări.Pe ansamblu femeile prezintă o rată înaltă de participare şcolară.
2. Polarizarea educaţională. În întreaga populaţie se produce o creştere a polarizării educaţionale: pe de o parte, creşte participarea la formele superioare de învăţământ (sistem universitar), pe de altă parte, scade participarea la formele educaţionale intermediare. Abandonul în sistemul şcolar obligatoriu a crescut îngrijorător. Formele post-gimnaziale pregătire profesională s-au dezagregat într-o mare măsură. Există chiar o proporţie de copii care, fie nu sunt înrolaţi deloc în învăţământul primar, fie nu îl termină nici pe acesta. Această polarizare pare a se accentua în populaţia feminină. Dacă participarea la învăţământul superior este în creştere, abandonul şcolar la nivelul învăţământului primar şi gimnazial este şi el în creştere.
3. Polarizarea profesională. După 1989 s-a produs o polarizare profesională în întreaga populaţie. Datele parţiale sugerează tendinţe contradictorii: o creştere a proporţiei locurilor de muncă ce necesită pregătire superioară, complementar cu scăderea locurilor de muncă cu calificare medie, şi creşterea proporţiei locurilor de muncă cu calificare scăzută. Unele date par a sugera că în populaţia feminină polarizarea profesională este mai accentuată.

Se poate estima în concluzie că se întrevede o scădere a participării femeilor pe piaţa muncii cu perspectiva înregistrării în viitor în acest segment a unei foarte scăzute rate a participării.

1. d) Polarizarea şi marginalizarea socială. Contrar proiectului socialist de omogenizare a
   societăţii, de la sfârşitul anilor '70, societatea românească tinde să devină tot mai polarizată. Un
   segment în creştere al populaţiei este marginalizat. Aceasta s-a întâmplat cu comunităţi izolate geografic, dar în special cu grupuri izolate social (rromii, de exemplu). În aceste grupuri, în special şansele femeilor de a putea munci au dispărut dramatic. Un proces specific a avut loc în aceste comunităţi: deficit de oportunităţi de a munci/natalitate necontrolată datorită politicii agresiv pronatalistă a regimului socialist promovat începând cu 1966/sărăcia sau lipsa locurilor de muncă pentru femei (datorită prezenţei copiilor) şi chiar şi pentru bărbaţi/dezorganizarea socială şi familială sub acţiunea multiplelor presiuni/scăderea participării şcolare a copiilor şi, ca o consecinţă, oportunităţi reduse de muncă pentru tânăra generaţie.

Femeile din populaţia de rromi prezintă o participare foarte scăzută în sisteme organizate de muncă. După o creştere a participării în muncă în anii '60-'70, începând cu 1980 şi mult mai accentuat după 1990, datele indică o scădere semnificativă a participării acestui segment de femei în sistemul muncii.

Femeia din familia de rromi contribuie la creşterea veniturilor familiei, dar mai mult prin activităţi marginale, unele dintre ele accentuând marginalitatea socială a acestora.

Într-un studiu recent asupra populaţiei de rromi din judeţul Buzău, realizat de ICCV în iulie 1997, tendinţele detectate în 1992 se reconfirmă:

familiile rromilor cu copii în întreţinere sunt mult mai sărace decât la nivelul populaţiei în ansamblu;

nivelul de educaţie al acestei populaţii este mai redus comparativ cu populaţia în ansamblu;

gradul de ocupare în sistemul formal (salariat şi patron) este de aproximativ 13% din totalul populaţiei ocupate (pentru femei numai 5%);

• casnicele reprezintă 68,2% din populaţia inactivă;
• cele mai multe naşteri (62,4%) se încadrează în intervalul de vârstă 14-19 ani;
• natalitatea este ridicată (numărul mediu de copii născut de o femeie este 3,35 faţă de 1,65 pentru întreaga populaţie).

Natalitatea ridicată şi vârsta scăzută la prima naştere au implicaţii atât în participarea femeii pe piaţa muncii, cât mai ales în îngrijirea copilului: proporţia copiilor de rromi aflaţi în sărăcie extremă este foarte ridicată - cu mult mai mare decât la nivelul familiilor cu copii al populaţiei în ansamblu. Având copii foarte devreme, femeile rămân să-i îngrijească fără să lucreze. Această situaţie are efecte negative multiple:

• neintegrarea pe piaţa muncii a unei proporţii însemnate de femei şi deci nebeneficierea de facilităţile acordate de Legea 120/1997 pentru îngrijirea copilului (concediu de maternitate plătit);
• diminuarea drastică a posibilităţilor de procurare a veniturilor necesare îngrijirii copiilor în condiţii satisfăcătoare;
• scăderea şanselor de integrare socială şi profesională a tinerei generaţii;
• precaritatea stării de sănătate şi deficit educaţional ridicat pentru copii.

Efectele sărăciei în această zonă vor fi extrem de greu de resorbit mai ales pentru generaţiile viitoare.

Suportul pentru copiii şi mamele din populaţia de rromi ridică o serie de probleme speciale, care actualmente nu îşi găsesc rezolvare întrucât nu există nici o strategie la nivel naţional în această privinţă. Este nevoie să fie dezvoltat totodată un larg pachet de strategii sociale active pentru a determina creşterea şanselor de participare pe piaţa muncii a acestui segment. Una din cele mai importante măsuri a acestui pachet trebuie să fie asigurarea unui minimum de şcolaritate şi calificare profesională, schimbarea sistemului de valori în termeni de încurajare a participării la muncă şi, în fine, creşterea oportunităţilor de a găsi slujbe pentru această categorie.

Politica faţă de mama şi copil după 1989

După 1989, strategiile de suport social pentru femeile cu copii au devenit confuze şi prezintă uriaşe dispariţii.

100. a) Noua politică de planificare familială. Începând cu 1 ianuarie 1990 a intrat în viguare
     Decretul 605 emis în 27 decembrie 1989 care autoriza avortul la cerere în primul trimestru de
     sarcină, cu condiţia ca acesta să fie efectuat de către un obstretician-ginecolog. În aceste condiţii
     a scăzut atât natalitatea cât ţi mortalitatea maternă ( de la 170 de decese la 100.000 de naşteri în

1989 la 84 de decese în 1992).

Deşi liberalizarea avorturilor după 1989 a fost o măsură cât se poate de necesară, ea a adus cu sine şi scăderea dramatică a natalităţii. De fapt, scăderea natalităţii devine dramatică prin faptul că ea este alarmant de diferenţiată: natalitatea este foarte scăzută la clasa mijlocie şi superioară - care ar putea oferi condiţii bune de dezvoltare a copilului - şi unde rata şomajului feminin este mai scăzută datorită unui grad de instrucţie mai ridicat şi al unei calificări mai înalte, menţinându-se relativ ridicată în mediile sărace şi în cele marginale - unde rata şomajului feminin este mai ridicată, în care copiii au oportunităţi scăzute de dezvoltare normală.

Pentru a stimula natalitatea este nevoie de a compensa cel puţin parţial efortul de creştere a copiilor. Această stimulare trebuie să se facă însă complementar cu stimularea responsabilităţii pentru calitatea dezvoltării copilului. Compensarea efortului de creştere a copiilor poate fi făcută şi prin protejarea locurilor de muncă ale femeilor salariate în perioada postnatală, precum şi prin asigurarea unor facilităţi de creştere a copilului mic (îngrijire instituţionalizată în creşe de exemplu) în concordanţă cu posibilităţile familiilor.

Totuşi, un asemenea suport social comportă anumite riscuri. Populaţia cu standard mediu de viaţă (actualmente încă scăzut în raport cu aspiraţiile pentru o perioadă relativ lungă de timp) nu va fi încurajată să crească natalitatea; unele segmente sărace sau marginale vor fi încurajate să menţină o natalitate ridicată datorită suportului social care, de altfel, este absolut necesar. Efectele sociale de lung termen ale acestei polarizări ar putea prinde România (în condiţiile unei creşteri economice modeste) într-un proces descendent: segmentele sărace care nu oferă condiţii minime pentru dezvoltarea copiilor, datorită natalităţii ridicate, se vor reproduce lărgit; segmentele mijlocii şi superioare, care au condiţii bune de viaţă pentru copiii lor, se reproduc într-o manieră diminuată.

1. b) Suportul financiar pentru familiile cu copii: a cunoscut evoluţii extrem de

Alocatia pentru copii. După 1989, alocaţia pentru copii a fost, beneficiul social care s-a erodat cel mai mult. În 1994, valoarea reală a acesteia a fost 25% din valoarea ei din

1989.

Noul Guvern de după alegerile generale din 1996 a produs o schimbare a politicii. În ianuarie 1997, cuantumul alocaţiei pentru copii a fost crescut substanţial, dar încă departe de valoarea acesteia din 1989. Inflaţia crescută din 1997 a erodat din nou masiv alocaţia pentru copii. În acelaşi an a fost acordată o alocaţie suplimentară pentru familiile cu 2 şi mai mulţi copii (Legea nr. 119/1997): 40.000 lei pentru 2 copii, 80.000 lei pentru 3 copii, 100.000 lei pentru 4 şi mai mulţi copii.

Alocaţia specială acordată mamelor cu 3 şi mai mulţi copii a fost lăsată încă de la început să fie erodată de inflaţie, iar în final, în 1995, ea a fost eliminată fiind preluată de sistemul ajutorului social.

În contextul exploziei sărăciei, erodarea suportului social acordat familiilor cu copii a determinat creşterea dramatică a riscului acestora de a intra/rămâne în sărăcie.

După 1989 au fost acordate prin lege multe beneficii pentru mamele cu copii.

• Decretul Lege nr.31/1990 privind concediul plătit pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 1 an. Conform acestuia femeile salariate au dreptul, în afara concediului plătit pentru sarcină şi lehuzie de 112 zile, de concediu până la împlinirea de către copil a vârstei de 1 an. Indemnizaţia plătită era de 65% din salariul tarifar lunar.
• Femeile pot fi pensionate cu o reducere de vârstă şi de vechime în muncă de 5 ani în raport cu bărbaţii. De asemenea, femeile cu o vechime în muncă de 25 ani, care au născut cel puţin 3 copii şi i-au crescut până la vârsta de 10 ani, pot cere pensionarea înaintea vârstei prevăzute de lege, după cum urmează: cu 1 an pentru 3 copii, 2 ani pentru 4 copii, 3 ani pentru mai mulţi copii. Perioadele în care o femeie a fost încadrată cu program redus pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 6 ani se iau în considerare la stabilirea vechimii în muncă pentru pensionare ca timp integral lucrat.

Legea 120/1997 privind concediul plătit pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 2 ani. În afara celor 112 zile de concediu plătit pentru sarcină şi lehuzie femeile asigurate în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat, sistemului de asigurări sociale pentru agricultori şi femeilor cadre militare în activitate au dreptul la un concediu plătit până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani. Cuantumul indemnizaţiei este de 85% din venitul pe baza căruia se stabileşte contribuţia de asigurări sociale. Femeile asigurate în cadrul sistemului de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor beneficiază de o indemnizaţie reprezentând 80% din media lunară a venitului asigurat din ultimele 6 luni, pentru care a fost achitată contribuţia prevăzută de reglementările în vigoare.

La articolul 6 apare şi o prevedere inedită, şi anume: de prevederile legii poate beneficia oricare dintre părinţii copiilor în funcţie de modul în care aceştia optează.

În completarea Legii 120/1997 vine Legea concediului paternal, aflată în procedură parlamentară, discutată deja în Comisia de Muncă şi Protecţie Socială a Senatului. Această lege promovează principiul participării cuplului la viaţa de familie şi împărţirea între cei doi părinţi a sarcinilor legate de creşterea şi educarea copiilor. Această lege constituie o măsură necesară pentru a determina tatăl să îşi asume îngrijirea copilului şi să degreveze astfel mama de o parte din treburile din gospodărie care prin tradiţie, îi revin. Obiectivul legii este acela de a determina tatăl să participe efectiv la îngrijirea noului născut, în scopul concilierii dintre viaţa de familie şi cea profesională. Prin acest proiect de lege, fiecărui tată i se acordă, la naşterea copilului, un concediu plătit de 5 zile şi suplimentar, 10 zile. în cazul naşterii primului născut şi cu condiţia ca tatăl să urmeze un curs de puericultură şi să obţină, pe această bază, Certificatul de Participare la Cursul de Puericultură.

1. c) Ajutoare substanţiale pentru mamele care lucrează.

De toate aceste avantaje beneficiază însă doar mamele angajate. De acest suport beneficiază mai puţin femeile cu mulţi copii a căror prezenţă în sistemul salarial este redusă; şi de asemenea multe femei tinere care nu au reuşit să lucreze înainte de a avea copii.

În ultima perioadă, multe femei par să renunţe la beneficierea de concediu post-natal (2 ani) pentru creşterea copilului şi continuă să aibă activităţi economice formale, generatoare de venit - de obicei la ultimul loc de muncă. Motivul pare a fi teama de pierdere a locului de muncă după terminarea concediului. În special femeile care lucrează pentru firme/ societăţi private renunţă la beneficiile legale, acestea neputând compensa pierderea locului de muncă. De asemenea, activitatea economică poate aduce mai multe beneficii/avantaje decât acceptarea ajutorului furnizat de Legea 120/1997. Acesta este şi motivul pentru care, deşi durata concediului post-natal a fost extinsă la 2 ani, numărul de fapt al acestor concedii s-a diminuat efectiv. Diminuarea cheltuielilor pentru concediile de maternitate este o dovadă în acest sens. O asemenea scădere nu poate fi explicată numai prin scăderea natalităţii şi a numărului femeilor salariate care se bucură de un asemenea beneficiu, ci, într-o măsură semnificativă, şi prin renunţarea la acest drept.

1. d) Serviciile de suport pentru mame, în special mame care lucrează, sunt într-o continuă stare de erodare. Situaţia din prezent poate fi estimată astfel:

• prioritate scăzută, chiar periferică, în agenda politică;
• un sistem organizaţional confuz, mai degrabă în dezorganizare; - susţinere marginală din fonduri publice;
• costuri ridicate acoperite de familie.

Se resimte o nevoie urgentă pentru o concepţie/strategie a dezvoltării sistemului de suport pentru îngrijirea copilului.

Trebuie să subliniem, totuşi, că în ciuda prevederilor legale destul de numeroase şi a instituţiilor de suport pentru familiile cu copii, rezultatele sunt încă nesatisfăcătoare. Adesea lipsesc instituţiile corespunzătoare reglementărilor legale, resursele financiare sunt extrem de limitate, serviciile oferite sunt de slabă calitate şi/sau nu reuşesc să ajungă la persoanele care au nevoie de ele.

Tendinţe ale participării femeilor la muncă:

1. Femeile au, în prezent, un nivel relativ ridicat de participare economică, dar în această privinţă există diferenţe mari, în accentuare, între diferitele segmente sociale.
2. Femeile par să aibă o motivaţie crescută de participare în activităţi economice. În acelaşi timp, există un nivel semnificativ de sub-ocupare şi de descurajare ocupaţională.
3. Aparent există o creştere a participării femeilor în economia subterană, în activităţi ocazionale. Foarte frecvent, acest tip de participare la muncă este asociat cu lipsa de contracte legale, lipsa asigurărilor sociale, sub-ocupare, insecuritate crescută, un mediu de muncă uman şi social negativ, abuzuri, hărţuire sexuală.
4. Sistemele de suport pentru îngrijirea copiilor sunt un factor important în dorinţa femeilor de a participa la muncă. Disponibilitatea şi accesibilitatea lor a scăzut însă semnificativ

din 1990.

5. Aparent există o polarizare mai mare în ceea ce priveşte educaţia şi, mai ales, calificarea în cazul populaţiei feminine decât în cazul celei masculine. Dacă există un grup mare de femei înalt calificate, există şi un grup crescând de femei fără calificare.
6. Există o creştere a sub-ocupării, a descurajării de a participa la muncă, a şomajului, în special a şomajului de lung termen în cazul femeilor. Aceste tendinţe variază în funcţie de mediul de rezidenţă (urban/rural, mărimea oraşului, izolarea geografică şi socială), educaţie, excluziune şi marginalizare socială.
7. Există tendinţe noi de sărăcie extremă, excluziune şi marginalizare socială, femeile fiind în mod special afectate de aceste procese.
8. Munca cu timp parţial este un mijloc important de creştere a bunăstării şi poziţiei sociale a femeilor, mai ales a celor cu copii. Această formă de muncă este însă mai degrabă excepţională în România de astăzi, ea apărând foarte rar în sistemul de salarizare. Este probabil mai folosită în economia non-formală.

Facilităţi de suport pentru îngrijirea copiilor

Calitatea facilităţilor existente s-a degradat continuu: condiţiile materiale au devenit din ce în ce mai sărace; facilităţile de transport lipseau cu desăvârşire; frecvent, condiţiile de igienă erau nesatisfăcătoare, ca şi supravegherea şi educaţia; contribuţia financiară a familiei s-a mărit, în timp ce numărul acestor facilităţi s-a micşorat, astfel încât accesul a devenit din ce în ce mai dificil. Pentru elevi nu existau sisteme de îngrijire după orele de şcoală.

Ca rezultat al acestei tendinţe, încrederea în aceste sisteme a scăzut continuu. Familiile au încercat alternative tradiţionale, dacă erau disponibile: instituţia bunicilor. "Copiii cu cheia de gât" au devenit simbolul acestei neglijări.

După 1989 situaţia s-a înrăutăţit. A apărut un cerc vicios: datorită condiţiilor relativ nesatisfăcătoare şi a neîncrederii multor familii în acest sistem, la care se adaugă şi costul în creştere, cererea publică a scăzut; în consecinţă, multe dintre aceste facilităţi au dispărut. În loc să fie reformate, au fost mai curând neglijate politic şi social.

Noi tendinţe ale natalităţii:

În ultimii 9 ani s-a produs o scădere dramatică a natalităţii. În prezent, în România se poartă multe discuţii asupra unei posibile politici demografice.

Multe studii au documentat relaţia strânsă dintre numărul de copii şi sărăcie. Participarea la muncă a femeii cu copii este o modalitate esenţială de a depăşi starea de sărăcie. Ea poate fi şi un mod de a regla natalitatea.

Una dintre cele mai disputate probleme cu privire la politicile sociale în domeniul copilului este dilema: pe de-o parte, necesitatea suportului social pentru copii şi familiile cu copii, pe de altă parte, teama de a nu încuraja dependenţa socială şi lipsa de responsabilitate pentru dezvoltarea copilului. Participarea la muncă a femeii este un mijloc important de a soluţiona această dilemă.

O problemă extrem. de dificilă este aceea a modului de a stimula natalitatea la clasa mijlocie, unde s-a produs cea mai dramatică scădere a natalităţii. Suportul femeilor cu copii este unul dintre instrumentele cele mai eficace ale unei asemenea politici.

Criza politicilor în domeniul familiei si copilului

Este unanim acceptat că politicile în domeniul familiei revizuiri. Principalele puncte slabe în această direcţie sunt:

Deficit global de reformă. Amploarea şi complexitatea problemelor cu care se confruntă familiile cu copii versus lipsa de resurse şi deficitul de reformă a actualelor mecanisme de suport social pentru familiile cu copii.

Deficit de concepţie strategică. Nu există o concepţie clară, şi cu atât mai puţin de acţiune pe termen scurt, mediu şi lung, în legătură cu formele de suport pentru copii mici şi, în mod special, de rezolvare a numeroaselor probleme care apar în relaţia participarea mamei pe piaţa muncii - îngrijirea copilului mic.

Deficit de finanţare publică. Politica de sprijin a femeii şi copilului a fost până în prezent cronic subfinanţată în raport cu alte sectoare sociale. În raport cu 1989, finanţarea acestui sector (cu unele excepţii), a fost sacrificată pentru alte priorităţi.

Deficit de suport instituţional. Instituţiile care susţin îngrijirea copilului mic (creşe, grădiniţe) au continuat procesul de degradare început cu două decenii în urmă, accelerat însă după 1989. Atenţia factorului politic a fost orientată mai mult spre instituţiile pentru copii dar în foarte mic; măsură spre cele de suport pentru familiile cu copii mici.

Deficit de servicii de asistentă socială. S-a făcut extrem de puţin pentru unor servicii de asistentă socială profesională pentru, familiile cu copii. Doar pentru risc ridicat de abandon s-au dezvoltat unele servicii, dar ele sunt încă într-o fază lipsite de cadru de organizare, sistem de standarde şi proceduri şi, în special, de

• Deficit de suport instituţional pentru drepturile acordate juridic. Dacă legea asigură reîntoarcerea în muncă a mamelor după terminare concediului de îngrijire a copilului, şansele reale sunt mai degrabă întâmplătoare. Nu există nici o formă de suport, pentru a spori oportunităţile de reintegrare profesională după concediul de îngrijire a copilului.
• Deficit legislativ şi instituţional de oferire pentru mamele cu copii mici de oportunităţi de muncă cu program redus şi de reintegrare în muncă. Legiferarea este prea generală pentru a oferi un suport real. Forme de organizare care să favorizeze participarea parţială în muncă sunt mai degrabă întâmplătoare. Salariile foarte mici pentru posturile cu calificare redusă, cele mai accesibile mamelor cu copii mici, nu stimulează aceste forme de reîncadrare. Nu există nici o modalitate expresă de suport pentru reintegrare.

Multiple deficite de politică sectorială de suport:

1. Lipsa unei politici coerente de suport pentru familiile monoparentale care cumulează cele mai multe probleme.
2. Formele de suport pentru familiile cu copii aflate în sărăcie extremă asigură eventual simpla supravieţuire biologică, dar nicidecum creşterea condiţii minimale a copiilor. Sunt familii care, din diferite motive (lipsa de locuinţă, lipsa certificatelor de naştere pentru copii, lipsa fondurilor pentru ajutorul social în respectiva localitate) nu beneficiază practic de nici o formă de suport. Mamele în situaţii disperate nu găsesc decât accidental un suport social.
3. Nu există un mecanism juridic satisfăcător pentru protecţia copilului împotriva abuzului şi violenţei în familie.