Procesul de reformă în domeniul social are câteva restricţii, şi anume:
- restricţii de ordin economic, dată fiind scăderea puternică în ultimii ani a rezultatelor economice şi, respectiv, a resurselor politicii sociale;
- restricţii de natură politică, voinţa politică fiind absolut necesară pentru reforma în domeniul social, ca şi în economie;
- există dileme de ordin social şi comportamental. În legătură cu acest aspect, s-a dovedit că oamenii, în mod firesc, doresc să-şi conserve drepturile sociale câştigate. Conflictul de interese este astfel o restricţie în remodelarea politicilor sociale.
A)Politica socială pe termen lung - principii: 1)Tranzacţia între echitate şi eficienţă.
Pentru România, angajată în construcţia economiei de piaţă, aceşti termeni trebuie să capete o altă configuraţie decât până în prezent. Aceasta înseamnă ca, ideal, pe termen lung, prin politica socială să se tindă spre un set de obiective care să se asigure concomitent:
- egalitatea şanselor tuturor cetăţenilor, de a se integra în cerinţele pieţii, de a face faţă riscurilor ei. Ea se realizează prin urmărirea satisfacerii la un nivel adecvat a nevoilor umane recunoscute ca fiind fundamentale: instruire, sănătate, locuinţă, etc. Realizarea unui astfel de obiectiv permite individului să fie bine pregătit pentru piaţă, să se autoprotejeze şi să facă faţă exigenţelor şi riscurilor pieţei.
- compatibilitatea instrumentelor politicii sociale (cu caracter preponderent economic) cu principiile de funcţionare eficientă a pieţei.
Articularea principiului teoretic mai sus menţionat cu acţiunile practice vizează, pe de o parte, întreaga problematică de formare şi utilizare a capitalului uman şi, pe de altă parte, pe cea a bunăstării individuale.
2) Raportul dintre partenerii sociali.
Toţi membrii societăţii şi agenţii economici trebuie să participe la realizarea politicii sociale. În acest cadru este importantă stabilirea sarcinilor, a responsabilităţilor ce revin indivizilor, întreprinderilor (instituţiilor) şi statului, ca şi a limitelor intervenţiei statului.
Structurarea acestor responsabilităţi trebuie realizată pe 3 paliere:
- cel al responsabilităţii fiecărui individ pentru propria sa existenţă (autoprotecţia). De aici derivă importanţa pe care o are ocuparea unui loc de muncă şi asigurarea de câştiguri din această sursă.
- cel al parteneriatului între cetăţeni, întreprinderi (instituţii) şi stat: opţiunea şi responsabilitatea privind gradul de participare sunt ale individului şi, pentru unele riscuri, ale întreprinderii (cazul sistemelor de asigurare), iar responsabilitatea pentru crearea cadrului favorabil funcţionării şi gestionării resurselor revine statului.
- cel al responsabilităţii statului în legătură cu crearea posibilităţilor de acces al tuturor cetăţenilor la servicii de învăţământ, sănătate, locuinţă, etc., precum şi cu alte măsuri de garantare a asigurării, pentru toţi cetăţenii, a unui nivel de trai decent.
3) Cea de-a treia grupă de principii ar putea consta în:
- a) noi deschideri pentru iniţiative particulare şi ajutor voluntar, ce se pot concretiza în permisivitatea iniţiativelor private în servicii sociale, în special în extinderea serviciilor de asistenţă socială b)punerea în valoare a tradiţiilor de întrajutorare familială, de tip paternalist - trăsătură caracteristică poporului român. 4) Ultima grupă de principii se referă la descentralizarea serviciilor şi bugetelor, la lărgirea autonomiei locale în întreţinerea, finanţarea şi administrarea serviciilor sociale. B) Ajustări în politica socială pe termen lung şi scurt: Punctul de plecare în ajustările politicii sociale pe termen mediu şi scurt îl constituie starea actuală din societatea românească.
Principalele preocupări, pe termen mediu şi scurt, ar trebui să fie următoarele:
- menţinerea standardului actual;
- ajustarea în continuare a politicilor sociale în funcţiune.