Administrație publică

1. Serviciul World WideWeb (Web /WWW)

Web sau WWW reprezintă un serviciu de informare pe Internet, care face posibilă navigarea într-o colecţie de documente multimedia prin intermediul cuvintelor de legătură.  Acronimul derivă din propriile trăsături:

• world wide (în întreaga lume) – posibilitatea căutării informaţiei în întregul Internet;
• web (pânză de păianjen) – organizarea informaţiei sub forma unui păinjeniş în care folosind hypertextul se poate naviga cu uşurinţă.

Astfel, reţeaua WWW reprezintă o colecţie uriaşă de fişiere şi gestionează pagini Web (documente HTML) ce sunt stocate. Astăzi nu se face de fapt o deosebire între Web şi Internet succesul noului tandem Internet-www fiind deplin.

Apelarea serviciului Web presupune utilizarea următoarelor elemente:

• URL (Universal Resource Locators) – identificator uniform al resurselor – care permite, printr-un şir de caractere, identificarea precisă a tipului şi locaţiei unei resurse Internet. O adresă URL include tipul de resursă accesat (WWW, Gopher, Wais etc.), serverul şi calea fişierului accesat.

Sintaxa unei adrese este: <scheme>://host.domain/path/file

Unde scheme poate reprezenta unul din elementele:

• file pentru un fişier local (din sistemul utilizatorului);
• FTP pentru un fişier de pe un server FTP anonim;
• HTTP pentru un fişier de pe un server WWW;
• Gopher pentru un fişier de pe un server Gopher;
• Wais pentru un fişier de pe un server Wais;
• News pentru un grup de ştiri UseNet etc.

De exemplu, pentru a accesa informaţii generale despre Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi se foloseşte adresa: http://www.feaa.uaic.ro/despre_feaa/index.htm.

- HTTP (HyperText Transfer Protocol) – protocol de transfer hipertext- sistem de tip bază de date în care obiectele (text, imagini, muzică, programe etc.) pot fi legate între ele fără a urmări o structură liniară ca în cazul cărţilor, filmelor etc.)

care asigură comunicarea între serverul şi navigatorul Web, pentru a obţine informaţii din WWW. Standardul HTTP permite autorilor să-şi înglobeze în documentele Web hiperlegături (hyperlink- conexiunea dintre un element (cuvânt, fraza, simbol, imagine etc.) al unui document hypertext şi alt element din acelaşi sau alt document), care la activare iniţiază un proces de transfer al datelor ce asigură accesarea şi regăsirea documentelor fără intervenţii suplimentare.

- HTML (HyperText Markup Language) – limbaj de realizare a hipertextelor, care permite crearea documentelor hipertext care vor fi vizualizate cu ajutorul navigatorului Web.

Serverul Web are rolul de a distribui informaţia stocată sub forma unor documente, folosind un soft special, iar accesul clienţilor la informaţia de pe serverul Web se face cu ajutorul unui soft client numit navigator sau browser. Navigatorul şi serverul Web cooperează după modelul client-server, browserul emite cereri şi recepţionează datele care vor fi afişate. După recepţia datelor, browserul formatează documentul ţinând seama de tag-urile HTML.

Browserele Web pot fi alfanumerice sau grafice. Sunt preferate cele grafice întrucât permit vizualizarea imaginilor inserate şi a unei game deosebit de variate de fonturi şi machete de documente.

Sub Windows, navigatorul cel mai utilizat este Internet Explorer care asigură: navigarea pe Internet; utilizarea poştei electronice în paginile Web; discuţii de grup; compunerea paginilor Web; realizarea de conferinţe şi grupuri de lucru pe Internet; informarea automată din Web. Cel mai folosit browser de web la ora actuală, produsul firmei Microsoft, Internet Explorer,a ajuns la versiunea 6.0. Microsoft Internet Explorer 6.0. este oferit împreună cu sistemul de operare Windows XP. Versiunea 7 este inclusă în ultimul sistem de operare de la Microsoft numit Windows Vista, apărut pe piaţă în 2006. Pebtru a deschide Internet Explorer avem la dispoziţie mai multe variante şi anume:

• butonul Start –meniul Programs- Internet Explorer
• pictograma (iconiţa) Internet Explorer din bara Quick Launch
• pictograma Internet Explorer de pe suprafaţa de lucru- Desktop

 Căutarea şi localizarea informaţiilor necesare dintr-o bază de date se poate realizează prin intermediul motoarelor de căutare (search engine). Motoarele de căutare sunt site-uri care au rolul de a ajuta utilizatorul să găsească mai uşor şi mai direct informaţia în Internet. De ce mai multe ori, în cuprinsul unui site cu rol de căutare, se regăsesc ambele funcţionalităţi- indexare în catalog şi meniu căutare. Motorul de căutare este de fapt o aplicaţie care “răsfoieşte” paginile web din Internet în căutarea cuvintelor sau frazelor cerute de utilizator. Pentru aceasta sunt folosite nişte programe automate care alcătuiesc liste de cuvinte din interiorul site-urilor. Rezultatele căutării sunt afişate în funcţie de relevanţa stabilită de motorul de căutare, utilizând indexarea termenilor din aceste liste. De aceea termenii căutaţi trebuie să fie cât mai definitorii pentru subiectul în cauză (keywords-cuvânt cheie)

Cele mai cunoscute sunt motoare de căutare sunt:

- Google cu adresa http://www.google.com

- AltaVista cu adresa http://altavista.digital.com

- Yahoo cu adresa http://www.yahoo.com/

Există şi motoare de producţie autohtonă care permit organizarea informaţiei conţinute în site-urile româneşti într-o serie de portaluri. Cele mai cunoscute astfel de adrese sunt: http://www.acasa.ro; http://www.alias.go.ro; http://romania.dot.ro; http://www.millennium.ro; http://romanians.com/romania; http://search.mic.ro/; http://index.ro etc.

În Web, documentele sunt organizate în pagini. O pagină Web este alcătuită dintr-un fişier html şi din fişiere asociate (pentru grafică, scripturi etc.) aflate într-un anumit director din reţeaua Internet. De obicei o pagină Web conţine legături la alte pagini Web.

Un grup de documente html conexe, împreună cu fişierele, scripturile- (macro) este un program alcătuit dintr-un set de instrucţiuni /comenzi (referitoare la o aplicaţie sau la un program utilitar) care poate fi executat fără intervenţia utilizatorului  şi bazele de date asociate formează aşa numitul site Web. Pentru a accesa un site Web utilizatorul are nevoie de un browser Web şi de o legătură la Internet. Cele mai multe site-uri Web folosesc o pagină de bază ca punct de pornire cu rolul de a prezenta cuprinsul site-ului.

În general documentele HTML dintr-un site Web acoperă unul sau mai multe subiecte /domenii înrudite şi sunt interconectate prin hiperlegături. Iată câteva exemple de pagini şi informaţiile pe care le oferă:

• www.incorporate.com oferă posibilitatea utilizatorului de a se lansa în afaceri.
• www.dbisna.com oferă informaţii despre anumite firme precum şi sfaturi utile.
• www.rscnet.com oferă posibilitatea de a realiza reclamă pentru produse şi servicii.
• www.compaq.com oferă informaţii privind produsele Compaq.
• www.hp.com oferă informaţii referitoare la firma Hewlett Packard.
• www.ibm.com oferă informaţii referitoare la firma IBM.
• www.microsoft.com oferă informaţii referitoare la firma Microsoft.
• www.witehouse.gov oferă posibilitatea vizitării Casei Albe, prezentând date despre organizarea administraţiei Statelor Unite ale Americii.

            Site-urile româneşti, prin număr, dar şi prin calitatea grafică şi informaţională pot fi comparate cu cele internaţionale.

• www.consult.ro oferă on-line informaţii (prin întrebări şi răspunsuri) şi consultanţă pe patru secţiuni distincte: juridic, economic, psihologic şi medical.
• www.ici.ro/romania/limbarom/economie oferă informaţii privind indicatorii economici, investiţiile străine, sistemul financiar-bancar, privatizare, bugetul de stat etc.
• www.financiare.ro oferă informaţii privind noutăţile din lumea financiară românească, inclusiv informaţii financiar-bancare pentru investiţii personale.
• www.business.ro conţine informaţii privind pieţele de capital.
• http://www.guv.ro permite accesarea informaţiilor privind Guvernul României.
• http://www.ina.gov.ro oferă informaţii Institutul Naţional de Administraţie.
• http://www.rotravel.com prezintă informaţii turistice despre România.
• http://www.ziare.com permite accesarea principalelor ziare româneşti.

Încă de la crearea Web-ului a fost clar că pentru a face un salt de la o pagină la alta este necesar un mecanism care să permită numirea şi regăsirea paginilor. Sunt trei întrebări la care trebuie să se răspundă înainte de a se putea afişa o pagină:

1. Cum se numeşte pagina?
2. Unde este localizată pagina?
3. Cum se face accesul la pagină?

Soluţia aleasă identifică paginile într-un mod care rezolvă toate tre problemele în acelaţi timp. Fiecare pagină are un URL- Uniform Resource Locator- care funcţionează ca nume al paginii. Un URL are trei componente:  protocolul, numele calculatorului pe care este memorată pagina, şi un nume local, care indică în mod unic pagina (de obicei numele fişierului care conţine pagina).

De exemplu, URL-ul http://www.feaa.uaic.ro/licenta administratie publica.xls este format din protocolul http, numele serverului www.feaa.uaic.ro şi numele fişierului licenta administratie publica.xls, cu semnele de punctuaţie corespunzătoare.

Protocolul de transfer standard utilizat pe web este http- Hyper Text Transfer Protocol. Într-o adresă URL se pot utiliza şi alte protocoale în afară de httpşi multe programe de navigare înţeleg aceste protocoale. Forme simplificate ale celor mai frecvente protocoale sunt prezentate în tabelul nr. 1 de mai jos:

Tabel 1.- Protocoale Web

 2. Serviciul de poştă electronică

Serviciul de poştă electronică (e-mail - electronic mail) a stat la baza dezvoltării Internet-ului, datorită caracteristicii sale de a permite trimiterea de documente electronice între utilizatorii conectaţi la reţea. Funcţionarea serviciului de poştă electronică poate fi considerată asincronă, în sensul că emiţătorul şi receptorul nu trebuie să fie simultan conectaţi pentru ca mesajul să ajungă de la sursă la destinaţie.

Arhitectura serviciului de poştă electronică, are următoarele componente principale:

• agentul utilizator (UA - User Agent), care este, de obicei, un program cu care utilizatorul îşi citeşte şi trimite poşta electronică;
• server-ul de poştă electronică (cutia poştală), care constituie locul în care ajunge poşta electronică şi din care agentul utilizator preia poşta;
• agenţii de transfer poştal (MTA - Mail Transfer Agent), care preiau mesajele de la UA şi le retransmit prin reţea către cutia poştală a destinatarului.

Mesajele de poştă electronică sunt compuse din trei părţi:

• antetul este zona care cuprinde informaţiile de control al mesajului (adresele emiţătorului şi receptorilor, data expedierii, traseul mesajului etc);
• mesajul propriu-zis;
• fişierele ataşate sunt, de regulă, binare şi însoţesc mesajul principal.

Foarte mulţi utilizatori apelează la această facilitate şi consideră poşta electronică, principalul lor mijloc de dialog cu lumea exterioară. Din punctul de vedere al utilizatorului, cele mai importante câmpuri ale antetului se referă la adresa destinatarului (destinatarilor). Câmpul To: specifică o listă de adrese de poştă electronică, fiecare destinatar din cei menţionaţi în această listă urmând să primească o copie a mesajului. Câmpul Ce: (de la carbon copy, „copie la indigo”) specifică lista persoanelor care vor primi copii ale mesajului. Atunci când se doreşte trimiterea mesajului către un destinatar, fără ca receptorii să cunoască acest lucru, se poate folosi câmpul Bcc: (blind carbon copy, copie la indigo invizibilă). Adresele de poştă electronică au formatul general utilizator@server_poştă, unde utilizator este numele de cont sau un pseudonim al destinatarului, iar server_poştă este adresa staţiei care face serviciul de cutie poştală, sau un nume de domeniu.

Fiecare utilizator de poştă electronică are o cutie poştală (mailbox), identificată printr-o adresă unică, pe care i se atribuie când subscrie la un serviciu de poştă electronică. O adresă de e-mail este formată întotdeauna din două părţi separate între ele prin semnul @: <numele utiliyatorului>@<numele domeniului>, unde numele utilizatorului aste cel ales sau atribuit, iar numele domeniului este adresa servărului.

În compunerea adresei de e-mail trebuie ţinut cont că unele programe de poştă electronică fac diferenţierea între minuscule şi majuscule, sau pot accepta sau pot accepta sau nu un alt tip de caractere decât cele alfabetice (ex:.,-,_,)

Următoarele adrese sunt diferite: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.,  Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

De modul cum este redactată adresa destinatarului depinde succesul expedierii unui mesaj – un singur caracter poate determina deturnarea mesajului către o altă adresă decât cea a cărei persoane este vizată ca destinatar, sau poate duce la eşuarea transmiterii.

În general, noile căsuţe poştale sunt predefinite cu un număr standard de directoare (dosare) ca de exemplu: Inbox (dosarul unde se găsesc mesajele primite); Outbox ( dosarul unde ajung mesajele compuse de catre dumneavoastră înainte de a fi expediate); Sent Items ( dosarul unde ajung mesajele trimise de dumneavoastră); Deleted Items (dosarul unde ajung mesajele şterse de dumneavoastră, un fel de Recycle Bin) şi Drafts (dosar unde se păstrează mesajele începute şi netrimise).

Fiecare utilzator are o cutie poştală în care primeşte scrisorile expediate pe adresa sa. Implicit, la crearea unei scrisori, sistemul completează automat câmpurile, data şi adresa expeditorului. În antetul unei scrisori, mai apar următoarele câmpuri:

• TO- în care se completează adresa destinatarului
• Subject- câmp în care se completează subiectul scrisorii
• Cc (Carbon copy)- câmp opţional, în care se stabileşte lista de adrese la care se vor expedia copiile la indigo ale scrisorii (această listă face parte din scrisoare şi deci ca fi transmisă la toţi destinatarii)
• Bcc (Blind carbon copy)- câmp opţional, în care se stabileşte lista de adrese la care se vor expedia copiile la indigo ale scrisorii (această listă nu face parte din scrisoare şi deci nu va fi vazută de toţi destinatarii).

Principalele aplicaţii software de tip client de mail

Outlook Express

Cel mai bun program de mail este  Outlook Express (OE), care este instalat în acelaşi timp cu programul Internet Explorer (IE)de catre sistemul de operare Windows.

            OutlookExpress lucrează cu „căsuţe poştale” (boxes) care este, de fapt, un sistem de dosare şi subdosare în care sunt stocate mesajele de poştă electronică.  Există două tipuri de dosare, cele care deja atunci  când este activat prima dată OE (dosare principale) şi cele pe care le creează utilizatorul. Dosarele principale sunt extrem de importante pentru funcţionarea corespunzătoare a programului OE şi, de aceea, nu pot fi şterse sau redenumite. Rolul acestora este:

• „Inbox” stochează meşajle primite;
• „Outbox” stochează mesajele de trimis;
• „Drafts” (ciorne) stocheză mesajele a căror compunere nu a fost definitivată;
• „Sent Items” stochează copii ale mesajelor trimise;
• „Deleted Items” stochează copii ale mesajelor trimise;

Outlook

Aplicaţia Outlook face parte din pachetul de programe Microsoft Office , dar poate fi achiziţionată şi separat. Acest client de e-mail include facilităţi de calendar, agendă, administrarea sarcinilor şi facilităţi de programare a întâlnirilor, precum şi instrumente complexe de administrare a mesajelor, ca de exemplu capacitatea de filtrare a mesajelor spam.

Pegasus Mail

David harris a programat acest client de mail şi l-a transformat într-o aplicaţie complex, distribuită gratuit întrucât el consider că nu ar trebui percepută nici o taxă pentru a comunica. Pentru 10 ani, o eternitate în timpul Internetului, Pegasus Mail a fost unul dintre cei mai populari clienţi de mail.

Eudora

Acest client de mail combină o interfaţă atractivă şi facilităţi complexe cu o uşurinţă deosebită în utilizare. Această combinaţie a ajutat Eudora să câştige un procent important dintre utilizatorii tehnici ai Internetului. Programul include şi o serie de opţiuni specifice, cum ar fi instrumentul MoodWatch, care ajută la monitorizarea e-mailurilor primite , dar şi pe cele trimise, pentru identificarea limbajului indecent. În plus, Eudora include un cronometru al timpului pe care îl petreceţi în contextul mesajelor e-mail şi poate chiar să creeze grafice ale timpilor de utilizare.

3. Serviciul de ştiri - NEWS

Grupurile de ştiri sunt colectivităţi specializate pe un anumit domeniu, şi în care utilizatorii cu un anumit interes comun pot să facă schimb de mesaje. Adevărate forumuri universale în care discuţiile sunt implementate prin mesaje (în stilul mesajelor de poştă electronică) care sunt trimise server-elor care gestionează grupurile de ştiri. În cadrul serviciului există server-e care stochează mesajele trimise în cadrul grupului, astfel încât orice cititor care se abonează (subscrie) prin intermediul unui client (cititorul de ştiri) poate să consulte conţinutul arhivei grupului şi, eventual, să trimită şi el mesaje arhivei.

Deoarece numărul grupurilor de discuţii este foarte mare, astfel încât au fost aranjate într-o ierarhie, pentru a fi usor gestionate. Tabelul nr. 2 arată nivelurile din vârful ierarhiilor oficiale:

Tabelul nr. 2  Ierarhia grupurilor de ştiri

Grupurile Comp au fost grupurile de ştiri originale. Aceste grupuri sunt populate de oameni de ştiinţă şi de profesionişti din domeniul ştiinţei calculatoarelor. Fiecare din discuţiile tehnice este legată de noţiunile de hardware şi software.

Grupurile Sci şi Humanities sunt populate de oameni de ştiinţă, şcolari, amatori interesaţi de fizică, chimie, literatură şi altele.

Ierarhia news este folosită pentru discutarea şi gestionarea sistemului de ştiri propriu-zis. Prin ea pot fi ajutaţi administratori de sistem şi tot aici pot avea loc discuţii despre crearea unor noi grupuri de ştiri.

Ierarhiile menţionate până acum au un ton profesional, academic. Aceasta se schimbă cu Rec- care este legat de activităţi recreative şi hobby-uri.

Ierarhia Soc conţine grupuri de ştiri referitoare la politică, religie, diverse culturi, genealogie.

Ierahia Talk se ocupă de subiecte controversate. Alt este un arbore alternativ care acoperă orice subiect şi care funcţionează după propriile reguli.

Fiecare dintre aceste categorii este împărţită în subcategorii. De exemplu rec.sport este legat de sporturi, rec.sport basketball este despre baschet şi rec.sport basketball.women despre baschet feminin.

3. Telnet- emulatorul de terminal

Telnet-ul este una dintre cele mai vechi aplicaţii ale Internetului. Acest serviciu oferă posibilitatea de a conecta un microcalculator la un calculator îndepărtat ca şi cum ar fi un terminal al acestuia din urmă. Telnet-ul este foarte utilizat pentru conexiuni la maşini mari (UNIX, VAX). Unul dintre cele mai mari avantaje este utilizarea de la distanţă a puterii unei maşini de calcul (de exemplu, pentru efectuarea de calcule ştiinţifice pe un supercalculator). Dezavantajul este că Telnet funcţionează numai în mod text, ceea ce este din ce în ce mai greu de acceptat de către utilizatorii unor interfeţe grafice ca Windows.

4. Serviciul de transfer de fişiere - FTP

FTP este un protocol pentru transferul fişierelor de orice tip (binare sau text) între două calculatoare din Internet/Intranet. Deşi există noţiunea de client şi server FTP, transferul poate fi făcut în orice sens, cu condiţia existenţei drepturilor de scriere pe sistemul în care se doreşte aducerea de documente.

Serviciul FTP este bazat pe un sistem de autentificare a utilizatorilor. O categorie aparte de server-e FTP o constituie cele publice (care oferă FTP anonim). În mod normal, pentru a accesa documentele de pe un server FTP, un utilizator trebuie să deţină un nume de cont şi o parolă validă pentru server-ul respectiv. În cazul server-elor publice, există un cont special, numit anonymous (sau ftp), care nu este protejat prin parolă şi pentru care majoritatea server-elor cer introducerea ca parolă a adresei de poştă electronică a utilizatorului client.

Deoarece programele de navigare cunosc nativ şi protocolul FTP, pentru un utilizator final este destul de greu de făcut diferenţa între un server FTP public şi un server WWW. Cu toate acestea, există unele limitări fundamentale privind accesul la documentele existente pe un server FTP. Cea mai importantă diferenţă constă în faptul că asocierea între tipul documentului şi conţinutul său nu este dată de către server, ci se stabileşte pe baza extensiei fişierului accesat. Din acest motiv, administratorul unui server FTP trebuie să se asigure că toate fişierele au extensii conforme cu conţinutul lor şi cu cele mai folosite extensii pe plan global. Crearea unui mediu de lucru restrictiv, fără acces la informaţiile importante din sistemul server reprezintă principalul motiv pentru care server-ul FTP anonim este mult mai sigur decât un server „normal”. Acest lucru se realizează printr-o operaţie de modificare a rădăcinii sistemului de fişiere pentru utilizatorul special ftp. Pentru exterior vor fi accesibile doar subdirectoarele directorului home al utilizatorului ftp.

Serviciul FTP poate crea probleme de securitate datorită unor aspecte care ţin de modul în care a fost proiectat protocolul. Cea mai importantă dintre ele este aceea că, atunci când se realizează autentificarea utilizatorului, parola este transmisă în clar prin reţea, permiţând oricărui utilizator local care are acces la un program de monitorizare a reţelei să o afle. Din acest motiv, transferul de informaţii prin FTP se va efectua doar în zone în care se ştie că nu este posibilă monitorizarea reţelelor de către orice utilizator. O altă posibilitate este folosirea de clienţi sau server-e modificaţi, astfel încât transferul să se realizeze prin canale sigure (de exemplu, folosind protocolul SSL).

Desfăşurarea unei conexiuni FTP este următoarea: sesiunea este iniţializată de programul FTP client căruia i se comunică adresa la care trebuie să se conecteze (adresa unui server FTP).

După stabilirea conexiunii serverul cere numele utilizatorului (user name, login name) şi parola (password).

După identificarea utilizatorului, acesta dispune de un set de comenzi care îi permit să exploreze sistemul de fişiere şi să copieze fişiere dorite. Cele mai importante comenzi FTP sunt:

Cd –schimbă directorul implicat pe maşina distanţei

Bin –trece în mod transfer binar (dacă fişierele transferate nu sunt de tip text)

Asc –trece în mod transfer ASCII

Get –copiază fişierul de pe maşina distantă

Put –copiază fişierul pe maşina distantă.

Dacă utilizatorul cunoaşte localizarea fişierelor pe care doreşte să le copieze, este suficient să intre în directorul respectiv folosind comanda cd (change directory). Dacă amplasarea fişierelor este necunoscută, se caută fişierele necsare. După localizarea fiţierelor, utilizatorul trece în mod binar (comanda bin) şi apoi dă comanda de copiere (get fisier.txt). După ce fişierul a fost copiat, utilizatorul poate ăntrerupe conexiunea FTP prin comanda quit sau poate iniţia alte transferuri.