Majoritatea specialiştilor din domeniu declară că pentru a ne afla în prezenţa unor servicii publice sunt necesare următoarele condiţii:
a) Satisfacerea cerinţelor membrilor societăţii;
b) Înfiinţarea serviciilor publice se face de către autorităţile publice;
c) Activitatea serviciilor publice se desfăşoară în realizarea autorităţii de stat;
d) Serviciile publice create dispun de personalitate juridică;
e) Serviciile publice sunt dotate cu funcţii publice, cu atribuţii, competenţe, responsabilităţi;
f) Personalul încadrat în serviciul public are calitatea de funcţionari publici;
g) Baza materială necesară activităţii serviciului public este asigurat din patrimoniul public sau privat şi din bugetul de stat sau din bugetul local;
h) Serviciile publice desfăşoară o activitate regulată şi continuă în toată perioada cît există după un program adus la cunoştinţa membrilor colectivităţii;
i) Activitatea serviciilor publice, de regulă, este supusă regimului de drept public;
j) Reorganizarea şi desfiinţarea serviciilor publice se face de către aceleaşi organe şi prin acte de acelaşi nivel prin care au fost înfiinţate.
La rîndul său, după Ioan Alexandru, pentru a fi prezenţa unui serviciu public, trebuieşte îndeplinite următoarele condiţii:
- Satisfacerea cerinţelor membrilor societăţii;
- Înfiinţarea lor să se facă prin acte de autoritate;
- Activitatea lor se desfăşoară în realizarea autorităţii de stat;
- Sînt persoane juridice, dispunînd de toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege;
- Mijloacele lor materiale sînt asigurate fie prin subvenţii bugetare, fie din venituri proprii.[1]
Opinia de mai sus este împărtăşită şi de către unii specialişti ai Academiei de Administraţie Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova.[2]
Deci, menţionăm că identificarea unui serviciu public presupune luarea în considerare a trei elemente.
1. Elementul material: serviciul public este, în primul rând, o activitate de interes general. Această întâietate a elementului material a apărut odată cu punerea sub semnul întrebării a criteriului organic. Serviciul public nu mai este privit ca un organism public, ci, în special, ca o activitate care răspunde unui obiectiv de interes general. Această activitate poate fi asigurată eventual de către o persoană privată. Trebuie, de asemenea, menţionat că orice activitate de interes general reprezintă şi un serviciu public.
2. Elementul voluntarist, adică intenţia puterilor publice. Nu va exista un serviciu public decât dacă puterile publice (autorităţi naţionale sau locale) şi-au manifestat intenţia de a-şi asuma (direct sau indirect) o activitate de interes general. Nu există, deci, servicii publice „prin natura lor”.
Noţiunea de serviciu public apare, de aceea, ca o noţiune subiectivă şi evolutivă. Evoluţia are loc în sensul lărgirii sferei de cuprindere. Astfel, odată cu dezvoltarea nevoilor în domeniul petrecerii timpului liber, activităţi cum ar fi exploatarea unui teatru, a unui teleski într-o staţiune montană sau organizarea de competiţii de către federaţiile sportive au căpătat eticheta de servicii publice.
Există anumite dificultăţi în identificarea intenţiei exacte a guvernanţilor, mai ales atunci când ei încredinţează anumite activităţi de interes general unor persoane private, în mod expres ca fiind servicii publice. Este necesară, atunci, prezenţa a trei indicii pentru a putea identifica serviciul public:
- activitatea trebuie să răspundă unei misiuni de interes general;
- organismul privat respectiv trebuie să dispună de veritabile prerogative de putere publică;
- organismul privat respectiv trebuie să fie supus unui control din partea puterilor publice.
În majoritatea cazurilor, voinţa puterilor publice este uşor de identificat: persoana publică respectivă îşi asumă în mod direct activitatea de interes general în cauză. Dacă activitatea de interes general este asigurată de către o persoană privată, trebuie să se ţină seama în mod special de controlul administraţiei (de către puterea publică). Orice serviciu public depinde, deci, în mod direct sau indirect, de voinţa unei persoane publice care decide crearea sa, modul de gestiune, regulile fundamentale de organizare.
3. Elementul formal. Regulile aplicabile în mod normal activităţilor de servicii publice provin din acel regim juridic căruia îi este supusă activitatea de interes general în cauză. Existenţa unui regim juridic specific, regimul de drept administrativ, apare în mod clar atunci când serviciul public este asigurat în mod direct de către o persoană publică. Realizarea acestei misiuni este însoţită întotdeauna de prerogative sau de constrângeri caracteristice (proprii) dreptului public.
Dacă serviciul este asigurat de către o persoană privată, referirea la regimul de drept administrativ are doar o valoare de criteriu de identificare a serviciului public. Aşa cum s-a arătat mai sus, pentru existenţa serviciului public, trebuie să existe un control din partea puterilor publice şi o concesionare a prerogativelor puterii publice către persoana privată.
La fel, vom prezenta trăsăturile serviciilor publice după Victor Mocanu:
- Serviciile publice sunt create de autorităţi ale administraţiei publice centrale şi autorităţi publice locale de nivel comunal şi judeţean în scopul satisfacerii intereselor generale şi specifice ale membrilor comunităţii pe care le reprezintă.
- Serviciile publice sunt create prin lege sau pe baza legii de o autoritate a administraţiei publice investită cu competenţa respectivă. De exemplu, prin articolul 14 şi articolul 43 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală” sunt delimitate competenţele dintre consiliile locale de nivelul întîi şi consiliile raionale de nivelul doi ale administraţiei publice, iar articolul 29 şi 51 al aceleiaşi legi - atribuţiile primarului şi preşedintelui raionului în calitate de conducător al serviciilor publice.[3]
- Serviciile publice sunt dotate cu funcţii publice, cu atribuţii, competenţe, responsabilităţi pentru satisfacerea unor anumite interese publice. Aceste funcţii publice trebuie să fie ocupate de persoane cu o calificare de specialitate care să
realizeze, în concret, atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă în cadrul serviciului public. Adică să fie ocupate de funcţionari publici, cu drepturi şi îndatoriri corespunzătoare.
- Specializarea serviciului public, fiecare serviciu este creat pentru satisfacerea unui anumit sau a unor anumite interese de ordin general determinat de sfera de competenţă a serviciului (servicii medicale, educaţie, instruire, protecţie socială, protecţia mediului).
- Serviciul public desfăşoară o activitate regulată şi continuă în toată perioada cât există, după un program adus la cunoştinţa membrilor comunităţii (aprovizionarea cu apă potabilă, salubritate, serviciul de consultanţă agricolă etc).
- Serviciul public este oferit în mod egal pentru comunitate. Toţi membrii comunităţii au acces egal la serviciul public de care ei au nevoie (servicii de stare civilă, serviciul de aprovizionare cu apă potabilă, servicii de salubritate etc).
- Actele juridice pentru prestarea serviciilor publice, de regulă, sunt acte administrative.
- Serviciile publice pentru satisfacerea unor interese specifice pot folosi puterea publică (securitate, ordinea publică, lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale).
- Serviciul public satisface anume acele necesităţi specifice ale colectivităţii care la etapa dată constituie interesul general al comunităţii date (construcţia unui pod peste un râu, construcţia unei pieţe locale, porţiuni de drum, gazificarea localităţii etc).
- Baza materială necesară activităţii serviciului public este asigurată din patrimoniul public sau privat şi din bugetul de stat sau din bugetul local. Deşi unele servicii publice realizează venituri proprii, statul, judeţul şi comuna sunt obligate ca atunci când este cazul, să le subvenţioneze activitatea pentru că, prin serviciile publice, statul, judeţul şi comuna urmăresc, în primul rând, satisfacerea intereselor generale ale membrilor societăţii şi numai în al doilea rând, realizarea de beneficii (servicii publice sociale, de învăţământ, asistenţă medicală).
- Serviciul public este prestat contra plată sau gratuit, în dependenţă de tipul de serviciu şi modul de prestare al lui. Autoritatea administraţiei publice decide modul de prestare a serviciului, taxele pentru utilizatorii serviciilor, volumul de subvenţii de la bugetul de stat sau local.
La rîndul său, indicăm asupra faptului că în opinia lui E.Ciumac, serviciile publice locale, deşi fac parte din sfera serviciilor publice de interes general, serviciile publice locale au următoarele particularităţi:[4]
1) au caracter economico-social;
2) răspund unor cerinţe şi necesitaţi de interes şi utilitate publică;
3) au caracter tehnico-edilitar;
4) au caracter permanent şi regim de funcţionare continuu;
5) regimul de funcţionare poate avea caracteristici de monopol;
6) presupun existenţa unei infrastructuri tehnico-edilitare adecvate;
7) aria de acoperire are dimensiuni locale: comunale, orăşeneşti, municipale sau raionale;
8) sunt înfiinţate, organizate şi coordonate de autorităţile administraţiei publice locale;
9) sunt organizate pe principii economice şi de eficienţa;
10) pot fi furnizate/prestate de către operatori care sunt organizaţi şi funcţionează fie în baza reglementărilor de drept public, fie în baza reglementărilor de drept privat;
11) sunt furnizate/prestate pe baza principiului „beneficiarul plăteşte”;
12) recuperarea costurilor de exploatare ori de investiţii se face prin preţuri, tarife sau taxe speciale.[5]
Concluzionând cele expuse, considerăm reuşită definiţia propusă de Valentin Prisăcaru, şi anume: serviciul public administrativ este acel organism administrativ, înfiinţat, prin lege sau pe baza legii, de către stat, judeţ, oraş sau comună pentru satisfacerea în mod continuu a unor interese specifice ale membrilor societăţii. Aceste organisme sunt încadrate cu personal cu o anumită pregătire de specialitate, iar baza lor materială este asigurată de către stat, judeţ sau comună. Ceea ce trebuie reţinut este faptul că serviciile publice administrative sunt create de stat, judeţ, oraş sau comună pentru a satisface interesele specifice - în cadrul intereselor generale - ale membrilor societăţii care alcătuiesc statul, judeţul, oraşul sau comuna. Antonie Iorgovan prin serviciu public înţelege activitatea organizată sau autorizată de o autoritate a administraţiei publice pentru a satisface nevoi sociale în interes public.
Totodată, în fine putem menţiona că potrivit unor autori din domeniu din Republica Moldova, serviciul public poate fi definit ca fiind acea organizaţie de stat sau a colectivităţii locale, înfiinţată de către autorităţile competente cu scopul de a asigura satisfacerea regulată şi continuă a unor cerinţe cu caracter general ale membrilor societăţii în regim de drept administrativ sau civil în procesul de executare a legii.[6]
[1] Ioan Alexandru, „Drept administrativ”, Ed.: Economică, Bucureşti, 2003, pag.169
[2] T.Deliu, T.savca, S.Arionescu, A.Roman, C.Popovici, „Ghidul alesului local”, Chişinău, 2007, pag.117
[3] Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală”, Publicat : 09.03.2007 în Monitorul Oficial Nr. 032
[4] E.Ciumac, „Serviciile publice lcale în R.Moldova: probleme strategii de dezvoltare”, în Administraţia publică în perspectiva integrării europene, nr.1, Chişinău, 2006, pag.447
[5] Idem, pag.448
[6] T.Deliu, T.Savca, S.Arionescu, A.Roman, C.Popovici, „Ghidul alesului local”, Chişinău, 2007, pag.117