Pe măsură ce civilizaţia umană a urcat tot mai multe trepte de progres, în materie de cunoaştere şi organizare social-economică, rolul informaţiilor a sporit, ajungându-se ca în epoca în care ne aflăm, arta de a procura, prelucra şi utilza datele şi informaţiile să devină o condiţie a supravieţuirii. Era calculatoarelor a transformat informaţia în condiţie esenţială pentru a avea succes în afaceri, la locul de muncă sau în încercarea de a fi la curent cu noutăţile în ştiinţă, politică, cultură, etc. S-a ajuns atât de departe cu informatizarea încât putem spune că, în scurt timp, fiecare loc de muncă va presupune o anumită varietate de abilităţi în ceea ce priveşte utilizarea tehnologiilor informaţionale.
Informaţia ca noţiune este foarte veche. Ea este utilizată cu diferite semnificaţii: suport al cunoştinţelor umane, unitate de măsură în informatică (biţi), ştire, noutate etc. Sensurile noţiunii de informaţie sunt mult discutate şi interpretate de către o disciplină sau alta.
Noţiunea de informaţie este complexă şi de mare generalitate, toate ştiinţele operând cu informaţii ca elemente ale cunoaşterii senzoriale sau raţionale. Cunoaşterea umană, transmiterea cunoştinţelor vehiculează informaţii.
În sens larg, informaţia este noţiunea prin care se defineşte fiecare din elementele noi conţinute în semnificaţia unui simbol sau grup de simboluri, într‑o comunicare, ştire, semnal, imagine etc. prin care se exprimă o situaţie, o stare, o acţiune.
Informaţia posedă trei caracteristici principale: informaţia este cea mai importantă resursă economică, consumul de informaţii este intens şi dezvoltarea infrastructurii informaţionale globale este primordială.
Trebuie să facem însă diferenţa între informaţie ca produs (apare astfel categoria de „intermediatori de informaţii” care se ocupă de ordonarea şi distribuţia informaţiilor prin cărţi, reviste, radio şi televiziune) şi informaţie ca mijloc de producţie (numărul celor care se ocupă de informaţii ca mijloc de producţie a crescut mult în ultimii ani, ei participând „la alcătuirea stocurilor interne de informaţii, necesare în activitatea continuă şi eficientă a oricărei întreprinderi sau instituţii”).
Pentru a fi percepută, informaţia trebuie exprimată într-o formă concretă. Această formă concretă se numeşte dată. Prin dată se înţelege un număr, o mărime, o relaţie care serveşte la rezolvarea unei probleme sau care este obţinută în urma unei cercetări urmând a fi supusă unor prelucrări. Data poate fi considerată materia primă pentru informaţie. Data are o existenţă obiectivă, tangibilă. Ea este o informaţie potenţială întrucât prin prelucrare conduce la obţinerea informaţiilor. Informaţia este produsul prelucrării datelor, care sunt aduse într-o formă inteligibilă şi care pot fi utilizate într-un scop anume. Deci o procesare de date poate genera informaţie numai dacă există un receptor care să considere acest rezultat inteligibil şi folositor. Dacă data este receptată de un utilizator capabil de înţelegere, persoana poate spune că a primit o informaţie.
Conform dicţionarului român, „tehnologie”, este un termen cu sensuri diverse, în curs de cristalizare şi este definit ca ansamblul proceselor, metodelor, operaţiilor utilizate în scopul obţinerii unui anumit produs. Se conturează încă o accepţiune (mai largă), potrivit căreia tehnologia ar putea reprezenta şi un sistem de metode teoretice, experimentale şi cu caracter prospectiv, menite să fixeze obiectivele unei acţiuni de „construire a viitorului" şi să determine cunoaşterea realităţii în vederea estimării resurselor, delimitării mijloacelor şi evaluării rezultatelor acestei acţiuni.
Progresul şi ritmul de evoluţie al tehnologiei este greu de anticipat astăzi. Mulţi specialişti nu mai cred că tehnologia informaţională poate oferi un avantaj de durată, ea transformându-se adesea într-o necesitate strategică. Tehnologiile informaţionale s-au dezvoltat ca răspuns la necesităţile de prelucrare a informaţiilor, fenomen cauzat de industrializarea societăţii. Astăzi, puţine aspecte ale vieţii cotidiene au rămas în afara sferei de influenţă a tehnologiei informaţionale, iar pentru organizaţii ele reprezintă cu adevărat o miză strategică din care pot decurge numeroase avantaje concurenţiale.
Tehnologia informaţională înseamnă hardware, software, comunicaţii, reţele, baze de date, automatizarea lucrărilor de birou, precum şi toate celelalte componente şi echipamente software necesare prelucrării informaţiei.
Dacă echipamentele şi reţelele reprezintă suportul fizic al oricărui sistem informatic, software-ul este suportul logic, prin intermediul căruia se organizează şi se gestionează informaţiile vehiculate. Schimbările principale care influenţează sensibil ciclul de dezvoltare al software-ului sunt legate de: programarea orientată pe obiect, baze de date obiectuale, medii de programare distribuită, inclusiv SGBD distribuite, sisteme expert. Aceste elemente coroborate cu evoluţia către sistemele cu arhitectură deschisă trebuie să satisfacă toate cerinţele utilizatorilor legate de securitatea şi confidenţialitatea datelor, legare în reţele, acces distribuit, grafică, timp partajat, multiprogramare şi multiprocesare.
Un important rezultat al amplorii şi dezvoltării tehnologiei informaţionale îl constituie generalizarea sistemelor informatice. Sistemele informatice constituie cadrul de pătrundere şi de aplicare a tehnologiei informaţionale în organizaţii, dar nu numai, aceasta influentând evoluţia şi dezvoltarea sistemelor informatice. În acest sens, tehnologia informaţională ar cuprinde, pe lângă elementele care asigură colectarea, prelucrarea, stocarea şi transmiterea informaţiilor, şi elementele teoretice şi metodologice privind dezvoltarea sistemelor informatice.