Administrație publică

Strategia Comunităţii Economice Europene în domeniul politicii sociale are ca principal obiectiv îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă, crearea de posibilităţi privind satisfacerea nevoilor în materie de folosirea forţei de muncă, protejarea mediului natural şi favorizarea dezvoltării culturii. Adâncirea procesului de integrare implică o mai mare libertate de circulaţie a persoanelor între ţările membre, intensificarea contactelor sociale, valorificarea la maximum a rezervelor europene de mână de lucru la cel mai înalt nivel de calificare.

Un deziderat de primă intensitate al Comunităţii Economice Europene îl reprezintă intensificarea eforturilor în direcţia creşterii nivelului de trai. C.E.E. comportă şi o importantă dimensiune socială. Obiectivele sale sunt deopotrivă sociale şi economice, tot mai frecvent exprimându-se păreri în direcţia creării unei "zone sociale europene".

Necesitatea ameliorării competitivităţii industriei europene, transformarea Pieţei Comune Europene într-o veritabilă piaţă internă fără frontiere, introducerea de noi tehnologii avansate reclamă o politică socială mai dinamică, vizând întreaga gamă a problemelor legate de ocuparea forţei de muncă, tineret, grupuri sociale defavorizate, ameliorarea condiţiilor de muncă şi altele.

O politică activă în favoarea ocupării forţei de muncă va fi întotdeauna necesară pentru a diminua impactul schimbărilor structurale din economie.

Urmare a creşterii numărului şomerilor în C.E.E. s-a elaborat o strategie comună de luptă împotriva şomajului. Astfel, s-a avut în vedere ca restructurarea ramurilor de activitate confruntate cu dificultăţi economice să nu se realizeze în detrimentul celor ce muncesc, reducerea locurilor de muncă făcându-se în paralel cu o reorientare profesională a acestora.

Totodată, C.E.E. se pronunţă în favoarea unei politici europene a pieţei de muncă, fundată pe o mai bună cunoaştere a problemelor muncii, şi pentru o mai intensă cooperare între serviciile naţionale de plasare a forţei de muncă, în vederea reducerii dezechilibrului între ofertă şi cererea de muncă.

O atenţie deosebită trebuie acordată categoriilor de populaţie cu o rată ridicată a şomajului - tineri şi femei - precum şi celor fără locuri de muncă pe lungi perioade de timp, cu atât mai mult cu cât aceştia din urmă sunt foarte numeroşi.

Datorită creşterii mai accentuate a şomajului în rândul tinerilor, C.E.E. a luat o serie de iniţiative, vizând:

• examinarea dificultăţilor, inclusiv a celor legate de salarizare, de recrutare a tinerilor;
• încadrarea în muncă a tinerilor defavorizaţi, prin identificarea problemelor lor şi extinderea contactelor între serviciile şi organismele competente;

-     sprijinirea tinerilor cu iniţiativă, activitatea lor necesitând o mai mare recunoaştere. Pentru formarea profesională şi o mai bună adaptare la necesităţile economice şi sociale

actuale şi de perspectivă, acţiunea comunitară a beneficiat de asistenţa Centrului European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale, cu sediul la Berlin. Consiliul ministerial al C.E.E. a adoptat mai multe rezoluţii referitoare la:

-     pregătirea socială şi profesională a tinerilor pentru viaţă;

• realizarea unor programe de pregătire profesională, asigurând o mai mare egalitate de şanse pentru femei;
• organizarea formării profesionale la nivel regional şi local;
• controlul şi recunoaşterea studiilor şi diplomelor;
• protecţia socială şi concediile de studii.

În articolul 119 al Tratatului de la Roma se prevede expres egalitatea între bărbaţi şi femei în domeniul salarizării. Acest principiu a fost concretizat într-o directivă aplicată din 1976. În 1978, o altă directivă evidenţiază egalitatea de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă, formarea şi promovarea profesională, condiţiile de muncă, iar din 1984 toate discriminările legate de regimul legal al securităţii sociale au fost interzise. În vederea realizării acestui deziderat, acţiunile comunitare au urmărit două aspecte:

• modificarea atitudinii tradiţionale privind rolul bărbaţilor şi femeilor în societate;
• încurajarea participării femeilor şi în sectoarele de activitate ce implică un nivel superior de responsabilitate.

În ceea ce priveşte grupurile sociale defavorizate, politica socială comunitară s-a orientat în direcţia examinării mijloacelor de asigurare a unui sistem de protecţie şi securitate socială pentru categorii cum ar fi handicapaţii, săracii, persoanele în vârstă, etc.

Întrucât handicapaţii reprezintă circa 10% din populaţie, Comunitatea acordă o atenţie deosebită încadrării în muncă şi mai bunei integrări în societate a acestora. Dintre iniţiativele adoptate în această problemă sunt de reţinut:

• programul de acţiune din 1974 cu privire la încadrarea în muncă a handicapaţilor;
• sprijinirea participării handicapaţilor la viaţa socială, precum şi creşterea importanţei serviciilor specializate;
• diverse acţiuni ale Comisiei vizând ameliorarea condiţiilor de viaţă ale handicapaţilor şi favorizarea deplasării lor prin adaptarea corespunzătoare a locuinţelor şi a accesului în instituţii.

Problemele securităţii şi sănătăţii la locul de muncă ocupă un loc central, mai ales având în vedere faptul că în C.E.E. accidentele la locul de muncă cauzează moartea a 100000 persoane anual şi rănirea altor milioane. În acest sens, au fost alocate importante mijloace financiare urmărindu-se atât prevenirea accidentelor, cât şi securitatea şi protecţia locului de muncă.

De asemenea, C.E.E. şi-a intensificat eforturile în direcţia realizării unor proiecte menite să ajute la desăvârşirea procesului de integrare. Aceasta este menită să asigure totala libertate de mişcare între ţările membre pentru persoane, mărfuri, servicii şi capital. Instrumentele financiare comunitare vor urmări cinci obiective majore:

• dezvoltarea regiunilor rămase în urmă;
• revitalizarea zonelor cu industrie în declin;
• lupta împotriva şomajului;
• asistenţă pentru încadrarea tinerilor în muncă;
• adaptarea structurilor agricole.

Urmărind definirea unor drepturi sociale fundamentale, în februarie 1988 a fost întocmit un document privind dezvoltarea politicii sociale comunitare, enunţându-se ca obiective prioritare:

• îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă. Două probleme sunt în prim planul atenţiei: implementarea noului program de acţiune pentru sănătate şi securitate în domeniul muncii şi luarea în considerare a problemelor sociale ridicate de acţiunea de standardizare şi armonizare tehnică;
• asigurarea condiţiilor pentru libera circulaţie şi tratamentul egal al celor ce muncesc, lupta împotriva discriminării trebuind continuată şi eforturi majore rămânând necesare pentru asigurarea aplicării legilor comunitare;
• pregătirea pentru o adaptare eficientă la piaţa lărgită, o importanţă deosebită având schimbul de informaţii şi, totodată, accesul la informare a tuturor utilizatorilor potenţiali: agenţi economici, sociali şi politici;
• întărirea coeziunii economice şi sociale;

-     dezvoltarea dialogului la toate nivelurile. Aceasta va însemna nu numai examinarea modalităţilor căilor de dialog între reprezentanţii la diferite niveluri - european şi naţional, general şi sectorial - dar şi transpunerea treptată a rezultatelor dialogului în legi comunitare.

Relaţia om-mediu în politica socială a Comunităţii Economice Europene constă în aceea că obiectivul major al legislaţiei Pieţei Comune privind mediul înconjurător este acela de a proteja viaţa şi sănătatea omului şi de a asigura, în acelaşi timp, păstrarea şi utilizarea eficientă a resurselor naturale (apă, aer, sol, faună, floră) atât de importante pentru existenţa şi calitatea vieţii umane.

Un alt obiectiv al comunităţii îl constituie şi îmbunătăţirea nivelului de trai, a condiţiilor de muncă şi locuit, ceea ce implică şi o îmbunătăţire a calităţii mediului înconjurător şi stipulează faptul că ţările membre vor contribui împreună la o dezvoltare armonioasă a activităţii economice.

Programele C.E.E. promovate în domeniul protecţiei mediului înconjurător au fost axate pe găsirea unor soluţii imediate la gravele probleme ale poluării optându-se în urma rezultatelor obţinute spre o politică axată pe prevenire. Această strategie preventivă a făcut ca să se considere mediul înconjurător ca un element esenţial al întregii politici sociale şi economice a Comunităţii Economice Europene, fapt ce implică o inserţie mai activă a politicii din această sferă în celelalte politici comunitare (agrară, industrială, energetică, socială).

Pentru ameliorarea calităţii şi cadrului vieţii, a mediului ambiant în condiţiile prevenirii, reducerii şi suprimării poluării de orice gen, programele comunitare conţin directive vizând protecţia apelor de suprafaţă şi submarine, dulci şi marine, fixează obiectivele de calitate şi limitele poluării aerului cu plumb, bioxid de azot şi alte substanţe nocive, proiectându-se o strategie globală în ce priveşte reducerea poluării atmosferice. De asemenea, reglementările C.E.E.-ului determină metodele de măsurare a zgomotului şi stabilesc nivelurile poluării sonore pentru automobile, camioane, tractoare, avioane, iar mai nou s-au fixat asemenea limite şi pentru aparatele electrice de uz casnic, elicoptere şi mijloace de transport pe cale ferată.

Toate aceste realizări în protecţia mediului înconjurător ale Pieţei Comune au avut la bază şi o dinamică activitate de cercetare ştiinţifică. Printre temele abordate reţin atenţia câteva: efectele sanitare şi ecologice ale poluanţilor; impactul produselor chimice asupra calităţii apei, aerului şi solului; reciclarea deşeurilor; tehnologiile cele puţin poluante, mici consumatoare de materii prime şi mici producătoare de deşeuri.

Bunăstarea individuală: condiţiile de viaţă şi modul de percepere a calităţii vieţii.

Bunăstarea individuală (calitatea vieţii) este rezultatul atât al condiţiilor de viaţă obiectiv observate, cât şi al evaluărilor subiective ale membrilor societăţii. Conţinutul noţiunilor de "bunăstare generală", "stat al bunăstării generale", "calitatea vieţii" relevă următoarele:

• "bunăstarea generală" este uneori echivalentă cu: "asigurarea unui anumit standard de viaţă", "condiţii de viaţă satisfăcătoare", "binele tuturor", "prosperitate". Cel mai adesea însă, cei interogaţi fac referiri la ajutorarea de către societate a celor mai lipsiţi de mijloace, asimilând bunăstarea cu: "ajutor pentru handicapaţi", "prevederi sociale pentru toţi", "siguranţă în perioadele dificile ale vieţii", "instituţii de asistenţă socială de stat", "acordarea de ajutor celor săraci".
• "statul bunăstării generale" este o noţiune asociată uneori cu "subvenţii nesatisfăcute", "întreţinerea leneşilor de către stat". Totuşi şi în acest caz predomină răspunsurile pozitive, referitoare atât la prestaţii sociale pentru cei lipsiţi de mijloace, cât şi la securitate socială şi la nivel de viaţă ridicat pentru toţi cetăţenii.
• "calitatea vieţii" este noţiunea în legătură cu care s-au făcut asociaţiile cele mai pozitive: "dezvoltarea personalităţii  umane  conform înclinaţiilor individuale, combinată  cu  egalitatea  şanselor în toate  domeniile",  "viaţă îmbelşugată", "bunăstare", "libertatea deciziei", "suma condiţiilor de viaţă ideale", "mulţumire", "siguranţă", "prosperitate individuală". Problema principală a cercetării calităţii vieţii este în prezent identificarea celor mai bune

criterii de apreciere, tipuri de observaţie şi puncte de referinţă ale bunăstării individuale. În

această problemă se confruntă două curente:

1. a) Obiectivismul - obiectiviştii pornesc de la consemnarea condiţiilor de viaţă de către
   observatori neutri, care le califică, conform unor standarde ştiinţifice sau / şi morale, drept
   optime, bune, medii, minime, substandard, etc., premisa teoretică a cercetării fiind posibilitatea
   practică a identificării unor nevoi fundamentale, a căror satisfacere să ducă la bunăstare. Deci,
   obiectiviştii pleacă de la necesităţi, nu de la dorinţe.

Abordarea obiectivistă este caracteristică "Programului de indicatori sociali" care defineşte bunăstarea ca funcţie a realizării unui număr de nevoi fundamentale, comune tuturor ţărilor membre, nevoi măsurabile prin "indicatori sociali".

1. b) Subiectivismul - subiectiviştii pornesc de la psihologia socială potrivit căreia, ceea ce
   oamenii consideră real, are pentru ei şi consecinţe reale, ceea ce înseamnă că "la urma urmei
   bunăstarea trebuie percepută de individ" (Campbell). Potrivit abordării subiectiviste, nivelurile
   exigenţelor individuale şi de grup se constituie în procese de comparare, din care rezultă stări
   cognitive şi afective, dar şi acţiuni pe termen lung. În consecinţă, deficitele de exigenţe pot fi
   reduse, fie prin coborârea nivelului exigenţelor, fie prin acţiuni de îmbunătăţire a situaţiei reale.

În cercetarea actuală a calităţii vieţii cele 2 moduri de abordare converg: obiectiviştii leagă resursele şi condiţiile de viaţă cu bunăstarea prin nivelul exigenţelor individuale; subiectiviştii admit existenţa unor procese de comparare şi susţin că satisfacţiile reacţionează asupra condiţiilor de viaţă prin acţiuni specifice, resursele individuale de acţiune permiţând o influenţare activă (Strumpel).

Dacă bunăstarea subiectivă ar fi independentă de condiţiile de viaţă obiective, aceasta ar avea consecinţe social-politice catastrofale, căci măsurile sociale ar fi sortite eşecului. În acest sens au fost identificaţi următorii factori de influenţare directă a bunăstării individuale de către condiţiile de viaţă:

• nivelul satisfacţiei de viaţă este direct proporţional cu nivelul absolut al veniturilor gospodăriilor, căci acesta din urmă determină mărimea gospodăriei şi deci nivelul necesităţilor;
• nivelul satisfacţiei privind condiţiile de locuit depinde în primul rând de calitatea locuinţei, de dotările acesteia, de spaţiul ce revine unei persoane, şi în al doilea rând de tipul construcţiei şi de felul proprietăţii;
• nivelul satisfacţiei privind munca este direct legat de câştig şi de posibilitatea de organizare independentă la locul de muncă;
• căsnicia, familia şi gospodăria sunt evaluate foarte pozitiv, cu toată existenţa conflictelor. Aceasta înseamnă că sunt satisfăcute necesităţile umane de afecţiune şi ataşament.
• satisfacţia de viaţă este puternic afectată de starea de sănătate, care se înrăutăţeşte cu vârsta. În starea de boală, relaţiile sociale dobândesc o importanţă deosebită în menţinerea unui nivel minim de bunăstarea individuală. În cazul persoanelor singure, un rol important revine, în acest sens, contactelor cu prietenii.

Aspecte ale fenomenelor sociale patologice în lume

Odată cu dezvoltarea economică într-o serie de ţări ca: America, Anglia, Olanda, Italia s­au accentuat şi unele fenomene sociale patologice. Acestea se referă la: teama de război; criza energetică; inflaţia; insecuritatea socială; şomaj; nedreptăţi sociale; crimă; pericol nuclear; abuzuri guvernamentale; ineficienţa conducerii politice.

Cercetările Interpolului din 1974 arătau că în Spania se înregistrează mai puţin de o crimă sau tentativă de omor la suta de mii de locuitori, comparativ cu Marea Britanie 2 1/2 , Germania 4 1/2 . F.B.I. arăta că în S.U.A. se înregistrau aproape 10 crime sau tentative de omor la suta de mii de locuitori, în Spania se înregistrau 12 violuri la suta de mii de locuitori, în Marea Britanie 50, în Germania 77. Crimele săvârşite de delincvenţii juvenili au luat de asemenea o amploare fără precedent. Eşantioane de tineri între 18 şi 24 de ani din S.U.A., Marea Britanie, Brazilia, Franţa, Suedia şi Filipine au fost chestionaţi în legătură cu următoarele 6 cauze care stau la baza crimei juvenile: lipsa unei supravegheri din partea părinţilor; influenţa prietenilor; influenţa mass-media; lipsa autocontrolului în copilărie; influenţa societăţii; educaţia în şcoală.

Un alt fenomen social cu tentă patologică prezent în America este şi homosexualitatea. 20% din americanii bărbaţi sunt homosexuali şi cam în aceeaşi proporţie, femei - lesbiene. În America, infidelitatea soţilor este considerată mai gravă decât homosexualitatea, la rândul ei homosexualitatea este mai puţin gravă decât prostituţia şi pornografia.

Nu mai puţin grav este considerat alcoolismul. Un american din cinci afirmă că alcoolul constituie una din cauzele dezbinării familiei, a sinuciderilor, a accidentelor de circulaţie, a crimelor violente, a morţii premature.

Acestea sunt doar câteva din aspectele deviante ale societăţii, în special cea americană, dar lumea se confruntă azi cu probleme mult mai grave care ameninţă liniştea şi pacea omenirii.

Studii şi cercetării privind tineretul

Condiţia umană a tineretului de azi, poziţia lui socială, cultura sa, stilul său de viaţă, valorile şi aspiraţiile sale se cer explicate şi înţelese în contextul mai larg al nesiguranţei economice şi al deteriorării mediului de muncă şi fizic.

Abordarea şi studierea problemelor specifice vârstei tinere au un impact particular asupra calităţii vieţii. Ca atare, problemele şomajului, ale marginalizării, raporturile cu lumea muncii, consumul de droguri şi alcool, slăbirea legăturilor familiale dintre generaţii, violenţa minorilor sunt probleme care confruntă toate statele de pe suprafaţa planetei.

1. fetele şi munca(strategii şi rute ocupaţionale) - reconstruirea ansamblului de factori culturali şi sociali care continuă să orienteze fetele spre direcţii şcolare şi sectoare ocupaţionale tradiţional feminine.
2. handicap grav şi şcoala (experienţe şi propuneri pentru integrare) - preţioasă în acest sens este mărturia cu privire la experienţele pozitive de integrare şcolară, indicând metode, instrumente şi structuri. Aceste experienţe confirmă că integrarea este posibilă şi pozitivă, chiar în prezenţa unor handicapuri grave şi, deseori, în situaţii de lipsă a mijloacelor. Se explică, în mod analitic, cum se pregăteşte integrarea şcolară, cum se garantează continuitatea educativă în trecerea de la un nivel şcolar la altul.
3. şomajul juvenil în Canada - criza petrolului în anii '70, concentra- rea bogăţiei, proliferarea societăţilor transnaţionale şi transferul de capital în ţări unde forţa de muncă are un preţ redus, dezvoltarea tehnologiei şi a informaticii ca şi reducerea cererii de mână de lucru reprezintă numai câţiva din factorii economici care au contribuit la evidenţierea dramatică a problemei ocupaţiei juvenile în Canada. O analiză atentă a datelor relevă că rata şomajului este mai ridicată la bărbaţi decât la femei şi creşte pentru tinerii între 20-24 de ani.
4. forţa de muncă imigrantă în Canada - deşi odată cu anii diferenţa ocupaţională se diminuează în favoarea imigranţilor, decalajul în venit nu numai că s-a diminuat ci, dimpotrivă, tinde să se adâncească, dezavantajând în special pe imigranţii de culoare.
5. femeia în lumea muncii - se pune problema dificultăţilor în a concilia pasiunea pentru carieră cu responsabilităţile domestice. În societatea canadiană persistă o stereotipie referitoare la deosebirea de comportament dintre bărbaţi şi femei. Într-adevăr, atât băieţii cât şi fetele interesate se declară convinşi că dau o valoare şi o semnificaţie diferită simţului de responsabilitate, de abilitate manuală sau terminării studiilor superioare. Totuşi, odată atinsă maturitatea, bărbaţii şi femeile au aceleaşi posibilităţi profesionale.
6. tinerii şi consumul de alcool - comportamentul canadienilor în privinţa consumului de băuturi alcoolice relevă scăderea vârstei în ce priveşte consumul de alcool şi creşterea numărului de femei în rândul băutorilor. În timp ce înainte femeile începeau să bea spre 18-21 de ani, astăzi femeile consumă alcool deja de la 14 sau 15 ani. Diferenţa de consum pe sex, foarte marcantă în clasa de vârstă de peste 25 de ani, descrescând o dată cu vârsta, până la a deveni neglijabilă.
7. problema populaţiei încarcerată - populaţia încarcerată din Canada s-a dublat. În unele regiuni ale ţării deţinuţii sunt în număr mult mai mare decât capacitatea reală a închisorilor. Pentru reducerea populaţiei întemniţate va fi mai oportun să se acţioneze asupra duratei reale a detenţiilor lungi: în Canada deţinuţii condamnaţi la 15 ani sau la mai mult reprezintă numai 15% din amnistiile anuale, dar constituie mai mult de 15% din populaţia întemniţată.

Bunăstarea socială în Marea Britanie

Sistemul britanic al bunăstării sociale cuprinde serviciul naţional de sănătate, serviciile sociale personale şi securitatea socială.

Serviciul sănătăţii furnizează un set complet de prestaţii medicale disponibile tuturor rezidenţilor, indiferent de mijloacele de care dispun. El se bazează pe principiul de a fi cuprinzător, pentru a ajuta individul să se menţină sănătos, să furnizeze tratament şi îngrijire adecvate şi la timp, prin cea mai bună utilizare a resurselor. Toţi cei care plătesc taxe, angajaţii şi patronii, contribuie la constituirea fondurilor (cei care nu necesită îngrijire medicală plătesc pentru cei care au nevoie de aceasta). Unele forme de tratament, cum ar fi îngrijirea în spital, sunt gratuite, altele se plătesc.

În cadrul serviciului de sănătate britanic un loc important este acordat acţiunilor educative şi preventive. Sunt avute în vedere domenii cum ar fi: asigurarea sănătăţii gravidelor; asistenţă pentru mamă şi copil; probleme de fertilitate umană şi embriologie, planificare familială; preîntâmpinarea şi tratarea abuzului de medicamente, droguri şi solvenţi; infecţiile; SIDA; cancerul; fumatul; alcoolul; alimentaţia; cercetarea medicală; statutul profesiilor medicale; acorduri cu alte ţări.

Serviciile sociale personale ale autorităţii locale şi ale organizaţiilor voluntare furnizează ajutor şi sfaturi celor mai vulnerabile persoane din colectivitate: bătrâni, bolnavi şi copii care necesită îngrijire. Aceste servicii sunt administrate de autorităţile locale din Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord. Ele se adresează persoanelor în vârstă, copiilor şi tinerilor, familiilor, oamenilor cu boli mintale, handicapaţilor fizic sau psihic, tinerilor delincvenţi sau altor categorii de persoane şi îngrijitorilor lor. Principalele servicii include îngrijire la domiciliu şi ambulatoriu, servicii la domiciliu şi diferite forme de asistenţă socială.

Cerinţele pentru servicii sociale personale vor creşte în viitor ca urmare a creşterii numărului persoanelor în vârstă şi a schimbării modelului de îngrijire a bolnavilor psihici, a handicapaţilor mintali şi a bolnavilor cronici, dându-se prioritate ajutorării celor în nevoie la domiciliul lor, ceea ce va asigura un serviciu mai prompt şi cu o mai bună folosire a resurselor.

Sistemul de securitate socială este proiectat pentru a asigura un standard de viaţă de bază pentru oamenii cu nevoi financiare, prin asigurarea de venit în perioadele când nu pot câştiga (inclusiv perioada de şomaj), ajutor pentru familie şi în caz de îmbolnăvire. Securitatea socială are drept scop general constituirea unui sistem eficient şi prompt de ajutor financiar pentru persoane în vârstă, bolnave, handicapate, şomere, văduve sau gravide.

Anumite prestări constau în furnizarea de ajutoare băneşti pentru persoanele care au venituri insuficiente sau deloc, deoarece s-au retras din muncă, sunt şomere sau bolnave. Altele furnizează asistenţă pentru cheltuieli suplimentare legate de invaliditate, compensaţii pentru accidente sau îmbolnăviri (în muncă sau în forţele armate), costul creşterii copiilor pentru oameni cu insuficiente mijloace de subsistenţă.

Protecţia socială a vârstnicilor în Suedia.

Preluarea de către societate a securităţii vârstnicilor, s-a făcut, în Suedia, încă în perioada emigraţiilor masive din această ţară, care au determinat şi intrarea, pe scară largă, a femeii în viaţa productivă. În prezent se înregistrează o tendinţă spre autoasistenţă a indivizilor în vârstă, cu sprijinul vecinilor şi al rudelor şi prietenilor.

La baza protecţiei sociale a vârstnicilor stau următoarele principii:

• principiul normalităţii: asigurarea unor condiţii de viaţă şi a unui mediu cât mai apropiat de cel obişnuit la vârsta activă;
• principiul concepţiei globale asupra individului: corelarea necesităţilor psihice, fizice şi sociale;
• principiul libertăţii de decizie, legat de respectarea integrităţii personale;
• principiul participării şi colaborării la viaţa socială;
• principiul activizării asistate.

Obiectivul protecţiei sociale a vârstnicilor este oferirea securităţii economice, a unor condiţii de locuit adecvate, cu posibilităţi de asistenţă şi servicii, ocuparea timpului liber şi facilitarea contactelor sociale.