Tradiţional, cetăţenii aveau acces la serviciile guvernamentale numai la un ghişeu sau într-un birou. Odată cu boom–ul tehnologic al secolului al XX-lea care s-a împletit pe plan politic cu afirmarea din ce în ce mai puternică a ideilor liberale despre un stat minimal, „paznic de noapte al democraţiei”, având ca atribute furnizarea de servicii către cetăţenii plătitori de taxe şi impozite, conceptul de „guvernare” a suferit mutaţii semnificative. Tehnologia informaţiei reprezintă de câteva decenii noua provocare a economiei mondiale. Progresele rapide în acest domeniu influenţează din ce în ce mai mult modul în care trăim, lucrăm, învăţăm sau ne distrăm. Prin impactul profund asupra societăţii fenomenul este unanim apreciat ca o trăsătură a noii revoluţii industriale „societatea informaţională”.
Conceptul de societate informaţională[1], a devenit cunoscută în anii 1990, fiind de fapt, o extensie naturală a ideilor mai vechi cu privire la apariţia societăţii post-industriale, în care economia bazată pe producţie este treptat înlocuită de economia bazată pe servicii. În contrast cu societatea industrială, societatea post-industrială se bazează pe cunoaştere, şi nu pe muncă. Cunoaşterea, îndeosebi cunoaşterea ştiinţifică şi practică, devine principalul mijloc de producţie în societatea post-industrială, aşa cum capitalul şi munca au constituit resursele strategice şi de dezvoltare a societăţii industriale. Desemnează elementul central al societăţii post-industriale: informaţia (producerea, utilizarea şi diseminarea), sub orice formă—hârtie, suport magnetic, optic, microfişe şi microfilme, sau deţinută direct de factorul uman. Societatea informaţională este bazată pe Internet şi în corelaţie cu globalizarea—fenomen specific societăţii informaţionale[2]. Societatea informaţională este societatea în care producerea şi consumul de informaţie este cel mai important tip de activitate, informaţia este recunoscută drept resursă principală, tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor sunt tehnologii de bază, iar mediul informaţional, împreună cu cel social şi cel ecologic – un mediu de existenţă a omului.
Avansul către societatea informaţională, bazată pe cunoaştere este considerat, la nivel global, ca o evoluţie necesară pentru asigurarea dezvoltării durabile în contextul „noii economii”, bazată pe produse şi activităţi intelectual-intensive. Noutatea noii societăţi este viteza cu care se înnoiesc cunoştinţele (volumul de cunoştinţe avut la dispoziţie se dublează la fiecare cinci ani). Pe de altă parte, natura forţei motrice ce animează schimbările sociale, economice şi culturale, depăşeşte lumea tehnologiilor informaţionale.
Societatea informaţională bazată pe cunoaştere înseamnă mai mult decât progresul tehnologiei si aplicaţiilor informaticii şi comunicaţiilor, ea integrând şi dimensiunile socială (sănătate, solidaritate, protecţie sociale, muncă, educaţia şi formarea continuă, etc.), ambientală (utilizarea resurselor şi protecţia mediului), culturala (conservarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural naţional şi internaţional, promovarea pluralismului cultural, protecţia minorilor, dezvoltarea industriei multimedia şi producţia de conţinut informaţional) şi economică (dezvoltarea noilor paradigme ale economiei digitale si ale noii economii bazate pe cunoaştere, inovare, cultură antreprenorială şi managerială, educaţie a cetăţeanului şi a consumatorului).
Un rol important în acest proces îl au guvernele, instituţiile guvernamentale şi sectorul public care, prin politicile adoptate, trebuie să asigure cadrul de reglementari specific noului tip de societate, dezvoltarea infrastructurii naţionale informaţionale şi de comunicaţii, accesul nediscriminatoriu la informaţia publică, ;i să ofere un model de utilizare eficientă a tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor în propriile instituţii şi în serviciile publice (sănătate, educaţie, cultură, transporturi, etc.).
În urma celor analizate, se pot desprinde trăsăturile societăţii informaţionale:
- informaţia ca bun economic, o resursă folosită de factorul uman;
- resursele informaţionale deţin ponderea principală în totalitatea resurselor utilizate în societate;
- rol de prim rang în economie o are cercetarea ştiinţifică şi inovaţia tehnologică;
- sectorul producerii şi difuzării de bunuri informaţionale înregistrează o dinamică remarcabilă;
- calculatorul asistă cvasi-permanent activităţile şi deciziile umane;
- lucrul interactiv, accesul la distanţă, video-conferinţele, comerţul electronic sunt activităţi ce capătă amploare;
- infrastructura specifică (reţelele de calculatoare şi de telecomunicaţii, staţiile de lucru inteligente, pe care rulează şi sisteme-expert), este folosită pentru asistarea proceselor de cunoaştere, concepţie, decizie şi acţiune.
În schimb, oricâte beneficii ar aduce societatea informaţională, există şi pericole:
- prăpastia digitală — excluderea socială;
- diversificarea şi sofisticarea criminalităţii:
- frauda informatică, falsul informatic, infecţii virale, atacuri asupra serverelor, a imaginii şi vieţii private a persoanelor, spamming, spimming
- promovarea violenţei, a urii rasiale şi xenofobiei;
- difuzarea de informaţii având impact negativ asupra moralităţii publice şi a minorilor (pornografia şi pedofilia);
- transformări ale vieţii individului:
- depersonalizarea comunicării, izolare, sedentarism, frica de contacte interumane directe, etc.;
- consecinţe ecologice şi infracţiuni privind protecţia mediului înconjurător;
- reducerea consumului de energie, deşeuri electronice, mobilitate (teleworking), consum de hârtie, etc.
Societatea cunoaşterii înglobează societatea informatică şi pe cea informaţională.[3]
Societatea conştiinţei este un concept destul de nou, introdus în 2000 de către academicianul Mihai Drăgănescu şi se consideră ca a treia etapă a erei informaţiei, pasul care urmează după societatea cunoaşterii, determinat de progresele din domeniul inteligenţei artificiale, al biotehnologiilor şi nanotehnologiilor, accentul fiind pus de data aceasta pe valorile morale.
Societatea conştiinţei va funcţiona pe baza unor vectori tehnologici şi funcţionali. Vectorii tehnologici ar fi:
- tehnologiile conştiinţei artificiale, biotehnologia, Internetul conştient;
- tehnologiile pentru acţiune la mare distanţă în spaţiu, tehnologii pentru acţiune în realitatea profundă.
Pe de altă parte, vectorii funcţionali ai societăţii conştiinţei sunt:
- cunoaşterea, spiritualitatea;
- managementul şi economia societăţii conştiinţei;
- educaţia şi cultura.
e-Guvernarea sau guvernarea electronică este plasată în cadrul mai larg al societăţii cunoaşterii; mai mult decât atât, nu este posibilă în forma sa completă şi nu are sens cu adevărat decât în legătură cu societatea cunoaşterii.
Guvernarea electronică reprezintă modalitatea de aplicare şi utilizare a tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii în scopul de a asigura accesul la informaţie şi de a presta servicii publice în regim interactiv. Este un instrument ce contribuie la armonizarea relaţiilor între cetăţeni şi autorităţile publice, în baza respectului reciproc şi a colaborării interesate între stat şi cetăţeni. Guvernarea electronică se afirmă din ce în ce mai mult ca o caracteristică majoră a noii societăţi bazate pe informaţie şi cunoştinţe. Fenomenul este complex şi se raportează la conexiunile care există între autorităţi şi persoanele fizice şi juridice din societate. Astfel, se urmăreşte deschiderea unui drum care se va finaliza prin reforma completă a administraţiei publice, astfel încât să fie pusă real în slujba fiecărui cetăţean.
Guvernarea electronică este utilizarea de către autorităţile administraţiilor publice în scopul:
- îmbunătăţirii accesului la informaţiile şi serviciile publice ale autorităţilor administraţiei publice centrale;
- eliminării procedurilor birocratice şi simplificării metodologiilor de lucru;
- îmbunătăţirii schimbului de informaţii şi servicii între autorităţile administraţiei publice centrale;
- îmbunătăţirii calităţii serviciilor publice la nivelul administraţiei publice centrale;
Guvernării electronice se bazează pe principiile:
- transparenţei şi parteneriatului – desfăşurarea activităţilor transparent, discutate public, cu luarea în considerare a ideilor şi propunerilor tuturor părţilor implicate;
- accesibilităţii informaţiei – respectarea dreptului cetăţeanului de a avea acces la informaţiile oficiale;
- orientării socială – realizarea măsurilor principale în cadrul implementării guvernării electronice, cu luarea în considerare a intereselor cetăţenilor;
- armonizării cadrului juridic cu reglementările şi standardele internaţionale;
- protecţiei şi securităţii – respectarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale cetăţenilor în procesul de creare, stocare, prelucrare şi transmitere a informaţiei, protecţia datelor personale prin metode şi mecanisme de asigurare a securităţii informaţionale;
- priorităţii aspectelor politice, economice şi sociale asupra celor tehnice şi tehnologice;
- principiului „primei persoane” – obligativitatea factorilor de decizie din cadrul ministerelor, altor autorităţi administrative centrale şi autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiilor publice şi întreprinderilor de stat de a participa activ în procesul de implementare a e-guvernãrii.
e-Government este definit ca fiind tehnologia utilizării informaţiilor şi comunicaţiei în administraţia publică, combinat cu schimbul organizaţional şi noi modalităţi de a îmbunătăţi serviciul public şi procesele democratice, dar şi pentru a fi un suport pentru metodele de acţiune în favoarea publicului.
[1] Conceptul de societate informaţională a apărut în Japonia, fiind prima dată introdus de Yomeji Masuda, în anii 1970
[2] Drăgănescu Mihai, De la societatea informaţională la societatea cunoaşterii, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2003, pag. 4.
[3] Drăgănescu Mihai, De la societatea informaţională la societatea cunoaşterii, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2003, pag. 33